umbra v vz umbri

UMBRĂ, umbre, s. f. I. 1. Lipsă de lumină, întunecime provocată de un corp opac care oprește razele de lumină; porțiune din spațiu întunecoasă (și răcoroasă) unde nu ajung direct razele de lumină. ◊ Loc. adj. Fără umbră = corect, desăvârșit, pur. ◊ Loc. adv. Din umbră = fără a se arăta pe față; pe ascuns, pe furiș. ◊ Expr. A sta (sau a fi, a rămâne etc.) în (sau la) umbră = a sta (sau a fi, a rămâne etc.) ascuns, retras, deoparte. A lăsa (pe cineva) în umbră = a lăsa (pe cineva) mai prejos, a eclipsa (pe cineva). 2. Întuneric, întunecime, obscuritate. 3. Nuanță închisă, pată întunecată. ♦ Spec. Parte mai întunecată dintr-o imagine plastică. ♦ Fig. Stare de tristețe, de îngândurare etc. întipărită pe fața cuiva. II. 1. (De obicei urmat de o determinare în genitiv) Conturul întunecat al unei ființe sau al unui lucru, proiectat pe o suprafață (mai) luminată. ◊ Expr. Se teme și de umbra lui, se spune despre un om foarte fricos. Face umbră pământului (degeaba), se spune despre un om incapabil să producă, să realizeze ceva. ♦ Compus: umbra-iepurelui = plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunzele în formă de solzi, cu florile galbene-verzui și cu fructele de forma unor boabe roșii (Asparagus collinus). ♦ Imagine neclară, nedeslușită; obiect care nu se vede bine (din cauza întunericului, a ceții etc. sau pentru că este privit printr-un corp puțin transparent). 2. (În concepțiile mistice și în basme) Duhul unui om mort sau ființă supranaturală, fantomatică; stafie, fantomă, nălucă. ♦ Fig. Ființă foarte slabă (și bolnavă). 3. Fig. Urmă, semn abia perceptibil; cantitate foarte mică din ceva. ♦ Fig. Părere, aparență, iluzie. – Lat. umbra.

