TRĂGĂTOR, -OARE, trăgători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. I. Adj. (Despre vite) Care efectuează o tracțiune; de muncă, de povară. II. S. m. și f. 1. Persoană care trage ceva. ◊ Trăgători de sfori = persoană care trage sforile păpușilor la teatrul de marionete; fig. persoană care uneltește. 2. Persoană (în special ostaș) care trage cu o armă de foc; trăgaci (2). ◊ Loc. adj. și adv. (Mil.; ieșit din uz) În trăgători = în lanț, unul după celălalt. 3. Persoană care emite o trată. III. S. f. 1. Fiecare dintre cele două curele care leagă scările de șa. ♦ Curea groasă cu care se aplicau în trecut pedepse corporale; p. ext. bătaie cu o astfel de curea. 2. Scăunel cu o deschizătură în care se bagă călcâiul cizmei, spre a o descălța. IV. S. n. Instrument de desen folosit la trasarea cu tuș a liniilor. – Trage + suf. -ător.

trăgător, ~oare [At: BIBLIA (1688), 41²/35 / V: (îrg) ~iu smn / Pl: ~i, ~oare / E: trage + ~{ă)tor] 1-2 smf, a (Animal) care trage la jug Si: (pop) trăgaci (1), (reg) trăgăuș (1), trăgun (1). 3-4 smf, a (Animal) de tracțiune Si: (pop) trăgaci (2), (reg) trăgăuș (2), trăgun (2). 5 a (Înv; șfg) Care atrage Si: ademenitor, atrăgător. 6 smf Persoană care trage (1) ceva. 7 smf (Îs) ~ de sfori (sau al sforilor) Persoană care trage sforile păpușilor la teatrul de marionete. 8 smf (Fam; fig; îas) Persoană care uneltește Si: intrigant, uneltitor. 9 sm Trefilator. 10 sm (Îvr; îf trăgătoriu) Persoană care trage la vâsle Si: vâslaș. 11 smf Persoană (în special ostaș) care trage cu o armă (mai ales de foc) Si: trăgaci (3), țințaș. 12-13 sm (Mil; iuz; îljv) În ~i (Care este) în linie, unul după celălalt în vederea tragerii cu arma. 14 sm Muncitor la arsenal, care se ocupă cu încercarea și cu verificarea armelor de foc. 15 sm (Îvr) Persoană care fumează țigări de foi, cu marijuana sau trabucuri. 16 sm (Îvr) Persoană care prizează tabac² sau droguri. 17 sm (Înv) Persoană care emite o poliță². 18 sm (Îrg) Persoană care reține (pe nedrept) o parte din drepturile (bănești) cuvenite cuiva. 19 sm (Îvr) Persoană care tergiversează ceva. 20 sf (Îvr) Instrument de tortură. 21 sn Trăgaci (4) la o armă de foc. 22 sn (Reg) Băț cu care se împinge dopul la pușca de soc. 23 sn (Reg) Degetul mijlociu. 24 sn (Reg) Cleștar cu care se pun sau se scot cercurile de pe vasele de lemn. 25 sfp (Reg) Mânere de lemn la plasa de prins pește. 26 sn Instrument cu care se trag linii la desenele tehnice executate în tuș. 27 sf (Reg) Unealtă cu care se înclină dinții ferăstrăului de o parte și de alta a pânzei lui Si: (reg) dințar. 28 sm (Reg) Tirbușon (1). 29 sf (Reg) Cociorvă¹ (1). 30 sf (Reg) Scăunel cu o deschizătură în care se introduce călcâiul cizmei spre a facilita descălțarea Si: (reg) mariță. 31 sf (Reg) Nojiță la opinci. 32 sf (Ban) Ureche la cizmă sau la altă încălțăminte. 33 sn (Reg) Orcic. 34 sn (Reg) Capră de lemn care servește la transportarea plugului Si: (reg) cobilă. 35 sf (Reg) Fiecare dintre cele două curele care leagă scările de șa³ (1). 36 sf (Reg) Curea groasă care se prinde de pieptarul hamului și se leagă de vehiculul tras de animal Si: (reg) șleau³ (1). 37 sf (Înv) Curea groasă cu care se aplicau pedepse corporale. 38 sf (Înv; pex) Bătaie aplicată cu trăgătoarea (37). 39 sn (Reg) Zăvor. 40 sf (Reg) Parte a lădoiului care se trage în afară. 41 sf (Reg) Partea cu fosfor a cutiei de chibrituri. 42 sf (Atm; reg) Claviculă. 43 sf (Îrg) Vas pentru cereale cu capacitatea unei banițe. 44 sf (Îrg; pex) Unitate de măsură care are mărimea unei trăgătoare (43).

TRĂGĂTOR, -OARE, trăgători, -oare, adj., subst. I. Adj. (Despre vite) Care efectuează o tracțiune; de muncă, de povară. II. S. m. și f. 1. Persoană care trage ceva. ◊ Trăgători de sfori = persoană care trage sforile păpușilor la teatrul de marionete; fig. persoană care uneltește. 2. Persoană (în special ostaș) care trage cu o armă de foc; trăgaci (2). ◊ Loc. adj. și adv. (Mil.; ieșit din uz) În trăgători = în lanț, unul după celălalt. 3. Persoană care emite o trată. III. S. f. 1. Fiecare dintre cele două curele care leagă scările de șa. ♦ Curea groasă cu care se aplicau în trecut pedepse corporale; p. ext. bătaie cu o astfel de curea. 2. Un fel de scăunel cu o deschizătură în care se bagă călcâiul cizmei, spre a o descălța. IV. S. n. Instrument de desen folosit la trasarea cu tuș a liniilor. – Trage + suf. -ător.

