UȘĂ, uși, s. f. 1. Deschizătură de formă regulată lăsată în peretele unei clădiri, la un vehicul, la o mobilă, pentru a permite intrarea (și ieșirea); ansamblu format dintr-un cadru fix de care se prinde o tăblie mobilă de lemn sau de metal care închide sau deschide această deschizătură; p. restr. tăblia din acest ansamblu. ◊ Ușă domnească (sau împărătească) sau ușa raiului = intrarea principală a altarului. ◊ Loc. adv. La ușă = foarte aproape. ◊ Loc. prep. La ușa... = în imediata apropiere (a...). ◊ Expr. A(-și) deschide (larg sau amândouă) ușile = a lăsa intrarea liberă; a primi cu bucurie pe cineva în casă. A lăsa (pe cineva) după ușă = a nesocoti (pe cineva), a nu da (cuiva) nici o atenție. A sta după ușă = a fi nebăgat în seamă; a sta deoparte, izolat. A bate la ușă = (despre termene, evenimente etc.) a fi foarte aproape, a fi iminent. 2. Fig. Casă, locuință. ◊ Expr. (A bate, a cere, a crește etc.) pe la ușile oamenilor = (a munci) pe la alții, (a trăi) din mila altora. A umbla din ușă-n ușă = a cerși. – Lat. *ustia (pl., devenit sg., al lui *ustium = ostium).

