TORTURA, torturez, vb. I. Tranz. A supune (pe cineva) la chinuri fizice violente; a schingiui; p. ext. a supune (pe cineva) la chinuri morale; a chinui. ♦ (Despre stări sufletești) A roade, a frământa, a obseda în mod dureros. ♦ Fig. A forța, a stâlci, a poci cuvintele; stilul, limba, versul etc. – Din fr. torturer.

tortura² vt [At: ALR I, 1276/49 / Pzi: ~rez / E: tort²] (Reg) A fierbe tortul² (9) de cânepă.

tortura¹ vt [At: POLIZU / Pzi: ~rez / E: fr torturer] 1 A supune pe cineva la chinuri fizice sau psihice Si: a chinui, a schingiui, (înv) a pătui², a tescui (3), (îvp) a munci, (pop) a trudi (11). 2 (Fig; subiectul indică idei, sentimente, imagini etc.) A preocupa neîncetat (pe cineva) Si: a frământa, a obseda, a roade. 3 (Fig) A forța cuvintele, stilul, limba, versul etc.

TORTURA, torturez, vb. I. Tranz. A supune (pe cineva) la chinuri fizice violente; a schingiui; p. ext. a supune (pe cineva) la chinuri morale; a chinui. ♦ (Despre stări sufletești) A roade, a frământa, a obseda în mod dureros. ♦ Fig. A forța, a stâlci, a poci cuvintele, stilul, limba, versul etc. – Din fr. torturer.

TORTURA, torturez, vb. I. Tranz. A supune (pe cineva) la cazne trupești; a face să sufere chinuri morale; a chinui. Nu-și cheltuia durerile în cuvinte aspre, ci își tortura cu ele numai sufletul lui. REBREANU, R. I 66. Fina și delicata Elviră... te-a torturat cu suferința ei tăcută și discretă. IBRĂILEANU, A. 56. Ion și Anca torturează pe Dragomir. GHEREA, ST. CR. II 148. După ce a torturat-o ticălosul de frate, ea a fugit din mînăstire. BOLINTINEANU, O. 353. ◊ Fig. Simțind sărăcia limbii, el o mlădiază, o torturează aproape în strofă. GHEREA, ST. CR. III 378. ♦ (Despre sentimente, stări sufletești) A chinui, a roade, a frămînta. Nerăbdarea lui de-a ajunge grabnic la Amara îl tortura. REBREANU, R. II 236. Torturată de nostalgie, avea viziunea rătăcitoare din locul ei natal. BART, E. 307. Trebuie să fie încurajat spre a-și alunga ideile posomorîte ce-l torturează. ALECSANDRI, S. 138.

TORTURA vb. I. tr. A supune la torturi; a chinui, a schingiui. ♦ (Fig.) A supune pe cineva la chinuri morale; a frămînta, a neliniști. ♦ (Fig.) A forța, a stîlci (limba, stilul etc.). [Cf. fr. torturer, it. torturare].

TORTURA vb. tr. 1. a supune la torturi; a chinui, a schingiui. ◊ (fig.; despre stări sufletești) a obseda, a frământa mintea, a neliniști. 2. (fig.) a forța (sensul), a stâlci (limba, stilul etc.). (< fr. torturer)

A TORTURA ~ez tranz. 1) (ființe) A supune la torturi, la chinuri groaznice; a schingiui. 2) (despre gânduri, sentimente etc.) A urmări întruna în mod obsedant; a frământa; a chinui; a munci; a tiraniza. 3) rar (cuvinte, expresii etc.) A denatura, încălcând corectitudinea; a schingiui; a stâlci; a poci. ~ limba. /<fr. torturer

torturà v. 1. a supune torturei; 2. fig. a face să sufere cumplit; 3. a denatura sensul: a tortura un text, a tortura o lege.

tortură sf [At: ȘINCAI, HR. I, 331/24 / Pl: ~ri, (îvr) ~re / E: fr torture, lat tortura] 1 Caznă (la care erau supuși osândiții) Si: chin, (înv) muncitorie, (îvp) muncă, muncire. 2 (Înv) Instrument de tortură (1). 3 Suferință (fizică sau morală) violentă. 4 (Fig) Stâlcire a cuvintelor, a versurilor etc.

