TOT, TOATĂ, toți, toate, adj. nehot., pron. nehot., adv., s. n. I. Adj. nehot. 1. (La sg.) Întreg; integral, complet; din care nu lipsește nimeni sau nimic; cât există, cât este, cât are; cât e de mare, cât se întinde, cât cuprinde; cât durează, cât ține. Tot orașul. Tot timpul. ◊ Loc. prep. Cu tot... = în ciuda... 2. (La sg.) Perfect. ♦ (Dă ideea de superlativ) Cum nu există (altul) mai mare, mai mult. ◊ Loc. adj. De tot... = cum nu se poate mai mult. 3. (La sg.) Fiecare (dintre...), oricare; care se repetă. ◊ Loc. adj. De toată ziua sau de toate zilele = care se face, se întâmplă, se poartă în fiecare zi. ♦ Loc. adv. Peste tot = pretutindeni. 4. (La pl.) Care este în număr complet, fără să lipsească nici unul; care este în serie completă, fără să lipsească ceva. ◊ Loc. adv. În toate părțile = pretutindeni. ♦ (Alcătuiește, împreună cu un num. card., numerale colective) Toți cinci. ◊ Expr. A vârî (sau a băga) pe cineva în toți sperieții = a înfricoșa. II. Pron. nehot. 1. (La pl.; cu nuanță de num. nehot.) Lucrurile sau ființele câte intră în discuție sau care sunt de același fel (fără să lipsească nici unul). ◊ Loc. adv. Înainte de toate = în primul rând, mai presus de orice altceva. ♦ (Precedat de conj. „și”, rezumă o enumerație) Restul care n-a fost amintit; celelalte. ♦ (Predomină ideea de varietate, de diversitate) Orice lucru, fără alegere. ◊ Expr. Toate ca toate (sau toatele), dar... (sau însă...) = celelalte ar mai merge, dar...; treacă-meargă, dar... 2. Lucrurile care, considerate împreună, formează un ansamblu. ♦ Loc. adv. Cu totul (și cu totul) = pe de-a-ntregul, în întregime. Cu totul = a) în total; b) cu desăvârșire, în întregime. În tot sau (în) totului tot = a) la un loc, una cu alta; în total; b) într-un cuvânt, la urma urmelor. Tot în tot = pe de-a-ntregul. De tot = a) (cu sens modal) cu desăvârșire, în întregime; b) (cu sens temporal) pentru totdeauna, definitiv; c) foarte, extrem de... ◊ Loc. prep. Cu tot cu... sau cu (cineva sau ceva) cu tot = împreună, la un loc. ◊ Expr. Asta-i tot sau atâta (ori atâta-i) tot = doar atât (și nimic mai mult). 3. (Intră în compunerea unor adjective) Atotcuprinzător. III. Adv. (Exprimă continuitatea, persistența) 1. Și acuma, în continuare, încă; (în construcții negative) nici acuma, până acuma nu... ♦ Și mai departe, ca și altă dată. 2. Mereu, tot timpul, toată vremea, totdeauna, pururea; necontenit, neîncetat, întruna. ◊ Expr. Să tot aibă... = ar putea să aibă (cel mult)... Să tot fie... = ar putea să fie (cel mult)... ♦ Statornic, permanent. 3. De repetate ori, adeseori, de multe ori. 4. (Exprimă o gradație a intensității) Din ce în ce. IV. Adv. (Stabilește identitatea, similitudinea, simultaneitatea) 1. (De) asemenea, la fel; în același chip. ◊ Expr. Tot așa (sau astfel, atâta, același) = întocmai, exact așa (sau atâta, același). ◊ (În corelație cu „așa” sau „atât de...”, formează gradul de egalitate al comparativului) Tot atât de bun. ◊ Expr. Mi-e tot atâta = mi-e perfect egal. 2. (Urmat de substantive și pronume, arată că ființa sau lucrul respectiv revine, apare într-o situație similară) Iarăși, din nou (sau ca totdeauna). ♦ (Urmat de un substantiv precedat de art. nehot.) Același. ♦ (Urmat de numeralul „unu”) Unu singur. 3. Numai, în mod exclusiv. ◊ Expr. Tot unul și unul = de seamă, de frunte, ales. ♦ (Urmat de un adjectiv sau de un substantiv la pl.) Fără excepție, unul și unul. ♦ De tot, cu totul, în întregime, pe de-a-ntregul, complet. 4. De fiecare dată, întotdeauna, regulat. V. Adv. 1. Și astfel, și așa, oricum. 2. Totuși, și încă. VI. S. n. 1. Întreg, unitate (rezultată din totalitatea părților), totalitate. ♦ Fig. Lume, univers. 2. Fig. (Art.) Lucru esențial (la care se reduc toate celelalte). ◊ Expr. Aici e totul = în asta constă tot, asta explică tot. [Gen.-dat. pl. (a) tuturor, (a) tuturora] – Lat. totus, -a, -um.

tot², toată [At: PSALT. HUR. 5715 / V: (reg) tăt anh, av, (îrg) ~uluș anh / Pl: toți, toate, (înv) tute af, (îvr) tus am / G-D pl: tuturor, tuturora, (îvr) toturor, (reg) tutulor / E: ml totus] 1 anh (Lsg) Întreg. 2 anh (D. oameni) Cu întreg corpul. 3 anh (Indică alcătuirea, componența unui ansamblu) Din care nu lipsește nimeni sau nimic. 4 anh (Indică cantitatea) Cât există. 5 anh (Îlpp) Cu ~ (sau toată, toți, toate)... ori cu toate acestea În pofida... 6 anh (Lsg) Deplin (4). 7 anh (Pfm; indică ideea de superlativ; îla) De sau de toată... Cum nu se poate mai mult. 8 anh (Îlav) În toată libertatea Neconstrâns. 9 anh (Indică întinderea, cuprinsul) Cât e de mare. 10 anh (Indică durata) Cât durează. 11 anh (Lpl) în număr complet. 12 anh (Sugerând varietatea) De diferite feluri. 13 anh (Îlav) Din (sau, înv, de în) toate părțile De pretutindeni. 14 anh (Îlav) În toate părțile (sau, înv, locuri) ori peste (sau, rar, prin) ~ locul sau peste ~ Pretutindeni. 15 anh (Pop; îe) A asculta cu toate urechile A asculta cu mare atenție. 16 anh (Pop; îe) A râde cu toți dinții A râde astfel încât să i se vadă toți dinții. 17 anh (Pop; îae) A râde foarte tare. 18 anh (Pop; îe) A vârî (sau a băga) pe cineva în toți sperieții (sau în toate boalele, în toate grozile morții) A înfricoșa pe cineva foarte tare. 19 anh (Alcătuiește, împreună cu un nc, numerale colective) Toți șase. 20 anh (Îvp; lsg) Fiecare (dintre...) Si: oricare. 21 anh (Îla) De toată ziua (sau de toate zilele) De flecare zi Si: cotidian. 22 anh (Pfm; îla) ~ soiul de... ori de ~ soiul sau (reg) în toată forma Fel de fel Si: variat. 23 anh (Pfm; îlav) În toate chipurile sau în ~ chipul În multe feluri. 24 anh (Pfm; îlav) În (sau, rar pe) toată vremea ori în toate vremi în fiecare clipă Si: mereu, necontenit. 25 anh (Precedat de „și”, completând o enumerare) Restul care n-a fost amintit Si: celelalte. 26 pnh (Lpl) Lucrurile sau ființele care intră în discuție sau care sunt de același fel (fără să lipsească nici unul). 27 pnh (Îlav) Înainte (sau mai întâi) de toate În primul rând. 28 pnh (Predomină ideea de varietate, de diversitate) Orice lucru, fără alegere. 29-30 pnh (Îls; și îla) De toate (Lucruri) de diferite feluri. 31 pnh (Pop; îe) Toate ca toate (sau, rar, toatele), dar... Celelalte ar mai merge, dar... 32 pnh Lucrurile care, considerate împreună, formează un ansamblu. 33 pnh (Îlav) De (sau, înv, întru) ~ sau cu (sau în, întru) ~ul, (pop) cu (sau întru) ~ului ~, (înv) cu ~ul (sau ~uluș) ~, (reg) cu ~ului (~ului), ~ în ~ În întregime. 34 pnh (Îlav) De toți (sau de toate) ori cu ~ul sau (pop) în ~ului -, (înv) în ~, (reg) de ~ În total. 35 pnh (Pop; îlav) În ~ sau în ~ului ~ Într-un cuvânt. 36 pnh (Îlav) De ~ Pentru totdeauna Si: definitiv. 37 pnh (Îlav) De ~ sau cu ~ul, (reg) de (sau cu) ~ului ~, cu ~ului Foarte (1). 38 pnh (Îlpp) Cu ~ cu... sau cu cineva (sau cu ceva) cu ~ (sau, înv, cu ~ul) sau, reg, cu ~ cu cineva (sau cu ceva) Împreună cu... 39 pnh (Îe) Asta-i ~ sau atâta (sau atâta-i) ~ Doar atât (și nimic mai mult). 40 pnh (Pfm; îe) A nu fi în toate ale mele (ale tale, ale ei etc.) A nu fi în deplinătatea facultăților mintale. 41 pnh (Pfm; îae) A fi abătut. 42 pnh (Îs) Femeie la toate Femeie (de serviciu) care îndeplinește singură toate treburile dintr-o casă. 43 pnh (Îs) Om bun la toate Persoană care se pricepe la toate. 44 pnh (Îlc) Cu toate că... Deși... 45 snsa Întreg (rezultat din unirea elementelor componente) Si: totalitate (1), (înv) totime (1). 46 snsa (Fig) Natură. 47 snsa (Fig) Univers. 48 snsa (Fig) Lucru esențial (la care se reduc toate celelalte). 49 sn (Pop; îe) Aici e ~ul Asta explică lucrurile. 50 av (Exprimă continuitatea, persistența) Și acuma Si: încă. 51 av (îcn) Nici acuma. 52 av Tot timpul Si: mereu. 53 av Fără a se opri Si: întruna, necontenit, neîncetat. 54 av (Fam îe) Să ~ aibă... Ar putea să aibă (cel mult)... 55 av (Reg; îe) Să ~ fie... sau să ~ fi fost... Ar putea să fie (cel mult). 56 av (Pop) În orice împrejurare Si: totdeauna (1). 57 av (Cu sens iterativ) De repetate ori Si: adesea. 58 av (Exprimă o gradație a intensității) Din ce în ce. 59 av (Stabilește similitudinea) La fel. 60 av (îcr „așa”, „asemenea”, „astfel”, „atâta”, „același”) Exact așa (sau atâta, același) Si: întocmai. 61 av (Îcr „așa” sau „atât de...”) Formează gradul de egalitate al comparativului (Tot atât de frumos.). 62 av (Pfm; îe) Mi-e ~ atâta Mi-e perfect egal. 63 av (Indică revenirea sau apariția într-o situație similară) Din nou Si: iarăși. 64 av (Exprimă periodicitatea, regularitatea) De fiecare dată Si: întotdeauna, regulat. 65 av În mod exclusiv Si: numai. 66 av (Pop; îla) ~ unul și unul De frunte Si: ales. 67 av Fără excepție. 68 av În întregime Si: complet. 69 av (Urmat de un substantiv precedat de art. nehot.) Același. 70 av (Urmat de numeralul „unu”) Unu singur. 71 av Și așa Si: oricum. 72 av În orice caz. 73 av Și încă Si: totuși (2). 74 sn Întreg.