ușă sf [At: COD. VOR.² 17^r/13 / Pl: uși, (rar) ușe / E: ml *ustia (plural, devenit singular, al lui *ustium = ostium)] 1 Deschizătură de formă regulată, de obicei dreptunghiulară, lăsată în peretele unei clădiri, la un vehicul, la o mobilă etc., pentru a permite accesul, intrarea (și ieșirea). 2 (Prc) Panou (sau ansamblu de panouri) prins de un cadru fix, care închide sau deschide această deschizătură Si: poartă. 3 (Îs) ~ domnească sau uși (ori ușile) împărătești sau ușa răului sau ușile altarului Intrarea principală în altar de care se servește numai preotul, în anumite momente ale slujbei. 4 (Îs) ~ batantă Ușă cu unu sau două canaturi care, la deschidere, execută o mișcare de rotație limitată în jurul unei axe verticale situate la una dintre margini. 5 (Îs) ~ glisantă sau ~ rulantă Ușă cu unu sau cu mai multe canaturi care se închid și se deschid prin alunecarea laterală a canaturilor de-a lungul unor șine fixate în partea superioară și interioară a ușii. 6 (Îs) ~ pliantă Ușă cu două sau mai multe canaturi, legate între ele cu balamale care se închid și se deschid prin deplasarea canaturilor spre una din marginile tocului ușii, alăturându-se unele altora. 7 (Reg; îs ușa băii) Locul pe unde se coboară în mină. 8 (Îs) Ușa cățelului Ușă secretă. 9-10 (Îljv) Cu ușile închise (În mod) secret. 11 (Îal) Fără ca publicul să fie admis. 12 (Îlav) La (sau, înv, dintre, între, lângă) ~ Foarte aproape (de...). 13 (Îlav) ~ în ~ (sau, înv, de) ~ Foarte aproape. 14 (Îal) Față în față. 15 (Îal) În vecini. 16 (Îlav) În ~ În cadrul ușii (1). 17 (îlav) Din ~ în ~ De la unul la altul. 18 (Îal) Dintr-un loc într-altul. 19 (Îal) Din casă în casă. 20 (Îal) Din poartă în poartă. 21 (Îlav) Ca la ușa oborului în mod grosolan. 22 (Îe) (D. evenimente, termene etc.) A bate la ~ A fi foarte aproape. 23 (Îae) A fi iminent. 24 (Îe) A avea ușile deschise A permite accesul oricui. 25 (Îe) A (nu) avea ușa deschisă A (nu) avea acces la... 26 (Îe) A (nu) deschide ușa (cuiva) A (nu) vizita pe cineva. 27 (Îe) A deschide (cuiva) amândouă ușile A primi pe cineva cu bucurie, cu brațele deschise. 28 (Îe) A intra cu ușa în casă A spune lucrurile pe șleau. 29 (La vocativ) Ușa! Se spune pentru a atenționa pe cineva care nu a închis ușa după ce a intrat undeva. 30 (Îe) Închide ușa pe dinafară Ieși! 31 (Îe) A-i rupe (cuiva) călcâiele cu ușa A alunga pe cineva. 32 (Îe) A bate (sau a umbla) pe la toate ușile sau (înv) a umbla pe la alte uși A solicita sprijinul cuiva (într-o împrejurare grea). 33 (Îae) A se adresa tuturor cerând sprijin. 34 (Îe) A strânge (pe cineva) cu ușa A forța (pe cineva) să facă sau să recunoască ceva. 35 (Îe) A pune (cuiva) foc la ~ A produce discordie. 36 (Îe) A ține ușa (cuiva) A fi complice cu cineva. 37 (Îe) A-i pune (cuiva) parul (sau scaiul, spicul) la (sau în) ~ A-i pune cuiva sechestru. 38 (Îae) A sărăci pe cineva. 39 (Îae) A distruge pe cineva. 40 (Îe) A cere cât n-are (cineva) la ușa casei A cere prea mult. 41 (Îe) A ține (pe cineva) (de) odor la ușa casei A ține de pomană pe cineva. 42 (Îae) A nu avea nici un folos de pe urma cuiva. 43 (Îe) A sta după ~ A fi nebăgat în seamă. 44 (Îae) A sta deoparte. 45 (Îe) A lăsa (pe cineva) după ~ A nu acorda nici o atenție cuiva. 46 (Îae) A neglija pe cineva. 47 (Îe) A primi (pe cineva) între două uși A sta cu cineva de vorbă în fugă, căutând să scape de el cât mai repede. 48 (Îe) A închide (cuiva) ușa A alunga pe cineva. 49 (Îe) A arăta (cuiva) ușa sau ușile A da (pe cineva) afară Si: a goni (1). 50 (Îe) A lua ușa-n spate A pleca. 51 (Îe) (A ajunge, a bate, a cere, a crește, a rămâne etc.) pe la (sau prin) ușile oamenilor (sau pe la ușile străine) (A trăi) din mila altora. 52 (Îe) A ajunge la ușa străinilor A trăi din mila altora Si: a cerși (2). 53 (Îe) A trăi din ~ în ~ A o duce greu. 54 (Îae) A trăi din mila altora. 55 (Îe) A lăsa (pe cineva) pe la ușile oamenilor A părăsi pe cineva. 56 (Îae) A se dezinteresa de cineva. 57 (Îe) A bate ușile A umbla din loc în loc. 58 (Îe) A bate pe la ușile oamenilor A cere de pomană. 59 (Îe) A umbla din ~-n ~ A cerși (2). 60 (Îe) A fi cu ochii stâlpiți după ~ A fi pe moarte. 61 (Reg; îe) A acira (sau a sta) pe (sau la) ușile altora A trăi din munca altora. 62 (îe) Câine de două (sau de nouă, de multe) uși (sau de uși multe) Om fără căpătâi, care trăiește pe socoteala altora. 63 (Îe) Femeie de uși multe Cutră (1). 64 (Îae) Femeie care ponegrește. 65 (Bot; reg; îc) Ușa-raiului Plantă nedefinită mai îndeaproape Si: poarta-raiului. 66 (Fig; înv) Mijloc de a realiza ceva. 67 (Reg; șîs ușa drumului) Portiță la curte. 68 Deschizătură într-un cort care permite intrarea și ieșirea. 69 (Îe) Deschizătură, loc de acces Si: intrare. 70 (Înv; îe) A se vedea (sau a se apropia la) (sau de) ușa mormântului A fi foarte aproape de moarte. 71 (Îvr) Cetate (6). 72 Cortină brodată care acoperă ușa altarului dintr-o biserică. 73 (Pan; reg) Deschizătură îngustă la strungă prin care trec oile la muls. 74 (Pgn) Strungă. 75 (Îe) A băga oile la ~ A strânge la un loc oile ca să se odihnească. 76 (Trs; Mar) Stăvilar la moară pe care se scurge apa când debitul ei este prea mare sau când moara nu funcționează. 77 (Trs) Deschizătură în peretele sicriului. 78 (Reg) Vrană la butoi sau la alt vas de lemn.