țorțura v vz țurțura

țurțura [At: CIHAC, II, 435 / V: ~ri (Pzi: 3 ~rește), țor~, țuțura / Pzi: 3 țurțură / E: fo] (Reg) 1 vi (D. apă) A picura. 2 vi (D. apă) A șiroi³. 3-4 vim A țârțâra (2-3). 5 vim A cădea măzăriche.

țurțuri v vz țurțura

țuțura² v vz țurțura

TORTURĂ, torturi, s. f. Caznă trupească sau chin moral; supliciu, suferință atroce. Merit... o pedeapsă mai grea decît ștreangul, o tortură care n-a fost născocită. C. PETRESCU, Î. II 58. Achim Cotor călătorește Trei zile lungi de lungi torturi. COȘBUC, P. II 228. Era o tortură pentru Dinu viața aceea falsă. VLAHUȚĂ, O. A. II 76. Este despotic, este arbitrar: violarea ce se face cetățenilor, punerea vieții lor în pericol, torturile, uciderile fără judecată. BOLINTINEANU, O. 260. ◊ Fig. Tortura versului și a formei. GHEREA, ST. CR. III 101. – Pl. și: (învechit) torture (HASDEU, I. V. 164).

TORTURĂ s.f. Suferință fizică; chin, caznă. ♦ (Fig.) Suferință morală; chin. [Pl. -ri. / cf. fr. torture, it., lat. tortura].

TORTURĂ s. f. 1. suferință fizică, chin; caznă, schingiuire. 2. (fig.) frământare, zbucium, durere, suferință morală. (< fr. torture, lat. tortura)

TORTURĂ ~i f. Suferință fizică sau/și morală foarte puternică; chin groaznic; caznă; supliciu. /<fr. torture

tortură f. 1. caznă, chinuri la cari justiția supunea înainte pe criminali sau pe simplul acuzat spre a-l sili să spuie adevărul; 2. fig. mare suferință fizică sau morală.

*tortúră f., pl. ĭ (lat. tortura, d. torquére, tortum, a suci, a învîrti, V. turmentat). Chin, caznă.

*torturéz v. tr. (d. tortură; fr. torturer, it. torturare). Chinuĭesc, căznesc.

tortura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. torturez, 3 torturează; conj. prez. 1 sg. să torturez, 3 să tortureze

tortura (a ~) vb., ind. prez. 3 torturează

tortura vb., ind. prez. 1 sg. torturez, 3 sg. și pl. torturează

tortură s. f., g.-d. art. torturii; pl. torturi

tortură s. f., g.-d. art. torturii; pl. torturi

tortură s. f., g.-d. art. torturii; pl. torturi

TORTURA vb. 1. a canoni, a căzni, a chinui, a munci, schingiui, a trudi, (înv. și reg.) a pedepsi, (reg.) a negăti, a strânge, (înv.) a străstui. (L-au ~ pentru a-și mărturisi crima.) 2. v. obseda.

TORTURA vb. 1. a canoni, a căzni, a chinui, a munci, a schingiui, a trudi, (înv. și reg.) a pedepsi, (reg.) a negăti, a strînge, (înv.) a străstui. (L-au ~ pentru a-și mărturisi crima.) 2. a chinui, a frămînta, a obseda, a persecuta, a preocupa, a urmări, (fig.) a roade, a tiraniza. (Îl ~ un gînd.)

TORTURĂ s. calvar, canon, caznă, chin, durere, patimă, schingiuire, schingiuit, suferință, supliciu, (înv. și pop.) trudă, (pop.) muncă, (înv.) muncitorie, pasiune, pedeapsă, pedepsitură, rană, schingi, strădanie, strânsoare, trudnicie. (Supus la ~i crâncene.)

TORTURĂ s. calvar, canon, caznă, chin, durere, patimă, schingiuire, schingiuit, suferință, supliciu, (înv. și pop.) trudă, (pop.) muncă, (înv.) muncitorie, pasiune, pedeapsă, pedepsitură, rană, schingi, strădanie, strînsoare, trudnicie. (Supus la ~i crîncene.)

țurțura, pers. 3 sg. țurțură, vb. I (reg.) a picura; a ploua puțin; a cădea măzăriche.