TOT, TOATĂ, toți, toate, adj. nehot., pron. nehot., adv., s. n. I. Adj. nehot. 1. (La sg.) Întreg; integral, complet; din care nu lipsește nimeni sau nimic; cât există, cât este, cât are; cât e de mare, cât se întinde, cât cuprinde; cât durează, cât ține. Tot orașul. Tot timpul. ◊ Loc. prep. Cu tot... = în ciuda... 2. (La sg.) Perfect. ♦ (Dă ideea de superlativ) Cum nu există (altul) mai mare, mai mult. ◊ Loc. adj. De tot... = cum nu se poate mai mult. 3. (La sg.) Fiecare (dintre...), oricare; care se repetă. ◊ Loc. adj. De toată ziua sau de toate zilele = care se face, se întâmplă, se poartă în fiecare zi. ◊ Loc. adv. Peste tot = pretutindeni. 4. (La pl.) Care este în număr complet, fără să lipsească nici unul; care este în serie completă, fără să lipsească ceva. ◊ Loc. adv. În toate părțile = pretutindeni. ♦ (Alcătuiește, împreună cu un num. card., numerale colective) Toți cinci. ◊ Expr. A vârî (sau a băga) pe cineva în toți sperieții = a înfricoșa. II. Pron. nehot. 1. (La pl.; cu nuanță de num. nehot.) Lucrurile sau ființele câte intră în discuție sau care sunt de același fel (fără să lipsească nici unul). ◊ Loc. adv. Înainte de toate = în primul rând, mai presus de orice altceva. ♦ (Precedat de conj. „și”, rezumă o enumerație) Restul care n-a fost amintit; celelalte. ♦ (Predomină ideea de varietate, de diversitate) Orice lucru, fără alegere. ◊ Expr. Toate ca toate (sau toatele), dar... (sau însă...) = celelalte ar mai merge, dar...; treacă-meargă, dar... 2. Lucrurile care, considerate împreună, formează un ansamblu. ♦ Loc. adv. Cu totul (și cu totul) = pe de-a-ntregul, în întregime. Cu totul = a) în total; b) cu desăvârșire, în întregime. În tot sau (în) totului tot = a) la un loc, una cu alta; în total; b) într-un cuvânt, la urma urmelor. Tot în tot = pe de-a-ntregul. De tot = a) (cu sens modal) cu desăvârșire, în întregime; b) (cu sens temporal) pentru totdeauna, definitiv; c) foarte, extrem de... ◊ Loc. prep. Cu tot cu... sau cu (cineva sau ceva) cu tot = împreună, la un loc. ◊ Expr. Asta-i tot sau atâta (ori atâta-i) tot = doar atât (și nimic mai mult). 3. (Intră în compunerea unor adjective) Atotcuprinzător. III. Adv. (Exprimă continuitatea, persistența) 1. Și acuma, în continuare, încă; (în construcții negative) nici acuma, până acuma nu... ♦ Și mai departe, ca și altă dată. 2. Mereu, tot timpul, toată vremea, totdeauna, pururea; necontenit, neîncetat, întruna. ◊ Expr. Să tot aibă... = ar putea să aibă (cel mult)... Să tot fie... = ar putea să fie (cel mult)... ♦ Statornic, permanent. 3. De repetate ori, adeseori, de multe ori. 4. (Exprimă o gradație a intensității) Din ce în ce. IV. Adv. (Stabilește identitatea, similitudinea, simultaneitatea) 1. (De) asemenea, la fel; în același chip. ◊ Expr. Tot așa (sau astfel, atâta, același) = întocmai, exact așa (sau atâta, același). ◊ (În corelație cu „așa” sau „atât de...”, formează gradul de egalitate al comparativului) Tot atât de bun. ◊ Expr. Mi-e tot atâta = mi-e perfect egal. 2. (Urmat de substantive și pronume, arată că ființa sau lucrul respectiv revine, apare într-o situație similară) Iarăși, din nou (sau ca totdeauna). ♦ (Urmat de un substantiv precedat de art. nehot.) Același. ♦ (Urmat de numeralul „unu”) Unu singur. 3. Numai, în mod exclusiv. ◊ Expr. Tot unul și unul = de seamă, de frunte, ales. ♦ (Urmat de un adjectiv sau de un substantiv la pl.) Fără excepție, unul și unul. ♦ De tot, cu totul, în întregime, pe de-a-ntregul, complet. 4. De fiecare dată, întotdeauna, regulat. V. Adv. 1. Și astfel, și așa, oricum. 2. Totuși, și încă. VI. S. n. 1. Întreg, unitate (rezultată din totalitatea părților), totalitate. ♦ Fig. Lume, univers. 2. Fig. (Art.) Lucru esențial (la care se reduc toate celelalte). ◊ Expr. Aici e totul = în asta constă tot, asta explică tot. [Gen.-dat. pl. (a) tuturor, (a) tuturora] – Lat. totus, -a, -um.

TOT³, toți, s. m. (Transilv., învechit) Slovac. Toți drotari au fost chiar subiectul unui poet de-al nostru, care le făcu cîntecul. RETEGANUL, la CADE.

