ULCIOR¹ s. n. v. urcior¹.

ulcior¹ sn vz urcior¹

ulcior² snm vz urcior²

ULCIOR¹ s. n. v. urcior¹.

ULCIOR² s. n. v. urcior².

ULCIOR¹ s. n. v. urcior¹.

ulcior n. V. urcior: un ulcior de bragă PANN.

2) ulcĭór, V. urcĭor 2.

1) ulcĭór, V. urcĭor 1.

URCIOR¹, urcioare, s. n. 1. Vas de lut (smălțuit) cu gâtul strâmt, cu una sau două toarte, folosit pentru păstrarea lichidelor. 2. (Rar) Loc mai adânc în albia unei ape curgătoare, unde se formează vârtejuri; bulboacă, bulboană. [Var.: ulcior s. n.] – Lat. urceolus.

URCIOR², urcioare, s. n. Mic furuncul care apare la rădăcina genelor. [Var.: ulcior s. n.] – Lat. hordeolus (după urcior¹).

îrcior sn vz urcior

ucior² sn vz urcior²

ucior¹ sn vz urcior¹

ulgior sn vz urcior¹

ultior sn vz urcior²

ulțior sn vz urcior¹

urciol sn vz urcior²

urcior¹ sn [At: PSALT. 36 / V: ulc~, (reg) olc~, uc~, ulgi~, ulți~ / Pl: ~oare și (reg) ~uri / E: ml urceolus] 1 Vas de lut smălțuit, de obicei cu pântecele larg și cu gâtul strâmt, cu una sau două toarte (și având uneori un gurgui) folosit pentru aducerea sau păstrarea unor lichide (mai ales apă) și din care se poate bea Si: oluț, (îrg) oală. 2 (D. oameni; îe) A fi ~ fără mănușă A fi om deștept și abil. 3 (Pop; d. oameni; îe) A se uita ca cânele-n ~ A se uita chiorâș. 4 (Îe) A se face (sau a fi) oale și ~oare sau a fi - A fi mort de mult. 5 (Adesea udp „de” sau „cu”) Conținutul unui urcior¹ (1). 6 (Reg) Damigeană (1). 7 (Mol) Oală de lut, de formă lunguiață și cu gâtul mai strâmt, în care se pune, de obicei, lapte la prins. 8 (Reg) Cană (de sticlă sau din lut) în care se aduce apă sau vin la masă și din care se toarnă în pahare. 9 (Mrm; îf ulcior) Fedeleș (1). 10 (Reg) Vas în care se mulge laptele Si: siștar¹ (1). 11 (Reg) Vârtej (de apă) Si: bulboană. 12 (Olt) Vârtej de vânt Si: volbură. 13 (Reg; îe) A se duce făcând ~oare A pleca foarte necăjit, văitându-se, tânguindu-se. 14 (Olt) Petrecere care se face lunea, după nuntă, la părinții miresei, când nuntașii se duc cu un urcior¹ (1) împodobit cu flori. 15 (Reg; lpl) Sămânță care n-a fost bine răspândită la semănat, rămânând în grămăjoare.

urcior² sn [At: BIBLIA (1688) 283²/16 / V: ulc~, (reg) uștior (Pl și: uștioruri), ajdior, argior, hârci~, hurgior, îrci~, îrdior, jdior, olci~, uc~, ujdior, ~ol, urdior, urgior, usc~, ușc~ / Pl: ~oare și (reg) ~i sm / E: ml hordeolus după urcior¹, prin atracție paronimică] (Med) Inflamație acută supurată a glandelor sebacee ale pleoapelor produsă de către stafilococ.

uscior² sn vz urcior²

ușcior² snm vz urcior²

uștior² snm vz urcior²

URCIOR¹, urcioare, s. n. 1. Vas de lut (smălțuit) cu gâtul strâmt, cu una sau două toarte, folosit pentru păstrarea lichidelor. 2. (Rar) Loc mai adânc în albia unei ape curgătoare, unde se formează vârtejuri; bulboacă, bulboană. [Var.: ulcior s. n.] – Lat. urceolus.

