VÂJÂI, pers. 3 vâjâie, vb. IV. Intranz. (Despre vânt, ape curgătoare, corpuri care străbat spațiul etc.) A produce un zgomot (șuierător) caracteristic. ♦ (Despre sânge) A pulsa cu violență. ◊ Expr. A-i vâjâi cuiva capul (sau urechile, tâmplele, p. ext., creierul, auzul) = a) a avea falsa senzație de zgomot continuu și obsedant, provocată de afluxul mărit al sângelui la cap; b) a fi zăpăcit, năucit. ♦ (Despre foc) A dudui. ♦ (Despre albine) A bâzâi, a zumzăi. [Var.: (reg.) vâjii vb. IV] – Vâj + suf. -âi.

VÂJÂIT¹, vâjâituri, s. n. Faptul de a vâjâi; zgomot caracteristic produs de ceva care vâjâie; vâjâială, vâjâitură, vâjâire. [Var.: (reg.) vâjiit s. n.] – V. vâjâi.

văjăi v vz vâjâi

văjâi sf vz vâjâi

văjii v vz vâjâi

văjiit, ~ă sf vz vâjâit²

vâjăi v vz vâjâi

vâjăit¹ sn vz vâjâit¹

vâjăit², ~ă a, sm vz vâjâit²

vâjâi [At: N. COSTIN, LET. II, 61/19 / V: ~jăi, ~jii, (înv) vâșii, vâzâi, vijii, (reg) văjăi, văjâi, ~jei, ~ji, văjii, vijoi, ~jui, vâzăi, vogi, vojai, vojăi, vojeti, voji, vojoi, vojoti, vojui, vujoi / Pzi: vâjâi, ~esc, 3 vâjâie, ~ește / E: vâj¹] 1 vi (D. vânt, cursuri rapide de apă, șuvoaie sau d. păduri, arbori mișcați de vânt etc.) A produce un zgomot șuierător (și puternic) caracteristic. 2 vi (Îe) A-i ~ cuiva capul (sau urechile, tâmplele, pex, creierul, auzul) ori a ~ în ureche A avea falsa senzație de zgomot continuu și obsedant, din cauza afluxului mărit al sângelui la cap Si: a țiui. 3 vi (Îae) A fi zăpăcit. 4 vi (Îe) A-i ~ (cuiva ceva) prin cap A-i trece (ceva) prin minte. 5 vi (D. corpuri, obiecte etc. care se deplasează, zboară, se învârtesc etc. cu viteză) A produce un zgomot strident, scurt și intens. 6 vi (D. haine) A fâșâi. 7 vi (D. sânge) A pulsa cu violență în artere (dând impresia unui zgomot). 8 vt (Reg; c. i. rufe) A clăti (17). 9 vi (D. zgomote, glasuri etc.) A se auzi tare Si: a răsuna. 10 vtf (Îe) A ~ daraua A marca ritmul cu daireaua (2). 11 vi (Pex; d. spațiul, locul în care se petrec diverse zgomote) A fi străbătut de sunete puternice, prelungi și vibrante Si: a răsuna, a vui (14). 12 vi (Îvp; d. insecte) A bâzâi (1). 13 vi (Reg) A murmura. 14 vi (D. foc sau d. lemnele din foc) A dudui (6). 15 vi (Pex, d. oameni) A se deplasa cu repeziciune (în număr mare). 16 vr (Fam) A se plimba. 17 vr (Fam) A se deplasa în grabă prin mai multe locuri.

vâjâiet sn vz vâjâit¹

vâjâit¹ sn [At: HELIADE, O. I. 183 / V: ~jăit, ~iet, ~jiet, vojăit, voj~ / Pl: ~uri / E: vâjâi] 1 Mișcare în aer a unui corp, a unui obiect, însoțită de zgomotul caracteristic Si: vâjâire (1), vâjâială (1), vâjâitură (1). 2 Zgomot caracteristic, puternic, prelungit și vibrant, produs de vânt, de un șuvoi sau de un curs de apă, de arbori mișcați de vânt etc. Si: vâjâire (2), vâjâială (2), vâjâitură (2). 3 (Pex) Zgomot puternic și vibrant produs de diferite corpuri care străbat cu viteză aerul Si: vâjâire (3), vâjâială (3), vâjâitură (3). 4 (Pgn) Zgomot puternic și vibrant Si: vâjâire (4), vâjâială (4), vâjâitură (4). 5 Falsă senzație de zgomot, determinată de fluxul mărit al sângelui Si: vâjâială (5), vâjâitură (5). 6 (Pex) Amețeală (1). 7 Zumzăit de albine. 8 Huruit al unei mașini, al unui motor în timpul funcționării Si: vâjâire (5), zumzăit. 9 (Ccr) Loc de cădere a apei Si: cataractă, (reg) vâjoi.

