2 intrări

18 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VÂRTEJUIRE, vârtejuiri, s. f. (Rar) Faptul de a se vârtejui; învolburare. – V. vârtejui.

VÂRTEJUIRE, vârtejuiri, s. f. (Rar) Faptul de a se vârtejui; învolburare. – V. vârtejui.

vârtejuire sf [At: V. ROM. decembrie 1951, 163 / Pl: ~ri / E: vârtejui] (Rar) 1 Învârtejire. 2 Învolburare.

VÂRTEJUI, vârtejuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se învârteji. – Vârtej + suf. -ui.

VÂRTEJUI, vârtejuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se învârteji. – Vârtej + suf. -ui.

vârtejui vr [At: BUL. FIL. III, 188 / Pzi: ~esc / E: vârtej + -ui] (Rar) 1 A (se) învârti în cerc. 2 A se învolbura.

vîrtejui vb. IV. refl. A se învîrteji. • prez.ind. -iesc. /vîrtej + -ui.

vîrtejuire s.f. Acțiunea de a se vîrtejui și rezultatul ei; învolburare. • pl. -i. /v. vîrtejui.

VÎRTEJUI, vîrtejuiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se învîrteji.

VÎRTEJUÎRE, vîrtejuiri, s. f. (Rar) Faptul de a se vîrtejui; învolburare. Vîrtehdrea prafului din urmă îi urmărise pînă aiceala fîntîna Greculuicînd vîntul se domoli. V. ROM. decembrie 1951, 163.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

vârtejuire (rar) s. f., g.-d. art. vârtejuirii; pl. vârtejuiri

vârtejuire (rar) s. f., g.-d. art. vârtejuirii; pl. vârtejuiri

vârtejuire s. f., g.-d. art. vârtejuirii; pl. vârtejuiri

vârtejui (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se vârtejuiește, 3 pl. se vârtejuiesc, imperf. 3 sg. se vârtejuia; conj. prez. 3 să se vârtejuiască; ger. vârtejuindu-se

vârtejui (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se vârtejuiește, imperf. 3 sg. se vârtejuia; conj. prez. 3 să se vârtejuiască

vârtejui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârtejuiesc, imperf. 3 sg. vârtejuia; conj. prez. 3 sg. și pl. vârtejuiască

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

VÂRTEJUIRE s. v. învârtejire, învolburare, zbatere.

VÂRTEJUI vb. v. învârteji, învolbura, zbate.

vîrtejui vb. v. ÎNVÎRTEJI. ÎNVOLBURA. ZBATE.

vîrtejuire s. v. ÎNVÎRTEJIRE. ÎNVOLBURARE. ZBATERE.

Intrare: vârtejuire
vârtejuire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vârtejuire
  • vârtejuirea
plural
  • vârtejuiri
  • vârtejuirile
genitiv-dativ singular
  • vârtejuiri
  • vârtejuirii
plural
  • vârtejuiri
  • vârtejuirilor
vocativ singular
plural
Intrare: vârtejui
verb (V408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • vârtejui
  • vârtejuire
  • vârtejuit
  • vârtejuitu‑
  • vârtejuind
  • vârtejuindu‑
singular plural
  • vârtejuiește
  • vârtejuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • vârtejuiesc
(să)
  • vârtejuiesc
  • vârtejuiam
  • vârtejuii
  • vârtejuisem
a II-a (tu)
  • vârtejuiești
(să)
  • vârtejuiești
  • vârtejuiai
  • vârtejuiși
  • vârtejuiseși
a III-a (el, ea)
  • vârtejuiește
(să)
  • vârtejuiască
  • vârtejuia
  • vârtejui
  • vârtejuise
plural I (noi)
  • vârtejuim
(să)
  • vârtejuim
  • vârtejuiam
  • vârtejuirăm
  • vârtejuiserăm
  • vârtejuisem
a II-a (voi)
  • vârtejuiți
(să)
  • vârtejuiți
  • vârtejuiați
  • vârtejuirăți
  • vârtejuiserăți
  • vârtejuiseți
a III-a (ei, ele)
  • vârtejuiesc
(să)
  • vârtejuiască
  • vârtejuiau
  • vârtejui
  • vârtejuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

vârtejuire, vârtejuirisubstantiv feminin

  • 1. rar Faptul de a se vârtejui. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Vîrtejuirea prafului din urmă îi urmărise pînă aicea – la fîntîna Grecului – cînd vîntul se domoli. V. ROM. decembrie 1951, 163. DLRLC
etimologie:
  • vezi vârtejui DEX '98 DEX '09

vârtejui, vârtejuiescverb

etimologie:
  • Vârtej + sufix -ui. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.