umbâră sf vz umbră

umbră sf [At: PSALT. HUR. 121714 / V: (înv) îm~, umră, (reg) ~bâră / Pl: ~re / E: ml umbra] 1 Regiune întunecată din spațiu sau de pe suprafața unui obiect, care nu este luminată direct de o sursă, razele de lumină ale acesteia fiind oprite de un corp opac. 2 Umbrar (1). 3 (Pex) Răcoare. 4 (Pop; îs) Copil de la ~ (sau de la ~ra gardului) Copil din afara căsătoriei. 5 (Îla) Din ~ Care acționează pe furiș. 6 (Îlav) Din (sau în) ~ Fără a se arăta pe față Si: pe neștiute. 7 (Îe) A face (sau a ține) (doar) ~ pământului (degeaba) A trăi (degeaba). 8 (Îae) A nu fi bun de nimic. 9 (Îe) A sta (sau a fI, a rămâne etc.) în (sau la) ~ A sta (sau a fi, a rămâne etc.) ascuns, retras, neștiut. 10 (Îae) A sta (sau a rămâne etc.) deoparte. 11 (Îae) A fi modest. 12 (îe) A pune (sau a lăsa) în ~ pe cineva sau ceva A lăsa (intenționat) neobservat (ceva sau pe cineva) Si: a estompa, a diminua, a eclipsa. 13 (Îe) A scoate din ~ (ceva sau pe cineva) A face cunoscut. 14 (Îae) A dezvălui amănunte (despre cineva sau ceva). 15 (Îe) A face ~ (cuiva) A întuneca renumele cuiva. 16 (Îae) A face cuiva necazuri. 17 A băga (sau a pune, a turna) (pe cineva) la ~ A aresta (1). 18 (Îae) A băga pe cineva la închisoare Si: a întemnița. 19 (Pan; precedat de prepozițiile „în”, „la”, „sub” și urmat de un genitiv) Ocrotire. 20 (Reg; șîs) ~ra-soarelui Parte a unui deal unde nu bate soarele. 21 (Fig) Taină. 22 (Bis; înv; îs) ~ra morții Întunericul care însoțește moartea Si: infern, iad. 23 Lipsă de cunoștințe despre ceva Si: ignoranță. 24 Pată sau zonă mai întunecată Si: umbritură. 25 Nuanță mai închisă Si: umbrire (5). 26 (Îla) Fără ~ Desăvârșit (4). 27 Parte mai întunecată dintr-o imagine plastică. 28 (Pex) Ocru brun sau roșcat folosit în pictură. 29 (Fig) Expresie de îngândurare a feței sau a ochilor cuiva. 30 (Fig) Amintire nostalgică. 31 (De obicei urmat de determinări în genitiv sau introduse prin pp „de”) Formă reprezentată de umbra (1) unui corp proiectată pe o suprafață (mai) luminată Si: umbrușoară (3). 32 (Îs) ~re chinezești Umbre pe pereți. 33 (Îs) Teatru de ~re Gen de spectacol teatral, cultivat în Orient, în care siluetele personajelor evoluează în spatele unui ecran transparent. 34 (Îe) A se teme (sau a se speria, a-i fî frică, a fi fricos) (și) de (o) ~ (sau și de ~ra lui) A-i fi cuiva foarte frică. 35 (Îe) A fi (ca o) ~ sau a rămâne numai ~ra de cineva, sau parcă i-a luat ~ra, sau n-are ~ A fî foarte slab și fară vlagă (din cauza unei boli îndelungate). 36 (Îe) A fi ~ra cuiva sau a se ține (după cineva) ca ~ra după om A fi mereu în preajma cuiva. 37 (Îae) A imita întru totul pe cineva. 38 (Îe) A lua (sau a fura) ~ra cuiva A măsura lungimea umbrei cuiva cu un băț sau cu o trestie, care apoi urmează a fi pusă la temelia construcției ce se clădește pentru a fi mai rezistentă. 39 (Îe) Fi-i-ar (sau fie-i) ~ra (sau ~rele) Se spune pentru a ura cuiva viață îndelungată. 40 (Pex) Imagine reflectată (în apă). 41 (Fig) Imagine. 42 (Pex) Simbol. 43 Imagine neclară, nedeslușită a unei ființe (sau a unui obiect) așa cum se vede prin ceață, în întuneric, din depărtare etc., sau privită printr-un corp puțin transparent. 44 (În concepții idealiste, mistico-religioase și în basme) Partea eternă, spirituală, a ființei umane. 45 (În concepții idealiste, mistico-religioase și în basme) Duhul unui om mort Si: fantomă (1), stafie. 46 (În concepții idealiste, mistico-religioase și în basme) Ființă supranaturală Si: nălucă. 47 (Îs) Împărăția (sau lumea) „relor Lumea morților. 48 (În credințele populare) Știmă² a comorilor. 49 (Fig) Ființă foarte slabă (și bolnavă) care și-a pierdut înfățișarea și puterea de mai înainte. 50 (Fig) Ceea ce a rămas, lipsit de vigoare, din ce a fost odinioară. 51 (De obicei udp ”de„) Semn abia perceptibil Si: urmă (49), (îvr) umbrire (8). 52 (De obicei udp ”de") Cantitate foarte mică din ceva. 53 (Fig) Credință neîntemeiată, care nu corespunde realității sau logicii faptelor. 54 (Fig) Ceea ce amăgește simțurile sau mintea Si: părere. 55 Plăsmuire a imaginației Si: arătare (24), vedenie. 56 (Bot; îc) ~-ra-iepurelui Plantă cu tulpina rotundă, erectă, cu frunze glabre, cu flori alburii cu dungi verzi, cu fructele bace negre, mărunte Si: sparanghel sălbatic (Asparagus tenuifolius). 57 (Bot; reg; îae) Sparanghel (Asparagus officinalis). 58 (Bot; îae) Plantă cu tulpina erectă, rotundă, cu ramuri rotunde, striate, cu frunze ascuțite cu fructe bace roșii, mărunte (Asparagus polyphylus). 59 (Bot; îae) Plantă cu tulpina înaltă, erectă, ramificată, cu frunze ascuțite, glabre și cu flori galbene-verzui (Asparagus collinus). 60 (Bot; îae) Nume dat unui arbore mic, cu flori galbene dispuse în racem fals (Sarothamnus scoparius). 61 (Bot; reg; îae) Aglică (Filipendula vulgaris). 62 (Bot; îa) Ferigă (Aspidium). 63 (Bot; reg; îae) ~ra-nopții Lăsnicior (Solanum dulcamara). 64 (Orn; reg; îae) Cucuvea (1) (Athene noctua). 65 (Bot; reg; îae) Zârnă (Solanum nigrum). 66 (Bot; reg; îae) Plantă nedefinită mai îndeaproape (care-și deschide florile la căderea nopții). 67 (Bot; reg; îc) ~ra-cucului Sparanghel (Asparagus officinalis). 68 (Reg; îae) Plantă mică, stoloniferă, cu fructe sub forma unor boabe roșii de mărimea cireșelor. 69 (Bot; reg; îc) ~ra-muntelui Crețișoară (4) (Alchemilla vulgaris). 70 (Bot; reg; îc) ~ra-furnicii Plantă erbacee cu frunze acuminate și cu flori roz-deschis, dispuse în inflorescență (Goniolimon besserianum). 71 (Orn; reg; îc) ~ra-boului Pasăre foarte mică, nedefinită mai îndeaproape, al cărei obicei este să stea pe lângă boii care pasc. 72 (Orn; reg; îc) ~ra-găiții Pasăre nedefinită mai îndeaproape.