vâjâit², ~ă [At: GANE, ap. CADE / V: văjiit a, vâjăit a, sm, ~jeit a / Pl: ~iți, ~e / E: vâjâi] 1 a (D. copaci) Care este bătut de vânt. 2-3 sm, a (Fam) (Om) zăpăcit. 4 a (Fam; spc) Amețit de băutură Si: cherchelit.

vâjei v vz vâjâi

vâjeit, ~ă a vz vâjâit²

vâji² v vz vâjâi

vâjiet sn vz vâjâit

vâjii v vz vâjâi

vâjui v vz vâjâi

vâșii v vz vâjâi

vâzăi v vz vâjâi

vâzâi v vz vâjâi

vijii v vz vâjâi

vijoi² v vz vâjâi

vijuti v vz vâjâi

voghi v vz vâjâi

vogi v vz vâjâi

vojăi v vz vâjăi

vojăit sn vz vâjâit¹

vojâit sn vz vâjâit¹

vojeti v vz vâjâi

voji v vz vâjâi

vojoi³ v vz vâjâi

vojoti v vz vâjâi

vojui v vz vâjâi corectat(ă)

vujoi v vz vâjâi

vîjii vb. IV. v. vîjîi.

vîjiit s.n. v. vîjîit¹.

vîjîi vb. IV. 1 intr. (despre vînt, cursuri rapide de apă, șuvoaie etc.) A produce un zgomot șuierător (și puternic) caracteristic. Ploaia vîjîia bătînd în ferestrele casei (EMIN.). ◊ Expr. A-i vîjîi cuiva capul (sau urechile, tîmplele, ext., creierul, auzul) = a) a avea falsa senzație de zgomot continuu și obsedant, provocată de afluxul mărit al sîngelui la cap; b) a fi zăpăcit, năucit. A trebuit să aștept puțin pînă să mă poată asculta, căci după privire simțeam că îi vîjîie urechile (CA. PETR.). ♦ (despre sînge) A pulsa cu violență; a zvîcni. 2 intr. (despre corpuri, obiecte etc. care se deplasează, zboară etc. cu viteză) A produce un zgomot strident, scurt și intens. Săgeata vîjîie și se pierde în desișul ierbei care se clatină încet din vîrf (CAR.). 3 intr. (despre zgomote, glasuri etc.) A suna, a se auzi tare; a răsuna. ♦ (despre albine) A bîzîi, a zumzăi. 4 intr. (despre foc sau despre lemnele din foc) A dudui; a țiui. 5 refl. (fam.; despre oameni) A merge, a se deplasa cu repeziciune (în număr mare). Toată ziua s-a vîjîit prin oraș. • prez.ind. vîjîi, -iesc, pers. 3 vîjîie, -iește. și (reg.) vîjii vb. IV. /vîj + -îi.

vîjîit², -ă adj. (despre oameni) Care este amețit (de băutură), cherchelit. Macar că-s eu cam vîjîit, da-i vorba, căciula din cap încă nu mi-a picat (SADOV.). • pl. -ți, -te. /v. vîjîi.

vîjîit¹ s.n. Faptul de a vîjîi; zgomot caracteristic produs de ceva care vîjîie; vîjîială, vîjîire, vîjîitură. Adormii în vîjîitul stufișului de copaci ce înconjura ca un crîng această casă depărtată (BACOV.). • pl. -uri. și (reg.) vîjiit s.n. /v. vîjîi.

VÂJÂI, pers. 3 vâjâie, vb. IV. Intranz. (Despre vânt, ape curgătoare, corpuri care străbat spațiul etc.) A produce un zgomot (șuierător) caracteristic. ♦ (Despre sânge) A pulsa cu violență. ◊ Expr. A-i vâjâi cuiva capul (sau urechile, tâmplele, p. ext., creierul, auzul) = a) a avea falsa senzație de zgomot continuu și obsedant, provocată de afluxul mărit al sângelui la cap; b) a fi zăpăcit, năucit. ♦ (Despre foc) A dudui. ♦ (Despre albine) A bâzâi, a zumzăi. [Var.: (reg.) vâjii vb. IV.] – Vâj + suf. -âi.