UȘĂ, uși, s. f. 1. Deschizătură de formă regulată lăsată în peretele unei clădiri, la un vehicul, la o mobilă, pentru a permite intrarea (și ieșirea); ansamblu format dintr-un cadru fix de care se prinde o tăblie mobilă de lemn sau de metal care închide sau deschide această deschizătură; p. restr. tăblia din acest ansamblu. ◊ Ușă domnească (sau împărătească) sau ușa raiului = intrarea principală a altarului. ◊ Loc. adv. La ușă = foarte aproape. ◊ Loc. prep. La ușa... = în imediata apropiere (a...). ◊ Expr. A(-și) deschide (larg sau amândouă) ușile = a lăsa intrarea liberă; a primi cu bucurie pe cineva în casă. A lăsa (pe cineva) după ușă = a nesocoti (pe cineva), a nu da (cuiva) nici o atenție. A sta după ușă = a fi nebăgat în seamă; a sta deoparte, izolat. A bate la ușă = (de spre termene, evenimente etc.) a fi foarte aproape, a fi iminent. 2. Fig. Casă, locuință. ◊ Expr. (A bate, a cere, a crește etc.) pe la ușile oamenilor = (a munci) pe la alții, (a trăi) din mila altora. A umbla din ușă-n ușă = a cerși. – Lat. *ustia (pl., devenit sg., al lui *ustium = ostium).

