Văcărești pl. 1. mânăstire lângă București, zidită de Nic. Mavrocordat (1720) azi închisoare pentru făcătorii-de-rele; 2. ape minerale pe calea ce duce la mănăstirea cu acelaș nume.

VĂCĂRI, văcăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A duce la păscut și a păzi vacile. – Din văcar.

văcări [At: (a. 1760) IORGA, S. D. XII, 72 / Pzi: ~resc / E: văcar] 1 vt (D. oameni) A duce la pășune și a păzi vitele mari în timp ce pasc. 2 vi (Pop) A face munca de văcar (1).

văcări vb. IV. intr. A duce la păscut și a păzi vacile. • prez.ind. -esc. /văcar + -i.

VĂCĂRI, văcăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce la păscut și a păzi vacile. – Din văcar.

VĂCĂRI, văcăresc, vb. IV. Intranz. A păzi vacile, a face meseria de văcar.

A VĂCĂRI ~esc intranz. A fi văcar. /Din văcar

văcări (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. văcăresc, 3 sg. văcărește, imperf. 1 văcăream; conj. prez. 1 sg. să văcăresc, 3 să văcărească

văcări (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. văcăresc, imperf. 3 sg. văcărea conj. prez. 3 să văcărească

văcări vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. văcăresc, imperf. 3 sg. văcărea; conj. prez. 3 sg. și pl. văcărească

Văcărești, m-re în București, construită în 1716-1722 de către Nicolae Mavrocordat, cel mai vast ansamblu monastic din București și cea mai importantă realizare a arhitecturii românești din sec. 18. În 1761 aici s-a mutat Academia domnească de la Sf. Sava. În 1848 a devenit parțial închisoare după revoluție, iar între 1863 și 1973 a avut exclusiv această destinație. Dezafectată în același an, m-rea a început să fie restaurată, lucrările oprindu-se în 1977, după care locașul a fost părăsit și apoi demolat în 1986 de către regimul comunist pănâ la ultima piatră de fundație.

văcărí, văcăresc, v.t. (reg.; înv.) 1. A duce vacile la păscut. 2. A coace pâine (văcăreața) în cuptor: „Miresucă, struț tomnit, / Si-ț-a dor de văcărit / Șî cu feciori de grăit” (Ștețco, 1990: 251). – Din văcar.

văcări, văcăresc, vb. tranz. – (reg.; înv.) A coace pâine (văcăreață): „Miresucă, struț tomnit, / Si-ț-a dor de văcărit / Șî cu feciori de grăit” (Ștețco, 1990: 251). – Et. nec.

văcări, vb. tranz. – (înv.) A coace pâine (văcăreață): „Miresucă, struț tomnit, / Si-ț-a dor de văcărit / Șî cu feciori de grăit” (Ștețco 1990: 251). – Et. nec.