VULPE, vulpi, s. f. I. 1. Mamifer carnivor sălbatic, de mărimea unui câine, cu blana roșcată, cu coada lungă și stufoasă, cu urechile ascuțite și cu botul îngust; vulpoaică (Vulpes vulpes). ◊ Vulpe argintie = specie de vulpe cu blana neagră cu luciu argintiu. ◊ Expr. A avea ochi de vulpe = a avea căutătura vicleană. A tocmi vulpea din pădure = a negocia un lucru pe care nu-l ai (la îndemână). ♦ Blana acestui animal. 2. Fig. Persoană vicleană, șireată. II. 1. (Reg.) Dar în bani sau în vin pe care, după datina de la nunți, mirele, dacă este din alt sat, este obligat să-l dea flăcăilor din satul miresei. 2. Soi de strugure cu ciorchinele lung, cu boabele rare, dulci, de culoare roșiatică. 3. Ferestruică în acoperișul caselor țărănești, prin care iese fumul din pod. 4. Compuse; (Iht.) vulpe-de-mare = vatos; (Zool.) vulpea-deșertului = fenec. [Var.: hulpe s. f.] – Lat. vulpes.

vulpe sf [At: (a. 1449) DERS / V: hu~ / Pl: ~pi / E: ml vulpes] 1 Mamifer carnivor sălbatic, de mărimea unui câine, cu blana roșcată, cu coada lungă și stufoasă, cu urechile ascuțite și cu botul îngust Si: vulpoaică (1) (Vulpes vulpes). 2 (Îc) ~-argintie Specie de vulpe cu blana neagră cu luciu argintiu. 3 (Îe) A avea ochi de ~ A avea o privire vicleană. 4 (Îe) A tocmi ~a din pădure A negocia un lucru pe care nu îl ai (la îndemână). 5 (Îe) A umbla cu ~a în sac A recurge la procedee incorecte. 6 (Îe) A-i intra ~a în sac A nu mai ști ce să facă pentru a scăpa dintr-o încurcătură. 7 (Îae) A-și pierde cumpătul. 8-9 (Prc) Blana prelucrată a vulpii (1-2). 10 (Fig) Persoană vicleană, ipocrită. 11 (Reg) Dar în bani sau în vin pe care, după datina de la nunți, mirele, dacă este din alt sat, trebuie să-l dea flăcăilor din satul miresei. 12 Soi de strugure cu ciorchinele lung, cu boabele rare, dulci, de culoare roșiatică. 13 Ferestruică în acoperișul caselor țărănești prin care iese fumul din pod. 14 (Iht; îc) ~-de-mare Vatos (Raja clavata). 15 (Zlg; îc) ~a-deșertului Fenec² (Fennecus zerda).

vulpe s.f. I 1 (zool.) Mamifer carnivor, sălbatic, din familia canidelor, de mărimea unui cîine, cu blana deasă, roșcată, cu coada lungă și stufoasă, cu urechile ascuțite și cu botul îngust, care se hrănește mai ales cu animale mici și cu păsări (Vulpes vulpes); vulpoaică. Au simțit vreo vulpe prin împrejur (SLAV.). ◊ Vulpe polară (sau albă) = (specie de) vulpe cu blana de culoare brună sau cenușie-albăstruie vara și albă iama, care trăiește în regiunile polare (Vulpes lagopus). Vulpe argintie = (speacie de) vulpe cu blana neagră cu luciu argintiu, obținută prin selecție din vulpile canadiene (Vulpes fulva argentata). ◊ expr. A tocmi vulpea din pădure = a neegocia un lucru pe care nu-l ai (la îndemînă). Să nu mai tocmim vulpea din pădure; să nu ne mai certăm pe ceea ce nu are nimeni dintre noi (BOLL.). ◊ compar. (cu aluzie la șiretenia animalului, la agerimea ochilor etc.) Patrioții... cu evlavie de vulpe, ca în strane șed pe locuri Și aplaudă (EMIN.). △ expr. A avea ochi de vulpe = a avea căutătura vicleană. ♦ Blană de vulpe (prelucrată). Comisoaia Ilisafta se întinse în lungul divanului..., strîngînd pe sine scurteica de vulpe (SADOV.). ♦ Obiect de îmbrăcăminte confecționat din această blană. 2 fig. Persoană vicleană, șireată, abilă. Ești tînăr încă, naiv, ăsta e vulpe bătrînî, își face treburile cu dumneata (CĂL.). 3 Compuse: (iht.) vulpe-de-mare = pește marin, cu corpul rombic, turtit și lățit dorsoventral, acoperit cu spini, asemănător cu calcanul, din ficatul căruia se extrage vitamina A (Raja clavata); vatos; (zool.) vulpea-deșertului = fenec (Fennecus zerda). II 1 (reg.) Dar în bani sau în vin pe care, după datina de la nunți, mirele, dacă este din alt sat, este obligat să-l dea flăcăilor din satul miresei. Plătește..., fără cea mai mică împotrivire, vulpea cerută (POP.). 2 (vit.) Varietate de struguri, cu ciorchinele lung, cu boabele dulci, de culoare roșie înainte de coacere (înșelătoare la privire), care produce un vin roșu. Avusese o vie, numai vulpe și mischet, la Dealul-Mare (BASS.). 3 (reg.) Ferestruică în acoperișul caselor țărănești, prin care iese fumul din pod. • pl. -i. și hulpe s.f. /lat. vulpes, – is.

