vinariță sf [At: ENC. ROM. / Pl: ~țe / E: vin + -ariță] 1 Plantă erbacee din familia rubiaceelor, cu frunze verticilate, cu flori mici, albe, plăcut mirositoare, folosită la parfumarea rufelor, la aromatizarea unor băuturi etc. Si: sânziană, vineriță (5), (reg) nebunoasă, sculătoare, tămâioasă, vinarie, vinăriță, mama-pădurii (Asperula odorata). 2 (Olt; csc) Roiuri de musculițe din jurul băuturilor alcoolice sau al altor lichide care fermentează.

vinariță s.f. (bot.) Plantă erbacee perenă, din familia rubiaceelor, cu frunzele verticilate și cu florile mici, albe, dispuse în cime terminale, care se folosește în stare uscată la parfumarea rufelor și la aromatizarea unor băuturi (Asperula odorata). • pl. -e. /vin + -ariță.

VINARIȚĂ, vinarițe, s. f. Plantă erbacee din familia rubiaceelor, cu flori albe și cu miros plăcut, folosită la parfumarea rufelor sau a unor băuturi; crește în păduri umbroase (Asperula adorata).

VINARIȚĂ ~e f. Plantă erbacee cu flori albe, folosită pentru proprietățile ei aromatice la parfumarea rufelor spălate sau pentru a da aromă unor băuturi etc. /vin + suf. ~ariță

vinariță f. plantă cu proprietăți tonice și vulnerare, având uscată un miros plăcut, din care cauză se pune printre rufe spre a le parfuma (Asperula). [Această plantă, amestecată cu vin, dă o băutură plăcută].

vinariță s. f., g.-d. art. vinariței; pl. vinarițe

vinariță s. f., g.-d. art. vinariței; pl. vinarițe

vinariță s. f., g.-d. art. vinariței; pl. vinarițe

VINARIȚĂ s. (BOT.; Asperula odorata) sânziene-de-pădure, (reg.) mama-pădurii.

VINARIȚĂ s. (BOT.; Asperula odorata) sînziene-de-pădure, (reg.) mama-pădurii.