UȘĂ, uși, s. f. 1. Deschizătură de formă regulată, de obicei dreptunghiulară, lăsată în peretele unei clădiri, la un vehicul, la o mobilă etc., pentru a permite accesul, pătrunderea (și ieșirea); ansamblu format dintr-un cadru fix (v. toc) de care se prinde, prin balamale, un panou vertical de lemn, de metal etc. mobil, care închide sau deschide această deschizătură; (prin restricție) panoul de lemn, de metal etc. din acest ansamblu. Cînd opri trenul, un băiețandru se repezi la vagonul în ușa căruia se arătase Grigore Iuga. REBREANU, R. I 69. Ușa e scoasă din țîțîna de jos. CARAGIALE, P. 48. Și cum vorbeau ei, numai iaca intră și Chirică pe ușă. CREANGĂ, P. 177. ◊ Ușa băii = locul pe unde se coboară în mină. Ușă domnească (sau împărătească) sau ușa raiului = intrare principală în altar. Preotul... se arată în «ușa raiului» sau «ușa domnească» ori iesă lîngă tetrapod și de-aice apoi «strigă vestirile». MARIAN, NU. 203. ◊ Loc. adv. La ușa... sau la ușă = foarte aproape (de...). În curînd înțelese că Stavrat într-adevăr are dreptate și că primejdia e la ușă. REBREANU, R. II 100. În curînd tiranul se văzu la ușa mormîntului. NEGRUZZI, S. I 159. ◊ Expr. (Despre evenimente, fenomene) A bate la ușă = a fi foarte aproape, a fi iminent. Acest program cuprinde... desființarea clăcii și emanciparea proprietății și toate celelalte reforme care băteau la ușă. KOGĂLNICEANU, S. A. 205. Ca-la-ușa-cortului v. cort. A(-și) deschide (larg) ușile = a lăsa intrarea liberă, a da acces liber. Revoluția a organizat Ermitajul și a deschis larg ușile acestui muzeu poporului sovietic. STANCU, U.R.S.S. 119. A deschide cuiva amîndouă ușile = a primi pe cineva cu bucurie, cu brațele deschise. A lăsa (pe cineva) după ușă = a nesocoti, a desconsidera, a disprețui (pe cineva), a nu da nici o atenție (cuiva). Acei cari nu se bucură de un nume bun sînt lăsați după ușă, cum se zice. GHICA, la TDRG. A sta după ușă = a fi nesocotit, nebăgat în seamă; a se ține izolat, a sta deoparte în societate. A da (mai rar a arunca) sau a fi dat (mai rar aruncat) pe ușă afară = a goni sau a fi gonit de undeva. I se răspunse că va fi aruncat pe ușă afară cu sergentul. CĂLINESCU, E. O. II 308. (Rar) A primi (pe cineva) între două uși = a sta (cu cineva) de vorbă în fugă, căutînd să scape cît mai repede. Traian Arsen mi-a povestit că ministrul l-a primit între două uși, neliniștit, grăbit să-și expedieze musafirii. EFTIMIU, N. 93. A strînge (pe cineva) cu ușa = a forța (pe cineva) să facă sau să recunoască un lucru. Îmi vine să-i strîng cu ușa pe Bondicescu și pe Pungescovici ca să-mi hotărască odată ce gînduri au. ALECSANDRI, T. I 134. A lua ușa-n spate = a pleca, a ieși. A arăta (cuiva) ușa v. arăta (2). A forța ușa v. forța (2). A intra pe (sau prin) ușa din dos v. dos (1). A scăpa pe (sau prin) ușa din dos v. dos (1). A trînti (sau a închide) cuiva ușa în nas v. nas (1). A da ușa de perete v. da³ (I 9). A fi ușă de biserică v. biserică (1). 2. Fig. Casă, locuință. Care s-a întors de la ușa mea fără să cîștige dreptate și mîngîiere? NEGRUZZI, S. I 140. ◊ Expr. (A bate, a cere, a crește etc.) pe la ușile oamenilor (sau pe la ușile străine) = a munci pe la alții, a trăi din mila altora, a cere de pomană. Eu sînt Stoicea... care crescui pe la ușile străine. GALACTION, O. I 51. Nu m-ar fi lăsat el pe la ușile oamenilor dacă nu l-ar fi luat în oaste. CONTEMPORANUL, IV 391.

UȘĂ ~i f. 1) Deschizătură în peretele unei clădiri, la un vehicul, la mobilă etc. care face posibilă pătrunderea în interiorul lor. 2) Panou mobil prin manevrarea căruia se închide această deschizătură. ◊ ~ glisantă ușă care se deschide prin alunecare de-a lungul unui perete. ~ turnantă ușă cu mai multe despărțituri, care permite accesul prin rotirea în jurul unui ax vertical central. A trăi ~ în ~ (a trăi) în vecinătate; alături. Ședință cu ~ile închise ședință fără participarea reprezentanților presei. A arăta (cuiva) ~a a da (pe cineva) afară. A strânge cu ~a (pe cineva) a forța (pe cineva) să facă ceea ce i se cere, folosind momente demascatoare. A trânti ~a a-și manifesta supărarea izbind ușa cu putere. A trânti (sau a închide) cuiva ~a în nas a primi pe cineva cu ostilitate. A nu încăpea pe ~ a fi prea corpolent. A umbla din ~ în ~ a cerși. A bate pe la toate ~ile (sau porțile) a încerca fără succes rezolvarea unei cereri, apelând la diferite instanțe. A bate la ~ a) a ciocăni în ușă, cerând permisiunea de a intra; b) a fi gata să aibă loc; a se apropia. A-(și) deschide larg (sau amândouă) ~ile a) a lăsa intrarea liberă; b) a primi cu bucurie pe cineva. Închide ~a pe dinafară! Ieși! Pleacă! [G.-D. ușii] /<lat. ustia

ușă f. 1. poartă mică: uși împărătești, cele din mijlocul bisericii pe cari e zugrăvită Bunavestirea; 2. cortină brodată ce acopere ușa bisericii: a dăruit două poale pentru sfânta masă; două uși; 3. fig. mijloc de intrare: adevărul e ușa raiului. [Lat. OSTIA].

