vodevil sn [At: HELIADE, O. II, 62 / V: ~dvil / Pl: ~uri, (înv) ~e / E: fr vaudeville] 1 Comedie ușoară (într-un act), cu o intrigă bogată în quiproquo-uri și răsturnări de situație, în textul căreia sunt intercalate cuplete satirice, cântate pe melodii cunoscute și cu acompaniament orchestral. 2 (Înv) Cântec popular francez cu caracter satiric.

vodevil s.n. Specie de comedie ușoară sau de farsă (într-un act), de origine franceză, cu intrigă complicată, neverosimilă, și o acțiune bogată, dar artificială, în al cărei text sînt intercalate cuplete satirice care se cîntă (cu acompaniament instrumental) pe melodii cunoscute. Cunoștința superficială a uneia sau două limbi străine... ne dau înlesnire de a înțelege romanele doamnei Sand și vodevilurile domnului Scribe (KOGĂL.). • pl. -uri, (înv.) -e. /<fr. vaudeville; cf. nm. pr. [Théâtre du] Vaudeville.

VODEVIL, vodeviluri, s. n. Comedie ușoară sau farsă (într-un singur act) în textul căreia sînt intercalate cuplete pe melodii cunoscute și populare. La Paris, vremea și moda era a melodramelor, a vodevilurilor, a operetelor. PETRESCU, A. R. 33. Tu, care ai compus alitea comedii, vodeviluri, canțonete... de ce nu te gîndești în fine a intra pe calea. mai atrăgătoare a dramei istorice? ALECSANDRI, T. II 47. A avut norocirea a fi colaboratorul vreunui vodevil monstruos. NEGRUZZI, S. I 69.

VODEVIL s.n. Mică piesă de teatru de un comic facil, cu intrigă complicată, neverosimilă și o acțiune bogată, dar artificială, în al cărei text sunt intercalate cuplete satirice cîntate. [Pl. -luri. / < fr. vaudeville, cf. (Théître du) Vaudeville].

VODEVIL s. n. mică piesă de teatru cu un comic facil, cu intrigă complicată, neverosimilă, și o acțiune bogată, dar artificială, în al cărei text sunt intercalate cântece vesele satirice. (< fr. vaudeville)

VODEVIL ~uri n. Comedie ușoară (de proporții mici), având intercalate în text cuplete cântate pe melodii cunoscute. /<fr. vaudeville

vodevil n. comedie ușoară amestecată cu cuplete și cu refrenuri cântate după melodii familiare (= fr. vaudeville).

*vodevil n., pl. urĭ și e (fr. vaudeville, alterațiune din Vau de vire [cîntece din] valea [rîuluĭ] Vire [în Calvados]). Mică pĭesă teatrală cu cuplete. – Olivier Basselin, lucrător de postav în orășelu Vire, în sec. XV, compunea cîntece satirice care străbătură curînd valea rîuluĭ Vire. Depărtîndu-se de locu de origine (vau de Vire), numele degeneră în vaudeville. Primele vodevilurĭ fură cîntece de beție, pe care licența băutorilor le făcu curînd caustice și răutăcĭoase. Acest gen dură pînă la sfîrșitu secoluluĭ XVIII. Chear de la începutu acestuĭ secul, ast-fel de cîntece fură intercalate în pĭesele teatrale de bîlcĭ, care se numiră atuncĭ „piese cu vodevilurĭ” saŭ, maĭ pe scurt, „vodevilurĭ”. Cînd comedia cu cuplete, ilustrată de Désaugiers, Scribe, Labiche dispăru, numele de „vodevil” rămase aplicat orĭ-căreĭ comediĭ ușoare, cu intriga bine țesută și cam liberă.

vodvil sn vz vodevil

farsă-vodevil s. f. Farsă cu caracter de vodevil ◊ „Este o farsă-vodevil cu atmosferă post-caragialescă.” Mag. 24 IX 66 p. 5 (din farsă + vodevil)

vodevil s. n., pl. vodeviluri

vodevil s. n., pl. vodeviluri

vodevil s. n., pl. vodeviluri

vodevil (-luri), s. n. – Comedie conținînd mici cuplete cîntate. Fr. vaudeville. – Der. vodevilist, s. m. (autor de vodeviluri).

vodevil (< fr. vaudeville) 1. Termen desemnând în muzica franceză din Renaștere* cântece vesele sau satirice. Inițial polif. ca și Vilanela* it., genul se simplifică, devenind spre mijlocul sec. 16 monodic* și cu un mai accentuat caracter pop. 2. Începând de la sfârșitul sec. 16, spectacolele comice în proză, cuprinzând și numere cântate de tipul v (1), pe muzică originală, preluată sau chiar parodistă. Din v. se va naște în sec. 18 opera* comică. În istoria teatrului nostru muzical, v. a fost ilustrat de Al. Flechtenmacher (Baba Hârca, Piatra din casă, Iașii în carnaval, Iorgu de la Sadagura, Arvinte și Pepelea, Chirița în Iași etc.), Eduard Caudella (Harță Răzeșul), Tudor Flondor (Rămășagul, Cinel-Cinel) ș.a.

VODEVIL (< fr. vaudeville) Comedie, în acțiunea căreia sînt intercalate cuplete satirice. Etimologic, termenul de vodevil este pus în legătură cu numele lui Olivier Basselin, poet francez ce a trăit în secolul al XV-lea, născut la Vire, în Normandia, și ale cărui cîntece satirice, bahice, au fost publicate de Le Haux, în 1610, sub numele de Vaux-de-Vire, înlocuit cu Vaudeville – mai ușor de pronunțat. Asemenea cîntece au durat pînă la finele secolului al XVIII-lea, cînd ele au început a fi introduse în reprezentațiile teatrale de prin iarmaroace, numite comedii cu vodeviluri, și apoi vodeviluri, denumire folosită în genere pentru comediile ușoare, cu o intrigă abilă, de un comic grotesc. Cu vremea, textului dramatic i s-a alăturat muzica și baletul. În literatura noastră, genul acesta a fost ilustrat de V. Alecsandri (Rămășagul, Nunta țărănească, Piatra din casă, Cinel-Cinel etc.); Costache Caragiale (O soarè la mahala). Ca și scenetele, vodevilurile au satisfăcut gustul publicului, în etapa reprezentării lor, la jumătatea secolului al XIX-lea.