urinare² sf [At: BIANU, D. S., 103 / Pl: ~nări / E: urina] Micțiune.

urinare¹ a vz urinar²

URINARE s. f. Acțiunea de a urina.

URINARE s.f. Acțiunea de a urina și rezultatul ei; micțiune. [< urina].

GENITO-URINAR, -Ă, genito-urinari, -e, adj. (Anat.) Care se referă la ansamblul de organe de reproducere și urinare, care aparține acestui ansamblu. – Din fr. génito-urinaire.

genito-urinar a [At: DN² / Pl: ~i, ~e / E: fr génito-urinaire] 1 Care se referă la ansamblul de organe de reproducere și urinare. 2 Care aparține acestui ansamblu.

urina vi [At: PARAB. 61/22 / Pzi: ~nez / E: fr uriner] A elimina urina din vezica urinară Si: (pop) a se pișa.

urinal², ~ă a vz urinar²

urinar², ~ă a [At: CORNEA, E. I, 209/19 / V: (îvr) ~e, ~al / Pl: ~i, ~e / E: fr urinaire] 1 Care aparține organelor de secretare a urinii. 2 Referitor la organele de secretare a urinii. 3 Cu funcția de a forma, filtra și evacua urina din organism. 4 Referitor la urină. 5 De urină. 6 (Îvr; îs) Piatră ~ală Calcul care se formează în organele de secretare și de eliminare a urinei.

urinar¹ sn [At: V. ROM. decembrie 1964, 166 / Pl: ~e / E: urină + -ar cf fr urinoir] (Rar) Loc amenajat pentru a urina Si: pișătoare.

GENITO-URINAR, -Ă, genito-urinari, -e, adj. (Anat.) Care se referă la ansamblul de organe de reproducere și urinare, care aparține acestui ansamblu. – Din fr. génito-urinaire.

URINA, urinez, vb. I. Intranz. A elimina urina din vezica urinară.

URINAR, -Ă, urinari, -e, adj. Care se referă la organele de secretare a urinii, care servește la filtrarea sau la evacuarea urinei; excretor. Căile urinare.

GENITO-URINAR, -Ă adj. Care este în legătură cu organele genitale și urinare; urogenital. [< fr. génito-urinaire].

URINA vb. I. intr. A elimina urina din vezica urinară. [Cf. fr. uriner, lat. urinare].

URINAR, -Ă adj. (Despre organe, vase etc.) Care secretă sau evacuează urina; excretor. [< fr. urinaire].

GENITO-URINAR, -Ă adj. referitor la organele genitale și urinare; urogenital. (< fr. génito-urinaire)

URINA vb. intr. a elimina urina din vezica urinară. (< fr. uriner)

URINAR, -Ă adj. (despre organe, vase etc.) care secretă sau elimină urina. (< fr. urinaire)

A URINA ~ez intranz. A elimina urină din vezica urinară; a se uda. /<fr. uriner

URINAR ~ă (~i, ~e) Care ține de secreția și evacuarea urinei din organism. /<fr. urinaire

urinà v. a scoate urina.

*urinéz v. intr. (lat. urinare și -arĭ). Eliminez urina. V. piș.

urinare s. f., g.-d. art. urinării; pl. urinări

urinare s. f., g.-d. art. urinării; pl. urinări

urinare s. f., g.-d. art. urinării; pl. urinări

genito-urinar adj. m., pl. genito-urinari; f. genito-urinară, pl. genito-urinare

urina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. urinez, 3 urinează; conj. prez. 1 sg. să urinez, 3 să urineze

urinar adj. m., pl. urinari; f. urinară, pl. urinare

genito-urinar adj. m., pl. genito-urinari; f. genito-urinară, pl. genito-urinare

urina (a ~) vb., ind. prez. 3 urinează

urinar adj. m., pl. urinari; f. urinară, pl. urinare

genito-urinar adj. → urinar

urina vb., ind. prez. 1 sg. urinez, 3 sg. și pl. urinează

urinar adj. m., pl. urinari; f. sg. urinară, pl. urinare

URINARE s. (FIZIOL.) urinat, (livr.) micțiune, (pop.) pișare, pișat, pișătură.

URINARE s. (FIZIOL.) urinat, (livr.) micțiune, (pop.) pișare, pișat, pișătură.

GENITO-URINAR adj. v. urogenital.

INCONTINENȚĂ URINARĂ s. (MED.) enurezis.

URINA vb. (FIZIOL.) 1. a ieși, (pop.) a se pișa. 2. a se uda. (Copilul s-a ~ pe el.)

URINAR s. v. ploscă.

INCONTINENȚĂ URINARĂ s. (MED.) enurezis.

URINA vb. (FIZIOL.) 1. a ieși, (pop.) a se pișa. 2. a se uda. (Copilul s-a ~ pe el.)

URINAR s. ploscă, (analogic) rață. (~ în care urinează bolnavii imobilizați la pat.)

A URINA a da calu’ la apă, a-și da drumul pe el, a da mâna cu primarul, a se duce să dea un telefon / să ude trandafirii, a duce anaconda la apă, a face pipi / treabă mică, a lăsa udul, a se mura, a se pișa, a se pișorci, a se pișuli, a schimba uleiul, a se slobozi, a se ușura.