ticăloși [At: ANTIM, P. 31 / Pzi: ~șesc / E: ticălos] 1-2 vtr (Îrg) A face să ajungă (sau a ajunge) într-o stare materială vrednică de milă Si: a (se) nenoroci, a sărăci. 3 vr (Îrg; d. limbă, neam etc.) A se degrada (12). 4 vr (înv) A se umili. 5 vt (Îvr) A deplânge (2). 6 vr (Îvr) A se văita. 7 vr (Reg) A pierde din puteri (din cauza bătrâneții) Si: a slăbi, a se șubrezi. 8 vr (Reg; fig) A pierde din dârzenie. 9-10 vtr A face să devină (sau a deveni) josnic Si: a decădea, (îvr) a (se) netrebnici.

TICĂLOȘI, ticăloșesc, vb. IV. Refl. 1. A decădea, a deveni un netrebnic. Acu s-au ticăloșit și boierii și domnul. SADOVEANU, O. I 42. ◊ Tranz. fact. Eu nu cred că omul e un animal ticălos. Cred că burghezia l-a ticăloșit. BARANGA, I. 194. În satele pe care le-au părăsit, zăceau frații lor în întuneric. Îi istoveau bolile, îi ticăloșea neștiința. SADOVEANU, O. VI 462. 2. (Astăzi rar) A cădea în mizerie, a ajunge într-o stare nenorocită, vrednică de plîns; a se nenoroci. Să n-ajung... Să pierz vrun ochi ori vro mînă și să mă ticăloșesc. PANN, la TDRG. 3. (Învechit) A-și exprima compătimirea pentru sine însuși; a se plînge. (Cu pronunțare regională) Adeseori se ticăloșaște pe sîneși cum că abia își cîștigă pînea. GORJAN, H. II 4.

A TICĂLOȘI ~esc tranz. A face să se ticăloșească. /Din ticălos

A SE TICĂLOȘI mă ~esc intranz. A deveni ticălos; a ajunge la degradare morală totală. /Din ticălos

ticăloșì v. a cădea în mizerie: sărac ticăloșit PANN.

ticălos, ~oasă [At: CORESI, EV. 6 / Pl: ~oși, ~oase / E: ticală + -os] 1-2 smf, a (Îrg) (Persoană) care se află într-o stare (materială sau morală) vrednică de plâns Si: biet, chinuit, năpăstuit, necăjit, nenorocit, sărman, (reg) ticăit² (7-8). 3 a (Îrg; d. stări, situații, viață) Plin de suferință, de lipsuri Si: jalnic, nenorocit. 4 a (Îrg) Cu aspect sărac, urât Si: mizerabil, sărăcios. 5 a (Îrg; d. obiecte) în stare proastă Si: deteriorat, (îrg) ticăloșit (2). 6 a (Înv) Fără valoare Si: neînsemnat. 7 a (Îvr) Nesemnificativ în rezultate. 8-9 smf, a (Îrg) Ticăit² (5-6). 10-11 smf, a (Îrg) (Persoană) care nu are putere Si: slab, șubred. 12-13 smf, a (Persoană) care are un caracter josnic Si: infam, mârșav, mizerabil, nemernic, netrebnic, (pfm) parșiv, (îrg) ticăit² (11), (îvr) păgânos, ticăloșit (3). 14 a (D. manifestări, acțiuni ale oamenilor etc.) Vrednic de dispreț Si: detestabil, infam, josnic, nedemn. 15 a (D. manifestări, acțiuni ale oamenilor etc.) Care exprimă ticăloșie (2) Si: mârșăvie, nerușinare. 16 a Care trădează senzualitate Si: insinuant, provocator. 17 a (Fig; d. vreme) Urât.

TICĂLOS, -OASĂ, ticăloși, -oase, adj. 1. Care face fapte reprobabile; josnic prin manifestările lui; nemernic, păcătos, mîrșav. Vezi dumneata, mătușă, cît îi de ticăloasă lumea! SADOVEANU, O. VIII 219. Sătul de a face mereu de pomană meseria ticăloasă de martor mincinos, își ceru seama de la stăpîn. ODOBESCU, S. III 44. Soră ticăloasă, soră păcătoasă, Spune la tustrei, Care moarte vrei? ALECSANDRI, P. P. 117. ◊ Fig. E mai bine acasă decît prin toate rîpile, pe asemenea ticăloasă vreme. SADOVEANU, O. VIII 199. ◊ (Substantivat) Îl apucă deodată ura împotriva ticăloșilor cu care se înhăitase. DUMITRIU, N. 216. A fost mare ticălos la viața lui și multe a făcut pe nedrept. POPA, V. 87. Ei, lasă, ticăloaselor, că v-oi dobzăla eu de-acu nainte. CREANGĂ, P. 12. 2. (Astăzi rar) Care se găsește într-o stare jalnică; vrednic de milă, sărman, nenorocit. Săraca de mine! Dar de unde să vă dau eu bani, cînd sînt o ticăloasă văduvă! SADOVEANU, D. P. 145. M-am deprins a tîrî după mine o viață ticăloasă. CREANGĂ, P. 234. Ființă ticăloasă ce sînt! Adormeam pe nădejdea făgăduințelor lui. NEGRUZZI, S. I 52. ◊ (Adverbial) Din cînd în cînd, pe drum, începea să plîngă înăbușit, ticălos, parcă mugea. DUMITRIU, N. 58. ♦ (Rar, despre obiecte concrete) Deteriorat, uzat, sărăcăcios. Frumusețile și minunățiile ce văzură cei trei frați născuți într-o colibă ticăloasă îi făcură să rămîie cu gura căscată. POPESCU, B. II 61.

