TUȘA, tușez, vb. I. Tranz. 1. (Livr.) A emoționa. 2. A verifica netezimea suprafețelor metalice de contact sau de sprijin ale unui element de mașină. – Din fr. toucher.

tușa² vt [At: GHEȚIE, R. M. / Pzi: ~șez / E: tuș¹] (Rar) A vopsi în negru.

tușa¹ vt [At: DN² / Pzi: ~șez / E: fr toucher] 1 (Teh) A executa operația de tușare (1). 2 (Frm) A emoționa (2).

TUȘA, tușez, vb. I. Tranz. 1. (Franțuzism) A emoționa. 2. A verifica netezimea suprafețelor metalice de contact sau de sprijin ale unui element de mașină. – Din fr. toucher.

TUȘA vb. I. tr. 1. (Franțuzism) A impresiona, a mișca; a interesa. 2. A controla planeitatea suprafețelor unei piese metalice prin contactul dintre aceasta și un instrument pe care s-a aplicat un strat de vopsea. [P.i., 3,6 -șează. / < fr. toucher].

TUȘA vb. tr. 1. a emoționa, a impresiona, a mișca; a interesa. 2. a controla planeitatea suprafețelor unei piese metalice prin contactul dintre aceasta și un instrument pe care s-a aplicat un strat de vopsea. 3. a atinge. (< fr. toucher)

TUȘĂ², s. f. (Pop. și fam.) Mătușă. – Din [mă]tușă.

mătușă sf [At: MOXA, 366/19 / V: (pop) tușă, (reg) mătu / Pl: ~și, (îrg) ~șe / E: ml amita] 1 Soră a unuia dintre părinți. 2 (Înv; îs ~ mică) Verișoară a unuia dintre părinți sau soția unchiului Si: tanti. 3 (Reg; îs) ~ mare Soră a unuia dintre bunici. 4 (îrg) Bunică. 5 (Reg) Mamă vitregă. 6 (Pop) Termen de respect pentru o femeie mai în vârstă Si: lele. 7 (Pgn) Femeie în vârstă. 8 (Trs; gmț) Sticlă mare. 9 (Pop; euf; lpl) Malarie. 10 (Ban; art.) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 11 (Ban; art.) Melodie după care se execută mătușa (10).

tuș¹ sn [At: M. D. ENC. / V: (îvr) ~ă sf / Pl: ~uri / E: ger Tusche, rs тушъ] 1 Cerneală specială, mai ales neagră, rezistentă la apă, folosită la anumite desene, la aplicarea ștampilelor, în litografie, poligrafie etc. 2 (Șîs ~ de China, ~ chinezesc) Substanță solidă sau lichidă, de culoare neagră, obținută din negru de fum, folosită la desen. 3 (Pex) Desen executat în tuș¹ (2).

tușă² sf vz mătușă

tușă¹ sf [At: NEGRUZZI, S. I, 194 / Pl: ~șe / E: fr touche] 1 (Înv) Clapă la instrumentele muzicale cu claviatură Si: tastă (1). 2 Mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convențional, fixată la capătul unei pârghii articulate a mașinii de scris, de calculat, de cules. 3 (Tex) Clapă la ratieră. 4 (Arte) Modul de aplicare a culorii cu pensula sau cu alte instrumente, prin care se poate defini maniera de lucru a unui pictor Si: tușeu (6). 5 (Spt) Linie care marchează limitele laterale ale unui teren de fotbal, de rugbi. 6 (Spt; îlav) În ~ Dincolo de tușă¹. 7-8 (Spt; îe) A sta (sau a fi, a rămâne ori a fi pus) pe ~ A sta (sau a fi obligat să stea) inactiv. 9 (Spt) Scoatere a mingii dincolo de tușă¹ (5) și repunerea ei în joc. 10 (La jocul de scrimă) Lovitură care atinge pe adversar Si: tușeu (5).

tușă³ sf vz tuș¹

TUȘĂ², tuși, s. f. (Pop. și fam.) Mătușă. – Din [mă]tușă.

TUȘ, tușuri, s. n. Cerneală specială (mai ales neagră), rezistentă la apă și folosită la anumite desenuri, la aplicarea ștampilelor, în poligrafie etc. Pe o parte era portretul ei, desenat cu tuș. BOLINTINEANU, O. 402.

TUȘĂ⁴, tușe, s. f. (Franțuzism învechit) Clapă la pian. (Cu pronunțare regională) Aici iar pedeștri trebui să trecem podul, dacă vrem să scăpăm întregi, căci podelele joacă ca tușile clavirului. NEGRUZZI, S. I 194.

TUȘĂ³, tușe, s. f. Linie care delimitează un teren sportiv.

TUȘĂ² s. f. Urmă vizibilă a pensulei în pasta unui tablou. Tușă energică.

TUȘĂ¹ s. f. (Familiar) Mătușă.

TUȘ s.n. Cerneală neagră, folosită în desene, preparată prin amestecarea negrului de fum cu o soluție de apă de gelatină, de gumă arabică sau alte substanțe. ♦ Desen executat în astfel de cerneală. [< germ. Tusche, cf. rus. tuș].