umbri [At: PSALT. 190 / V: (îrg) ~ra (Pzi: ~rez) / Pzi: ~resc / E: umbră] 1-2 vti A face umbră (1) cuiva sau la ceva. 3-4 vti A acoperi cu umbra sa Si: a adumbri (1). 5-6 vti (Înv; fig) A apăra (pe cineva sau ceva). 7-8 vti A destina (1). 9 vr A sta la umbră (1) Si: a se adumbri (3). 10 vr (înv; fig) A se afla în umbră (1). 11 vt A face să devină mai puțin luminat Si: a întuneca. 12 vt (Îvr; îe) A ~ ochii cuiva A scăpa de supravegherea cuiva. 13-14 vri (Reg) A se însera. 15 vt (Fig) A face să pară mai puțin merituos Si: a eclipsa (4). 16 vt (C. i. sentimente, trăiri interioare etc.) A face să slăbească în intensitate. 17 vt (Fig; c. i. vocea) A face să devină lipsit de sonoritate Si: a voala. 18 vr (Îrg; fig) A-și pierde puterea de judecată. 19 vt A da unui lucru o culoare mai închisă Si: a întuneca. 20 vt A acoperi cu umbră (1) o porțiune dintr-un desen, dintr-o pictură etc. 21 vi A face umbre (1) unui desen. 22-23 vtr (Fig; d. ochi, chip) A (se) întrista. 24-25 vir A apărea ca o umbră (35) Si: a se întrezări. 26-27 vir A se contura (3).

