TERCI, terciuri, s. n. Mâncare gătită din mălai fiert în apă; mămăligă foarte moale. ◊ Expr. A face pe cineva (sau ceva) terci = a nimici pe cineva (sau ceva); a distruge. – Et. nec.

terci¹ sn [At: PANN, P. V. II, 148/13 / V: (reg) telci / Pl: ~uri / E: nct] 1 Mâncare făcută din mălai fiert în apă Si: (reg) coleașă. 2 (Pex) Mâncare făcută din boabe măcinate (de grâu, orez etc.) fierte în apă. 3 Mămăligă foarte moale. 4 (Pfm; îe) A face (pe cineva, sau ceva) ~ A nimici. 5 (Pop; îe) A cădea cu nasul în ~ A-și pierde omenia, cinstea. 6 (Reg; îe) S-a întărit ~ul Nu-i de glumă. 7 (Reg; îe) A face ~ul praf A nu face nimic. 8 (Reg; îae) A rămâne de rușine. 9 (Reg; îe) A se băga în ~ul cuiva A se amesteca în treburile altuia. 10 (Reg; îe) A (nu mai) răscoli ~ul A (nu mai) aminti de lucruri neplăcute. 11 (Reg; d. oameni; îe) A fi moale ~ A fi bleg. 12 (Reg; pan) Amestec din care nu se mai poate alege nimic Si: talmeș-balmeș. 13 (Reg) Zeamă scoasă din mămăliga care fierbe, înainte de a fi amestecată Si: (reg) cir. 14 (Reg) Rămășițe de la fiertul rachiului din fructe. 15 (Reg) Preparat moale obținut din usturoi pisat, folosit în medicina populară.

TERCI, terciuri, s. n. Mâncare gătită din mălai fiert în apă; mămăligă foarte moale. ◊ Expr. A face pe cineva (sau ceva) terci = a nimici pe cineva (sau ceva); a distruge. – Et. nec.

TERCI, terciuri, s. n. Mîncare constînd din mălai fiert în apă; mămăligă foarte subțire. Dacă aduci întîi terciul, Pe urmă aduci de surdă Oaspetelui oau (= ouă) și urdă. PANN, P. V. II 148. Zeamă de terci... Acum cum ar fi mîncat. TEODORESCU, P. P. 487. ◊ Fig. (Cu aluzie la lipsa de consistență a mîncării) Bălăcea prin terciul subțire ce-i trecea de ștaifurile scîlciate, se urca pe pantaloni ca două jgheaburi umede. I. BOTEZ, ȘC. 99. ◊ Expr. A face (pe cineva sau ceva) terci = a face (pe cineva sau ceva) una cu pămîntul; a face praf. – Variantă: telci (ȘEZ. V 6) s. n.

TERCI ~iuri n. 1) Partea lichidă din conținutul mămăligii care fierbe; mămăligă foarte moale. ◊ A face ~ pe cineva (sau ceva) a zdrobi, a strivi pe cineva (sau ceva). 2) Fel de mâncare preparat din mălai (și alte crupe), fiert cu apă (și cu grăsime). /Orig. nec.

tercĭ n., pl. urĭ (cp. cu germ. de sus sterz, störz, tercĭ). Amestec semi lichid de făină (de popușoĭ, de grîŭ) cu apă (ferbinte saŭ rece): mămăliga, în ainte de a se întări, e tercĭ. – În nord cir. V. sos.

ȚARCĂ, țărci, s. f. 1. (Ornit.; pop. și reg.) Coțofană. ◊ Expr. A-i umbla (cuiva) gura ca la (o) țarcă = a fi limbut, a vorbi mult și fără rost. A sta ca țarca în par = a fi gata de plecare. 2. Fig. (Depr.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). 3. Epitet depreciativ dat unei femei care vorbește mult. – Din magh. szarka.

sarcă² sf vz țarcă¹

sârcă^[1] sf vz țarcă¹ corectat(ă)

telci sm vz terci¹

țarcă¹ sf [At: MOLNAR, D. 89/14 / V: (reg) țea~, (Trs; Mar) sar~ / Pl: țărci, (reg) ~rce / E: mg szarka] 1 (Reg) Pasăre din familia corvidelor, de mărimea unui porumbel, cu coada lungă, cu penele de pe spate negre, lucioase, iar cu cele de pe piept și de pe partea inferioară a aripilor albe Si: coțofană, (reg) țărcușă (Pica pica). 2 (Îe) A-i umbla (cuiva) gura ca la (o) ~ (sau ca la țărci) sau a vorbi ca o ~ A vorbi mult și fără rost. 3 (Îe) A sta ca ~ca în par A fi gata de plecare. 4 (Îe) Sare cu ~ca din par în par Se zice despre cineva care n-are astâmpăr. 5 (Îs) Cap de ~ Se zice despre un om prost. 6 (Iht; reg; îc) ~-de-mare Scoicar (Haematopus ostralegus). 7 (Iht; îac) Pescărel (Alcedo atthis). 8 (Trs; Mol; îc) ~-de-iarnă Numele unei păsări din genul sfrânciocilor, nedefinită mai îndeaproape (Lanius). 9 (Dep) Epitet dat unei persoane (mai ales unui bărbat) care merge iute și săltat. 10 (Fig; dep) Gură (considerată ca organ al vorbirii). 11 (Dep) Epitet dat unei femei limbute. 12 (Reg) Nume dat unui obicei practicat de Anul Nou Si: brezaie (1), capră (21). 13 (Ban) Dansul popular chindia. 14 (Trs; îcs) De-a sarea Numele unui joc de copii, nedefinit mai îndeaproape.

