turcism sn [At: PUȘCARIU, L. R. I, 367 / S și: (înv) ~izm / Pl: ~e / E: turc + -ism] Element lexical împrumutat (fără necesitate și fără a se fi asimilat) din limba turcă (19).

TURCISM, turcisme, s. n. Expresie sau cuvînt împrumutat în limba romînă (uneori fără necesitate) din limba turcă.

TURCISM s. n. cuvânt, expresie împrumutate din limba turcă. (< turc + -ism)

TURCISM ~e n. Împrumut din limba turcă. /turc + suf. ~ism

turcism m. 1. naționalitate turcă; 2. vorbă turcească intrată în limba română. Multe din aceste turcisme aparțin trecutului, altele au perzistat în limbă, nu însă fără a fi întipărite de o ironie ușoară, ceea ce explică deasa lor întrebuințare în literatura umoristică.

*turcízm n., pl. e. Caracteru turcesc. Cuvînt de origine turcească în altă limbă: „berechet” e un turcizm.

turcism s. n., pl. turcisme

turcism s. n., pl. turcisme

turcism s. n., pl. turcisme

TURCISM s. n. (< turc + suf. -ism): cuvânt sau expresie împrumutată din limba turcă, fără necesitate și fără a fi asimilat(ă) în limba română, ca de exemplu alagea „stofă vărgată de mătase”, calemgiu „copist”, ceacșiri „pantaloni largi”, icioglan „paj”, mumbașir „funcționar fiscal” etc. – toate rămase ca arhaisme.