TUȘĂ s.f. I. 1. (Pict.) Fel de a aplica culoarea cu pensula pe pînza unui tablou, care definește stilul unui pictor; urmă de pensulă în pasta unui tablou. 2. (Sport) Linie care delimitează un teren de joc. ♦ Ieșirea mingii peste această linie și repunerea ei în joc. 3. Lovitură care atinge pe adversar la jocul de scrimă. II. 1. Mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convențional, fixată la capătul unei pîrghii a mașinii de scris, de calculat sau de cules. 2. Placă la claviatura unui pian, a unei orgi etc. [< fr. touche].

TUȘ¹ s. n. 1. cerneală (neagră), rezistentă la apă, folosit în desene, la ștampile, poligrafie etc. ◊ desenul executat. 2. substanță, solidă sau lichidă, obținută din negru de fum, pentru desene. (< germ. Tusche, rus. tuș)

TUȘĂ s. f. I. 1. manieră de a aplica culoarea cu pensula pe pânza unui tablou, care devinește stilul unui pictor; urmă de pensulă în pasta unui tablou. 2. (fotbal, rugbi) linie care delimitează un teren de joc. ◊ ieșirea mingii peste această linie și repunerea ei în joc. 3. lovitură care atinge pe adversar, la scrimă. II. 1. mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convențional, fixată la capătul unei pârghii a mașinii de scris, de calculat sau de cules. 2. placă la claviatura unui pian, a unei orgi etc. (< fr. touche)

TUȘ ~uri n. 1) Cerneală specială (mai ales de culoare neagră), rezistentă la apă, folosită pentru desene tehnice și în poligrafie. 2) Desen executat cu o astfel de cerneală. /<germ. Tusche, rus. tuș

TUȘĂ³ ~e f. (în pictură) Mod de aplicare a culorilor pe pânză, caracteristic, mai ales, unui pictor. /<fr. touche

TUȘĂ² ~e f. 1) Piesă metalică pe care este imprimat un corp de literă, o cifră sau un alt semn grafic (la mașinile de dactilografiat, de cules etc.). 2) Fiecare dintre clapele unui instrument muzical cu claviatură (pian, orgă, clavecin etc.). [G.-D. tușei] /<fr. touche

TUȘĂ¹ ~e f. 1) Linie care marchează limitele laterale ale unui teren sportiv. 2) Ieșire a balonului dincolo de această linie și repunerea lui în joc. 3) Lovitură regulamentară la scrimă prin care se atinge adversarul, notată cu puncte în folosul executantului. [G.-D. tușei] /<fr. touche

tuș n. cerneală de China (= fr. touche).

tușă f. prescurtare familiară din mătușă.

mătúșă (est) și -úșe (vest) f., pl. ĭ (rus. mátuška, mămucă, d. matĭ, mamă. D. rom. vine rut. matuša, mătușă. Uniĭ îl derivă d. lat. ámita cu sufixu -ușă, ceĭa ce e greŭ!). Sora tatăluĭ saŭ a mameĭ. Epitet respectuos uneĭ femeĭ maĭ bătrîne, maĭ ales în popor (V. păpușă). – Fam. tușă: tușa Marina.

*tuș n., pl. urĭ (rus. tuši, d. germ. tusche). Un fel de cerneală saŭ văpsea solidă de un negru perfect făcută din funingine. Se făcea odinioară numaĭ în China, și de aceĭa Francejiĭ o numesc encre de Chine, cerneală din China.

túșă, V. mătușă.

tușa (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 1 sg. tușez, 3 tușează, 1 pl. tușăm; conj. prez. 1 sg. să tușez, 3 să tușeze; ger. tușând

tușa (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 tușează, 1 pl. tușăm; ger. tușând

tușa vb., ind. prez. 1 sg. tușez, 3 sg. și pl. tușează, 1 pl. tușăm; ger. tușând

tuș s. n., (tipuri) pl. tușuri

tușă¹ (mătușă) (pop.) s. f., art. tușa, g.-d. art. tușii

tușă² (piesă; clapă; limită; mod de a aplica culoarea; lovitură la scrimă) s. f., art. tușa, g.-d. art. tușei; pl. tușe

tuș s. n., (tipuri) pl. tușuri

tușă² (mătușă) (pop.) s. f., art. tușa, g.-d. art. tușii

tușă¹ (piesă, clapă, limită, mod de a aplica culoarea, lovitură la scrimă) s. f., art. tușa, g.-d. art. tușei; pl. tușe

tuș s. n., pl. tușuri

tușă (mătușă) s. f., art. tușa, g.-d. art. tușii

tușă (piesă de metal, clapă, limită, mod de a aplica culoarea, lovitură la scrimă) s. f., art. tușa, g.-d. art. tușei; pl. tușe

tuș («cerneală»), pl. tușuri

tușă, pl. tușe

TUȘĂ s. v. mătușă, tanti.

TUȘĂ s. v. clapă.

tușă s. v. CLAPĂ. MĂTUȘĂ. TANTI.

tuș (-șuri), s. n. – Cerneală neagră pentru desen. Germ. Tusche (Tiktin). – Der. tușieră, s. f. (tampon, perniță îmbibată cu tuș), cu suf. fr. -ière.

tușă (-e), s. f. – 1. Clapă. – 2. (Fam.) Cucerire. Fr. touche.

Tușa v. Dimitrie III 2 g.

Tușa v. Mătușă 2.

a face tușa expr. (sport) a fi jucător de rezervă.

tușă, tuși s. f. mătușă