VULPE, vulpi, s. f. I. 1. Mamifer carnivor sălbatic, de mărimea unui câine, cu blana roșcată, cu coada lungă și stufoasă, cu urechile ascuțite și cu botul îngust; vulpoaică (Vulpes vulpes). ◊ Vulpe argintie = specie de vulpe cu blana neagră cu luciu argintiu. ◊ Expr. A avea ochi de vulpe = a avea căutătura vicleană. A tocmi vulpea din pădure = a negocia un lucru pe care nu-l ai (la îndemână). ♦ Blana acestui animal. 2. Fig. Persoană vicleană, șireată. II. 1. (Reg.) Dar în bani sau în vin pe care, după datina de la nunți, mirele, dacă este din alt sat, este obligat să-l dea flăcăilor din satul miresei. 2. Soi de strugure cu ciorchinele lung, cu boabele rare, dulci, de culoare roșiatică. 3. Ferestruică în acoperișul caselor țărănești, prin care iese fumul din pod. 4. Compuse: (Iht.) vulpe-de-mare = vatos; (Zool.) vulpea-deșertului = fenec. [Var.: hulpe s. f.] – Din lat. vulpes.

VULPE, vulpi, s. f. 1. Mamifer carnivor, de mărimea unui cîine, cu blana roșcată, cu coada lungă și stufoasă; se hrănește cu animale mici și cu păsări (Vulpes vulpes). Vulpea stă lîngă vizuină și nu se îndură să meargă la vînat. GÎRLEANU, L. 18. Vulpile codane, cu blana împlinită de iarnă, sar sprintene încoace și-ncolo. ANGHEL-IOSIF, C. L. 169. Era odată o vulpe, vicleană ca toate vulpile. CREANGĂ, O. A. 295. Merge iarna pe poiană Și-i gătită ca ș-o doamnă (Vulpea). GOROVEI, C. 398. La mîncare lup și la treabă vulpe, se spune despre omul leneș și mîncăcios. Vulpea, cînd n-ajunge la struguri, zice că sînt acri. ◊ Expr. A avea ochi de vulpe = a avea căutătura vicleană. A tocmi vulpea din pădure = a negocia un lucru pe care nu-1 ai (la îndemînă). Să nu mai tocmim vulpea din pădure; să nu ne mai certăm pe ceea ce nu are nimeni dintre mi. BOLLLAC, O. 227. 2. Blană de vulpe (1). [ Curtenii ] în vremea lui Radu Mihnea-voievod... purtau... cabaniță cu jder și cu vulpi. BĂLCESCU, O. I 122. 3. Fig. Persoană vicleană, șireată. Dacă apoi relațiile între cele două partide ar ji fost așa de încordate, se putea să. nu fi simțit nimic vulpea fină care era Iordache Ruset? IORGA, L. I 315. Ce folos că ești frumoasă... Că-mi ești vulpe cam șireată Care-nșală lumea toată. PANN, la CADE. 4. Soi de strugure cu ciorchinele lung, cu boabele rare, dulci, de culoare roșiatică. Avusese o vie, numai vulpe... la Dealul Mare. BASSARABESCU, la CADE. Unele gospodine culeg... din speciile care au bobițele mai tari, precum sînt strugurii de poamă, coarnă, verde, mare, vulpe etc. PAMFILE, I. C. 240. 5. Ferestruică în acoperișul caselor țărănești, prin care iese fumul din pod. 6. Compus: (Iht.) vulpe-de-mare = vatos. 7. (Regional) Dar în bani sau în vin pe care, după datina de la nunți, mirele, dacă este din alt sat, e obligat să-l dea flăcăilor din satul miresei. Dacă... mirele voiește ca atît lui cît și miresei să nu i se întîmple nimica, plătește mai intri fără cea mai mică împotrivire vulpea cerută. MARIAN, NU. 603.- Variantă: hulpe (SADOVEANU, O. A. II 105, PAMFILE, C. 440) s. f.