URCIOR², urcioare, s. n. Mic furuncul care apare la rădăcina genelor. [Var.: ulcior s. n.] – Lat. hordeolus (după urcior¹).

URCIOR¹, urcioare, s. n. 1. (Și în forma ulcior) Vas de lut, de obicei smălțuit, cu gîtul strîmt, cu una sau cu două torți, folosit pentru a păstra unele lichide. Aduceți urciorul cu apă-ncropită. BENIUC, V. 75. Negustorul aduse într-adevăr alt ulcior cu vin. SADOVEANU, O. VII 79. (Poetic) Pe cîmpia-nrourată Dintr-al zilei revărsat Aduna frumoasa fată Roua-n galbene ulcioare. COȘBUC, P. II 82. Urciorul nu merge de multe ori la apă (= nu poți umbla multă vreme cu înșelăciuni fără să ți se înfunde). ◊ Fig. (Simbolizînd prefacerea trupului în țărînă după moarte) Mă stîng. Și nu rămîne decît urciorul de lut, în care a ars lumina unei vieți bogate. EMINESCU, N. 128. ◊ Expr. A fi urcior (sau oale și urcioare) = a fi mort de mult. Eu pe maica ta am cunoscut-o cînd era pe lume, iar acuma îi ulcior. SADOVEANU, N. F. 82. 2. Loc mai adînc în albia unei ape curgătoare, unde se formează vîrtejuri; bulboană. Cleanul și mreana, cari pe apa Motrului se țin la «urcioare» – adică la locuri adînci cu vîrtej – se sperie de foc și fug la vale spre gard. ANTIPA, P. 134. – Variantă: (1) ulcior s. n.

URCIOR², urcioare, s. n. (Și în forma ulcior) Mic furuncul care apare la rădăcina genelor. Alifie pentru... vindecarea urcioarelor pleoapelor. PISCUPESCU, O. 315. Cu ulcioare Și buboaie. TEODORESCU, P. P. 365. – Variantă: ulcior s. n.

URCIOR² ~oare n. Inflamație acută a glandelor sebacee de la rădăcina genelor, cu acumulare de puroi. /<lat. hordeolus

URCIOR¹ ~oare n. 1) Vas de lut cu toartă, înalt și lunguieț, strâmt în partea de sus, iar la mijloc bombat, în care se țin diferite lichide. 2) Conținutul unui astfel de vas. ~ de vin. /<lat. urceolus

urcior n. 1. oală lungueață pentru apă sau lapte; 2. umflătură inflamatorie pe marginea pleoapelor în forma unui fir de orz. [Lat. URCEOLUS; sensul 2 prin aluziune la forma ovală a furunculului].

2) urcĭór (vest) și ulcĭór (est) n., pl. oare (lat. hordéolus, o boală de ochĭ [dim. d. hórdeum, orz], de unde s’a făcut *urgĭor, apoĭ, supt infl. luĭ urcĭor 1, urcĭor). Un fel de buboĭ mic care se face la marginea pleoapeĭ.

1) urcĭór (vest) și ulcĭór (est) n., pl. oare (lat. ŭrcéolus, pop. *urceolus, dim. d. urceus, urcĭor; it. orciuolo, vfr. orçuel, sp. orzuela). Un fel de vas de lut (c’o toartă, cu gîtu strîmt și c’un ciuciur) întrebuințat la ținut apa (saŭ vinu) rece, maĭ ales de plugarĭ. În el încap 3-12 litri. V. clondir și anforă.

ulcior v. urcior

!urcior/ulcior (vas de lut; infecție la ochi) (desp. -cior) s. n., pl. urcioare/ulcioare

urcior (vas de lut, infecție la ochi) (-cior) s. n., pl. urcioare

urcior (vas, furuncul) s. n., pl. urcioare

urcior

urcior (vas și furuncul la ochiu).

URCIOR s. (reg.) canceu, (înv.) ciutură. (Păstrează apa în ~.)

