ulcerare sf [At: POLIZU / Pl: ~rări / E: ulcera] 1 Formare a unei ulcerații într-un țesut 2 Provocare a unei ulcerații. 3 (Fig; rar) Îndurerare.

ULCERARE s.f. Faptul de a ulcera; ulcerație. [< ulcera].

ulcera [At: POLIZU / Pzi: ~rez / E: fr ulcérer] 1 vr (D. țesuturi) A căpăta o ulcerație. 2 vt A provoca o ulcerație. 3-4 vtr (Fig) A (se) îndurera.

ULCERA, ulcerez, vb. I. Refl. (Despre țesuturi) A deveni ulceros, a căpăta o ulcerație.

ULCERA vb. I. 1. refl. (Despre un țesut) A deveni ulceros. 2. tr. A cauza o ulcerație. 3. (Fig.) A îndurera profund, a mîhni, a răni; a jigni, a ofensa. [< fr. ulcérer].

ULCERA vb. I. refl. (despre un țesut) a deveni ulceros. II. tr. 1. a cauza o ulcerație. 2. (fig.) a îndurera profund, a mâhni, a răni; a jigni, a ofensa. (< fr. ulcérer)

A ULCERA pers. 3 ~ează tranz. A face să se ulcereze. /<fr. ulcérer

A SE ULCERA se ~ează intranz. (despre inflamații, leziuni, traume) A se preface în ulcer. /<fr. ulcérer

*ulceréz v. tr. (lat. úlcero, -áre). Med. Fac să ĭasă ulcere: a ulcera un picĭor. Fig. Rănesc adînc sufletu: această vorbă l-a ulcerat.

ulcerare s. f., g.-d. art. ulcerării

ulcera (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ulcerez, 3 ulcerează; conj. prez. 1 sg. să ulcerez, 3 să ulcereze

ulcera (a ~) vb., ind. prez. 3 ulcerează

ulcera vb., ind. prez. 1 sg. ulcerez, 3 sg. și pl. ulcerează