umră sf vz umbră

UMBRĂ, umbre, s. f. I. 1. Întunecime provocată de un corp opac care oprește razele de lumină; porțiune de loc întunecoasă (și răcoroasă) unde nu ajung direct razele de lumină. Trecerea norilor acoperă pămîntul cu pete mari de umbră și de răcoare. BOGZA, C. O. 237. E cald și lîngă trunchiuri umbra treptat se face tot mai mică. ANGHEL, Î. G. 21. Colo în depărtare e valea lui natală, Cu codri plini de umbră, cu rîpe fără fund. EMINESCU, O. IV 318. ◊ Fig. Pe tine eu, din umbră, te-oi scoate la lumină, Căci fosta Baba-Rada de-acum e a ta zînă. ALECSANDRI, T. I 402. ◊ Loc. adj. Fără umbră = complet, desăvîrșit, pur. Glasul și înfățișarea învățătorului dovedeau sinceritate fără umbră. REBREANU, R. I 96. ◊ Loc. adv. La umbră = într-un loc umbros. Parcurile sînt pline de oameni care au venit să guste, la umbră, răcoarea plăcută a verii. STANCU, U.R.S.S. 125. Rupt de osteneală... se dete nițel la umbră într-o vîlcea, să se mai odihnească oleacă. ISPIRESCU, L. 214. Pe malul mării, la umbră stînd culcat... Privesc trecînd mulțime de vase călătoare. ALECSANDRI, P. I 240. Din umbră = fără a se da pe față, fără a se face cunoscut; pe ascuns, pe furiș. Zmeul-Zmeilor, sărmanul, ar fi fost de mult învins Dacă mama lui, din umbră, mîna nu i-ar fi întins. EFTIMIU, Î. 92. ◊ Expr. A sta (a fi, a rămîne etc.) în (sau la) umbră = a sta (a fi, a rămîne etc.) ascuns, retras, neștiut; a sta (a rămîne etc.) deoparte. Voi toți care ați stat pînă acum în umbră timizi... scuturați-vă, recăpătați încredere în voi. ANGHEL, PR. 186. De asupra tuturora se ridică cine poate, Pe cînd alții, stînd la umbră și cu inima smerită, Neștiuți se pierd în taină ca și spuma nezărită. EMINESCU, O. I 133. (Cu aluzie la chipurile ctitorilor zugrăvite în biserici) Rămîneți în umbră sfîntă, Basarabi și voi Mușatini, Descălecători de țară, dătători de legi și datini. EMINESCU, O. I 149. A lăsa (pe cineva) în umbră = a lăsa (pe cineva) mai prejos de sine; a eclipsa. 2. Întuneric, întunecime, obscuritate. În odaie se făcuse întuneric, și Tudor vedea lucind în umbră ochii Aniței. SADOVEANU, O. VII 125. Focul taberei s-a stins, Neagra umbră s-a întins. ALECSANDRI, P. II 107. ◊ (Urmat de determinarea «serii» sau «nopții») Cînd îi văzu că se apropie și se adună în jurul lui prin umbra serii, înțelese numaidecît ce se întîmplă. DUMITRIU, V. L. 97. În umbra nopții armăsaru-i zboară Ca o-nchipuire albă și ușoară. BOLINTINEANU, O. 35. Umbrele nopții acoperiseră pămîntul. ALECSANDRI, O. P. 283. ◊ Fig. (Urmat de determinarea «vremilor» sau «anilor») Privesc din umbra anilor pămîntul Spaniei. BOUREANU, S. P. 6. Răsai din umbra vremilor încoace, Ca să te văd venind – ca-n vis, așa vii! EMINESCU, O. I 120. 3. Pată întunecată, nuanță închisă, aspect întunecat. Tîmpla bate liniștită ca o umbră viorie. EMINESCU, O. I 79. ♦ Parte mai întunecată dintr-o imagine plastică. Precum într-acele cadre ce-s de mînă iscusită, A umbrelor cu lumina unirea cea potrivită, Feliurimi de flori încheagă. CONACHI, P. 284. ◊ Expr. A da umbre = a înnegri cu creionul sau cu cărbunele porțiuni dintr-un desen care trebuie să apară mai întunecate. 4. Fig. Întunecare a feței, cută care apare pe obraji din cauza supărării, a bătrîneții, a oboselii. Vedeai ziua, pe chipul mamei, umbre. PAS, Z. I 249. Badea l-a primit cu umbră între sprîncene. GALACTION, O. I 142. ♦ (Urmat de o determinare în genitiv) Reflex pe fața cuiva, exprimînd un sentiment (mai ales de tristețe). Ochii ei sînt plini de umbra tăinuitelor dureri. EMINESCU, O. I 142. În zădar chipu-ți poartă mîhnirea – Umbra durerii ce m-amăgi. ALEXANDRESCU, M. 62. II. 1. (De obicei urmat de o determinare în genitiv) Forma sau imaginea întunecată a unui lucru, proiectată pe o suprafață luminată. Peste grădiniță se așternea, tot mai mare, umbra casei. SADOVEANU, O. IV 122. O flacără trosni, ațîțîndu-le și pe celelalte. Fața lui Petre se roși. Umbra lui juca pe perete. REBREANU, R. I 206. Stă castelul singuratic, oglindindu-se în lacuri, Iar în fundul apei clare doarme umbra lui de veacuri. EMINESCU, O. I 152. ◊ Umbre chinezești v. chinezesc. ◊ Expr. Se teme și de o umbră (sau de umbra lui) sau (e) fricos și de umbra lui, se spune despre un om foarte fricos sau laș. Și unde nu s-au adunat o mulțime de băieți și fete la școală, între care eram și eu, un băiet prizărit, rușinos și fricos și de umbra mea. CREANGĂ, A. 2. Rău e cînd ai a face tot cu oameni, cari se tem și de umbra lor. id. P. 233. A face (sau a ține) degeaba umbră pămîntului, se spune despre un om care nu-și justifică existența prin muncă. ◊ Compus: umbra-iepurelui = plantă erbacee din familia liliaceelor, cu tulpina înaltă, uneori agățătoare, cu frunzele în formă de ace, cu florile galbene-verzui și cu fructele ca niște boabe roșii (Asparagus scaber). ♦ Imaginea nedeslușită a cuiva, așa cum se vede printr-un geam de sticlă (mată), printr-o pînză etc. Prin perdeaua subțire, la lumina slabă a lămpii, distinge umbre, ca la cinematograf. Umbra Surei e mai lungă decît a tuturor. SAHIA, N. 96. În saloanele de la curtea boierească se zăreau prin ferestrele largi, aburite, umbre lungi, mișcîndu-se în vîlvătaia luminilor de policandre. MIRONESCU, S. A. 30. 2. Ființă care nu se vede bine, nu poate fi deslușită bine, din cauza întunericului, a ceții etc. V. mogîldeață. Deodată tresări. O umbră părea că se mișcă pe fața netedă a cheului gol. BART, E. 185. Din timp în timp el zărea umbre negre ce se furișau de-a lungul galeriilor. ALECSANDRI, O. P. 113. ◊ (În comparații) Ceața iernii ne-a tot depărtat ca pe-o cîmpie Pînă ne-am văzut ca două umbre-n sară. D. BOTEZ, P. O. 77. Trecu ca o umbră și, cînd intră în chilia lui, răsuflă lung. EMINESCU, N. 57. 3. (În superstiții și în basme) Duhul unui om mort; stafie, fantomă, nălucă. Se despică zidul și se ivi o umbră care puse două lumînări aprinse. ISPIRESCU, L. 143. Fug caii duși de spaimă și vîntului s-aștern. Ca umbre străvezie ieșite din infern. EMINESCU, O. I 98. Tot e groază și tăcere... Umbra intră în mormînt. ALEXANDRESCU, M. 17. ◊ Fig. Era un ceas de noapte de toamnă, cînd ies umbrele visurilor noastre. SADOVEANU, O. VI 527. ◊ Expr. Lumea (sau împărăția) umbrelor = lăcașul morților. Se ducea în turburea împărăție a umbrelor. EMINESCU, N. 26. ♦ (Prin exagerare, urmat de determinările «de om», «de femeie» etc.) Ființă foarte slabă (și bolnavă), care și-a pierdut înfățișarea și puterea de mai înainte. Se uita îndurerat la umbra ceea de femeie, un pumn de piele și oase. BART, E. 388. Ce slab ajunsese în urmă, – era mai mult o umbră de om. VLAHUȚĂ, O. A. 149. O umbră de om, un bătrîn cu barba pînă la genuchi. ISPIRESCU, L. 101. 4. Urmă, semn abia perceptibil; cantitate foarte mică de ceva. Era neagră, cu o umbră de mustață, și cu ochii verzi care luminau rece în mijlocul frumuseții aceleia întunecate. DUMITRIU, B. F. 44. E proaspăt bărbierit, cu o ușoară umbră de pudră. C. PETRESCU, C. V. 64. ◊ (În legătură cu abstracte) Zise cu o umbră de părere de rău și de imputare în glas: Pentru asta te cerți tu cu tovarășii tăi? DUMITRIU, N. 242. Aducîndu-și aminte cît l-au amărît închipuirile, zîmbi în sineși, dar cu o umbră de tristețe. REBREANU, R. I 52. Boala lui era grea de tot și mai nu-i rămînea nici umbră de scăpare. MIRONESCU, S. A. 33. Ești un bărbat devotat și conștiincios, fără nici o umbră de bănuială. CARAGIALE, O. II 175. 5. Fig. Părere, aparență, iluzie. Să pot obține măcar umbra unui succes, atît de trebuincios debutantului. MACEDONSKI, O. IV 3. Ici, umbre de noroade le vezi ocîrmuite De umbra unor pravili călcate, siluite. ALEXANDRESCU, M. 5.

