VRĂJMĂȘESC, -EASCĂ, vrăjmășești, adj. (Rar) Vrăjmaș; al vrăjmașului. – Vrăjmaș + suf. -esc.

vrăjmășesc, ~ească a [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / Pl: ~ești / E: vrăjmaș + -esc] 1 Vrăjmaș (3). 2-3 Care aparține vrășmașului (1-2). 4-5 Caracteristic vrăjmașului (1-2). 6-7 (Înv) Vrăjitoresc (6-7).

vrăjmășesc, -ească adj. 1 Care aparține vrăjmașului; plin de dușmănie, de ură. Cei zece cum văzură că-n ăst chip nu săvîrșesc, Numaidecît începură cu mijlocul vrăjmășesc (PANN). 2 (înv.; despre armate, state etc.) Vrăjmaș. Prin multe meșteșuguri ostășești să întrarmează împotriva corăbiilor vrăjmășești (D. GOL.). • pl. -ești. /vrăjmaș + -esc.

VRĂJMĂȘESC, -EASCĂ, vrăjmășești, adj. Vrăjmaș; al vrăjmașului. – Vrăjmaș + suf. -esc.

VRĂJMĂȘESC, -EASCĂ, vrăjmășești, adj. Al vrăjmașului, vrăjmaș, dușman. Vom urma domnului nostru oriunde ne va duce și oriunde ne va porunci să mergem, pentru mîntuirea țării... de bîntuielile vrăjmășești. ISPIRESCU, M. V. 13. Fieru vrăjmășesc curmară viața tuturor ai mei. CONACHI, P. 256.

VRĂJMĂȘESC ~ească (~ești) rar Care este caracteristic pentru vrăjmași; propriu văjmașilor; dușmănesc; inamic. /vrăjmaș + suf. ~esc

vrăjmășesc a. dușmănesc.

1) vrăjmășésc, -eáscă adj. De vrăjmaș: privire, țară vrăjmășească.

2) vrăjmășésc v. tr. Vrăjbesc, dușmănesc. – Vechĭ și -ășuĭesc.

VRĂJMĂȘI, vrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) dușmăni. – Din vrăjmaș.

vrăjmăși vtrr [At: CORESI, PS. 3 / Pzi: ~șesc / E: vrăjmaș] 1 vt (Înv) A avea intenții ostile față de cineva. 2 vt (Înv) A atenta la viața cuiva. 3-4 vtrr A (se) învrăjbi. 5-6 vtrr A (se) dușmăni (1-2).

vrăjmăși vb. IV. tr. A manifesta împotrivire, ostilitate, ură, dușmănie, adversitate, rivalitate etc. față de cineva sau de ceva; a dușmăni, a urî, (înv.) a vrăjmășui. Păstorel, pentru că rămîne distant, e vrăjmășit de moarte (STEINH.). ◊ (refl. recipr.) Oprea și Titu, deși prieteni, se vrăjmășeau în ascuns (REBR.). • prez. ind. -esc. /vrăjmaș + -i.

VRĂJMĂȘI, vrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) dușmăni. – Din vrăjmaș.

VRĂJMĂȘI, vrăjmășesc, vb. IV. Tranz. A dușmăni. Toți mă vrăjmășeau și voiau să-mi surpe drepturile. GANE, la CADE. ◊ Refl. reciproc. Pînă atunci n-o să vedem alta decît două-trei partide politice vrăjmășindu-se între dînsele. GHICA, la CADE.

A SE VRĂJMĂȘI mă ~esc intranz. A se afla în relații de vrăjmășie (unul cu altul); a se dușmăni; a se urî; a se dezbina; a se învrăjbi. /Din vrăjmaș

A VRĂJMĂȘI ~esc tranz. A trata ca pe un vrăjmaș; a dușmăni. /Din vrăjmaș

vrăjmășì v. a atenta la: soțul care a vrăjmășit vieața celuilalt.

vrăjmășesc (rar) adj. m., f. vrăjmășească; pl. m. și f. vrăjmășești

vrăjmășesc (rar) adj. m., f. vrăjmășească; pl. m. și f. vrăjmășești

vrăjmășesc adj. m., f. vrăjmășească; pl. m. și f. vrăjmășești

vrăjmăși (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjmășesc, 3 sg. vrăjmășește, imperf. 1 vrăjmășeam; conj. prez. 1 sg. să vrăjmășesc, 3 să vrăjmășească

vrăjmăși (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjmășesc, imperf. 3 sg. vrăjmășea; conj. prez. 3 să vrăjmășească; ger. vrăjmășind

vrăjmăși vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrăjmășesc, imperf. 3 sg. vrăjmășea; conj. prez. 3 sg. și pl. vrăjmășească; ger. vrăjmășind

vrăjmăși (conj. vrăjmășească)

VRĂJMĂȘESC adj. v. dușmănos, inamic, neprietenesc, neprietenos, ostil, potrivnic, vrăjmaș.

vrăjmășesc adj. v. DUȘMĂNOS. INAMIC. NEPRIETENESC. NEPRIETENOS. OSTIL. POTRIVNIC. VRĂJMAȘ.

VRĂJMĂȘI vb. v. dușmăni.

VRĂJMĂȘI vb. a (se) dușmăni, a (se) urî, (pop.) a (se) îndușmăni, (înv. și reg.) a (se) pizmui, (înv.) a (se) gilălui, a (se) împerechea, a (se) nenăvidi, a (se) pizmi, a (se) urgisi. (De ce se ~ atît?)