TRANZIȚIE, tranziții, s. f. Trecere (lentă sau bruscă) de la o stare, de la o situație, de la o idee la alta. ◊ Loc. adj. De tranziție = de trecere; intermediar, tranzitoriu; p. ext. provizoiru. – Din fr. transition, lat. transitio.

tranziție sf [At: RUSSO, S. 26 / V: (înv) ~iune / S și: (înv) ~nsi~ / Pl: ~ii / E: fr transition, lat transitio, -onis] 1 Trecere de la o stare, situație etc. la alta. 2 (Îla) De ~ De trecere Si: intermediar. 3 (îal) Provizoriu. 4 (Fiz) Trecere a unui sistem fizic dintr-o stare într-alta. 5 (Fiz) Schimbare (bruscă) a stării unui atom, ion, nucleu atomic etc., însoțită de obicei de absorbția sau de emisia unei cuante de energie. 6 (Glg) Transformare treptată a unei roci în alta. 7 (Îs) Societate (sau economie) de ~ Societate (sau economie) aflată în etapa de trecere de la conducerea centralizată la cea de piață liberă.

TRANZIȚIE, tranziții, s. f. Trecere (lentă sau bruscă) de la o stare la alta, de la o situație, de la o idee la alta. ◊ Loc. adj. De tranziție = de trecere; intermediar, tranzitoriu; p. ext. provizoriu. – Din fr. transition, lat. transitio.

TRANZIȚIE, tranziții, s. f. Trecere de la o stare, de la o situație etc. la alta. Orbul sau cerșitorul care au cîntat întîi cîntecul Holerei, prin o tranziție minunată, se rădică de la metamorfoza ovidică și mărimea epică a micului poem, la ceea ce inima unui om are mai simțit și mai dureros. RUSSO, S. 26. ◊ Loc. adj. De tranziție = de trecere, intermediar, tranzitoriu, provizoriu. Epoca noastră e o epocă de tranziție. GHEREA, ST. CR. II 185. ♦ Transformare treptată a unei roci în altă rocă. Tranziția trahitului în bazalt. – Variantă: (rar) tranzițiune (GALACTION, O. I 226) s. f.

TRANZIȚIE s.f. Trecere de la o formă, de la o stare etc. la alta. ♦ De tranziție = de trecere; intermediar, trazitoriu; tranzițional; (p. ext.) provizoriu. ♦ (Geol.) Transformare, schimbare treptată a unei roci în alta. [Gen. -iei. / cf. fr. transition, lat. transitio].

TRANZIȚIE s. f. trecere de la o formă, de la o stare etc. la alta. ♦ de ~ = tranzitoriu; provizoriu. ◊ trecere (bruscă) a unui sistem fizic dintr-o stare în alta; transformare. ◊ schimbare treptată a unei roci în alta. (< fr. transition, lat. transitio)

TRANZIȚIE ~i f. Proces de trecere de la o stare sau de la o formă la alta. ◊ De ~ de trecere; tranzitoriu; intermediar. [G.-D. tranziției; Sil. -ți-e] /<fr. transition

tranzițiune sf vz tranziție

TRANZIȚIUNE s. f. v. tranziție.

tranziți(un)e f. 1. mod de a trece dela o idee la alta, de a lega laolaltă diferitele părți ale unui discurs, ale unei opere; 2. trecere dela un regim politic la altul, dela o stare de lucruri la alta; 3. Muz. trecere dela un ton la altul prin mijlocul modulațiunii; 4. în geologie: trecerea dela un teren primitiv la altul secundar.

*transițiúne f. (lat. transitio, -ónis, trecere). Trecere (evoluțiune) de la o formă la alta, de la o ideĭe la alta: de la anarhie la despotizm transițiunea e inevitabilă. – Și -íție. Fals tranz-.

tranziție (desp. -ți-e) s. f., art. tranziția (desp. -ți-a), g.-d. art. tranziției; pl. tranziții, art. tranzițiile (desp. -ți-i-)

tranziție (-ți-e) s. f., art. tranziția (-ți-a), g.-d. art. tranziției; pl. tranziții, art. tranzițiile (-ți-i-)

tranziție s. f. (sil. -ți-e), art. tranziția (sil. -ți-a), g.-d. art. tranziției; pl. tranziții, art. tranzițiile (sil. -ți-i-)

tranziție

TRANZIȚIE s. trecere. (Stare de ~.)

TRANZIȚIE s. trecere. (Stare de ~.)