opțiuni
  • info

2 intrări

20 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TRONCĂNIRE, troncăniri, s. f. Acțiunea de a troncăni și rezultatul ei; zgomot produs de obiecte care se izbesc unele de altele; troncănit. – V. troncăni.

TRONCĂNIRE, troncăniri, s. f. Acțiunea de a troncăni și rezultatul ei; zgomot produs de obiecte care se izbesc unele de altele; troncănit. – V. troncăni.

troncănire sf [At: MACEDONSKI, O. IV, 142 / Pl: ~ri / E: troncăni] 1 (Pfm) Troncăneală (1). 2 (Reg; fig) Trăncăneală1 (2).

TRONCĂNIRE, troncăniri, s. f. Acțiunea de a troncăni și rezultatul ei; zgomot produs de obiecte lovite sau izbite unele de altele. Așa sînt, bunăoară, cei care fac să se miște mesele, silesc obiectele să zboare cu hodorogeli și troncăniri. MACEDONSKI, O. IV 142.

TRONCĂNI, troncănesc, vb. IV. 1. Intranz. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de altul. 2. Tranz. Fig. A flecări, a trăncăni. – Tronc + suf. -ăni.

troncăni vi [At: PANN, P. V. I, 28/3 / Pzi: ~nesc, (reg) troncăn, 3 (reg) troncăne / E: tronc1 + -ăni] 1 (Pfm) A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de ceva Si: (reg) a trăncăni1 (1), a troncăi (1). 2 (Reg; fig) A trăncăni1 (4).

TRONCĂNI, troncănesc, vb. IV. 1. Intranz. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de altul. 2. Tranz. Fig. A flecări, a trăncăni. – Tronc + suf. -ani.

TRONCĂNI, troncănesc, vb. IV. Intranz. 1. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de ceva. Cînd a sărit împăratu și țiganul în el, le-a troncănit oasăle de cazan. ȘEZ. VI 109. 2. Fig. A trăncăni. Silă de vorbă îmi face, tot să troncănească-i place. PANN, P. V. I 15. ◊ Tranz. Moș Nichifor îndată troncănea cîte una cam de aceste: «Ia mai dați-vă și pe jos». CREANGĂ, P. 107.

A TRONCĂNI ~esc intranz. A face zgomot, izbindu-se de ceva; a face „tronc”. /tronc + suf. ~ăni

troncănì v. V. trăncăni: tot să troncănească îi place PANN.

troncănesc v. intr. (d. tronc). Trăncănesc. Hodorogesc, fac huĭet răsturnînd lucrurile.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

troncănire s. f., g.-d. art. troncănirii; pl. troncăniri

troncănire s. f., g.-d. art. troncănirii; pl. troncăniri

troncănire s. f., g.-d. art. troncănirii; pl. troncăniri

troncăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troncănesc, 3 sg. troncănește, imperf. 1 troncăneam; conj. prez. 1 sg. să troncănesc, 3 să troncănească

troncăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troncănesc, imperf. 3 sg. troncănea; conj. prez. 3 să troncănească

troncăni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troncănesc, imperf. 3 sg. troncănea; conj. prez. 3 sg. și pl. troncănească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

TRONCĂNIRE s. troncănit, troncăt.

TRONCĂNIRE s. troncănit, troncăt.

TRONCĂNI vb. v. durăi, durui, flecări, hodorogi, hurui, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.

troncăni vb. v. DURĂI. DURUI. FLECĂRI. HODOROGI. HURUI. ÎNDRUGA. PĂLĂVRĂGI. SPOROVĂI. TRĂNCĂNI.

Intrare: troncănire
troncănire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • troncănire
  • troncănirea
plural
  • troncăniri
  • troncănirile
genitiv-dativ singular
  • troncăniri
  • troncănirii
plural
  • troncăniri
  • troncănirilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: troncăni
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • troncăni
  • troncănire
  • troncănit
  • troncănitu‑
  • troncănind
  • troncănindu‑
 singular plural
  • troncănește
  • troncăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • troncănesc
 (să)
  • troncănesc
  • troncăneam
  • troncănii
  • troncănisem
a II-a (tu)
  • troncănești
 (să)
  • troncănești
  • troncăneai
  • troncăniși
  • troncăniseși
a III-a (el, ea)
  • troncănește
 (să)
  • troncănească
  • troncănea
  • troncăni
  • troncănise
plural I (noi)
  • troncănim
 (să)
  • troncănim
  • troncăneam
  • troncănirăm
  • troncăniserăm
  • troncănisem
a II-a (voi)
  • troncăniți
 (să)
  • troncăniți
  • troncăneați
  • troncănirăți
  • troncăniserăți
  • troncăniseți
a III-a (ei, ele)
  • troncănesc
 (să)
  • troncănească
  • troncăneau
  • troncăniră
  • troncăniseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

troncănire, troncănirisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a troncăni și rezultatul ei; zgomot produs de obiecte care se izbesc unele de altele. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: troncănit troncăt
    • format_quote Așa sînt, bunăoară, cei care fac să se miște mesele, silesc obiectele să zboare cu hodorogeli și troncăniri. MACEDONSKI, O. IV 142. DLRLC
etimologie:
  • vezi troncăni DEX '98 DEX '09

troncăni, troncănescverb

  • 1. intranzitiv A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de altul. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cînd a sărit împăratu și țiganul în el, le-a troncănit oasăle de cazan. ȘEZ. VI 109. DLRLC
  • 2. tranzitiv figurat Flecări, trăncăni. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: flecări trăncăni
    • format_quote Silă de vorbă îmi face, tot să troncănească-i place. PANN, P. V. I 15. DLRLC
    • format_quote Moș Nichifor îndată troncănea cîte una cam de aceste: «Ia mai dați-vă și pe jos». CREANGĂ, P. 107. DLRLC
etimologie:
  • Tronc + sufix -ăni. DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.