TICĂLOS ~oasă (~oși, ~oase) și substantival (despre persoane) 1) Care este în stare să comită fapte nedemne; netrebnic; abject; mârșav; nemernic; josnic; infam. 2) Care se află într-o stare de plâns; vrednic de milă; jalnic. /ticală + suf. ~os

ticălos a. și m. 1. nenorocit; 2. mizerabil: om ticălos. [V. ticăit].

ticălós, -oásă adj. (d. ticală). Vechĭ. Nenorocit, lamentabil. Azĭ. Păcătos, mișel, mizerabil. Adv. S’a purtat ticălos.

ticăloșésc v. tr. Fac ticălos: beția l-a ticăloșit. V. refl. Te-aĭ ticăloșit!

!ticăloși (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă ticăloșesc, 3 sg. se ticăloșește, imperf. 1 sg. mă ticăloșeam; conj. prez. 1 sg. să mă ticăloșesc, 3 să se ticăloșească; imper. 2 sg. afirm. ticăloșește-te; ger. ticăloșindu-mă

ticăloși (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăloșesc, imperf. 3 sg. ticăloșea; conj. prez. 3 să ticăloșească

ticăloși vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăloșesc, imperf. 3 sg. ticăloșea; conj. prez. 3 sg. și pl. ticăloșească

ticălos adj. m., s. m., pl. ticăloși; adj. f., s. f. ticăloasă, pl. ticăloase

ticălos adj. m., s. m., pl. ticăloși; adj. f., s. f. ticăloasă, pl. ticăloase

ticălos adj. m., s. m., pl. ticăloși; f. sg. ticăloasă, pl. ticăloase

TICĂLOȘI vb. v. debilita, distruge, nenoroci, prăpădi, slăbănogi, slăbi, șubrezi.

ticăloși vb. v. DEBILITA. DISTRUGE. NENOROCI. PRĂPĂDI. SLĂBĂNOGI. SLĂBI. ȘUBREZI.

TICĂLOS adj., s. v. incapabil, necapabil, neputincios, prăpădit, slăbănog.

TICĂLOS adj. v. biet, debil, delicat, deplorabil, firav, fragil, gingaș, jalnic, lamentabil, mizerabil, nenorocit, nevoiaș, pirpiriu, plăpând, prizărit, sărac, sărman, sfrijit, slab, slăbuț, șubred.

TICĂLOS adj., s. 1. adj., s. abject, infam, josnic, mișel, mizerabil, mârșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, (pop.) becisnic, (înv. și reg.) ticăit, (reg.) pălăvatic, proclet, (Ban.) bedaș, (înv.) fărădelege, vil, (fig.) infect, murdar. (Un om ~.) 2. adj. infam, josnic, mișel, mișelesc, mizerabil, mârșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, rușinos, scelerat, (livr.) ignobil, sacrileg, (înv. și pop.) parșiv, scârnav, (Mold.) chiolhănos, (înv.) blestemățesc, fărădelege, scârbavnic, scârbelnic, scârbit, verigaș, verigășos, (fig.) murdar, spurcat. (Faptă ~oasă.) 3. s. bandit, nemernic, tâlhar. (Un ~ de negustor.) 4. adj., s. afurisit, blestemat, câinos, hain, îndrăcit, rău, (înv. și pop.) pustiu, (pop. și fam.) pârdalnic, (pop.) împelițat, jurat, (înv. și reg.) urgisit, (reg.) pricăjit, (Transilv.) săcret. (~ul de el!) 5. adj. mizerabil, păcătos, rău, urât. (Era o vreme ~.)

ticălos adj., s. v. INCAPABIL. NECAPABIL. NEPUTINCIOS. PRĂPĂDIT. SLĂBĂNOG.

TICĂLOS adj., s. 1. adj., s. abject, infam, josnic, mișel, mizerabil, mîrșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, (pop.) becisnic, (înv. și reg.) ticăit, (reg.) pălăvatic, proclet, (Ban.) bedaș, (înv.) fărădelege, vil, (fig.) infect, murdar. (Un om ~.) 2. adj. infam, josnic, mișel, mișelesc, mizerabil, mîrșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, rușinos, scelerat, (livr.) ignobil, sacrileg, (înv. și pop.) parșiv, scîrnav, (Mold.) chiolhănos, (înv.) blestemățesc, fărădelege, scîrbavnic, scîrbelnic, scîrbit, verigaș, verigășos, (fig.) murdar, spurcat. (Faptă ~.) 3. s. bandit, nemernic, tîlhar. (Un ~ de negustor.) 4. adj., s. afurisit, blestemat, cîinos, hain, îndrăcit, rău, (înv. și pop.) pustiu, (pop. și fam.) pîrdalnic, (pop.) împelițat, jurat, (înv. și reg.) urgisit, (reg.) pricăjit, (Transilv.) săcret. (~ul de el!) 5. adj. mizerabil, păcătos, rău, urît. (Era o vreme ~.)

ticălos adj. v. BIET. DEBIL. DELICAT. DEPLORABIL. FIRAV. FRAGIL. GINGAȘ. JALNIC. LAMENTABIL. MIZERABIL. NENOROCIT. NEVOIAȘ. PIRPIRIU. PLĂPÎND. PRIZĂRIT. SĂRAC. SĂRMAN. SFRIJIT. SLAB. SLĂBUȚ. ȘUBRED.