VULPE ~i f. 1) Mamifer sălbatic carnivor, de talie medie, cu blană roșcată, cu botul ascuțit și cu coadă lungă și stufoasă. ◊ ~ argintie vulpe cu blana neagră cu luciu argintiu. ~ polară vulpe cu blana albicioasă. 2) Blana acestui animal. 3) fig. Persoană șireată, vicleană. 4) dar (bani sau vin) pe care, după obiceiul popular, mirele, din alt sat, îl dă flăcăilor din satul miresei. 4): ~-de-mare pește marin, lung, cu corpul turtit, acoperit cu spini. [G.-D. vulpii] /<lat. vulpes

vulpe f. 1. fiară din genul câinelui cu coada lungă și stufoasă; 2. blana animalului: conteș de vulpe AL.; 3. fig. ființă vicleană (vulpea fiind considerată ca tipul vicleniei); 4. (vulpișoară), varietate de struguri (cari plac mult vulpii). [Lat. VULPES].

vúlpe f. (lat. vŭlpes, it. volpe, pv. volp). Un animal canin sălbatic roșcat care prinde și păsărĭ domestice, car care face și mult bine stîrpind guzganiĭ ș. a. Blana luĭ. Fig. Om foarte șiret: ce vulpe! Mold. Pop. Cinste pe care mirele trebuĭe s’o facă flăcăilor satuluĭ străin din care-șĭ ĭa nevasta. – În Mold. și hulpe.

HULPE s. f. v. vulpe.

POAMĂ, poame, s. f. 1. Rodul comestibil al pomilor fructiferi; p. gener. fruct. ◊ Expr. Poamă acră = persoană urâcioasă, cicălitoare, rea. ♦ Fruct fals cu endocarpul membranos și mezocarpul cărnos, provenit din dezvoltarea și modificarea receptaculului florii. 2. (La pl.) Fructe tăiate felii, uscate la soare sau în cuptoare (speciale) pentru a fi păstrate pentru iarnă. 3. (Reg.; la sg. cu sens colectiv) Struguri. ♦ Stafidă. ♦ Viță-de-vie. ♦ (La pl.) Coacăz. 4. Fig. Persoană lipsită de seriozitate și de caracter; om de nimic, ticălos, derbedeu. ♦ Femeie imorală, ușuratică, stricată. 5. Compuse: (Bot.; reg.) poama-câinelui = a) verigar; b) barba-caprei; poame-de-runc = zmeur; poama-vulpii = a) dalac; b) remf; poama-momiței = vuietoare; poamele-mâței = arăriel; poame-de-pământ = cartof. – Lat. poma.

hulpe sf vz vulpe

ulpe sf vz vulpe

HULPE s. f. V. vulpe.

húlpe, V. vulpe.

vulpe s. f., g.-d. art. vulpii; pl. vulpi

vulpe s. f., g.-d. art. vulpii; pl. vulpi

vulpe s. f., g.-d. art. vulpii; pl. vulpi

vulpe, -pi.

coada-vulpii (plantă) s. f. art., g.-d. art. cozii-vulpii

vulpe-de-mare (pește) s. f., g.-d. art. vulpii-de-mare; pl. vulpi-de-mare

coada-vulpii (plantă) s. f. art., g.-d. art. cozii-vulpii

!vulpe-de-mare (pește) s. f., g.-d. art. vulpii-de-mare; pl. vulpi-de-mare

coada-vulpii (bot.) s. f.

vulpe-de-mare s. f.