VÂJÂIT¹, vâjâituri, s. n. Faptul de a vâjâi; zgomot caracteristic produs de ceva care vâjâie; vâjâială, vâjâitură, vâjâire. [Var.: (reg.) vâjiit s. n.] – V. vâjâi.

VÎJĂI vb. IV v. vîjîi.

VÎJII vb. IV v. vîjîi.

VÎJIIT s. n. v. vîjîit.

VÎJÎI, pers. 3 vijîie și vîjîiește, vb. IV. Intranz. (Și în forma vîjii) 1. (Despre vînt, apă, proiectile sau alte corpuri în mișcare) A produce un zgomot șuierător, prelung, caracteristic (cauzat de aerul pus în mișcare cu forță). Trece vîjîind pe lîngă mine trenul de douăsprezece noaptea. STANCU, D. 320. Boamba neagră școbora cu iuțeală și venea drept spre tunuri, vîjîind. SADOVEANU, O. VI 23. Sub plopii rari apele sună Și plopii rari vîjîie-n vînt. COȘBUC, P. I 64. Dunărea începe să vîjîie mînioasă – e un zbucium și un clocot de valuri dintr-un mal în altul. VLAHUȚĂ, O. A. II 115. Vin săgeți de pretutindeni Vîjîind ca vijelia și ca plesnetul de ploaie. EMINESCU, O. I 148. ◊ (Incluzînd și ideea de mișcare) Ventilatorul vîjîind nu prididea să absoarbă fumul compact în spirale. C. PETRESCU, C. V. 307. Făt-Frumos vîjiia prin aer așa de iute, încît i se părea că nu fuge, ci cade din înaltul ceriului într-un adînc nevăzut. EMINESCU, N. 23. Paloșu-n vînt vîjiia, De-un zid mare se lovea Și-n derept se întorcea. ALECSANDRI, P. P. 154. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «din» și arătînd instrumentul acțiunii) Pe aripa vijeliei trecu croncănind aspru, vîjîind din aripi și întunecînd lumina ușii, un stol de corbi. SADOVEANU, O. VIII 176. ♦ (Despre sînge) A zvîcni cu violență în artere (dînd impresia unui zgomot). Simți că-i vîjîie sîngele în urechi și avu nevoie de-o rară stăpînire de nervi ca să poată spune... VLAHUȚĂ, O. A. III 41. ◊ Expr. A-i vîjîi cuiva capul (sau urechile, tîmplele, p. ext. creierul, auzul), se spune cînd cineva are o falsă senzație auditivă de zgomot continuu și obsedant, provocată de afluxul mărit al sîngelui în cazuri de boală sau de enervare. (Cu precizarea, cauzei exterioare care provoacă senzația) Îmi vîjiie creierul de ciocănituri. CARAGIALE, O. VII 160. (Rar) A-i vîjîi cuiva ceva prin cap = a-i trece cuiva o idee rapidă prin minte. Îmi vîjîie fel defel de presupusuri prin cap. ALECSANDRI, T. 206. Ne-a vîjîit prin cap bănuiala. I. IONESCU, P. 535. 2. (Despre foc sau lucruri care ard) A țiui, a dudui. Focul vîjîie și huiește. ȘEZ. I 19. Un lemn din foc vîjîie. ib. nr 149. 3. (Despre albine și alte insecte) A bîzîi, a zumzăi. (Atestat în forma vîjăi) Nu vedeai tu crăngi, nu frunză, ci numai flori mîndre ca rujile cele de rusalii, cari miroseau și numai vîjăiau albinele în ele. RETEGANUL, P. IV 69. – Variante: vîjii, vîjăi vb. IV

VÎJÎIET s. n. v. Vîjîit.

VÎJÎIT², -Ă, vîjîiți, -te, adj. (Rar, despre oameni) Amețit, cherchelit, cu chef. Să fie cu iertăciune... Măcar că-s eu cam vîjîit, da-i vorba, căciula din cap încă nu mi-a picat. SADOVEANU, P. S. 48.