úșă (est) și úșe (vest) f., pl. ĭ (lat. ostium, pop. ustium, pl. ostia, ustia, care s’a considerat ca un sing. fem. și a dat ușe, apoĭ ușă; it. uscio, pv. uis, fr. huis, sp. ozo. V. ușor 1, usnă). Poarta caseĭ orĭ a odăiĭ, deschizătura pin care se intră și, în special, oblonu cu care se închide: ușă de lemn, de fer, într’un canat orĭ doŭă, cu geamurĭ; a bate la ușă, a sparge ușa. A nu fi ușă de biserică, a nu fi prea onest, a avea defecte morale. A înjura ca la ușa cortuluĭ, a înjura ca la șatră, ca Țiganiĭ, urît, murdar.

CORT, corturi, s. n. Adăpost portativ demontabil, făcut din pânză (tare și) impermeabilă, material plastic etc., fixat pe țăruși; tabernacol. ◊ Foaie de cort = bucată de pânză impermeabilă sau de material plastic, croită astfel încât să se poată face din ea un cort. ◊ Expr. A umbla cu cortul = a nu avea locuință stabilă; a hoinări. ♦ Ca la ușa cortului = a) dans popular cu mișcări vioaie, răspândit mai ales în valea Dunării; melodia după care se execută acest dans; b) (indică modul de exprimare sau de comportare al cuiva) grosolan, necuviincios. – Din ngr. kórti.

BISERICĂ (pl. -ici) sf. ⛪ Lăcaș clădit anume pentru adunarea credincioșilor creștini (🖼 487) și (TAB. VIII, IX) biserica-i în inima omului (CRG.); 👉 CALE1 , IEPURE, UȘĂ ¶ 2 Adunarea tuturor creștinilor, creștinătatea ¶ 3 Fețele bisericești, clerul [lat. basĭlĭca].

CORT, corturi, s. n. Adăpost portativ demontabil, făcut dintr-una sau din mai multe foi de pânză tare și impermeabilă, din material plastic etc.; tabernacol. ◊ Foaie de cort = bucată de pânză impermeabilă sau din material plastic, croită astfel încât să se poată face din ea un cort. ◊ Expr. A umbla cu cortul = a nu avea locuință stabilă; a hoinări. ♦ Ca la ușa cortului = a) numele unui dans popular, mai ales de pe valea Dunării, cu mișcare vioaie; melodia după care se execută acest dans; b) calificativ dat unui mod grosolan și necuviincios de exprimare și de comportare al cuiva. – Din ngr. kórti.

CORT, corturi, s. n. Adăpost portativ, făcut dintr-un schelet de țăruși bătuți în pămînt și acoperit de obicei¹ cu pînză tare și impermeabilă, care servește ca adăpost soldaților, excursioniștilor, popoarelor nomade etc. Nu vor trăi sub cort în fum, Nu-i vor cerși copiii-n drum,. Nevasta lui se va-ntrăma. COȘBUC, P. I 110. Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah, și spahii Vin de-ntunecă pămîntul la Rovine în cîmpii; Răspîndindu-se în roiuri, întind corturile mari... EMINESCU, O. I 146. Ne culcarăm sub cort, avînd în loc de perne șeile cailor și pentru așternut nisipul deșerturilor. BOLINTTNEANU, O. 298. ◊ Foaie de cort = bucată de pînză impermeabilă, croită astfel încît să se poată face din ea un cort. Cînd a început să bată vîntul.... am scos foaia mea de cort și ne-am înfășurat. SAHIA, N. 80. ◊ Fig. Rahila privea, de pe prispa căsuței ei, cum se strîngea cortul nopții. GALACTION, O. I 322. Ședeau pe o laiță din grădina de flori ce se întindea în fața casei, dincolo de cortul de verdeață. SLAVICI, O. II 48. ◊ Expr. A umbla cu cortul = a nu avea locuință stabilă; a hoinări. ◊ Compus: Ca-la-ușa-cortului = numele unui dans popular; melodia după care se dansează. Uf! am jucat fără voie ca-la-ușa-cortului, la bătrînețe. Sîntem vrăjiți. ALECSANDRI, T. I 419.