UMBRI, umbresc, vb. IV. 1. Tranz. A ține, a aduce umbră cuiva sau la ceva, a acoperi cu umbra sa; a adumbri. Cireșii cei bătrîni... umbreau ulița și se umpleau de flori ca de o spumă ușoară. SADOVEANU, E. 114. În drum e o căscioară, Închisă, părăsită; Un dafin o umbrește Sub leasa-i înflorită. MACEDONSKI, O. I 18. Fă, mă rog, ca, cine se va sui în părul acest care umbrește ușa mea, să nu se poată coborî de n-oi vrea eu. NEGRUZZI, S. I 84 ◊ (Metaforic) Avea ochii de cărbune aprinși, fruntea umbrită de părul negru și aspru. V. ROM. decembrie 1951, 218. ♦ Intranz. A face umbră, a da umbră. Prin văi adînci umbresc platanii cu frunza lată și smochinii încărcați cu roade. BART, S. M. 47. Ce-i aceea ce primăvara mugurește, vara umbrește, toamna hrănește și iarna încălzește? SBIERA, P. 322. 2. Refl. A se adăposti la umbră, a sta la umbră. Aici, pe unde astăzi e numai cîmp, otavă, Umbri-se-vor urmașii sub Roșia-Dumbravă. ALECSANDRI, P. III 234. D-oi muri m-oi tot umbri Cu frunza m-or înveli. TEODORESCU, P. P. 582. Fagilor, umbroșilor, Faceți-mi un pic de umbră, Să mă umbresc cu-a mea mîndră. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 20. 3. Tranz. A da unui lucru o nuanță mai închisă; a întuneca. Abia începuse tuleile bărbei să-i umbrească pelița copilărească. ODOBESCU, S. III 177. ♦ Refl. A căpăta o nuanță mai închisă, a se întuneca. Treptat cîmpul se umbrește sub a brazdelor desime. ALECSANDRI, P. A. 120. ◊ Fig. Ochii lui Nuțu se umbriră de jale adevărată. SADOVEANU, M. C. 98. ♦ Intranz. A apărea ca o umbră, ca o linie întunecoasă sau ca o pată de întuneric. Privi lung, lung în zarea întunecată spre piscurile ce abia umbreau la marginea ceriului. MIRONESCU, S. A. 70. ♦ Refl. A se contura. A intrat la Divan gătită cu toate podoabele... I se umbrea linia ființei printre văluri. SADOVEANU, D. P. 111.

