4 intrări

27 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

urda v vz urdi1

URDĂ s. f. 1. Derivat al laptelui (de oaie) care se obține prin fierberea și închegarea zerului gras rămas de la prepararea cașului sau de la alegerea untului. 2. Compus: urda-vacii = plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina acoperită cu peri cenușii și cu flori albe (Cardaria draba).Et. nec.

URDĂ s. f. 1. Derivat al laptelui (de oaie) care se obține prin fierberea și închegarea zerului gras rămas de la prepararea cașului sau de la alegerea untului. 2. Compus: urda-vacii = plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina acoperită cu peri cenușii și cu flori albe (Cardaria draba).Et. nec.

urdă sf [At: ANON. CAR. / V: (reg) h~, or~ / Pl: (rar) ~de / E: pbl cuvânt autohton cf alb udhós] 1 Derivat al laptelui (de oaie) care se obține prin fierberea și închegarea zerului gras rămas de la prepararea cașului sau de la alegerea untului, uneori adăugându-i-se și lapte pentru a-i îmbunătăți calitatea. 2 (Pop; îe) A se alege ~ din zăr A se separa binele de rău sau adevărul de neadevăr. 3 (Pop; îe) A fi ~ de curcă A nu mai exista. 4 (Reg; șîs ~ de vacă) Brânză de vacă sau de capră. 5 (Reg; îc) ~da-vacii Plantă erbacee perenă din familia cruciferelor, cu flori albe, mici, dispuse în corimb, având tulpina și franzele acoperite cu peri cenușii Si: călțunaș, caprilemă, cresuță, floare-albă, hreniță, iarbă-lungă-de-lac, iarbă-lungoare, iarbă-crăiască, năsturel, soc-de-câmp (Cardaria draba). 6 (Bot; reg; îae) Hreniță (Lepidium campestre). 7 (Bot; reg; îae) Creson (1) (Lepidium sativum). 8 (Bot; reg; îae) Flămânzică (Erophila verna). 9 (Bot; reg; îae) Siminoc (Helichrysum arenarium). 10 (Bot; reg; îae) Coada-șoricelului (Achillea millefolium). 11 (Bot; reg; îc) ~da-țărcii Flămânzică (Erophila verna). 12 (Bot; reg; îc) ~da-oilor Bulbuci (5) (Trollius europaeus). 13 (Reg; îs) ~ de sămânță Mâncare de post făcută din sămânță de cânepă pisată cu apă și amestecată cu miere Si: (reg) julfă.

urdi1 [At: DDRF / V: ~da, urzi / Pzi: ~desc / E: urdă] (Reg) 1-2 vti A mesteca continuu cu urdarul (3) în zerul gras pus la fiert pentru a se alege urda (1) din el, împiedicând-o să se prindă de fundul căldării. 3-4 vri A prepara urda (1). 5-6 vir (D. zerul rămas de la prepararea cașului sau a untului) A se separa prin fierbere în grămăjoare de urdă (1) și într-un zer apătos. 7 vz (D. laptele pus la fiert) A se brânzi. 8 vr (Pan; d. culori) A se îngroșa. 9 vr (D. lapte) A se sărbezi. 10 vi (D. laptele prins) A se altera (42).

URDĂ s. f. Derivat al laptelui de oaie, care se obține prin fierberea zerului rămas de la prepararea cașului sau de la alegerea untului. Se rumenesc căpșunile în poieni și iese urda dulce de la stîni. SADOVEANU, F. J. 554. Fiecare asociat vine pre rînd la stînă și-și ia laptele, îl încheagă și scoate brînza și urda. I. IONESCU, M. 367. Am drăguț păcurăraș, Vine seara-aduce caș; Dimineața, urdă dulce. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 410. ◊ Compus: urda-vacii = plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori albe; crește prin locuri cultivate, pe lîngă dărîmături și pe marginea drumurilor (Lepidium Draba).

URDI, urdesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A face urdă. Ceaun de urdit.

URDI, urdesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face urdă. – Din urdă.

URDĂ f. Produs lactat secundar, obținut prin fierberea zerului rămas după prepararea cașului. ◊ ~a-vacii plantă erbacee cu flori grupate în racem, care crește prin semănături și pe marginea drumurilor. /Orig. nec.

urdă f. brânză dulce, moale, ce se obține mestecând încet și pe fundul căldării zerul pus pe foc. [Termen ciobănesc de origină necunoscută].

