VOIEVOD, voievozi, s. m. 1. (În Evul Mediu) Titlu purtat de domnii Moldovei și Țării Românești, precum și de conducătorul Transilvaniei (sec. XII-1541); domn, vodă; p. ext. principe; persoană care avea acest titlu. 2. (Înv.) Comandant de oaste; căpitan. ♦ (În credința ortodoxă creștină) Căpetenie a cetelor de îngeri. 3. Mai-marele unei cetăți, al unui ținut; guvernator; p. ext. boier de rang mare. 4. Căpetenie a unei cete sau a unui sălaș de țigani. [Var.: voivod s. m.] – Din sl. vojevoda.

voievod sm [At: COD. VOR.² 50/6 / V: (îvp) voiv~, (îrg) ~ă (S și: voevodă), vaivodă (Pl și: îvr, vaivode), (înv) voivodă / S și: voe~ / Pl: ~ozi / E: slv воѥвода] 1 (Înv) Comandant de oști. 2 (Bis) Arhanghel (1). 3 (Înv) Mai-marele unei cetăți. 4 (Înv) Mai-marele unui ținut. 5 (Înv; pex; rar) Mai-marele unei seminții. 6 (Înv) Guvernator (1). 7 (Înv; pex) Nobil de rang mare. 8 (Înv) Înalt demnitar al bisericii. 9 (În Evul Mediu) Conducător (cu atribuții militare) al unei uniuni de obști, fără drept ereditar, a cărui autoritate se exercita pe un teritoriu limitat, în care organizarea social-politică și economică continua instituția obștii sătești. 10 (În Evul Mediu) Conducător al unei formațiuni statale românești (cu drept ereditar). 11 (În Evul Mediu; șîs mare ~) Titlu dat domnilor țărilor române, adăugat de obicei după numele lor (și scris cu majusculă). 12 (În Evul Mediu) Persoană care avea titlul de voievod (11). 13 (În Evul Mediu; pex) Principe. 14 (În Evul Mediu; pex) Rege. 15 Titlu, netransmisibil prin moștenire, acordat de regele Ungariei guvernatorului Transilvaniei, care îi era vasal, până în 1571. 16 (Reg; îfvoivod) Administrator al moșiei domnești. 17 Căpetenie a unei cete sau a unui sălaș de țigani. 18 (Îrg) Conducător al unui grup de organizare specială. 19 (Ban; spc) Căpetenie a unei cete de călărași. 20 (Reg; îfvoivod) Cap de familie.

voievod s.m. 1 (în Ev. Med., în provinc. rom.) Conducător cu atribuții militare, politice, administrative și judecătorești, ales de o uniune de obști și a cărui autoritate se exercita asupra unui teritoriu limitat. Titlu purtat de domnii Țării Românești și ai Moldovei, precum și de guvernatorul Transilvaniei; domn, vodă; ext. principe. ♦ Persoană care avea acest titlu. Proprietatea e sfîntă, că e de la Negru Vodă, întîiul voievod care a trecut în locurile acestea (CA. PETR.). 2 (înv.) Comandant de oaste; căpitan. Alexandru... zise voievozilor și domnilor să-și tocmească oștile și șireagurile înaintea lui (ALEXAN.). ♦ (în credința creștină ortodoxă) Căpetenie a oștilor cerești, a cetelor de îngeri; arhanghel. Arhanghelii sau Sfinții Voivozi... sînt păzitorii oamenilor de la naștere pînă la moarte (HASD.). 3 (înv.) Mai-marele unei cetăți, al unui ținut; guvernator. ♦ Ext. Boier de rang mare. 4 Conducător, căpetenie a unei cete, a unei grupe (de țigani). Corcodel, voivodul, era la frunte, Vrînd a sa noduroasă măciucă De corn cu sînge și el s-o crunte (BUD.). 5 (înv., reg.) Conducător al unui grup special constituit, organizat. ♦ Spec. Căpetenie a unei cete de călușari. • pl. -ozi. și (înv.) voivod s.m. /<slav. воѥвода.

VOIEVOD, voievozi, s. m. 1. (În evul mediu) Titlu dat domnilor Moldovei și Țării Românești, precum și guvernatorului Transilvaniei (până în 1571), domn, vodă; p. ext. principe; persoană care avea acest titlu. 2. (Înv.) Comandant de oaste; căpitan. ♦ (În credința ortodoxă, creștină) Căpetenie a cetelor de îngeri. 3. Mai-marele unei cetăți, al unui ținut; guvernator; p. ext. boier de rang mare. 4. Căpetenie a unei cete sau a unui sălaș de țigani. [Var.: voivod s. m.] – Din sl. vojevoda.

VOIEVOD, voievozi, s. m. 1. Titulatură a domnilor Moldovei și Munteniei; domn, p. ext. principe, vodă. Mircea-voievod. Ștefan-voievod. ▭ Privirile tînărului voievod se înflăcărară. SADOVEANU, O. VII 157. Părea un tînăr voievod Cu păr de aur moale. EMINESCU, O. I 170. 2. (Învechit și arhaizant) Comandant de oaste, de unitate militară; căpitan. Cine merge-n fruntea oastei? voievodul Buzdugan. EFTIMIU, Î. 53. ♦ (În credința ortodoxă creștină) Căpetenie a cetelor de îngeri. Sfinții voievozi Mihail și Gavril. 3. Mai marele unei cetăți, ăl unui ținut; guvernator (recrutat de obicei dintre boieri); p. ext. boier de rang mare. O, boieri, cu noi de-un sînge, Voievozilor pămînteni! Voi rîdeți și țara plînge. BOLLIAC, O. 207. 4. Căpetenia unui trib, a unei cete sau a unui sălaș de țigani. (Atestat în forma voivod) Corcodel voivodul era la frunte, Vrînd a sa noduroasă măciucă De corn, cu sînge și el s-o crunte. BUDAI-DELEANU, Ț. 411. Voievodul țiganilor (titlul unei operete). – Variantă: voivod (VLAHUȚĂ, O. A. II 140) s. m.