TOT⁴, TOATĂ, toți, toate, adj. I. (Numai la sg.) 1. Întreg. Nu pot mînca de lacrimi Și trebuie să ies Afară-n vînt, afară, Că-mi arde capul tot. COȘBUC, P. I 60. Un tremur o cuprinde în tot trupul și ochii i se painjinesc. CREANGĂ, P. 26. Se zguduie tot domul. EMINESCU, O. I 435. ◊ Expr. În toată mintea v. minte (2). În toată firea v. fire. Cu toată inima v. inimă (II 1 a). ◊ (Substantivat, rar) A fost un gemet întreit Din totul inimii pornit. COȘBUC, P. I 287. ♦ (Despre corpul omului) Complet, din cap pînă-n picioare. Badea nalt cît o prăjină, Mîndruța-i toată-n țărînă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 429. Ieși, fată, din piatră, Să te văd odată! – Cum să ies din piatră? Că sînt goală toată. ALECSANDRI, P. P. 15. 2. (Referitor la componența, alcătuirea unui lucru; de obicei prin exagerare) Din care nu lipsește nimeni sau nimic. În serile de vară, mai ales pe lună, toată mahalaua ieșea pe prispa de pămînt. DELAVRANCEA, S. 217. Chirică atunci... într-o clipă aduna toată drăcimea. CREANGĂ, P. 158. La geamul tău ce strălucea Privii atît de des; O lume toată-nțelegea – Tu nu m-ai înțeles. EMINESCU, O. I 191. 3. (Referitor la cantitate) Cît există, cît este, cît are cineva. Își împărți toată avuția pe la ostași. ISPIRESCU, L. 4. Înghite el toată apa din fîntînă. CREANGĂ, P. 65. Pînă nu vei număra Paiele de p-un hotar Și tot fînul dintr-un car. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 277. ◊ Loc. prep. Cu tot... = în ciuda... Cît de tînăr se păstrează... cu tot părul alb. C. PETRESCU, Î. II 123. ◊ Expr. Tot aurul din lume să-mi fi dat v. aur (3). Asta-i toată averea mea v. avere. Nimica toată v. nimica². 4. (Referitor la întindere, cuprins) Cît e de mare, cît se întinde, cît cuprinde. Mai un hotar tot a fost plin De mese. COȘBUC, P. I 57. Apoi, Făt-Frumos se duse în grajdurile împărătești, unde erau cei mai frumoși armăsari din toată împărăția, ca să-și aleagă unul. ISPIRESCU, L. 3. În sfîrșit, s-a hotărît a se duce în toată lumea, să-și caute bărbatul. CREANGĂ, P. 89. Dorul meu pe unde pleacă, Nu-i pasăre să-l întreacă... Pînă ce clipești o dată, Înconjură lumea toată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 90. 5. (Referitor la durată) Cît durează, cît ține. Ca plumbul surd și rece el doarme ziua toată. EMINESCU, O. I 96. Mîndră, mîndruleana mea, Toată vara mi-ai lucrat La o masă de bumbac. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 452. 6. Deplin, complet, perfect. Condurul sta d-a pururea pe masă, în cămara împăratului. Oricine voia să-l încerce avea toată voia. ISPIRESCU, L. 306. Ai toată voia de la mine, fătul meu. CREANGĂ, P. 187. Să lase toată latitudinea și toată libertatea inițiativei individuale. GHICA, S. XXII. ◊ Loc. adv. În toată libertatea (sau liniștea) = bucurîndu-se de o libertate (sau de o liniște) deplină. În toată puterea cuvîntului v. cuvînt (1). Cu tot dinadinsul v. dinadins. Cu tot dragul v. drag¹. Cu toată dragostea v. dragoste (I 1). ♦ (Formează superlativul) Cum nu există (altul) mai mult, mai mare. Dar nu mai cade, ca-n trecut, În mări din tot înaltul. EMINESCU, O. I 181. ◊ Loc. adj. De tot... = cum nu se poate mai mult. O casă de toată frumusețea. ▭ Nică era băiat de tot hazul, știa să facă o mulțime de pozne. SLAVICI, O. I 88. Un moșneag fără căpătăi, însă de tot hazul. CREANGĂ, A. 82. II. (Generalizează asupra ființelor sau lucrurilor dintr-un grup, considerate unul cîte unul) (Învechit și regional; de obicei precedat de prep. «la») Fiecare (din). Veneau cu fete și feciori Trăsnind rădvanele de crai, Pe netede poteci de plai. La tot rădvanul, patru cai, Ba patru sori. COȘBUC, P. I 55. Tunuri mari și tunuri mici, La tot tunul cinci voinici. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 321. ◊ (Determinînd o noțiune temporală și precedat de prep. «în» sau, învechit și popular, «pe», dă ideea de periodicitate, de repetiție) Împăratul are obicei a bea în toată sara o cupă de lapte dulce. CREANGĂ, P. 97. În toată sîmbăta să se procitească băieții și fetele. id. O. A. 34. Astfel vine-n toată noaptea zburător la al ei pat. EMINESCU, O. I 80. Alergări de cai se fac pe tot anul. NEGRUZZI, S. I 36. Să dea apelor... cîte un cap dă om pă toată ziua. ȘEZ. III 101. ◊ Loc. adj. De toată ziua sau de toate zilele = zilnic, de fiecare zi. Iar înainte de a-și pune gîtul în jugul vieții de toată ziua, porniseră, ca ucenicii altor timpuri și altor neamuri, să străbată țara din ținut în ținut. C. PETRESCU, R. DR. 33. ◊ Loc. adv. Peste tot (locul) = pretutindeni. O carte plăcută, în care formulele costelive ale mecanicei... sînt mai peste tot locul foarte binișor furișate printre o mulțime de noțiuni istorice. ODOBESCU, S. III 11. În tot momentul v. moment. În (sau, învechit, pe) tot ceasul v. ceas (2). ♦ (Generalizează asupra tuturor elementelor de același fel, considerate izolat) Oricare, orice fel. Din partea lor mi-am luat toată nădejdea. CREANGĂ, P. 193. Toată paserea pe limba ei piere. NEGRUZZI, S. I 247. Toată boala are leac. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 212. ◊ Tot insul v. ins. Tot natul v. nat. ◊ Loc. adj. (De) tot felul v. fel. De tot neamul v. neam² (l). ◊ Loc. adv. La toată întîmplarea v. întîmplare. În tot cazul v. caz. III. (Numai la pl.) În număr complet, fără să lipsească nici unul. Toate felinarele sînt stinse. BOGZA, Ț. 53. Împăratul se afla la masă cu toți boierii. ISPIRESCU, L. 2. Atunci deodată tuturor mesenilor... li s-au stricat cheful. CREANGĂ, P. 232. Mă cunoșteau vecinii toți – Tu nu m-ai cunoscut. EMINESCU, O. I 191. ◊ Loc. adv. Din toate părțile = de pretutindeni. Din sus, din jos, luminile apar deodată din toate părțile. BOGZA, Ț. 49. În toate părțile = pretutindeni. Sîngele cerbului odată a și-nceput a curge gîlgîind și a se răspîndi în toate părțile. CREANGĂ, P. 226. Pe toate drumurile v. drum (1). Pe toate cărările v. cărare. După toate probabilitățile v. probabilitate. Cu toate urechile = cu mare atenție. Fata asculta cu toate urechile. ISPIRESCU, L. 18. ◊ Loc. conj. Cu toate acestea = totuși. ◊ Expr. Toate cele v. cela². ◊ (Așezat în urma unui pron. pers.) Noi toți. Voi toate. ◊ (Alcătuind, împreună cu un numeral cardinal, un numeral colectiv) Trei, doamne, și toți trei [titlu]. COȘBUC, P. I 99. ♦ (Predomină ideea de varietate, de diversitate) În serie completă, fără să lipsească ceva. Jumătate din vitrinele prăvăliilor sînt ocupate numai cu topoare, de toate dimensiunile, aranjate în toate felurile. BOGZA, Ț. 22. Toate bunătățile de pe lume erau acum în palaturile lor. CREANGĂ, P. 85. ◊ Expr. A vîrî (sau a băga) pe cineva în toți sperieții (sau în toate grozile morții) = a înfricoșa, a îngrozi din cale-afară. Mi-a ieșit înainte un urs grozav, care m-a vîrît în toți spărieții. CREANGĂ, P. 186. M-ai băgat în toate grozile morții, căci, cuprins de amețeală, nu mai știam unde mă găsesc. id. ib. 196. – Forme gramaticale: gen. sg. a tot, dat. sg. la tot, gen. pl. m. și f. (a) tuturor și a toate, dat. pl. tuturor și tuturora. – Gen.-dat. pl. m. și f. și: tutulor (DELAVRANCEA, S. 120, ISPIRESCU, L. 283).

TOT² s. n. 1. Întreg, unitate (rezultată din ansamblul părților). Nenumărate opere ale lui Grigorescu îmbină într-un tot armonios frumusețea oamenilor cu minunatele peisagii subcarpatice. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 379, 3/5. Între totalitatea fenomenelor care alcătuiesc marele tot, societatea, să nu fie oare aceeași legătură de cauzalitate ca și între fenomenele care alcătuiesc marele tot, natura? IONESCU-RION, C. 55. Națiile în omenire... produc, chiar prin diversitatea lor, armonia totului, unitatea. BĂLCESCU, O. II 10. ♦ (Poetic) Lume, univers. Pricepe nesfîrșitul ș-al totului mister. MACEDONSKI, O. I 109. Și în noaptea neființei totul cade, totul tace. EMINESCU, O. I 133. 2. (Numai în formă art.) Bunul suprem (care rezumă, înglobează pe toate celelalte). Vreau să fiu totul în viața ta. CAMIL PETRESCU, T. II 60. ♦ Lucru esențial (la care se reduc toate celelalte). Totul este să fii drept, nepărtinitor și neinteresat. La TDRG. Expr. Aici e totul = asta explică tot, într-asta constă totul. Aici e totul, calul lui Răcoare nu era cal ca toți caii. SADOVEANU, la TDRG.