UMBRĂ ~e f. 1) Loc sau spațiu unde nu pătrund razele soarelui. 2) Porțiune întunecată care apare în una din părțile unui obiect, când este luminat din partea opusă (de obicei, de soare). ~a casei. ◊ Din ~ pe ascuns; pe furiș. A sta la ~ a sta (sau a rămâne) ascuns. A fi ~a cuiva a) a fi însoțitorul permanent al cuiva; b) a fi mereu sub influența cuiva; a depinde total de cineva. A se teme și de ~a lui a fi foarte fricos. A lăsa pe cineva în ~ a eclipsa pe cineva. ~a-iepurelui plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunze în formă de solzi, cu flori galbene-verzui și cu fructe roșii, în formă de boabe. 3) Imagine întunecată, proiectată pe o suprafață luminată. 4) Lipsă de lumină; întuneric; obscuritate. A luci în ~. 5) (în operele de artă plastică) Parte mai închisă care contrastează cu partea pictată în culori deschise. ◊ A da ~e a colora întunecat anumite porțiuni dintr-un desen. 6) fig. Urmă a unei stări sufletești (în expresia feței). ~ de tristețe. 7) Ființă sau obiect care nu poate fi bine deslușit din cauza întunericului sau a depărtării. ~e trecând pe drum. 8) Persoană foarte slabă cu aspect bolnăvicios. 9) fig. Urmă abia observată. O ~ de cicatrice. O ~ de recunoștință. [G.-D. umbrei] /<lat. umbra

A SE UMBRI mă ~esc intranz. 1) A sta la umbră; a se afla sub umbră; a se adumbri. 2) fig. A deveni mai închis la culoare; a se întuneca. S-a umbrit la față de durere. /Din umbră

A UMBRI ~esc 1. tranz. 1) A ține în umbră; a adumbri. 2) A face să se umbrească. 2. intranz. 1) A face umbră; a ține umbră. 2) (despre obiecte aflate la depărtare, în semiîntuneric sau după ceva transparent) A se zări nedeslușit; a apărea ca o umbră. /Din umbră

umbră f. 1. întunecime produsă prin interpunerea unui corp opac: eclipsele de lună sunt cauzate de umbra pământului; 2. împiedecarea razelor soarelui: arborii dau umbră; 3. umbră dată de arbori: întins la umbră doarme; 4. imagine produsă de umbra unui corp pe o suprafață: se resfrânge ca ’n oglindă a copilei umbră EM.; 5. fam. închisoare, gros: îi băgă la umbră PANN. 6. într’un tablou, coloare obscură: a menaja umbrele; 7. fig. aparență ușoară: o umbră de adevăr; 8. obscuritate morală, uitare: a lăsa în umbră o mulțime de fapte; 9. pl. sufletele morților pe cari Grecii antici le considerau ca un fel de fantome: infernul era locașul umbrelor; (poetic) umbre de noroade GR. AL.; 10. Bot. nume de plante: umbra iepurelui, sparanghel; umbra nopții, zârnă. [Lat. UMBRA].