VOIEVOD ~zi m. 1) (în Moldova și în Muntenia medievală; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducător absolut al țării; vodă; domn; domnitor. 2) Conducător al unei șatre de țigani; bulibașă. /<sl. vojevoda

voievod m. 1. Domn, od. titlu oficial al principelui domnitor în țările române: împărați, crai, voievozi, căpitanii oștilor, mai marii orașelor CR. să vază de’s mai tare decât un voievod AL.; 2. fig. principe: părea un tânăr voievod cu păr de aur moale EM.; 3. Sfinții Voievozi, nume dat arhanghelilor Mihail și Gavril, sărbătoare ce cade în ziua de 8 Noemvrie; 4. căpetenie peste mai multe sălașe de țigani. [Slav. VOIEVODA, căpetenia oștirii (din VOĬ, oaste, și VODITI, a conduce)].

voĭevód saŭ voevód și (rar) voivód m. (vsl. voĭevoda, d. voĭ, armată, și voditi, a conduce; bg. voev- și voĭv-, rus. voev-. V. voĭnic și vodă). Vechĭ. Căpitan, generalisim. principe, domn (ca titlu pus după nume): Ștefan Voĭevod. Azĭ. Șefu călușarilor (Ban.). Voĭevodu Țiganilor, traducere neobișnuită îld. Vătafu Țiganilor, după germ. Zigeuner-Hauptmann saŭ -Baron (numele uneĭ operete de Strauss). Sfințiĭ Voĭevozĭ, Sfințiĭ Arhanghelĭ Mihail și Gavril, voĭevoziĭ cetelor îngereștĭ (sărbătoare la 8 Novembre). – Vechĭ și voĭevodă (ca nom.). Fals voĭvod. V. bulibașa.

vv În forma -vv., după un nume: Ghica-vv., Neagoe-vv., abreviere pentru voievod.

vaivodă sm vz voievod

voievodă sm vz voievod

voivod sm vz voievod

voivodă sm vz voievod

voivod s.m. v. voievod.

voivód, V. voĭevod.

voievod s. m., pl. voievozi (dar: Marele Voievod de Alba Iulia s. propriu m. art.)

voievod s. m., pl. voievozi

voievod s. m., pl. voievozi

voievod

voievod, -zi.

VOIEVOD s. v. cap, căpetenie, comandant, conducător, mai-mare, șef.

VOIEVOD s. v. domnitor.

voievod s. v. CAP. CĂPETENIE. COMANDANT. CONDUCĂTOR. MAI-MARE. ȘEF.

VOIEVOD s. cîrmuitor, conducător, domn, domnitor, monarh, stăpînitor, suveran, vodă, (astăzi rar) stăpîn, (înv. și pop.) oblăduitor, (înv.) biruitor, crai, gospodar, gospodin, ocîrmuitor, purtător, vlădică, (fig.) cîrmaci. (Ștefan cel Mare, ~ al Moldovei.)

voievod (-zi), s. m. – 1. Domn, principe; titlu oficial al domnilor din Muntenia și Moldova. – 2. (Înv.) Comandant, șef militar. – 3. Numele celor doi arhangheli Mihail și Gavril. – 4. Conducătorul al unei cete de țigani. – 5. Conducătorul dansului numit călușari. – Var. voivod, voevod, și der. Sl. vojevoda de la voĭ „război”, cf. voinic, și voda „care conduce” (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 460), cf. bg. vojvod, sb., cr. vojevoda, pol. wojewoda, rus. voevoda, mag. vajvoda, vajda, ngr. βοεβόδας. Termen oficial; s-a folosit în mod curent în forma abreviată vodă, s. m. (principe). – Der. voievodal, adj. (principiar); voivodat, s. n. (principat); voievodesc, adj. (se zice despre o varietate de mere); voievozi, vb. (a domni); voievozie, s. f. (principat).

voievod, voievozi, (voevod), s.m. – Domn, vodă, principe. ♦ (top.) Dealul Voievodului (Voievodca), în apropiere de localitatea Bârsana.„Tradiția locală spune că pe Dealul Voievodca s-ar fi retras cneazul Seneslau, când a fost atacat” (Lenghel, 1979: 8). ♦ (onom.) Voevod, nume de familie cu frecvență redusă în Maramureș (DFN). ♦ Atestat sec. XIV (Mihăilă, 1974). – Din vsl. vojevoda, din voi „armată, război” și voditi „a conduce” (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX, MDA).

VOIEVOD subst. 1. Voivoda b. (Ard). 2. Scurtat: Voda b. (17 B I 283); Vodă b. (Ard; C Cos II 480); Voda banul (17 B II 120) scris și Voda-ban 1605 (Sd VI 460; Voda țig. (16 A II 132). 3. Vodeasă, Ion (AO XV 105), n. marital. 4. + -in: Vodinescu, I., munt., 1707 (BCI XI 15). 5. Din ung. vajda „voivod”: Vaida (Ard). 6. + -mir: Vaidomir s.