TOT¹ adv. I. (Exprimă continuitatea, persistența) 1. Încă, și acuma; (în fraze negative) nici acuma. Tot n-a murit mătușă-mea. STANCU, D. 325. Biserica episcopiei nu se deosebește prin altă, decît prin o clopotniță de mulți ani începută și tot nesfîrșită. NEGRUZZI, S. I 194. ◊ (Întărit prin «mai») Vai! tot mai gîndești la anii cînd visam în academii, Ascultînd pe vechii dascăli cîrpocind la haina vremii. EMINESCU, O. I 140. ♦ Și mai departe, ca și altădată, în continuare. Cît despre mine, eu rămîi tot bine încredințat că cele mai dulci mulțumiri ale vînătoarii sînt... acele care izbucnesc cu veselie printre niște buni tovarăși. ODOBESCU, S. III 19. De boală bolesc și scap, Dar urîtu-i tot pe cap. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 180. 2. Mereu, tot timpul, toată vremea, pururea. Dacă voi muri, tot la biserică am să șed. CREANGĂ, A. 17. Ce folos de tine, dragă, Că ești albă și spălată, Și trăiești tot supărată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 375. ◊ (În legătură cu adv. «mereu») Se scutură salcîmii de toamnă și de vînt, Se bat încet din ramuri, îngînă glasul tău... Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu. EMINESCU, O. I 129. ♦ (Pe lîngă un verb la conjunctiv, arată că acțiunea exprimată de verb se prelungește) Binele meu din fetie Nu-i diac să-l poată scrie, Chiar de-ar fi ceriul hîrtie Și luna un călămăr, Sfîntul soare-un diecel, Să tot scrie mărunțel. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 176. ◊ (În legătură cu adv. «mereu») Mamă, sînt silită eu Să-i tot văd în vis mereu Ochii de jăratic? COȘBUC, P. I 184. ◊ Expr. Să tot aibă... = ar putea să aibă (cel mult)... Una [dintre fete] e scurtă, să tot aibă douăzeci de ani, cu ochi mari, căprui. CAMIL PETRESCU, U. N. 303. Să tot fie... = ar putea să fie (cel mult)... Să tot fie un kilogram. ◊ (Exprimînd o dorință, o urare; uneori întărit prin «mereu») Să tot trăiești, să nu mai mori. CREANGĂ, P. 129. Nici să beai nici să închini, Ci mereu să tot suspini. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 264. ♦ Totdeauna, în orice împrejurare. Dar capra tot capră: se smuncea în toate părțile. CREANGĂ, P. 42. Femeia tot femeie, zise Lăpușneanul zîmbind. NEGRUZZI, S. I 157. ♦ Fără a se opri, într-una, necontenit, neîncetat; mereu. Patruzeci de zile-ntregi Au tot nuntit. COȘBUC, P. I 58. Și apoi Ivan începe iar a cînta și se tot duce înainte. CREANGĂ, O. A. 205. Și, gonind biruitoare, tot veneau a țării steaguri. EMINESCU, O. I 148. Și tot suindu-se pînă-n mahalaua Sărăriei, stătu la portița unei căsuțe. NEGRUZZI, S. I 16. ◊ (Întărește adverbele «mereu», «într-una») Stă neadormit zi și noapte tot într-una, fără să se clintească din loc. CREANGĂ, P. 311. Tu din tînăr precum ești, Tot mereu întinerești. EMINESCU, O. I 122. Trage, mîndră, la dor greu, Că eu am tras tot mereu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 161. ◊ Expr. Tot șirag (sau tot rînduri-rînduri) = fără întrerupere, la nesfîrșit. Lasă, bade, las’ să fie Chiar o sută, chiar o mie... Las’ să fie tot șîrag, Dacă nu-i care mi-i drag. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 109. ♦ Invariabil, statornic, permanent. Tot alături călăresc, Nu au grija nimănuia, Și de dragi unul altuia Ei din ochi se prăpădesc. EMINESCU, O. I 104. 3. (Cu sens iterativ) De repetate ori, de multe ori, adesea. Tot își scoate ciubucul din gură și răcnește la cei mai mici. SADOVEANU, B. 74. Tot da cu nuiaua în apă. ISPIRESCU, L. 34. Mă! tot am auzit din bătrîni că dracii nu-s proști. CREANGĂ, P. 52. De unde tot iei și nu pui, curînd se isprăvește. 4. (Urmat de un comparativ sau de un verb, exprimă o gradație de intensitate) Din ce în ce, mereu. Roțile pocneau tot mai des. REBREANU, R. I 13. O vede învăluită într-un hobot alb, rîdicîndu-se în văzduh, apoi înălțîndu-se tot mai sus. CREANGĂ, P. 192. Umbra morții se întinde tot mai mare și mai mare. EMINESCU, O. I 148. De s-ar face dealul șes, Ar veni badea mai des. Dar dealul se tot mărește, Și badea mă părăsește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 164. ◊ (În legătură cu locuțiunea «din ce în ce», pe care o întărește) Din ce în ce cîntarea în valuri ea tot crește. EMINESCU, O. I 435. II. (Stabilește identitatea, similitudinea) 1. De asemenea, la fel. Pe acel prunc de un an îl chema tot Mitrea. SADOVEANU, M. C. 123. Și-și arătă cartea de meșter de hoție, precum și nevasta ce-și aduce tot prin furtișag. ISPIRESCU, L. 379. Ciubuc clopotarul, tot din Ardeal, știa puțină carte ca și mine. CREANGĂ, A. 19. ◊ (Urmat de un complement de loc, precizează că e vorba de același loc sau că locul a rămas neschimbat) Între întăriturile acestei cetăți... își avea reședința marele cneaz. Tot aci era adăpostită curtea și oastea sa. STANCU, U.R.S.S. 63. Dacă mîne dimineață s-a afla tot acolo, atunci poate să ți-o dau. CREANGĂ, P. 265. ◊ (Urmat de un complement de timp, exprimă un raport de simultaneitate, precizînd că e vorba de același timp) Tot atunci luă hotărîre nestrămutată a ținea feciorii și viitoarele nurori pe lîngă sine. CREANGĂ, P. 3. Tot în acea vreme și la împărăție strașnică zvoană s-a făcut. id. ib. 85. ♦ (Exprimă, într-o comparație, un raport de egalitate) Asemenea, la fel. Dacă însă păstorul ce tu ni l-ai alege Va fi tot ca păstorii de care-avem destui, Atunci... ALEXANDRESCU, M. 6. (În construcție cu «așa», «asemenea», «astfel», «atîta», «același») Întocmai, la fel, exact. N-a umblat vorba tot așa și cînd a vîndut fratele boierului Miron? REBREANU, R. I 134. Tiran lucră tiranul, Căci nu cunoaște lacrămi; iar cei care nu plîng Sînt tot același suflet cu fiarele din crîng! COȘBUC, P. II 183. Porni luceafărul. Creșteau în cer a lui aripe, Și căi de mii de ani treceau în tot atîtea clipe. EMINESCU, O. I 176. Trandafirul rău tînjește Dacă-l smulgi de unde crește: Tot așa tînjesc și eu Fără de sătuțul meu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 202. ◊ (În construcție cu «așa» sau «atît de», formează gradul de egalitate al comparativului) El însuși era, sau cel puțin se socotea, tot așa de dezarmat. REBREANU, R. I 19. ◊ Expr. Mi-e tot atîta = mi-e perfect egal. Meștere, nu știu dacă la asta s-au gîndit acei pescari... filozofi, dar eu văd că mi-i tot atîta. SADOVEANU, P. M. 170. ♦ (În propoziții comparative) În același chip, în același fel. Și mergînd tot cum s-a dus... ajunge la împărăție. CREANGĂ, P. 216. 2. (Urmat de substantive și de pronume, arată că ființa sau lucrul respectiv apare sau revine într-o situație similară) Iarăși, din nou (sau ca totdeauna). Iată-mă! Tot eu cea veche! Ochii? hai, ce mai pereche! COȘBUC, P. I 102. Șezi aici pînă despre ziuă, că am să vin tot eu să te iau. CREANGĂ, P. 97. ◊ (Întărind un substantiv sau un pronume) Ba uneori, ca să-și mai ție de urît, tot ea vorbea și tot ea răspundea. DELAVRANCEA, la TDRG. Dar tot voi sînteți de vină. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 131. ♦ (Urmat de un substantiv precedat de art. nehot.) Același. Migdalul, persicul, prunul, cireșul, pentru dînșii au tot un nume. NEGRUZZI, S. I 102. ◊ Expr. Tot un drac v. drac. ♦ (Urmat de numeralul «unu») Unul singur. Oile le-amesteca, Tot o turmă le făcea. ANT. LIT. POP. I 492. 3. (Indică omogeneitatea) Numai, în mod exclusiv. E mort de-un veac! Și bun creștin, Tot cinste ne-a făcut. COȘBUC, P. I 229. Rău e cînd ai de a face tot cu oameni cari se tem și de umbra lor. CREANGĂ, P. 233. Să-ngrădească ulița Tot cu in și cu pelin. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 61. ◊ Expr. Tot unul și unul v. unul. ♦ (Urmat de un adjectiv sau de un substantiv la pl.) Cu toții, fără excepție, unul și unul. Tot oaspeți rari, Tot crai și tot crăiese mari. COȘBUC, P. I 57. Și cîte oștiri străine, și o droaie de cătane călări, tot nemți de cei mari, îmbrăcați numai în fir, au trecut în vremea copilăriei mele cu săbiile scoase prin Humulești. CREANGĂ, A. 74. ♦ De tot, cu totul, în întregime, pe de-a-ntregul, complet. Mîndră ca o păuniță, cu grumazul subțirel, cu cosița tot cîrcel. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 393. 4. (Exprimînd periodicitatea, regularitatea) De fiecare dată, întotdeauna, regulat, mereu. Pe drum horea și doinea, iar buzduganul și-l arunca să spintece nourii, de cădea departe tot cale de-o zi. EMINESCU, N. 5. ♦ Cu regularitate, fără excepție. a) (Urmat de un num. ord.) Dau ca bir tot al zecelea din copiii supușilor mei. EMINESCU, N. 7. b) (Urmat de un num. card. precedat de prep. «la») După aceasta, tot la două-trei săptămîni, jupîneșica Malca venea în Neamț la socri. CREANGĂ, P. 136. c) (În construcțiile de tipul: tot un... și un (sau o)..., arătînd că avem a face cu o succesiune neîntreruptă de perechi). Vorba veche: tot un bou și-o belea. CREANGĂ, P. 37. III. 1. Și altfel, și așa, oricum, în orice caz. Să faci... două scînduri la pat, că tot ne lipsește cîteva scînduri. ISPIRESCU, L. 64. Eu vreu să-mi cerc norocul, chiar de o fi să mor... Tot mort sînt fără dînsa. ALECSANDRI, T. I 463. 2. Totuși, încă, și încă, cu toate acestea. O haraba întreagă aș fi în stare să mănînc și parcă tot nu m-aș sătura. CREANGĂ, P. 210. De-aici pînă-n satul meu Ard două lumini de seu; Ziua plouă, noaptea ninge, Și tot nu le poate stinge, Făr’ inima mea cînd plînge. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 194. ◊ (Cu funcțiune de corelativ al unei propoziții concesive sau prezumtiv-concesive) Gălăgia ce faceți voi, mort d-ar fi cineva și tot îl deșteptați. ISPIRESCU, L. 215. Dacă se întîmpla să nu nimerească paserile cu săgeata, ele tot nu scăpau de dînsul. CREANGĂ, P. 245. Deși Zoe nu cunoștea ademenirile cochetăriei, tot însă ținu în lanțul ei pe fluturatecul tînăr. NEGRUZZI, S. I 21. De-ar iubi bădița zece, De dorul meu tot nu-i trece. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 154. ◊ (Întărește, subliniază, accentuează o afirmație, o constatare, o concluzie, ca corelativ al lui «orice s-ar zice», «oricum ar fi», neexprimat) Vezi, tot găinile mai proaste. VLAHUȚĂ, la TDRG. Și apoi, de nu curge, macar picură și cine mișcă tot pișcă. CREANGĂ, P. 110.

