TURCIC, -Ă, turcici, -ce, adj. (în sintagma) Limbă turcică = (la pl.) grupă de limbi din ramura de vest a familiei altaice, probabil înrudite cu limbile mongolice și tunguse, vorbite pe un teritoriu aflat între sud-estul Europei, Siberia și China; (și la sg.) fiecare dintre limbile care aparțin acestei familii. ♦ (Despre populații, popoare) Care aparține familiei de limbi mai sus definite. – Turc + suf. -ic.

turcic, ~ă a [At: DER / Pl: ~ici, ~ice / E: turc + -ic cf ger turkisch] 1 (Lpl; îs) Limbă ~ă Familie de limbi înrudite vorbite pe un teritoriu aflat între sud-estul Europei, Siberia și China, din care fac parte turca, tătara etc. 2 (Lsg; îas) Fiecare dintre limbile care aparțin din familia limbilor turcice (1). 3 (D. populații, popoare) Care aparțin familiei de limbi turcice (1). 4 Privitor la limbile turcice (1).

TURCIC, -Ă, turcici, -ce, adj. (În sintagma) Limbă turcică = (la pl.) familie de limbi înrudite vorbite pe un teritoriu aflat între sud-estul Europei, Siberia și China; (și la sg.) fiecare dintre limbile care aparțin acestei familii. ♦ (Despre populații, popoare) Care aparține familiei de limbi mai sus definite. – Turc + suf. -ic.

TURCIC, -Ă adj. limbi ~ ce = familie de limbi altaice (turca, tătara) vorbite din sud-estul Europei până în Siberia și China. (< turc + -ic)

TURCIC ~că (~ci, ~ce) 1): Limbă ~că fiecare dintre limbile care aparțin familiei de limbi vorbite de unele popoare din Asia și din sud-estul Europei. 2) (despre popoare sau despre populații) Care vorbește o limbă din această familie./<germ. Türkisch

turcic adj. m., pl. turcici; f. turcică, pl. turcice

turcic adj. m., pl. turcici; f. turcică, pl. turcice

turcic adj. m., pl. turcici; f. sg. turcică, pl. turcice