úrdă f., pl. e (lat. hórrida, f. d. hõrridus, zbîrlit, urît, uscat, adică „brînză uscată” față de brînza obișnuită; fr. ord, orde, murdar, de unde și ordures, murdăriĭ. Din ŏrrida s’a făcut *horda, ca cald d. calidus, apoĭ urdă, deși era un o intonat, ca numele orașuluĭ Turda din tórrida, adică „uscata, arsa”, ca curte d. cŏhŏrs și pururea d. pŏrro. D. rom. vine ung. urda, hurda, slovac urda, pol. horda, rut. vurda. V. urdoare). Un fel de brînză care se obține ferbînd zeru rămas de la caș și lăsîndu-l să se răcească. (E albumina din lapte). Rîndurĭ de urdă: se pun 4-5 urde la un loc (BSG. 1937, 96). V. țițeĭ, jintiță, zburat.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

urda-vacii (plantă) s. f. art., g.-d. art. urdei-vacii

!urdă s. f., g.-d. art. urdei; (sorturi) pl. urde

!urda-vacii (plantă) s. f. art., g.-d. art. urdei-vacii

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

URDA-VACII s. (BOT.; Cardaria draba) (reg.) caprilemă, hreniță.

URDA-VACII s. (BOT.; Cardaria draba) (reg.) caprilemă, hreniță.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

urdă (-de), s. f. – Un fel de brînză care se scoate din zer fiert. – Mr., megl. urdă. Origine incertă. Poate ar trebui să se pornească de la tc. hurde „drojdie, rest”, căci e vorba de rezultatul uscat al resturilor de zer. Istoric, această soluție nu e imposibilă, căci mulți termeni de păstorit sînt de origine turcă, cf. cioban, maia, odaie, cașcaval etc. Fonetismul nu este clar; poate trebuie să se admită o influență a lui urdoare „puchină”, cu care este ușor de asociat (cf. numele său germ. Augenbutter). Celelalte ipoteze nu sînt mai convingătoare: dintr-un cuvînt dacic (Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, p. 105; Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 307); dintr-un tracic *urida legat de gr. οὐρòς „zer” (Philippide, II, 739; Pascu, Arch. Rom., VI, 224; Pascu, I, 192); din alb. urdhë „iederă” (Weigand, Jb., XVI, 229), cuvînt tradițional balcanic, legat de alb. udhós „brînză” (Hoeg 152); din gr. ỏρώδης „seros” (Giuglea, Dacor., III, 582-87; Diculescu, Elementele, 454), ipoteză seducătoare, dar care nu pare posibilă fonetic. Mag. orda, urda, pe care Cihac, II, 537 îl cita drept etimon al rom., este de origine rom. (Edelspacher 24). Tot din rom. provin ngr. οὔρδα (Meyer, Neugr. St., II, 77; Murnu 37), bg. urda (Capidan, Raporturile, 214), sb., slov., rut., ceh. urda, pol. horda (Miklosich, Wander., 11, 20, 22; Candrea, Elemente, 401), rus. urda (Vasmer, III, 188). – Der. urdi, vb. (a face urdă); urdar, s. n. (vergea de mestecat zerul).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

urdă, urde, s.f. – (gastr.) Derivat al laptelui (de oaie) care se obține prin fierberea și închegarea zerului rămas de la prepararea cașului sau de la alegerea untului: „Restul ce a rămas după ce a scos cașul se numește izvarniță, pe care punând-o în căldare o fierbe și, când fierbe, toarnă o cantitate oarecare de lapte dulce nefiert de oaie, amestecă cu un lemn crepat în mai multe bucăți care se numește șterț. Și din amestecul acesta se ivește la suprafață un fel de smântână, pe care o culege cu o lingură mare (găvan) și o pune în strecurătoare; aceasta este urda, care e dulce și foarte gustoasă, însă se primește în cantitate mai mică ca și cașul” (Bârlea, 1924: 463). Un aliment de bază din gastronomia maramureșenilor, socotit o delicatesă, consumat doar vara (nu se conservă pe timpul sezonului rece): „Și a si colo, la vară / Și cu urdă dulce iară” (Calendar, 1980: 15). ♦ (onom.) Urdă, Urda, Urdar, Urdaș, Urdea, Urdoi, nume de familie (555 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Et. nec. (DEX); cuvânt autohton (Hasdeu, Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, MDA), cf. alb. urdhë; din tema *ur-d- „a fierbe, a clocoti”, rad. *uer- (Russu, 1981: 412). Cuv. rom. > bg. urda, scr. urda, slov. urda, magh. orda (Macrea, 1970: 12), rus. urda (Vasmer, cf. DER), ucr. urda, pol. horda (Miklosich, Candrea, cf. DER).

