TUȘEU, tușeuri, s. n. 1. Palpare a unui organ anatomic, intern sau a unei cavități anatomice naturale, spre a constata starea lor; metodă de investigare a unei cavități naturale. 2. Felul în care un pianist atinge clapele pianului în timpul execuției unei piese muzicale. 3. (Impr.) Tușă¹ (IV). – Din fr. toucher.

tușeu sn [At: ENC. VET. 432 / Pl: -ri / E: fr toucher] 1 (Med) Palpare a unui organ anatomic intern, a unei cavități anatomice naturale, spre a constata starea lor. 2 (Med) Metodă de investigare a unei cavități naturale. 3 (Pgn) Palpare. 4 (Muz) Modalitate de acționare, ca intensitate și colorit, asupra mecanismului pianului, care determină caracterul sonorității instrumentului, felul de a cânta al pianiștilor.(Spt) Tușă¹ (10). 6 (Arte; imp) Tușă¹ (4). 7 Senzație produsă de pipăirea cu mâna a unei țesături pentru a-i constata gradul de finețe.

TUȘEU, tușeuri, s. n. 1. Palpare a unui organ anatomic, intern sau a unei cavități anatomice naturale, spre a constata starea lor; metodă de investigarea unei cavități naturale. 2. Felul în care un pianist atinge clapele pianului în timpul execuției unei piese muzicale. 3. (Impr.) Tușă¹ (IV). – Din fr. toucher.

TUȘEU, tușeuri, s. n. 1. Palpare a unui organ spre a se constata forma, consistența, starea acestuia. 2. Modul în care se apasă clapele unui instrument cu claviatură (în deosebi acelea ale pianului). Tușeu dur. (Impropriu) Urmă vizibilă a pensulei în pasta unui tablou; tușă. Un tînăr talentat... expune cîteva pînze care opresc atenția prin concepția nouă și îndrăzneala tușeului. CAMIL PETRESCU, T. II 11.

TUȘEU s.n. 1. (Med.) Palpare a unui organ, spre a se constata starea sănătății lui; tact. ♦ Senzație produsă de pipăirea cu mîna a unei țesături pentru a-i constata gradul de finețe. 2. Fel de a executa o bucată muzicală la un instrument cu claviatură. 3. Fel de a aplica culorile în pictură; tușă (I,1) [în DN]. [< fr. touché].

TUȘEU s. n. 1. (med.) examinare prin palpare a unui organ intern, spre a se constata starea sănătății lui; tact. 2. senzație produsă de pipăirea cu mâna a unei țesături pentru a-i constata gradul de finețe. 3. manieră de a apăsa tastele la un instrument cu claviatură (la pian). 4. fel de a aplica culorile în pictură. (< fr. touché)

TUȘEU ~ri n. 2) Manieră tehnică interpretativă a unui pianist. /<fr. toucher

tușeu s. n., art. tușeul; pl. tușeuri

tușeu s. n., art. tușeul; pl. tușeuri

tușeu s. n., art. tușeul; pl. tușeuri