umbrì v. 1. a face, a da umbră; 2. a pune umbre la un desen sau tablou; 3. fig. a proteja: întinde mâna ta și umbrește aceste locuri AL. [Lat. UMBRESCERE].

úmbră f., pl. e (lat. ŭmbra, it. pv. ombra, fr. ombre, [cat. sp. pg. sombra, din sub umbra]. V. umbrelă). Întunecime slabă produsă de un corp opac care oprește razele soareluĭ saŭ ale alteĭ luminĭ: nucu face umbră bună, umbra ziduluĭ e maĭ răcoroasă de cît a copacului, eclipsele de lună îs cauzate de umbra pămîntuluĭ. Imagine, contur, siluetă: umbra uneĭ mînĭ. Figură (om) care nu se vede bine din pricina întunericuluĭ, mogîldeață; am văzut o umbră strecurîndu-se pe lîngă zid. În pictură, părțile întunecate ale unuĭ tabloŭ. Fig. Care abea maĭ seamănă cu ceĭa ce a fost odată: acest bătrîn e umbra unuĭ eroŭ. Fantazmă, sufletu unuĭ mort: umbra luĭ Hamlet. Slab, în ultimu grad, spectru: bolnava a ajuns o umbră. Aparență ușoară: o umbră de adevăr. La umbră, 1. adăpostit de umbră: a dormi vara la umbră; 2. la răcoare, la închisoare (iron.): l-a turnat la umbră. A face umbră cuĭva, a-l întuneca, a-l eclipsa, a te distinge maĭ mult de cît el. A arunca, a lăsa în umbră, 1. a întuneca, a eclipsa; 2. a nu releva, a trece cu vederea: a lăsa în umbră o mulțime de fapte. Umbra bouluĭ, o păsărică foarte mică al căreĭ obĭceĭ e să stea pe lîngă boiĭ care pasc. Umbra ĭepureluĭ, o plantă liliacee care crește pin pădurĭ și tufișurĭ (aspáragus collinus). Umbra nopțiĭ, zîrnă.

umbrésc v. tr. (d. umbrelă). Acoper cu umbră: un nuc umbrea curtea. Pin anal. Niște gene negre și lungĭ îĭ umbreaŭ ochiĭ. Fac unuĭ tablou umbrele cuvenite. – Vrom. umbrez (lat. umbrare).

umbra-iepurelui (plantă) s. f. art., g.-d. art. umbrei-iepurelui

umbră s. f., g.-d. art. umbrei; pl. umbre

umbri (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umbresc, 3 sg. umbrește, imperf. 1 umbream; conj. prez. 1 sg. să umbresc, 3 să umbrească

!umbra-iepurelui (plantă) s. f. art., g.-d. art. umbrei-iepurelui

umbră s. f., g.-d. art. umbrei; pl. umbre

umbri (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umbresc, imperf. 3 sg. umbrea; conj. prez. 3 să umbrească

umbra-iepurelui (bot.) s. f.

umbră s. f., g.-d. art. umbrei; pl. umbre

umbri vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umbresc, imperf. 3 sg. umbrea; conj. prez. 3 sg. și pl. umbrească

UMBRA-IEPURELUI s. v. sparanghel.

UMBRA-NOPȚII s. v. lăsnicior, zârnă.

UMBRĂ s. 1. (rar) umbriș. (E caniculă și stă la ~.) 2. v. întuneric. 3. v. fantomă. 4. v. spectru. 5. (BOT.) umbra-iepurelui (Asparagus tenuifolius) = (reg.) sparanghel.

UMBRĂ s. v. arest, închisoare, ocnă, penitenciar, pușcărie, temniță, urmă.