urdi, urdesc, vb. intranz. – A face urdă. – Din urdă (cuvânt autohton) (DLRM, MDA).

urdă, urde, s.f. – Derivat al laptelui (de oaie) care se obține prin fierberea și închegarea zerului rămas de la prepararea cașului sau de la alegerea untului: „Restul ce a rămas după ce a scos cașul se numește izvarniță, pe care punând-o în căldare o fierbe și, când fierbe, toarnă o cantitate oarecare de lapte dulce nefiert de oaie, amestecă cu un lemn crepat în mai multe bucăți care se numește șterț. Și din amestecul acesta se ivește la suprafață un fel de smântână, pe care o culege cu o lingură mare (găvan) și o pune în strecurătoare; aceasta este urda, care e dulce și foarte gustoasă, însă se primește în cantitate mai mică ca și cașul” (Bârlea 1924: 463). Un aliment de bază din gastronomia maramureșenilor, socotit o delicatesă, consumat doar vara (nu se conservă pe timpul sezonului rece): „Și a si colo, la vară / Și cu urdă dulce iară” (Calendar 1980: 15). – Cuvânt autohton, cf. alb. udhós (Hasdeu 1894, Philippide 1928, Rosetti 1962, Russu 1981, Brâncuși 1983, MDA); „Este neîndoielnic caracterul funciarmente românesc al cuvântului, de atribuit fondului autohton, preroman; de la tema verbală *ur-d- cu sensul ”a fierbe, a clocoti„, rad. *uer-”. (Russu 1981: 412); Cuvânt rom. preluat de bulgari (urda), sârbo-croați și sloveni (urda), slovacă (urda), maghiari (orda) (Macrea 1970: p.12).

urdi, urdesc, vb. intranz. – A face urdă. – Din urdă.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

URDĂ subst. 1. – Mihul (16 A II 82). 2. Urde, Iacob (Met 114); -a, Bucur (Cat gr I); Urdești s. (C Ștef). 3. Urdan, T. (Buc). 4. Urdarii s. 5. Cu fonetism regional ard. Vurdea (Moț).

Intrare: urda-vacii
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • urda-vacii
plural
genitiv-dativ singular
  • urdei-vacii
plural
vocativ singular
plural
Intrare: Urdă
Urdă nume propriu
nume propriu (I3)
  • Urdă
Intrare: urdă
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • urdă
  • urda
plural
genitiv-dativ singular
  • urde
  • urdei
plural
vocativ singular
plural
Intrare: urdi
verb (V401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • urdi
  • urdire
  • urdit
  • urditu‑
  • urdind
  • urdindu‑
singular plural
  • urdește
  • urdiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • urdesc
(să)
  • urdesc
  • urdeam
  • urdii
  • urdisem
a II-a (tu)
  • urdești
(să)
  • urdești
  • urdeai
  • urdiși
  • urdiseși
a III-a (el, ea)
  • urdește
(să)
  • urdească
  • urdea
  • urdi
  • urdise
plural I (noi)
  • urdim
(să)
  • urdim
  • urdeam
  • urdirăm
  • urdiserăm
  • urdisem
a II-a (voi)
  • urdiți
(să)
  • urdiți
  • urdeați
  • urdirăți
  • urdiserăți
  • urdiseți
a III-a (ei, ele)
  • urdesc
(să)
  • urdească
  • urdeau
  • urdi
  • urdiseră
urda
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

urda-vaciisubstantiv feminin articulat

  • 1. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina acoperită cu peri cenușii și cu flori albe (Cardaria draba). DEX '09
  • diferențiere Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori albe; crește prin locuri cultivate, pe lângă dărâmături și pe marginea drumurilor (Lepidium Draba). DLRLC
  • diferențiere Plantă erbacee cu flori grupate în racem, care crește prin semănături și pe marginea drumurilor. NODEX

urdăsubstantiv feminin

  • 1. Derivat al laptelui (de oaie) care se obține prin fierberea și închegarea zerului gras rămas de la prepararea cașului sau de la alegerea untului. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Se rumenesc căpșunile în poieni și iese urda dulce de la stîni. SADOVEANU, F. J. 554. DLRLC
    • format_quote Fiecare asociat vine pre rînd la stînă și-și ia laptele, îl încheagă și scoate brînza și urda. I. IONESCU, M. 367. DLRLC
    • format_quote Am drăguț păcurăraș, Vine seara-aduce caș; Dimineața, urdă dulce. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 410. DLRLC
etimologie:

urdi, urdescverb

  • 1. regional A face urdă. DLRLC DLRM
    • format_quote Ceaun de urdit. DLRLC
etimologie:
  • urdă DLRM

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic