viermuire sf [At: COSTINESCU / Pl: ~ri / E: viermui] 1-2 Viermuială (1-2).

viermuire s.f. Viermuială. • pl. -i. /v. viermui.

VIERMUIRE, viermuiri, s. f. Acțiunea de a viermui; forfoteală, mișcare neîntreruptă; viermuială. Cumplita... viermuire a glotimii, întărîtată de amenințarea ploii, năucită de vîntoasă. C. PETRESCU, A. R. 9.

VIERMUI, pers. 3 viermuiește, vb. IV. Intranz. A se mișca neîncetat și în număr mare de colo până colo; a mișuna, a forfoti. – Vierme + suf. -ui.

viermui vi [At: LM / Pzi: 3 ~ește, (rar) viermuie / E: vierme + -ui] 1 (Rar; d. viermi) A se mișca dezordonat, în număr mare Si: a colcăi (2), a mișuna, (reg) a viermeti. 2 (Subiectul indică locul în care se produce mișcarea) A fi plin de viermi care foiesc. 3 (D. o mulțime de ființe aflată într-un anumit spațiu) A se mișca neîncetat și în număr mare de colo până acolo Si: a foi¹ (4), a forfoti (2), a furnica (1), a mișui, a mișuna. 4 (Subiectul indică spațiul în care se produce mișcarea; construit cu pp „de”) A fi plin de…

viermui vb. IV. intr. (despre o mulțime de ființe aflată într-un anumit spațiu) A se mișca neîncetat și în număr mare de colo pînă colo; a mișuna, a forfoti. Oamenii viermuiau ca niște umbre fără odihnă (REBR.). • prez.ind. pers. 3 -iește, viermuie. /vierme + -ui.

VIERMUI, viermuiesc, vb. IV. Intranz. A se mișca neîncetat și în număr mare de colo până colo; a mișuna, a forfoti. – Vierme + suf. -ui.

VIERMUI, viermuiesc, vb. IV. Intranz. A mișuna, a forfoti în număr mare, a se mișca neîncetat de colo-colo, a foi (ca viermii). În patru sute de curți viermuiesc atîția copii, de nu știu ce-o să mai fie. SADOVEANU, P. M. 199. În lumina roșie oamenii viermuiau ca niște umbre fără odihnă. REBREANU, R. II 206. ◊ (Prin metonimie) În vale viermuiesc turbanele. VLAHUȚĂ, R. P. 24. ◊ Fig. Poetul cu mare talent și varietate ne-a făcut să vedem viermuind și încolăcindu-se toate aplecările lacome, slugarnice și zavistioase ale boierilor. ODOBESCU, S. II 533.

A VIERMUI pers. 3. ~ește intranz. (despre mulțimi de ființe) A se mișca fără întrerupere, grăbit și haotic; a foi; a foșni; a mișuna; a roi; a furnica; a forfoti; a fojgăi. /vierme + suf. ~ui

viermuì v. a furnica (și fig.).

vĭermuĭésc v. intr. (d. vĭerme). Lit. Foĭesc, mișun, fojgăĭ, furnic: vĭermuĭaŭ vĭermiĭ în stîrv, vĭermuĭa stîrvu de vĭermĭ. – În est verm-.

viermuire (desp. vier-) s. f., g.-d. art. viermuirii; pl. viermuiri

viermuire (vier-) s. f., g.-d. art. viermuirii; pl. viermuiri

viermuire s. f., g.-d. art. viermuirii; pl. viermuiri

viermui (a ~) (desp. vier-) vb., ind. prez. 3 sg. viermuiește, 3 pl. viermuiesc, imperf. 3 sg. viermuia; conj. prez. 3 să viermuiască

viermui (a ~) (vier-) vb., ind. prez. 3 sg. viermuiește, imperf. 3 sg. viermuia; conj. prez. 3 să viermuiască

viermui vb., ind. prez. 3 sg. viermuiește, imperf. 3 sg. viermuia; conj. prez. 3 sg. și pl. viermuiască

viermui (ind. prez. 3 sg. viermuiește, conj. viermuiască)

VIERMUIRE s. v. forfotă.

VIERMUIRE s. agitație, animație, colcăială, foială, foire, forfotă, forfoteală, frămîntare, furnicare, mișcare, mișuială, mișunare, roială, viermuială, (reg.) fojgăială, vînzoală, (fam.) fîțîială, fîțîire, fîțîit, vînzoleală. (~ necontenită a mulțimii pe străzi.)

VIERMUI vb. v. forfoti.

VIERMUI vb. a se agita, a colcăi, a (se) foi, a forfoti, a se frămînta, a furnica, a mișui, a mișuna, a roi, (pop.) a bîjbîi, (înv. și reg.) a jimi, (reg.) a fojgăi, a vîșca, (prin Transilv.) a șovîrca, (Olt.) a se vărzui, (Ban.) a vermeti, (fam.) a se fîțîi, a se vînzoli. (Lumea ~ pe străzi.)