VÂNZĂTOR, -OARE, vânzători, -oare, s. m. și f. 1. Persoană fizică sau juridică care vinde bunuri (ocazional sau permanent). ♦ Spec. Persoană care este angajată într-un magazin pentru a efectua vânzarea mărfurilor și pentru a servi clientela. ◊ Expr. (Ir.) Vânzător de piei de cloșcă = negustor fără marfă și fără capital. ♦ (Adjectival) Care este de vânzare, destinat vânzării, de vândut. ◊ Loc. vb. A face (un bun imobil) vânzător = a pune în vânzare, a vinde. 2. Fig. (Adesea adjectival) Trădător, înșelător. – Vinde + suf. -ător.

vânzător, ~oare [At: CORESI, EV. 290 / Pl: ~i, ~oare / E: vinde + -ător] 1 smf (Îoc cumpărător) Persoană fizică sau juridică care vinde (1) (ocazional sau permanent) Si: (înv) vânzaș (1). 2 smf (Spc) Persoană angajată într-un magazin pentru a vinde mărfurile și pentru a servi clientela Si: (înv) vânzaș (2). 3 sm (Irn; îs) ~ de piei de cloșcă Negustor fără marfă și fără capital. 4 a (Îvp; d. bunuri, proprietăți etc.) Care este destinat vânzării (1). 5 a (Îvp; îe) A face (sau a scoate) ~ (un bun imobil) A vinde (1). 6 sm Trădător. 7 sf (Îvr) Marfă. 8-9 sf (Îvr) Vânzare (1-2). 10 sn Vânzare (12).

vînzător, -oare s.m., s.f. 1 (în opoz. cu „cumpărător”; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”) Persoană fizică sau juridică care vinde (ocazional sau permanent). ♦ Spec. Persoană care este angajată într-un magazin pentru a efectua vînzarea mărfurilor și pentru a servi clientela. Îmi place să umblu cu lucrurile expuse prin magazine și să discut cu vînzătoarele (CA. PETR.). ◊ Expr. Vînzător de piei de cloșcă v. cloșcă. ♦ (înv., pop.; adj.; despre bunuri, proprietăți etc.) Care este de vînzare, care este destinat vînzării. Această moșie socotindu-se vînzătoare (DOC.). ◊ Expr. A face (un bun imobil) vînzător = a pune în vînzare; a vinde. 2 Fig. Trădător. Peter... a intrat și el în pămînt, dar vînzătorul lui huzurește și-și numără arginții (H. LOV.). ◊ (adj.) Boierii vînzători au fost pedepsiți. • pl. -ori, -oare. /vinde + -ător.

VÂNZĂTOR, -OARE, vânzători, -oare, s. m. și f. 1. Persoană fizică sau juridică care vinde ceva (ocazional sau permanent). ♦ Spec. Persoană care este angajată într-un magazin pentru a efectua vânzarea mărfurilor și pentru a servi clientela. ◊ Expr. (Ir.) Vânzător de piei de cloșcă = negustor fără marfă și fără capital. ♦ (Adjectival) Care este de vânzare, destinat vânzării, de vândut. ◊ Loc. vb. A face (un bun imobil) vânzător = a pune în vânzare, a vinde. 2. Fig. (Adesea adjectival) Trădător, înșelător. – Vinde + suf. -ător.

VÎNZĂTOR, -OARE, vînzători, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care vinde lucruri (ocazional sau permanent) sau care este angajată într-un magazin pentru a servi clientela. Sub cupolele reci ale dimineții... Vînzătorii de ziare te sună. DRAGOMIR, P. 11. Vînzătorul îi scoase o pereche de pantofi negri. MIHALE, O. 265. Îl știau vînzător undeva într-un magazin oarecare. SAHIA, N. 109. De s-ar vinde dor cu dor, Eu m-aș face vînzător. BIBICESCU, P. P. 15. ◊ (Ironic) Vînzător de piei de cloșcă = negustor fără marfă și fără capital. ♦ (Adjectival) Care este de vînzare, destinat vînzării, de vîndut. De-ar fi dorul vînzător, Eu m-aș face negustor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 92. De ți-e negrul vînzător, Eu îți sînt cumpărător. ALECSANDRI, P. P. 105. ◊ Expr. A face (un bun imobil) vînzător = a pune în vînzare, a vinde; a trece pe numele altuia. Îi ceru vechilului să-i facă hanul vînzător pe numele ei. CAMIL PETRESCU, O. II 292. 2. Trădător; înșelător. Cui i-e frică de război E liber de-a pleca-napoi, Iar cine-i vînzător vîndut Să iasă dintre noi! COȘBUC, P. I 258. Iată vînzătorii noștri! strigă Ion-vodă, poruncind ca toate focurile... să fie ațintate spre acea parte. HASDEU, I. V. 149. Fiți voi judecătoria! Spuneți: ce se cuvine Lui Despot ereticul, de țară vînzător! ALECSANDRI, T. II 192. ◊ (Adjectival) Am ajuns la întîia domnie a acestui om, mizerabil din toate punctele de vedere: lacom, prefăcut... și vînzător al sîngelui binefăcătorului și rudei sale. IORGA, L. I 103. (Fig.) El avea ochi vînzător, Avea grai lingușitor. ALECSANDRI, P. P. 216.

VÂNZĂTOR¹ ~oare (~ori, ~oare) Care se vinde; bun de vânzare. Marfă ~oare. /a vinde + suf. ~ător

VÂNZĂTOR² ~oare (~ori, ~oare) m. și f. 1) Persoană specializată în vinderea mărfurilor (într-un magazin). ◊ ~ de piei de cloșcă negustor fără marfă și fără mijloace bănești. 2) și adverbial Persoană care săvârșește un act de trădare (în scopuri meschine); trădător. ~ de țară. /a vinde + suf. ~ător

vînzătór, -oáre s. Care vinde (în prăvălie saŭ aĭurea). Fig. Vechĭ. Trădător.

vânzătoare s. f., g.-d. art. vânzătoarei; pl. vânzătoare

vânzătoare s. f., g.-d. art. vânzătoarei; pl. vânzătoare

vânzătoare s. f., g.-d. art. vânzătoarei; pl. vânzătoare

VÂNZĂTOR adj., s. 1. adj., s. v. trădător. 2. s. iudă, trădător. (Ești un ~, amice!)

VÎNZĂTOR adj., s. 1. adj., s. trădător, (înv.) proditor, prodot. (~ de patrie.) 2. s. iudă, trădător. (Ești un ~, amice!)

Vânzător ≠ cumpărător

vânzător de brașoave / de gogoși expr. mincinos, palavragiu.