TOVARĂȘ, -Ă, tovarăși, -e, s. m. și f. 1. Persoană considerată în raport cu alta, de care este legată prin viața sau prin activitatea dusă în comun sau prin lupta pentru aceeași cauză. ◊ Tovarăș (sau tovarășă) de viață = soț (sau soție). 2. Termen (oficial) de adresare între comuniști. 3. Epitet dat unei ființe, de obicei animal, care însoțește pe cineva (în mod constant); ființă credincioasă cuiva. 4. Asociat, părtaș (într-o afacere). 5. S. f. art. (Fam.; ieșit din uz) Educatoare, învățătoare sau dirigintă în școala generală. – Din ucr. tovaryš, rus. tovarișci.

tovarăș, ~ă [At: SIMION DASC., ap. LET. 182 / V: (reg) ~râș, ~reș, ~riș, ~roș smf / Pl: ~i, ~e, (reg) ~reși / E: ucr товариш, rs товарищ] 1 smf Persoană considerată în raport cu alta, de care este legată prin viața, prin activitatea dusă în comun sau prin lupta pentru aceeași cauză Si: (pop) soț, (reg) ortac, păitaș, (înv) tovărășie (7). 2 sm (Îs) ~ de viață sau (rar) ~ul vieții Soț. 3 sf (Îs) ~ă de viață Soție. 4 smf Ființă, de obicei animal, care însoțește pe cineva sau care stă cu cineva în mod constant. 5 smf (Iuz; întrebuințat izolat sau înaintea numelui sau a titlului unei persoane) Termen folosit când cineva se adresa cuiva sau când vorbea de un al treilea. 6 smf Asociat într-o afacere. 7 sm (Înv) Membru de rând al unei unități militare. 8 sfa (Iuz; fam) Educatoare, învățătoare, profesoară sau dirigintă în școala generală. 9 smf (Iuz) Membru al unui partid comunist.

tovarâș, ~ă smf vz tovarăș

TOVARĂȘ, -Ă, tovarăși, -e, s. m. și f. 1. Persoană considerată în raport cu alta, de care este legată prin viața sau prin activitatea dusă în comun sau prin lupta pentru aceeași cauză. ◊ Tovarăș (sau tovarășă) de viață = soț (sau soție). 2. Termen folosit între comuniști când se adresează unul altuia sau când vorbesc despre un al treilea. 3. Epitet dat unei ființe, de obicei animal, care însoțește pe cineva (în mod constant); ființă credincioasă cuiva. 4. Asociat, părtaș (într-o afacere). 5. S. f. art. (Fam., ieșit din uz) Educatoare, învățătoare sau dirigintă în școala generală. – Din ucr. tovaryš, rus. tovarișci.

TOVARĂȘ, -Ă, tovarăși, -e, s. m. și f. 1. Persoană considerată în raport cu alta de care este legată prin activitate, prin viața dusă în comun sau prin militarea pentru aceeași cauză. [Hrișa] era oșteanul cel mai tînăr dintre cei patru tovarăși ai lui Vașca. SADOVEANU, O. VII 37. Mă, că abraș om s-arată a fi șăful ista, adăugă în șoaptă uncheașul către ceilalți doi tovarăși. BART, S. M. 83. Pentru voi îmi voi pune capul meu, dragilor mei tovarăși! HASDEU, I. V. 62. ◊ (Cu determinări introduse prin prep. «de» și indicînd împrejurările în care s-a realizat legătura, implicit caracterul ei temporar sau permanent) Se așeză și privi tovarășii de așteptare. C. PETRESCU, C. V. 128. Domnul Herdelea vrea să-i fie tovarăș de drum. REBREANU, R. I 232. Iaca și tovarășii mei de cetate. ALECSANDRI, T. II 9. ◊ Tovarăș de viață = soț, soție. Eu nu te mai socotesc nevastă și tovarăș de viață. DAVIDOGLU, M. 62. Ai un tovarăș de viață excelent, care te înțelege. C. PETRESCU, Î. II 236. Tovarășă de viață = soție. ♦ Epitet dat unei ființe sau unui lucru care însoțește pe om în mod constant. Grivei, tovarășul meu drag. Nerăbdător așteaptă-n prag. IOSIF, PATR. 15. Calu-i alb, un bun tovarăș. EMINESCU, O. I 103. În sobă arde focul, tovarăș mîngîios. ALECSANDRI, P. A. 109. ◊ Fig. Se și spune despre cîntece și dansuri că ele sînt un tovarăș nedespărțit al poporului. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 353, 1/1. ♦ (Întrebuințat izolat sau înaintea numelui sau a titlului unei persoane) Termen folosit între oamenii muncii cînd se adresează unul altuia sau cînd vorbesc despre un al treilea. Sosiră cei doi tovarăși de la Comitetul județean de partid. DUMITRIU, V. L. 62. 2. Asociat (la o întreprindere comună), părtaș. [Jupînul] a fost tovarăș cu mine... – A fost, dar nu mai este. DELAVRANCEA, O. II 288. Începuse a mișca binișor la meseria lor de cînd se făcuseră tovarăși. ISPIRESCU, L. 370. Astfel formată, această societate ajunsese la 1820 să numere 200000 de tovarăși. GHICA, S. 97.

TOVARĂȘ ~ă (~i, ~e) m. și f. 1) Fiecare dintre persoanele legate prin activitatea sau viața dusă în comun, privite în raport una față de alta. ~ de drum. ◊ ~ de suferință persoană care a pătimit cu cineva împreună. ~(ă) de viață soț (soție). 2) Persoană asociată cu alta într-o acțiune sau într-o activitate; companion. /<ucr. tovaryš, rus. tovarišț

továrăș, -ă s. (vsl. tovarišĭ, camarad, d. tovarŭ, sarcină. V. tovar). Asociat. Companion. V. ortac și cărdășie.

tovarășă s. f., art. tovarășa, g.-d. art. tovarășei, voc. tovarășă, art. tovarășa; pl. tovarășe; abr. tov.

tovarășă s. f., art. tovarășa, g.-d. art. tovarășei, voc. tovarășă; pl. tovarășe; abr. tov.

tovarășă s. f., g.-d. art. tovarășei, voc. tovarășă, pl. tovarășe; abr. tov.

tovarășă, voc. tovarășă, pl. tovarășe

TOVARĂȘĂ s. asociată, părtașă, (înv. și reg.) soață. (~ într-o afacere.)

TOVARĂȘĂ s. asociată, părtașă, (înv. și reg.) soață. (~ într-o afacere.)