VÎJÎIT¹, vîjîituri, s. n. Faptul de a vîjîi; zgomot caracteristic produs de suflarea vijelioasă a vîntuiui sau de curgerea năvalnică a apei. De departe, dintr-un colț al iazului, venea vîjîitul înăbușit al unui opust. SADOVEANU, O. I 379. Nu se auzeau alte zgomote decît... vîjîitul înfundat al șuvoiului din dosul casei. GALACTION, O. I 160. Apropiați de mal, prin vîjîitul luncii, deosebirăm deodată umbra unui șlep. DUNĂREANU, CH. 95. – Variante: vîjiit, (regional) vîjîiet (SBIERA, P. 85) s. n.

A VÂJÂI pers. 3 vâjâie intranz. 1) (despre vânt, apă, obiecte în zbor etc.) A produce un zgomot șuierător și continuu; a urla; a vui. 2) (despre sânge) A pulsa cu putere. ◊ A-i vâjâi cuiva capul (sau urechile) a avea senzația unui zgomot șuierător și continuu (din cauza bolii, oboselii). 3) (despre foc) A arde puternic, producând un zgomot caracteristic. 4) (despre unele insecte) A scoate un sunet prelung și vibrant; a bâzâi. /Onomat.

VÂJÂIT ~uri n. 1) v. A VÂJÂI. 2) Sunet caracteristic, produs de un obiect sau de o insectă care vâjâie. /v. a vâjâi

vâjăì v. 1. a urla, vorbind de vânt: vâjăind ca vijelia EM.; 2. a șuiera: mii de bombe vâjăiau AL.; 3. Banat, a bâzâi (de albine). [V. văj!].

vâjăit n. urletul vântului.

vîjîĭ, a -í v. intr. (d. vîj. V. fîșîĭ). fac vîj: vîjîĭa vîntu pintre ramurĭ, pintre frînghiile corăbiiĭ, vîjîĭaŭ gloanțele și boambele. Curg în abundanță (Munt.): curge vîjîind. A-țĭ vîjîi urechile, a auzi huĭete fără cauză externă, cum se întîmplă la vre-o boală.

vîjîít n., pl. urĭ. Sunet vîjîit: vîjîitu vîntuluĭ, al funiilor corăbiiĭ, al gloanțelor.

vâjâi (a ~) vb., ind. prez. 3 vâjâie, imperf. 3 pl. vâjâiau; conj. prez. 3 să vâjâie

vâjâit s. n., pl. vâjâituri

vâjâi (a ~) vb., ind. prez. 3 vâjâie, imperf. 3 sg. vâjâia; conj. prez. 3 să vâjâie

vâjâit s. n., pl. vâjâituri

vâjâi vb., ind. și conj. prez. 3 sg. vâjâie, imperf. 3 sg. vâjâia; ger. vâjâind; part. vâjâit

vâjâit s. n., pl. vâjâituri

vîjîi (ind. prez. 3 sg. și pl. vîjîie)

vâjâiu, -jâe 3, -jâiam 1 imp.

VÂJÂI vb. 1. v. șuiera. 2. v. piui.

VÂJÂI vb. v. bâzâi, dudui, vui, zbârnâi, zâzâi, zumzăi.

VÂJÂIT adj. v. amețit, băut, beat, cherchelit, îmbătat, turmentat.

VÂJÂIT s. 1. v. șuierat. 2. v. țiuitură.

VÎJÎI vb. 1. a fluiera, a șuiera, a vui, (rar) a zbîrnîi, (Transilv.) a șovăi. (Vîntul ~ prin hornuri.) 2. a piui, a șuiera, a țiui, (reg.) a țistui. (Glonțul i-a ~ pe la ureche.)

vîjîi vb. v. BÎZÎI. DUDUI. VUI. ZBÎRNÎI. ZÎZÎI. ZUMZĂI.

vîjîit adj. v. AMEȚIT. BĂUT. BEAT. CHERCHELIT. ÎMBĂTAT. TURMENTAT.

VÎJÎIT s. 1. șuier, șuierare, șuierat, șuierătură, vîjîială, vîjîire, vîjîitură, vuiet. (~ vîntului.) 2. piuit, piuitură, șuierat, șuierătură, țiuit, țiuitură, vîjîitură, (rar) piuială. (~ glonțului.)