TOT⁵, TOATĂ, toți, toate, pron. nehot. I. (Numai la pl., cu nuanță de numeral nehotărît) Lucrurile sau ființele cîte intră în discuție sau care sînt de același fel (fără să lipsească nici unul). Vreau banii pe jumătate, dacă nu toți! DELAVRANCEA, H. T. 39. Sînt adunate toate în curte. ISPIRESCU, L. 7. La vederea acestei minunății, toți au rămas încremeniți. CREANGĂ, P. 229. După ce-i uciseră mai pe toți, se întoarseră la locul luptei. BĂLCESCU, O. II 258. ◊ (În corelație cu cîți, cîte) Cîte fete ardelene, Toate-s negre la sprîncene. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 28. Cîte cară cu povară, Toate suie și coboară. id. ib. 127. ◊ Expr. Cîte toate v. cît⁵ (III). ◊ (Construit cu prep. «cu»; de obicei în forma toții, toatele) Dormim cu toatele la conac. DUMITRIU, B. F. 148. Și după ce ne culcam cu toții, noi băieții, ca băieții, ne luam la hîrjoană. CREANGĂ, A. 40. Cu toții, săltînd de bucurie, s-au apucat de grumazul tatălui lor. DRĂGHICI, R. 8. Noi cu toți să ne-nfrățim Și cu toții să trăim. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 205. ◊ (Întărit prin repetiție) Dacă s-au adunat ei toți cu toții, împăratul s-a tras de țăcălie, scrîșnind strașnic. CARAGIALE, O. III 27. II. (Cu sens neutru, în opoziție cu nimic) 1. (La f. pl. sau la sg. în forma tot sau totul) Lucrurile cîte există sau cîte intră în discuție (fără nici o excepție). Dacă nu mi s-or mai întoarce feciorii, ne-om duce și noi, eu și cu baba Cireașa, unde se duc toate. SADOVEANU, N. P. 8. Dar cine ești tu, zise Ivan cam zborșit, de te lauzi că știi toate? CREANGĂ, P. 299. El zboară, gînd purtat de dor, Pîn’ piere totul, totul. EMINESCU, O. I 176. Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie. id. ib. I 130. Tot împrejuru-i era tăcere. ALEXANDRESCU, P. A. 74. ◊ Loc. adv. Înainte de toate = în primul rînd; mai presus de orice altceva. Care om nu ține la viață înainte de toate? CREANGĂ, P. 206. După toate v. după (II 1). ◊ Loc. conj. Cu toate că... = deși, măcar că... ◊ Expr. Multe (și) de toate v. mult² (II). Femeie la toate = femeie de serviciu care îndeplinește singură toate treburile dintr-o casă. A da toate pe una v. da³ (I 6). A-și băga nasul în toate v. nas. ♦ (Precedat de «și» și completînd o enumerație) Restul care n-a fost amintit; celelalte. A lăsat și bani, și tot, și s-a dus. CREANGĂ, P. 60. Încă mă mier cum am scăpat cu viață; lehamite și de împărăție și de tot, că doar, slava domnului, am ce mînca la casa d-tale. id. ib. 188. Ochii tăi și toate-s bune, Sprîncenele-ți fac minune; Ochii tăi și toate-mi plac. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 23. ◊ (Urmat de o subordonată relativă introdusă prin «ce») Puse la cale să-i gătească de drum merinde și tot ce-i trebuia. ISPIRESCU, L. 3. ◊ Expr. Toate ca toate (sau, rar, toatele) = celelalte ar mai merge, treacă-meargă. Toate ca toate, numai povețele ce ți-am dat să nu le uiți. ISPIRESCU, L. 16. Toate ca toatele, dar cînd am auzit eu de tata, pe loc mi s-a muiat gura. CREANGĂ, A. 58. Toate ca toate, dar urîtul îi venea de hac. id. ib. 140. ♦ (Predomină ideea de varietate, de diversitate) Orice lucru, fără alegere. Care cum venea de la cîmp, lăsa tot în mijlocul ogrăzii și alerga atras de țipetele Floricăi. BUJOR, S. 47. Ei tot și voi nimica; ei cerul, voi dureri! EMINESCU, O. I 60. ◊ (Urmat de o subordonată relativă introdusă prin «ce») Făcea tot ce i se spunea, de nimic nu cîrtea, nimic nu dorea. VLAHUȚĂ, O. A. 139. Fiii cei mari ai împăratului povățuiră pe logodnicele lor ca să facă și ele tot ce va vedea pe zîna că face. ISPIRESCU, L. 39. Nu se mănîncă tot ce zboară. NEGRUZZI, S. I 251. 2. (În forma de sg. tot sau totul) Lucrurile cîte se țin laolaltă, formînd un ansamblu, fără ca să lipsească nici unul. Spunea tot ce știa. ISPIRESCU, L. 9. Întrebînd-o despre gospodărie și bărbat, ea a spus tot ce știa. CREANGĂ, P. 86. ◊ Loc. adv. Cu totul (și cu totul) sau cu totului tot sau cu totului totului = pe de-a-ntregul, în întregime. Făcu, cum zisese, doi feți-logofeți, cu totului totului de aur, în ciurul pe care îl ținea țiganca la gura podului. ISPIRESCU, L. 63. Fata se făcu o păsărică cu totul și cu totul de aur. id. ib. 361. Lasă-ți lumea ta uitată. Mi te dă cu totul mie. EMINESCU, O. I 209. Cu totul = a) în total. În așezările acele de scînduri... aveam cu totul vro patru sute de ostași din cei mai greu răniți. MIRONESCU, S. A. 117; b) cu desăvîrșire, în întregime. Ne-nvîrtim uitînd cu totul Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată. EMINESCU, O. I 133. Vîntul încă încetă cu totul, BOLINTINEANU, O. 265. (Întărit prin repetiție) Pricepuse drăcoaica că încă nu scăpase cu totul și cu totul de primejdie. ISPIRESCU, L. 363. În tot sau (în) totului tot (scris și totul lui tot) = a) la un loc, una cu alta; în total. În totul lui tot, a fi trecut la mijloc vro jumătate de ceas. CREANGĂ, A. 66. Primesc de la domnu 5 galbini și de la cucoana Săftița 4 galbini, în tot nouă. KOGĂLNICEANU, S. 112; b) într-un cuvînt, la urma urmelor. Totului tot, eu știu că am adormit cu gîndul la: Cît e Argeșul de mare, Haz ca Săhărelul n-are. La TDRG. (Rar) Tot în tot = pe de-a-ntregul. Toată-n tot Frumoasă cum eu nici nu pot O mai frumoasă să-mi socot Cu mintea mea. COȘBUC, P. I 57. De tot = a) (cu sens modal) cu desăvîrșire, în întregime. Lumina s-a micșorat de tot în gămălia galbenă, de alamă, a lămpii. C. PETRESCU, R. DR. 140. Vremea se întunecase de tot. SANDU-ALDEA, U. P. 133. Biata babă era umflată cît o bute... simțirea însă nu și-o pierduse de tot. CREANGĂ, P. 15. Mîndră, eu te voi iubi, Chiar de tot de m-ai orbi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 384; b) (cu sens temporal) pentru totdeauna, definitiv. Răul pieri-va de tot din lume. BĂLCESCU, O. II 317. De tot să i-l dea lui. ȘEZ. III 135; c) foarte, extrem de... După cum își au casa și satul, unii urcă pe deal, spre gaura minei, alții, dimpotrivă, au apărut sus de tot, de după o creastă de munte și încep să coboare în vale. BOGZA, Ț. 49. Satul Lespezi e aproape de tot. REBREANU, R. I 159. Îi frumușică de tot. ALECSANDRI, T. 779. ◊ Loc. prep. Cu tot cu cineva (sau cu ceva) sau cu cineva (sau cu ceva) cu tot = împreună, la un loc cu... Lipan a căzut în rîpă cu tot cu cal. SADOVEANU, B. 242. Ea și cucoana Maria îl puteau vinde și răscumpăra, jucîndu-l pe degete, cu tot cu doftor, cu tot cu Bogza și Cuțui și cu tot cu nevestele lor. id. ib. 248. Dar dacă pui flăcăi o dată S-aleagă dînșii cum socot O fată: Bogata-și pupă boii-n bot, Îmbătrînind cu boi cu tot. COȘBUC, P. I 129. Spune-i că nu primești bani, ci numai atîta grîu, cu paie cu tot, cît îi putea duce d-ta în spate și cu un băiet al d-tale. CREANGĂ, P. 155. Dispăru cu fată cu tot. EMINESCU, N. 15. ◊ Expr. Asta-i tot sau atîta (ori atîta-i) tot = atît și nimic mai mult. Vrau să-mi dau samă despre satul nostru, despre copilăria petrecută în el, și atîta-i tot. CREANGĂ, A. 73. ♦ Lucrurile diverse, variate care alcătuiesc averea, proprietatea cuiva. A pierdut tot. ▭ Dă totul pentru slava țării! Și pentru pacea lumii, totul! FRUNZĂ, Z. 18. – Forme gramaticale: m. sg. totul, m. pl. toții, f. pl. toatele, gen. sg. a tot și (în expr.) totului, dat. sg. la tot, gen. pl. m. și f. (a) tuturor, dat. pl. m. și f. tuturor și tutulor (M. I CARAGIALE, C. 43).

TOT³, toți, s. m. (Reg. înv.) Slovac. – Magh. tót.

TOT¹ toată (toți, toate) 1) (precedă cuvântul determinat) Care este cuprins în întregime; întreg. ~ satul. ◊ În toată libertatea în libertate deplină. 2) (despre unități de timp) Care durează de la început până la sfârșit; întreg. ~ anul. 3) Care indică o cantitate în totalitatea ei; cât există de fapt. Toți banii. ◊ A vârî(sau a băga) pe cineva în toți sperieții a speria foarte tare pe cineva. 4) (precedat de prepoziția de) Care este la cel mai înalt grad. Tânăr de ~. 5) la sing. Fiecare; oricare. ~ omul știe. ◊ În ~ anul în fiecare an. Peste ~ (locul) oriunde; pretutindeni. /<lat. totus

TOT³ n. 1) Ansamblu complet din punct de vedere al părților componente. Un ~ organic. 2) fig. Ansamblu de lucruri, fenomene etc. existente în realitate. 3) mai ales art. Lucru esențial (în raport cu celelalte). Știința e ~ul. ◊ Aici e ~ul prin aceasta se explică tot; în aceasta constă tot. /<lat. totus

TOT² adv. 1) Ca și până în prezent; în continuare. ~ mai înveți? 2) Timp îndelungat; mereu; totdeauna. Să ~ lucrezi. 3) De multe ori; adesea. Se ~ plimbă pe sub geam. 4) Din ce în ce (mai). Spre amiază soarele arde ~ mai tare și mai tare. 5) La fel; (de) asemenea. Prietenul e ~ din sat. ◊ ~ atât în aceeași cantitate. ~ atunci în același timp. ~ acolo în același loc. Mi-i ~ atâta mi-i indiferent. 6) (însoțit de substantive sau pronume) Ca totdeauna; iarăși. ~ el venise primul. 7) pop. Numai. ~ cu oameni harnici să lucrezi. ◊ ~ unul și unul într-ales; de frunte; de vază; de seamă. 8) Într-un fel sau altul; oricum; totuna. Nu plecăm că e ~ vreme urâtă. 9) Totuși; cu toate acestea. Mănâncă și ~ nu se mai satură. /<lat. totus