VULPE s. 1. (ZOOL.; Vulpes vulpes) vulpoaică. 2. (IHT.) vulpe-de-mare (Raja clavata) = vatos.

VULPE s. 1. (ZOOL.; Vulpes vulpes) vulpoaică. 2. (IHT.) vulpe-de-mare (Raja clavata) = vatos.

BEȘINA-VULPII s. v. gogoașă.

BOABA-VULPII s. v. dalac.

POAMA-VULPII s. v. dalac.

VULPEA DEȘERTULUI s. v. fenec.

beșina-vulpii s. v. GOGOAȘĂ.

boaba-vulpii s. v. DALAC.

poama-vulpii s. v. DALAC.

vulpea-deșertului s. v. FENEC.

vulpe (-pi), s. f. – 1. Mamifer carnivor sălbatic, de mărimea unui cîine, cu coada stufoasă (Vulpes vulgaris). – 2. Varietate de struguri. – Mr., istr. vulpe. Lat. vŭlpes (Pușcariu 1921; REW 9464), cf. it., gal. volpe, prov. volp, v. fr. goupil, sp. vulpeja. – Der. vulpenie, s. f. (șiretenie); vulpesc, adj. (de vulpe); vulpește, adv. (ca o vulpe; șiret, perfid); vulpoi, s. m. (masculul vulpii); vulpoaică, s. f. (vulpe; oaie cu coada lungă); vulpiu, adj. (roșcat).

VULPE DE MARE s.f. (Iht.) În general, pește cartilaginos din ordinul rechinilor batoizi (plați), fam. rajidae (batoizi propriu-ziși), cu corp romboidal și înotătoare dezvoltate ca niște aripi imense, prezent în lungul tuturor țărmurilor europene. Există nenumărate specii, precum cea din Marea Nordului (Raja batis) de 1 m lungime și 30 kg greutate, unele fiind uriașe, precum vatosul (Raja clavata) ce poate ajunge la 3-4 m lungime și 2-3 m lățime și o greutate de 200 kg. De la anumite specii de rajidae se consumă înotătoarele pectorale (comercializate ca aripi de vulpe), considerate delicatese, fiind asemănătoare la gust cu carnea de crab.

VULPE subst. 1. – act.; Vulp/ea (16 B I 60); -escu. 2. Vulpaș (DM 36); – Grasul (16 A III 284). 3. Vulpan, M. act. 40. 4.2 Vulpar, Manea 1526 (16 B II 26); – -iul Manea (Cat); Vulpariu, Manea-Gaulea, 1567 (Giur 160). 5. Vulpui/u, M. (Hur 129); -ești s. 6. Cu v > h: Hulpe fam. (Bîr IV; Sur XV) etc. 7. Hulpari fam., buc. (C Cos II). 8. Hulpăș/eni, -ești ss. (Sd XVI). 9. Hulpuș, C. ard. act.

ALOPECURUS L., COADA VULPII, fam. Gramineae. Gen originar din Europa și Asia, cca 32 specii, anuale sau perene. Spiculețe deseori cu țepi evidenți, uniflore (3 stamine), în paniculă cilindrică cu peduncul lung. Frunze sesile, alterne, lamina deseori liniară și nervuri paralele. Tulpină fistuloasă, articulată, cilindrică.

Vulpes pilum mutat, non mores (lat. „Vulpea își schimbă părul, dar obiceiurile nu”) – Suetoniu, în Viața lui Vespasian (XII). Nu se poate preciza dacă e o frază originală sau un proverb citat. A ajuns zicală în multe limbi. La noi se spune: lupul își schimbă părul, dar năravul ba! LIT.

a beli vulpea expr. a vomita după o beție.