TROIAN², -Ă, troieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Troiei, privitor la Troia, originar din Troia. ◊ Calul troian = a) uriaș cal de lemn construit, potrivit legendelor antice, după îndemnul lui Ulise, de locuitorii din Ahaia în timpul războiului troian și în care aceștia s-au ascuns, contribuind la căderea Troiei; b) fig. mijloc perfid folosit pentru subminarea cuiva. 2. S. m. și f. Locuitor al Troiei. [Pr.: tro-ian] – Troia (n. pr.) + suf. -ean.

troian², ~ă [At: DRLU / P: tro-ian / Pl: ~ieni, ~iene / E: Troia + -an] 1-2 smf, a (Locuitor) al Troiei. 3 a Privitor la Troia. 4 a (Mit; îs) Calul ~ Uriaș cal de lemn, constmit de locuitorii din Ahaia, la îndemnul lui Ulise, în timpul războiului troian, în care aceștia s-au ascuns, contribuind la căderea Troiei. 5 a (Fig; îas) Mijloc perfid folosit de cineva pentru subminarea acțiunilor cuiva. 6 a (Pfm; fig; îas) Om înalt și voinic.

TROIAN², -Ă, troieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Troiei, privitor la Troia, din (sau de la) Troia. ◊ Calul troian = a) uriaș cal de lemn construit, potrivit legendelor antice, după îndemnul lui Ulise, de locuitorii din Ahaia în timpul războiului troian și în care aceștia s-au ascuns, contribuind la căderea Troiei; b) fig. mijloc perfid folosit pentru subminarea cuiva. 2. S. m. și f. Locuitor al Troiei. [Pr.: tro-ian] – Troia (n. pr.) + suf. -ean.

TROIAN², -Ă, troieni, -e, adj. Care ține de Troia; din (sau de la) Troia. ◊ Calul-troian v. cal.

TROIAN, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Troia. II. adj. referitor la Troia. ♦ calul ~ = a) cal uriaș de lemn construit de ahei după sfatul lui Ulise, care, introdus în Troia cu războinicii ascunși în el, a pricinuit căderea cetății. b) mijloc perfid folosit de cineva pentru a submina situația sau acțiunile cuiva. (< lat. troianus)

TROIAN³ ~iană (~ieni, ~iene) ist. Care aparține Troiei sau populației ei; din Troia. Războiul ~. ◊ Cal ~ a) cal mare de lemn în care, conform legendei, s-au ascuns oștenii care asediau Troia pentru a pătrunde în cetate și a deschide porțile asediatorilor; b) dar făcut unui dușman pentru a-l prinde în cursă. /Din Troian n. pr.

Troian a. și m. 1. ce ține de Troia: răsboiul Troian; 2. locuitor din Troia.

troian¹ adj. m., (persoană; virus informatic) s. m., pl. troieni; adj. f., s. f. troiană, pl. troiene

troian¹ adj. m., (persoană) s. m., pl. troieni; adj. f., s. f. troiană, pl. troiene

troian adj. m., (persoană) s. m., pl. troieni; f. sg. troiană, pl. troiene

troian

Calul Troian v. Odysseus.

Calul troian – În antichitate, grecii, asediind zadarnic Troia timp de zece ani, au hotărît – așa cum ne povestește Homer – să cucerească cetatea printr-un vicleșug. Sub pretextul unei ofrande religioase, grecii au construit un uriaș cal de lemn, înăuntrul căruia au fost ascunși cinci sute de soldați; apoi restul armatei s-a prefăcut că se retrage. Atunci troienii au introdus calul în oraș. În puterea nopții, ostașii greci au ieșit din ascunzătoare, au deschis poarta cetății și astfel Troia a fost cucerită printr-o stratagemă devenită celebră de-a lungul veacurilor și cunoscută sub denumirea de „calul troian”. Această expresie caracterizează pe acela care folosește un șiretlic spre a se furișa în tabăra adversă, indică pe dușmanul travestit în binefăcător. Mihai Beniuc, într-un sonet care poartă chiar titlul Calul troian, folosește comparația pentru timpul ce se strecoară în trupul nostru și ne îmbătrînește: „Am introdus eu singur în cetate, Cu oastea morții-n el, Calul Troian? Așa o fi. Dar, timpule, tu frate, Să știi că fără milă ne vom bate - Voi bate-n bătrînețea-mi ca-n dușman!” MIT.