TOT⁴ toată (toți, toate) pron. nehot. Întreg ansamblul; din care nu lipsește nimic. ~ poporul. ◊ Toate ca toate cele de până acum mai pot fi tolerate. Înainte de toate în primul rând; pe primul plan. Cu toate că măcar că; deși. Cu ~ul a) în total; b) în întregime; complet. De ~ a) în întregime; cu desăvârșire; b) pentru totdeauna. Cu ~ cu la un loc cu; împreună cu. Asta-i (sau atâta-i) ~ nimic mai mult. /<lat. totus

tot a. 1. care nu lasă nimic afară: toată țara; 2. fiecare: tot omul, de toată mâna; 3. întreg: de ți-ai da vieața toată EM. [Lat. TOTUS, întreg]. ║ n. 1. totalitate: luați tot; 2. obiect considerat în întregimea sa: totul e mai mare decât partea; 3. orice lucru: cinstit în toate; toate ca toate, oricum ar fi; 4. esențial: totul e de a reuși. ║ adv. de tot, cu totul, pe de-a întregul; tot una, egal, acelaș lucru.

tot, toată adj. (lat. tótus, „întreg”, pop. „tot”, de unde sp. pg. todo, și tottus, de unde it. tutto, pv. tot, fr. tout). Fără să lipsească nicĭ unu, nimic (număru în întregime), întreg: aŭ sosit toțĭ, mĭ-a plătit toțĭ baniĭ, toată suma, toată lumea saŭ lumea toată. Fie-care, orĭ-care: tot omu. S. n. Întregime, totalitate (de lucrurĭ): am perdut tot (fals totu), am renunțat la toate, tot (fals totu) e perdut (celebra vorbă a luĭ Francisc I). Lucru întreg: totu e maĭ mare de cît partea. Adv. (ca ngr. ólo). Numaĭ, mereŭ: om trăit tot pintre străinĭ, eraŭ acolo tot oamenĭ unu și unu (toțĭ distinșĭ). În orĭ-ce caz, orĭ-cum ar fi: tot eștĭ tu ploŭat, ĭar eŭ uscat: du-te pin ploaĭe și adă cofa de la uluc. Totușĭ, cu toate acestea: cu toate că eraŭ mulțĭ, el tot ĭ-a ajutat. Cel mult (după conj. să): să tot aĭbă, să tot fi avut cinzecĭ de anĭ (e, era în etate de cin-zecĭ de anĭ). Chear dacă: să tot aĭ tu pușca’n mînă: dacă e’ntuneric, nu facĭ nimic. Tot eŭ (tu, el, noĭ, voĭ, eĭ), mereŭ, acelașĭ: tot el a făcut și asta. Tot acolo, tot aci, în acelașĭ loc, asemenea în acest loc. Tot atîta orĭ tot una, acelașĭ lucru: tot una e dacă te ducĭ tu la el orĭ vine el la tine. Tot așa, asemenea, la fel: tot așa va păți și el. Toate ca toate, orĭ-cum ar fi, le admit pe celelalte: toate ca toate, dar asta n’o permit. Cu toate acestea (ca ngr. me ólon tûto), totușĭ, tot: ploua, și cu toate acestea am plecat. Cu toate că, deși, măcar că (ca ngr. m’ólon óti): cu toate că-s sărac, tot îs fericit. 1. Cu totu, cu toate dependenșele (accesoriile, anexele): a vîndut casa cu totu; 2. cu totu (fr. tout à fait) orĭ (maĭ des și maĭ bine) de tot, absolut, în întregime, de-a binele: s’a cufundat de tot. A dărui de tot, a dărui pe tot-de-a-una. Cu – cu tot, împreună cu: a fura calu cu șa cu tot (acc. pe șa). Toțĭ, toate (gen. și dat. tutulor în vest și -ror în est; dat. și la toțĭ, la toate), toțĭ oameniĭ, toate femeile, toate ființele orĭ lucrurile: toate se schimbă. Toțĭ cîțĭ, toțĭ aceĭa care. Toate celea, toate lucrurile, tot ce trebuĭe: avem aicĭ toate celea. De toate, din toate, tot felu de lucrurĭ, tot ce trebuĭe: avem de toate. Cu toțĭ, cu toate orĭ cu toțiĭ, cu toatele (ca ngr. mé ólus), toată lumea: aŭ plecat cu toțĭ (maĭ bine toțĭ).

tăt, ~ă a, av vz tot

tot-teren ain [At: DEX / E: tot² + teren după fr tout-terrain] (D. autovehicule) Care este echipat în așa fel, încât să poată rula pe orice teren, păstrându-și performanțele.

totuluș a vz tot²

țoață² sf vz țuț

țoț sm vz țuț

țoță sf vz țuț

țuț [At: ȘEZ. VI, 84 / V: (reg) ~ă (Pl: ~e), țoță, țoață sf, țoț (Pl: țoți) sm / Pl: ~uri / E: nct] 1 sn (Reg) Excrescență cărnoasă. 2 sn (Reg; d. arșice; îe) A sta ~ A sta vertical. 3 sn (Reg; îe) A lăsa (pe cineva) ~ A înșela pe cineva în așteptări. 4 sn (Reg; îae) A lăsa pe cineva uluit. 5 sn (Reg; îae) A-i lua cuiva totul, sărăcindu-l. 6 sn (Reg; îe) A rămâne ~ A rămâne foarte mirat. 7 sn (Reg; îae) A rămâne foarte sărac. 8 sn (Reg; îae) A rămâne foarte singur. 9 sfm (Olt; îf țuță, țoță, țoț) Grămadă de strujeni Si: (reg) ciuclă (4), surlă. 10 sf (Olt; îf țoță) Grămadă mare de coceni de porumb. 11 smf (Pop; îf țoț, țoață; csnp) Grămadă. 12 sf (Reg; îf țuță, țoță, țoață) Adăpost mobil (din scânduri, paie, stuf etc.) la câmp. 13 sf (Reg; îaf) Colibă mică, de formă conică, în care se adăpostesc ciobanii.

țuță sf vz țuț

ARS I. adj. 1 p. ARDE: cărbuni arși; friptură ~ă; față ~ă de soare; fig. ~ de sete ¶¶ contr. NEARS ¶ 2 proverb: A sări (ca) ~, a sări repede dintr’un loc, a se ridica iute, trezindu-se fără veste din starea de amorțire, de nepăsare, etc. în care se află; a trece ~ pe lîngă cineva, a trece foarte iute, foarte grăbit ¶ 3 familiar Cu sufletul ~, cu inima ~ă, cu sufletul amărît, cu inima îndurerată; de aci, elipt.: nu mă lăsa așa de tot ~ă și înfocată (CANT.) ¶ 4 proverb: A-i da un fier ~ prin inimă, a simți o neliniște, o turburare grozavă ¶ 5 ‡Argint ~, aur ~, etc., argint, etc. trecut prin foc, curățit de ori-ce amestec străin ¶ 6 🍸 Trans. Vin-ars 👉 VIN. II. sbst. Faptul de a arde: ~ul coșurilor; de zăduh și de ~ul soarelui (HASD.). III. ‡ARSE sn. pl. ⛪ = ARDERE-DE-TOT.

†ARSĂTURĂ (pl. -turi), sf. 1 = ARSURĂ: odată căzură de pe fața lui arsăturile de soare și-i rămase chipul curat (ISP.) ¶ 2 = ARDERE-DE-TOT [ars].

†ARZĂTURĂ (pl. -turi). sf. 1 Trans. – ARSURĂ ¶ 2 ⛪ ‡ = ARDERE-DE-TOT [arde].

TOT-TEREN adj. invar. (Despre un vehicul sau o mașină) Capabil a circula și pe teren accidentat. [Cf. fr. tout-terrain].

TOT-TEREN adj. inv. (despre autovehicule) echipat astfel încât să poată circula, cu aceleași performanțe, pe orice teren. (după fr. tout-terrain)

tăt, V. tot.

tutulór (vest) și tuturór (est) gen. și dat. pl. d. tot (m. și f.). Gen. vechĭ era și cu a: a toțĭ, a toate.

tot¹ adj. pr. m., pl. toți; f. toată, pl. toate, g.-d. pl. m. și f. tuturor (și în: toți/toate trei etc.)

tot⁴ s. n. (Acestea alcătuiesc un ~.)

tot² adv. (E ~ supărat. Deși ancheta s-a terminat, ~ nu s-a descoperit vinovatul.)

tot (de ~) loc. adv.

tot³ pr. m., art. totul, pl. toți, art. toții (cu ~); f. toată, pl. toate (și cu valoare neutră), art. toatele (cu ~), g.-d. pl. m. și f. tuturor/tuturora (El a citit tot/totul. Să facem totul!; Asta place tuturor/tuturora.; și: (în) totului tot)

!tot¹ adj. pr. m., pl. toți; f. toată, pl. toate, g.-d. pl. m. și f. tuturor (toată lumea, toată această lume, lumea toată, a toată lumea)

tot⁴ s. n. (un tot, tot(ul) îl supără)

*tot² adv. (e tot supărat)

!tot³ pr., pl. toți, art. toții (cu ~); f. toată, pl. toate, art. toatele (cu ~), g.-d. pl. m. și f. tuturor/tuturora

tot s. m., pl. toți, art. toții; f. sg. toată, pl. toate, art. toatele; g.-d. pl. m. și f. tuturor/tuturora

tot adj. m., pl. toți; f. sg. toată, pl. toate; g.-d. pl. m. și f. tuturor

tot s. n., art. totul

tot, toată; totul m. a.; tuturor gen. pl. m. și f. (al tuturor).

+toate (cu ~ acestea/cu ~ astea) (totuși) loc. adv.

+tot-teren adj. invar. (mașini ~)

+toți trei etc. adj. pr. m. pl. + num.; f. pl. toate trei etc.

țuț¹ (fam.) adj. invar. (în: a rămâne ~)

țuț² (reg.) s. n., pl. țuțuri

de tot loc. adv.

întru totul loc. adv.