ușă s. f., art. ușa, g.-d. art. ușii; pl. uși

ușă s. f., art. ușa, g.-d. art. ușii; pl. uși

ușă s. f., art. ușa, g.-d. art. ușii; pl. uși

ușă

ușă, uși.

ușa-raiului (plantă) s. f. art., g.-d. art. ușii-raiului

!ușa-raiului (plantă) s. f. art., g.-d. art. ușii-raiului

ușa-raiului (bot.) s. f.

UȘĂ s. v. chingă, orificiu piloric, pilor, stinghie.

UȘĂ s. 1. v. poartă. 2. ușă glisantă = ușă rulantă; ușă rulantă v. ușă glisantă. 3. v. intrare.

UȘĂ s. 1. poartă, prag, (Dobr.) tocat. (A ieșit în ~.) 2. intrare. (Ne așteptau cu toții la ~.)

ușă s. v. CHINGĂ. PILOR. STINGHIE.

CA-LA-UȘA-CORTULUI s. v. zoralie.

ca-la-ușa-cortului s. v. ZORALIE.

ușă (-și), s. f. – 1. Poartă, intrare. – 2. Ușiță, a doua ușă de intrare, dublura ușii. – Var. ușă. Mr. ușe, megl. ușă. Lat. *ūstĭam, în loc de ōstĭum (Cipariu, Gram., 160; Meyer-Lübke, ZRPh., XXV, 355; Pușcariu 1832; Pascu, I, 181; REW 6117; Rosetti, I, 60), cf. it. uscio, prov. uis, fr. huis, v. sp. uzo. – Der. ușar(iu), s. m. (portar), în Mold. var. ușer(iu); ușarnic (var. ușernic), adj. (vagabond); ușier, s. m. (portar; pedel); format după fr. huissier; ușor (var. ușcior, uscior), s. n. (montant, stîlp, stîlp susținător al ușii), din lat. ostĭolum (Cipariu, Elem., 115; Pușcariu 1843; REW 6116), cf. engad. usöl, prov. uisol.

ca-la-ușa-cortului, joc* popular românesc răspândit în Valea Dunării, cu ritm* binar* și mișcare vioaie; melodie corespunzătoare acestui joc.

Il faut quune porte soit ouverte ou fermée (fr. „O ușă trebuie să fie sau deschisă sau închisă”) – replică din piesa Le grondeur (Certărețul, act. 1, sc. 6), de scriitorii francezi Bruyes și Palaprat din secolul al XVII-lea. A căpătat faimă și circulație datorită lui Musset care a folosit expresia ca titlu pentru unul din Proverbe (o comedie). Astfel „proverbul” de teatru a ajuns chiar proverb (fără ghilimele) în limba franceză. E folosit ca îndemn, cînd trebuie să ne decidem într-un fel sau altul. Noi avem în acest scop o expresie mal succintă și mai plastică: „Ori, ori!” LIT.

a deschide ușa (cuiva) cu capul expr. a mitui (pe cineva).

a închide ușa pe dinafară! expr. pleacă!, ieși!

a înjura ca un birjar / ca la ușa cortului / de mama focului / de toți sfinții expr. a înjura foarte urât.

a nu fi ușă de biserică expr. a-și îngădui abateri de la morala religioasă, a nu duce o viață pioasă.

a strânge (pe cineva) cu ușa expr. 1. a sili (pe cineva) să facă ceva. 2. a obliga (pe cineva) să recunoască ceva.

a-i trânti (cuiva) ușa în nas expr. 1. a refuza discuția cu cineva. 2. a refuza să primească pe cineva. 3. a vinde (un obiect).

ca la ușa cortului expr. (d. un limbaj, un comportament) grosolan, trivial.

Doamne fereastră și o bucat’ de ușă albastră expr. (adol., glum.) Doamne ferește!