URCIOR s. (MED.) (reg.) minegoci. (~ la ochi.)

URCIOR s. (reg.) canceu, (înv.) ciutură. (Păstrează apa în ~.)

URCIOR s. (MED.) (reg.) minegoci. (~ la ochi.)

urcior (-oare), s. n. – Mic furuncul de la rădăcina genelor. – Var. ulcior. Mr. urcior, ulcior. Lat. hordĕǒlus (Candrea-Dens., 1289; Pascu, I, 137; Tiktin; REW 4179), cf. it. orzaiuolo, prov. orzal, cat. ursol, sp. orzuelo, port. torçol; fonetismul indică o confuzie cu urcior „vas”. Uz general, mai puțin în Banat (ALR, I, 16).

urcior (-oare), s. n. – Vas de lut cu gîtul strîmb. – Var. ulcior. Lat. urcĕǒlus (Cipariu, Elem., 54; REW 9079), cf. it. orciuolo, v. fr. orçuel, prov. orsol. Var., prin analogie cu ulcea (Tiktin; Candrea) sau mai probabil prin disimilare.

ulcior², -oare, (urcior), s. n. – (med.) Bubă la ochi; afecțiune oftalmologică; bubiță roșie ce se face pe pleoapa ochiului (ALR 1969: h. 45); excrescență la ochi (Memoria 2001). „Se întâmplă de foarte multe ori că pe geana ochiului se face o bubucă lungăreață, și cu încetul se prinde a coace. Atunci trebuie să descântăm de ulcior: Ulcior săc, te săc, / Din vârf te săc; / Din rădăcină / Te fac fărină” (Bârlea 1924 II: 406). – Din răd. i.-e. *uer-, „loc ridicat (în teren sau pe piele)”, termen autohton (Russu 1981: 410); Lat. hordeolus, după ulcior¹, prin atracție paronimică (MDA).

ulcior¹, ulcioare, ulcioară, (urcior), s.n. – Vas de lut, cu toartă și cu gâtul strâmt și lunguieț, pentru băut apă; ol cu țâță, ol cu ciur. În satele de pe Valea Marei se utilizează termenul ol, iar pe Valea Izei și Vișeului avem ulcior. „Olul e mai mare (2-4 l), ulciorul e mai mic (½ – 1 ½ I)” (Bârsana); „olul are între 1-3 l, iar ulciorul ½ l” (Rozavlea) (ALRRM, 1971: 311). – Lat. urceolus, dim. a lui urceus „urcior” (Scriban, DEX, MDA).

ulcior², ulcioare, (urcior), s.n. – (reg.; med.) Bubă la ochi; afecțiune oftalmologică; bubiță roșie ce se face pe pleoapa ochiului (ALRRM, 1969: 45); excrescență la ochi (Memoria, 2001). Se întâmplă de foarte multe ori că pe geana ochiului se face o bubucă lungăreață și, cu încetul, se prinde a coace. Atunci trebuie să descântăm de ulcior: „Ulcior săc, te săc, / Din vârf te săc; / Din rădăcină / Te fac fărină” (Bârlea, 1924, II: 406). – Din rad. i.-e. *uer-, „loc ridicat (în teren sau pe piele)”, cuvânt autohton (Russu, 1981: 410); lat. hordeolus „orz”, după ulcior¹, prin atracție paronimică (Scriban, MDA).

ulcior¹, -oare, -oară, (urcior), s. n. – Vas de lut, cu toartă și cu gâtul strâmt și lunguieț, pentru băut apă; ol cu țâță, ol cu ciur. În satele de pe valea Marei se utilizează termenul ol, iar pe valea Izei și Vișeului avem ulcior; „Olul e mai mare (2-4 litri), ulciorul e mai mic (1/2 – 1 1/2 litri)” (Bârsana); „olul are între 1-3 litri, iar ulciorul 1/2 litri” (Rozavlea) (ALR 1971: 311). – Lat. urceolus

urcior, s.n. – v. ulcior.