!papă-tot s. m. și f., g.-d. lui papă-tot; pl. papă-tot

cu toate că loc. conjcț.

de tot loc. adv.

papă-tot s. m.

de tot.

peste tot.

TOT s. v. slovac.

TOT adj., s., adv. 1. adj. v. total. 2. adj. v. întreg. 3. s. v. ansamblu. 4. adv. încă. (~ mai plouă.) 5. adv. v. încă, totuși. (Cât îi dă și ~ i se pare puțin.) 6. adv. iar. (El avea o fată și ea ~ o fată.) 7. adv. v. numai. (La ospăț, ~ oaspeți rari.) 8. adj. v. fiecare.

tot s. v. SLOVAC.

TOT adj., s., adv. 1. adj. complet, deplin, integral, întreg, total. (Care este suma ~?) 2. adj. întreg. (~ Muntenia.) 3. s. ansamblu, întreg. (Un ~ unitar.) 4. adv. încă. (~ mai plouă.) 5. adv. încă. totuși. (Cît îi dă și ~ i se pare puțin.) 6. adv. iar. (El avea o fată și ea ~ o fată.) 7. adv. numai. (La ospăț, ~ oaspeți rari.) 8. adj. fiecare, fiece, oricare, orice, orișicare, (pop.) fieșce, fitece. (~ pasărea pe limba ei piere.)

Tot ≠ nimic

ardere-de-tot s. v. HOLOCAUST.

tot (-ți), s. m. – Slovac. – Var. tăut. Mag. tot (Gáldi, Dict., 165).

tot (-oată), adj. – 1. În număr complet: toate cîntecele (Eminescu). – 2. Întreg, complet: toată lumea (Eminescu). – 3. Fiecare, oricare: pe atunci tot romînul era viteaz și tot viteazul era boier (Alecsandri). – 4. Orice: se poate lua la întrecere cu toate aeroplanele (Bassarabescu). – 5. Întreg, sănătos: nu-i toată, e lunatică (Voiculescu). – 6. (Pron.) Lucrul sau ființa în discuție: toate-s vechi și nouă toate (Eminescu). – Cu toții. – De toate. – Toate ca toate. – Cu toate acestea. – Cu toate că, deși. – Cu tot, inclusiv. – Cu totul, complet. – De tot, cît încape, foarte. – Peste tot, pretutindeni. – 7. (Adv.) Numai, exclusiv: tot oaspeți rari (Coșbuc). – 8. Mereu, continuu: tată-meu mă crede tot în fașe. – Tot mereu, veșnic. – Tot una, la fel. – Tot acela, el însuși. – Tot așa, egal. – 9. Mereu, la fel, în același fel: muierea-i tot muiere (Cocea). – 10. Oricum: tot era s’o dau eu de pomană (Alecsandri). – 11. În fine, pînă la urmă: s’a luptat cu dînșii trei zile și trei nopți și tot i-a biruit (Sbiera). – 12. Încă, și mai: mai încet, tot mai încet (Eminescu). – 13. Cel mult, abia, numai: să tot fie cinci ani de atunci (Vlahuță). – Mr., megl., istr. tot. Lat. tōtus (Pușcariu 1750; REW 8815), cf. it. tutto, fr. tout, cat. tot, sp., port. todo. Cf. atot-. Gen. se exprimă cu prep. a (a tot, a toate, înv. a toți), sau în limba modernă la pl. tuturor (var. pop. tutulor). În comp. cu un num. se reduce la tus-: tustrei, tuspatru etc. Cf. Sanfeld, Syntaxe, 200-9. – Der. totdeauna, adv. (mereu), comp. cu de-a una, sau mai probabil, cu de una cf. mr. totdiună; tot(de)odată, adv. (în același timp; deodată); totuși, adv. (cu toate că), cu suf. -și, cf. același; totime, s. f. (totalitate); netot, s. m. (prost), forma negativă a lui tot, 5; netoată, s. f. (proastă, neghioabă); netoție, s. f. (prostie). Der. neol. (din fr.): total, s. n.; totalitate, s. f.; totalitar, adj.; totalitarism, s. n.; totaliza, vb.; totalizator, s. m.

tot- Rădăcina expresivă care pare să exprime ideea de rotunjime. Creație spontană, cf. coc, pop. – Der. totîlcă, s. f. (Olt., fluier, trișcă), cu suf. expresiv, cf. modîlcă, scofîlci; totîrlă, s. f. (Olt., rotiță), cu alt. suf. expresiv, cf. cocîrlă, șopîrlă; totoloț, s. n. (Mold., cocoloș, ghemotoc), cf. golomoț, cocoloș; totoreață, s. f. (făcăleț).

TOT adj. cu sensul „întreg (la minte)”, „în toată firea” – opus lui netot. Cf. și ung. toth „slovac”, cu fonetism actual. 1. Tot (Dm); -a ard., 1722 (Paș); 2. Tota b.(AO XVIII; – țig. (Ștef); – b. ar. (Fărș). 3. Totul boier, mold. (Sd I, II). 4. Totea b. (Paș; Tec I; 16 B I 144); – f., țig. (17 B I 242); Totești s. 5. Totica, olt. (Am 157). 6. Totoiu (Ard; Paș; Sd XVI); -l, Stan, 1713 (Vieri 70) Totoaia f. (16 A II 135) marital; Totoescu act.; -l (Isp IV¹; 16 A I 202); -ești s. 7. Totoian, P. (Met 129). 8. + -el, -ea, -an: Totelean, V., ard., act. 9. Totol/e (16 A I 342); -ei (Viciu 35); + -ici: Totolici act. 10. + -oș: Totoș (Ac Bz 4). 11. Cf. Totome (Tec I). 12. Omograf: Tot Iștfan, ungur din Hîrlău, (Ștef I 150) grafie cirilică, pt. ung. Tóth „slovac”, în loc de Tăut.

AB UNO DISCE OMNES (lat.) după unul cunoaște-i pe toți – Vergiliu, „Eneida”, II, 65-66. Enea descrie pe Sinon, care, viclean, ca toți aheii, încearcă prin cuvinte meșteșugite să-i convingă pe troieni să primească în cetate calul de lemn în care se ascundeau Odiseu și luptătorii săi.

ALL GOOD THINGS WHICH EXIST ARE THE FRUITS OF ORIGINALITY (engl.) toate lucrurile bune câte există sunt roadele originalității – J. St. Mill, „On Liberty”, Introducere. Efortul creator al omului este cel care conferă valoare lucrurilor.

ANTHROPOS PANTON METRON (Aυθρωποζ πἀντωυ μετρου) (gr.) omul e măsura tuturor lucrurilor – Protagoras, Fragm. I. Formulă care rezumă relativismul și subiectivismul antropocentric al filozofiei lui Protagoras.

ARTES OMNES PERDOCET PAUPERTAS (lat.) sărăcia te învață toate meșteșugurile – Plaut, „Stichus”, 178.

AVARITIA OMNIA VITIA HABET (lat.) avariția întrunește în ea toate viciile – Cato, „de moribus”, 1, 82, 10.

BELLUM OMNIUM CONTRA OMNES (lat.) războiul tuturor contra tuturor – Hobbes, „Leviathan”, I, 4. În concepția autorului, stare caracteristică omenirii pe treptele primitive.

CONSENSUS OMNIUM (lat.) (cu) consimțământul tuturor – Unanimitate, asentiment general. V. și Omnium consensu.

CUIVIS DOLORI REMEDIUM EST PATIENTIA (lat.) răbdarea este leacul tuturor durerilor – Publilius Syrus, „Sententiae”, 476.

DE OMNI RE SCIBILI ET DE QUIBUSDAM ALIIS (lat.) despre tot ceea ce se poate ști și despre alte câteva – De omni re scibili era deviza ambițioasă a eruditului italian Pico della Mirandola. Cineva, probabil Voltaire, a adăugat cu maliție ironicul et de quibusdam aliis.

EST MODUS IN REBUS (lat.) este o măsură în toate – Horațiu, „Satirae,” I, 1, 106. Orice exces este reprobabil.

IN OMNIBUS ALIQUID, IN TOTO NIHIL (lat.) din toate câte puțin, în total nimic – Cunoștințe fragmentare și superficiale nu pot da o cultură solidă.

LA PLUS PERDUE DE TOUTES LES JOURNÉES EST CELLE OU L’ON N’A PAS RI (fr.) ziua cea mai (deplin) pierdută din toate este cea în care n-ai râs – Chamfort, „Maximes, caractères et anecdotes”, II.

LABOR OMNIA VINCIT IMPROBUS (lat.) munca stăruitoare învinge totul – Vergiliu, „Georgica”, 1, 145-146.

LE SECRET D’ENNUYER EST CELUI DE TOUT DIRE (fr.) secretul de a plictisi este acela de a spune totul – Voltaire, „Discours sur l’homme”, VI, 171.

NON OMNIA POSSUMUS OMNES (lat.) nu toți putem toate – Vergiliu, „Bucolica”, VIII, 63. Omul nu este universal.

OMNES UNA MANET NOX (lat.) pe toți ne așteaptă aceeași noapte – Horațiu, „Ode,” I, 28, 15. Cu toții suntem muritori.

OMNES VULNERANT ULTIMA NECAT (lat.) toate rănesc, ultima ucide – Inscripție care apare uneori pe cadranele orologiilor. Se referă metaforic la orele vieții.

OMNIA MEA MECUM PORTO (lat.) tot ceea ce am duc cu mine – Versiunea latină a răspunsului pe care l-ar fi dat filozoful Bias concetățenilor săi mirați că părăsește cetatea (Priene), asediată de perși, fără să-și ia nimic cu el. Spiritul constituie unica bogăție a înțeleptului, un bun care-l însoțește peste tot.

OMNIA MUTANTUR, NIHIL INTERIT (lat.) totul se transformă, nimic nu piere – Ovidiu, „Metamorphoseon libri”, XV, 165.

OMNIA VINCIT AMOR (lat.) dragostea învinge totul – Vergiliu, „Bucolica”, X, 69: „Omnia vincit Amor et nos cedamus Amori” („Dragostea învinge totul, iar noi să ne lăsăm învinși de ea”).