TRĂGĂTOR², -OARE, trăgători, -oare, adj. (Despre vite) Care efectuează o tracțiune; de muncă, de povară. Cei ce n-au vite trăgătoare vor face douăzeci și nouă de zile cu palmele și vor secera un pogon de grîu. SANDU-ALDEA, D. N. 214. ◊ (Substantivat) Un sătean... se ținea nepăsător lîngă o păreche de trăgători uriași. SADOVEANU, O. VII 239. Noa, zău, că-i dau... nouă trăgători, nouă opintitori. ȘEZ. I 149.

TRĂGĂTOR¹, trăgătoare, s. n. Instrument de desen (liniar, tehnic) folosit la tragerea în tuș a liniilor. Alături, o sticluță de tuș, o riglă de calcul, un teu, cîteva compase și trăgătoare vin parcă să completeze cartea de vizită a locatarului «inginer». V. ROM. martie 1954, 230.

TRĂGĂTOR³, -OARE, trăgători, -oare, s. m. și f. Persoană care trage ceva. ◊ Expr. Trăgător de sfori = persoană care trage sforile păpușilor la teatrul de marionete; fig. persoană care uneltește intrigi din culise. V. intrigant, uneltitor. 2. Persoană care emite o cambie, emitent de cambie. 3. Bărbat care trage cu o armă (mai ales de foc); trăgaci. Cînd, în sfîrșit, focul încetă cu totul, trăgătorul își săltă de la pămînt capul. CAMILAR, N. I 125. Panaite, prietenul meu... vînător cu faimă, dar trăgător mediocru. SADOVEANU, O. L. 15. Înaintea noastră sînt culcați alți trăgători. CAMIL PETRESCU, U. N. 394. ◊ Loc. adj. și adv. (Mil.; ieșit din uz) În trăgători = în lanț. Se opresc toți aliniați, se desfășoară în trăgători și pornesc spre noi. CAMIL PETRESCU, U. N. 352.

TRĂGĂTOR³ ~oare n. Instrument de desen tehnic pentru trasarea în tuș a liniilor. /a trage + suf. ~ător

TRĂGĂTOR² ~i m. 1) Persoană care trage la țintă cu o armă de foc. 2) Persoană care emite o cambie; emitent de cambie. /a trage + suf. ~ător

TRĂGĂTOR¹ ~oare (~ori, ~oare) și substantival 1) Care trage ceva. ◊ ~ de sfori a) actor care manevrează marionetele cu ajutorul unor sfori; b) persoană care pune la cale acțiuni condamnabile; uneltitor; intrigant. 2) (despre animale de tracțiune) Care trage la ham sau la jug; care este de povară, de tracțiune. /a trage + suf. ~ător

trăgător m. 1. cel ce trage cu o armă; 2. bou învățat la jug, cal învățat la ham: car tras de un trăgător.

trăgătór, -oáre s. Care trage. S. m. Soldat care trage cu pușca (tiralior). În trăgătorĭ, la distanță și interval de cîțĭ-va pașĭ unu de altu, ca să nu fie compacțĭ, și decĭ să fie maĭ ferițĭ de gloanțe (în cavalerie în furajorĭ). Vită învățată la tras. S. f., pl. orĭ. Șleaŭ cureaŭa cea groasă care leagă calu de trăsură. (Îs doŭă trăgătorĭ, de-o parte și de alta a caluluĭ). La șa, cureaŭa de care e atîrnată scara și care, în armată, se întrebuințează și la bătut soldațiĭ răĭ: l-a bătut cu trăgătorile. Lovitură de trăgătoare: ĭ-a tras zece trăgătorĭ. Condeĭu compasuluĭ, acela cu care se trag liniile cu cerneală.

trăgătoriu smn vz trăgător

trăgător¹ adj. m., (persoană) s. m., pl. trăgători; adj. f., s. f. sg. și pl. trăgătoare

trăgător² (instrument) s. n., pl. trăgătoare

trăgător² (instrument de desen) s. n., pl. trăgătoare

!trăgător¹ adj. m., (persoană) s. m., pl. trăgători; adj. f., s. f. sg. și pl. trăgătoare

trăgător adj. m., (persoană) s. m., pl. trăgători; f. sg. și pl. trăgătoare

trăgător (obiect) s. n., pl. trăgătoare

TRĂGĂTOR s., adj. v. trăgaci.

TRĂGĂTOR s., adj. 1. s. v. țintaș. 2. s. (FIN.) v. emitent. (~ al unei polițe.) *3. adj. trăgaci. (Vite ~, adică de povară.)

TRĂGĂTOR s., adj. 1. s. ochitor, trăgaci, țintaș. (~ de elită.) 2. s. (FIN.) emitent. (~ al unei polițe.) 3.* adj. trăgaci. (Vite ~, adică de povară.)

trăgător s. v. TRĂGACI.