UMBRI vb. 1. (rar) a (se) adumbri. (Se ~ sub un stejar.) *2. (fig.) a eclipsa, a întuneca. (I-a ~ pe toți cu verva sa.)

umbra-iepurelui s. v. SPARANGHEL.

umbra-nopții s. v. ZÎRNĂ.

umbră s. v. AREST. ÎNCHISOARE. OCNĂ. PENITENCIAR. PUȘCĂRIE. TEMNIȚĂ. URMĂ.

UMBRĂ s. 1. (rar) umbriș. (E caniculă și stă la ~.) 2. întunecime, întuneric, obscuritate. (~ele nopții se întind peste natură.) 3. apariție, arătare, duh, fantasmă, fantomă, nălucă, nălucire, năzărire, spectru, spirit, stafie, strigoi, vedenie, viziune, (înv. și pop.) nălucitură, năzăritură, (pop.) iazmă, moroi, (reg.) arătanie, necurățenie, pater, (Ban.) năhoadă, (Mold. și Bucov.) vidmă, (înv.) vedere, zare. (O ~ în noapte.) 4. chip, imagine, spectru, vedenie, viziune. (~ morții se arată.) 5. (BOT.) umbra-iepurelui (Asparagus tenuifolius) = (reg.) sparanghel.

UMBRI vb. 1. (rar) a (se) adumbri. (Se ~ sub un stejar.) 2.* (fig.) a eclipsa, a întuneca. (I-a ~ pe toți cu verva sa.)

umbră (-re), s. f. – Întunecime, lipsă de lumină. – Mr. aumbră, megl. umbră. Lat. ŭmbra (Pușcariu 1798; REW 9046), cf. it., prov., cat. ombra, fr. ombre. – Der. umbrar, s. n. (adăpost împotriva arșiței); umbratic (var. umbratec), adj. (umbros), cu suf. -atic (după Pușcariu 1799, din lat. umbraticus); umbros (mr. aumbros), adj. (umbrit), cf. lat. umbrōsus (Pușcariu 1802; REW 9050); umbri, vb. (a ține, a da umbră; a acoperi, a proteja, a adăposti, a adumbri; a estompa), pe care Densusianu, Hlr., 150 și Pușcariu 1800 îl considerau drept reprezentant al lat. *ŭmbrῑre < ŭmbrescĕre, cf. mr. aumbredz; umbriș, s. n. (loc cu umbră); umbrelă (var. umbreală), s. f. (apărătoare de ploaie), din it. ombrella, fr. ombrelle, cf. ngr. ὀμπρέλα, tc. omrela; umbrelar, s. m. (fabricant sau vînzător de umbrele).

PULVIS ET UMBRA SUMUS (lat.) suntem pulbere și umbră – Horațiu, „Ode”, IV, 7, 16. Cenușă în urna funerară și umbră în Infern devenea omul, după moarte, în credința anticilor.

ASPARAGUS L., UMBRA IEPURELUI, fam. Liliaceae. Gen originar din regiunile subtropicale și temperate ale globului, peste 300 specii, erbace, semilemnoase sau vivace. Flori cu periant mic avînd 6 foliole libere, 6 stamine libere, stil cu stigmat trilobat, rar 3 stile libere. Frunzele propriu-zise mici, în formă de solzi. Cladodiile (frunze aparente) sau frunzulițele aciculare verticilate sînt lanceolate, falcate sau, uneori, ovate. Fruct, bacă roșie. Tulpină foarte ramificată. Rizomi scurți sau tîrîtori și rădăcini groase.

Magni nominis umbra (lat. „Umbra unui nume mare”) – Expresie a poetului latin Lucan (Marcus Annaeus Lucanus), din Pharsalia (I, 135), un poem epic în care povestește luptele dintre Cezar și Pompei. Autorul folosește aceste cuvinte la adresa lui Pompei, care, ajungînd o umbră a luptătorului de altă dată, a fost învins de Cezar, la Pharsalos, în anul 48 î.e.n. Aceeași expresie o întîlnim în tragedia Octavia (71), atribuită lui Seneca. Magni nominis umbra se referă și astăzi la persoane, lucruri sau locuri din care nu a mai rămas decît amintirea gloriei trecute, decît numele. LIT.

a face umbră pământului degeaba expr. a nu fi în stare să realizeze nimic; a nu fi bun de nimic.

a se teme și de umbra lui expr. a fi exagerat de fricos, a fi laș.