OMNIUM RERUM PRINCIPIA PARVA SUNT (lat.) Începuturile tuturor lucrurilor sunt mici – Cicero, „De finibus bonorum et malorum”, 5, 21.

PATRIAE SOLUM OMNIBUS CARUM EST (lat.) pământul patriei este drag tuturora – Cicero, „In Catilinam”, IV, 7, 16.

RAUM FÜR ALLE HAT DIE ERDE (germ.) pământul are loc pentru toți – Schiller, „Der Alpenjäger”. Pledoarie pentru toleranță și omenie.

TEMPUS EDAX RERUM (lat.) timpul care mistuie totul – Ovidiu, „Metamorphoseon libri”, XV, 234.

TOUT EST POUR LE MIEUX DANS LE MEILLEUR DES MONDES POSSIBLES (fr.) totul se petrece cel mai bine în cea mai bună dintre lumile posibile – Teză deistă apologetică, enunțată de Leibniz în „Thaeodicaea”, pe care Voltaire a răstălmăcit-o ironic în „Candide”.

VANITAS VANITATUM OMNIA VANITAS (lat.) deșertăciune a deșertăciunilor, toate sunt deșertăciune – „Eclesiastul”, 1, 2.

ZWAR WEISS ICH VIEL DOCH MOCHT’ICH ALLES WISSEN (germ.) într-adevăr, știu multe, dar aș vrea să știu totul – Goethe, „Faust”, I, Noaptea.

Ab uno disce omnes (lat. "După unul îi poți judeca pe toți ) – Vergiliu, Eneida II, 65. Vorbind despre grecii care s-au introdus în Troia prin faimosul vicleșug al calului de lemn, poetul subliniază perfidia grecului captiv Sinon care i-a convins pe troieni să primească în cetate calul, obiectul pierzaniei lor, susținînd că era o ofrandă adusă zeilor. Cu alte cuvinte: cum era acel om prefăcut, erau toți! Devenite cu timpul o expresie curentă, vorbele lui Vergiliu sînt folosite mai ales în sens nefavorabil. Referindu-ne la un grup de oameni deopotrivă de neserioși, sau vicleni, sau cu alte trăsături negative, putem spune: Ab uno disce omnes. LIT.

Bellum omnium contra omnes (lat. „Războiul tuturor contra tuturor”) – Expresia se găsește în cap. XII din partea întîi a lucrării filozotului englez Thomas Hobbes, apărută în 1642, intitulată De cive (scrisă în latinește) și o mai întîlnim în altă carte a sa: Leviathan apărută în 1651 (partea I, cap. XIII-XIV). Hobbes folosește această expresie, referindu-se la vremurile străvechi cînd omul era în continuu război cu semenul său. Karl Marx, caracterizîndu-l pe poetul roman Lucrețiu, spune că în opera acestuia „în locul figurilor senine, puternice…, ale lui Homer găsim eroi solizi, înarmați pînă-n dinți, lipsiți de orice altă calitate; războiul omnium contra omnes (tuturor contra tuturora), forma rigidă a existenței pentru sine...” (v. Marx și Engels, Despre artă și literatură). FIL.

Consumatum est! (lat. "Totul s-a sfîrșit!) – Versiunea latină a ultimelor cuvinte pe care le-ar fi rostit Isus Hristos, cînd a fost răstignit pe cruce, – după cum relatează evanghelia lui loan (XIX, 30). Grecii vechi spuneau: Tetélestai! Expresia marchează un final dureros, un deznodămînt tragic. BIB.

Est modus in rebus (lat. „Există o măsură în toate”) Horațiu (Satire, cartea I, satira I, versul 106). Uneori se folosește versul în întregime: Est modus in rebus, sunt certi denique fines (Există o măsură în toate și mai ales anumite limite), ceea ce completează și întărește ideea. Găsim aceste cuvinte foarte des citate în original de Voltaire, deși francezii au un proverb echivalent „Lexces en tout est un defaut” (Excesul în toate e un defect). LIT.

L’avarice perd tout, en voulant tout gagner (fr. „Zgîrcenia pierde totul, vrînd să cîștige totul”) – Primul vers din fabula Găina și ouăle de aur de La Fontaine, care a prelucrat pilda cu același titlu (nr. 89) a lui Esop. E vorba de un om nesățios care avea o găină ce-i făcea ouă de aur. Sperînd să găsească o comoară în pîntecul ei, omul spintecă pasărea, dar nu descoperi nimic; decît tîlcul acestei întîmplări: goana oarbă după multă avuție te face să pierzi și puținul ce-l aveai. E tocmai sensul moral cu care se aplică citatul lui La Fontaine. Noi spunem: lăcomia pierde omenia. LIT.

Non omnia possumus omnes (lat. „Nu toți putem de toate”). Vergiliu (Egloga a VIII-a, vers 63, mai precis: sfîrșitul acestui vers). Sensul este că nu putem ști toate și încă la fel de bine. De pildă: Michelangelo nu era nici pe departe atît de mare ca pictor, arhitect și poet, pe cît era ca sculptor, fiindcă non omnia possumus omnes. Scriitorul englez Walter Scott a folosit într-un roman al său expresia cu scopul obținerii unui efect comic: „Non omnia possumus omnes, cum a zis într-o zi avocatul Crossmyroof, cînd a fost chemat în două locuri o dată”. LIT.

Omnia mutantur, nihil interit (lat. „Totul se schimbă, nimic nu dispare”) – Ovidiu, Metamorfozele (XV, 165). Poetul îi întreabă pe oameni de ce se înspăimintă de moarte, de întunericul ei, de nume născocite ca cel al fluviului Styx, de infernul imaginar care nu se găsește decît la poeți? Sufletul este nemuritor. El trece însă prin mai multe trupuri: cînd părăsește un trup, intră imediat în altul. Natura – susține Ovidiu – e în veșnică schimbare, totuși rămîne mereu aceeași: succesiunea zilelor, a nopților, a anotimpurilor, a vîrstelor vieții. În ultimă analiză, toate se schimbă, nimic nu piere. Scriitorii și filozofii idealiști s-au servit de versul lui Ovidiu pentru a susține principiul continuității spiritului. A fost invocat și de adepții metempsihozei. Vezi replica științifică: Rien ne se perd,... tout se transforme. LIT.

Omnia vincit amor (lat. „Iubirea învinge toate”) Vergiliu, Egloge (X, 69) – El cîntă dragostea poetului Cornelius Gallus, care, trădat de Lycoris, se retrage în Arcadia, în mijlocul păstorilor, și apoi în pădure, spre a duce o viață singuratică. Dar, zadarnic! Gîndurile și inima lui Gallus se întorc la femeia iubită. Și Vergiliu încheie: Omnia vincit amor, et nos cedamus amori (Iubirea învinge toate, și noi cedăm în fața dragostei). La rîndul lui, Voltaire recunoaște invincibila forță a iubirii în aceste două versuri gravate pe soclul unei statui a lui Cupidon: „Qui que tu sois, voici ton maître: Il l’est, le fut, ou le doit être”. (Oricine-ai fi, iată-ți stăpînul: Este, a fost , sau va fi). Coșbuc, în poemul satiric Dr. Juris, face aluzie la iubirea nefericită a lui Gallus. LIT.

Patriae solum omnibus carum est (lat. „Pămîntul patriei e scump tuturor”) – Cicero, în Catilinare (IV, 7). LIT.

Raum für alle hat die Erde (germ. „Pămîntul are loc pentru toți”) – versul 47 al poeziei Vînătorul din Alpi de Schiller. O căprioară, urmărită în munți, se simte fără scăpare: jos, prăpastia – alături, omul cu arc și săgeată. Atunci se aude duhul munților care-l oprește pe vînător: „De ce aduci moarte și jale pînă aici la mine? Pe pămînt este loc pentru toți!” Versul lui Schiller reflectă gîndirea și sentimentele sale cu privire la raporturile ce trebuie să existe între toate ființele pămîntului. E o pledoarie pentru omenie, pentru relații amicale, frățești, împotriva nesățioșilor, împotriva spiritului acaparator, a exclusivismului și dominației celui puternic asupra celui slab, hăituit și fără apărare. LIT.

Summa summarum (lat. „Suma sumelor”, adică „totul”) – Plaut comedia Truculentus (act. I, sc. 1). A devenit o expresie curentă, care exprimă ideea de plenitudine (cu privire la cantitate) sau de superlativ (referitor la calitate). LIT.

Tutti quanti (it. „Toți ceilalți”) – în sens peiorativ: toți cîți mai sînt, cîți au mai rămas. Vezi: eiusdem farinae. În povestirea Fata bătrînă, Blazac scrie: „…a jucat douăzeci de ani în șir partide de boston cu domnul de Valois, cu d-ra Cormon, cu președintele tribunalului, cu procurorul regelui, cu părintele de Sponde, cu Doamna Ceranson e tutti quanti” (Opere, vol. IV, pag. 317, ESPLA, 1952).

a face tot tacâmul expr. (prst.) a-l satisface pe client prin procedee pline de imaginație.

a fi uns cu toate alifiile expr. a avea mare experiență; a fi versat; a nu putea fi înșelat.

a găsi capac la toate expr. a avea un răspuns pregătit pentru orice întrebare; a dovedi prezență de spirit în orice situație.

a se uda toată expr. (vulg. – d. femei) a se excita; a simți o atracție fizică deosebită pentru un bărbat.

a trece prin toate chinurile iadului expr. a suferi un lung șir de persecuții; a avea parte de multe necazuri și nenorociri.

a tremura din toate balamalele expr. a dârdâi de frică.

a-l trece toate apele / toate sudorile expr. v. a-l trece nădușelile (1, 2).

a-și băga nasul în toate expr. v. a-și băga botul.

în toate mințile expr. lucid, treaz; sănătos mintal.

nimica toată expr. fleac, lucru lipsit de importanță.

pâinea cea de toate zilele expr. mijloace de subzistență

tot tacâmul expr. (prst.) ansamblu de procedee menite să producă satisfacție erotică.

tot un drac! / o mâță! expr. același lucru!