țearcă sf vz țarcă¹

ȚARCĂ (pl. -ăroi) sf. Mold. tr.-Carp. 🐦 = COȚOFANĂ1: pe cîte un măcieș sălbatic, țărcile se adunau gâlcevitoare (GRL.); cînd cîntă țarca pe lîngă casă, are sa-ți vie oaspeți (GOR.); dacă în zori de zi, din cuibul de ~ numai una sboară afară, putem ști că de bună seamă va să plouă (MAR.) [ung. szárka].

ȚARCĂ, țărci, s. f. 1. (Ornit.) Coțofană. ◊ Expr. A-i umbla (cuiva) gura ca la (o) țarcă = a fi limbut, a vorbi mult și fără rost. A sta ca țarca în par = a fi gata de plecare. 2. Fig. (Depr.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). 3. Epitet depreciativ dat unei femei care vorbește mult. – Din magh. szarka.

TELCI s. n. v. terci.

ȚARCĂ, țărci, s. f. 1. Coțofană. Răsfoiam volumul... și ascultam, abia acum trezit la realitățile înconjurătoare, o țarcă. SADOVEANU, N. F. 164. Tudorică Maslină sărea ca o țarcă de pe «butuc». HOGAȘ, DR. II 102. A prins a să aduna pasări fel de fel: vulturi... țărci. RETEGANUL, P. V 65. ◊ Expr. A-i umbla cuiva gura ca la (o) țarcă (sau ca la țărci) = a fi limbut, a vorbi mult și fără rost. «Li îmblă gura ca și la țărci» sau, după cum spun romînii dîn Muntenia, «li merge gura ca la o coțofană». MARIAN, O. II 60. A sta ca țarca-n par = a fi gata de plecare. Fură ouăle de sub țarcă, se spune (cu o nuanță depreciativă) despre cineva (mai ales despre un hoț) care e dibaci și șiret. 2. Fig. Epitet dat unei femei vorbărețe, limbute; gaiță. Pre femeile limbute, cărora li îmblă gura prea des, le poreclesc «țărci». MARIAN, O. II 60. ♦ (Rar) Epitet dat unei persoane care merge prea iute și săltînd. Pre bărbații lungi în picioare, cari merg prea iute și tot sar încolo și-ncoace, romînul îi numește... «țarcă». MARIAN, O. II 60.

ȚARCĂ țărci f. 1) pop. Pasăre sedentară, de talie medie, cu aripi scurte și coadă lungă, cu penaj alb-negru foarte gălăgioasă și hrăpăreață; coțofană. 2) fig. peior. Femeie guralivă. [G.-D. tărcii] /<ung. szarka

terciu n. mămăligă semilichidă ce țăranul o mănâncă cu brânză ori cu zeamă de prune: cine are piper mult, bagă și în terciu PANN. [Origină necunoscută].

țarcă f. Zool. Mold. coțofană. [Și sarcă Tr. = ung. SZARKA (printr’un intermediar săsesc)].

sárcă V. țarcă.

țárcă f., pl. e și țărcĭ (din sarcă [Trans. Maram.], d. ung. szarka, țarcă [ca țarțam d. ung. szerszám], d. vsl. svraka, țarcă, de unde vine și sîrb. staka, svraka, švraka, bg. svraka, rus. soróka. V. tarcat, sfrancĭoc, știrică). Mold. nord. Trans. Coțofană.

terci s. n., pl. terciuri

terci s. n., pl. terciuri

terci s. n., pl. terciuri

terci

țarcă (pop.) s. f., g.-d. art. țărcii; pl. țărci

țarcă (pop., reg.) s. f., g.-d. art. țărcii; pl. țărci

țarcă s. f., g.-d. art. țărcii; pl. țărci

terciu, -ciuri.

țarcă, țărci.

terci (-iuri), s. n. – Mămăligă foarte moale, coleașă. Origine necunoscută, poate expresivă; dar nu e atestată rădăcina cu care s-ar putea pune în legătură. Explicația din Germ. Sterz (Cihac, II, 532; Tiktin) este greu de admis. – Der. terciui, vb. (a face terci); terciuială, s. f. (acțiunea de a face terci).

țarcă (-țărci), s. f. – Coțofană (Pica caudata). Mag. szarka, din sl. svraka (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 429; Gáldi, Dict., 165), cf. slov. sraka, rus. soroka. În Trans. și Mold.

țarcă, țărci s. f. (peior.) 1. gură 2. femeie care se mișcă și vorbește mult

TERCI s. 1. păsat, (reg.) cir, meșniță, rișcașă. (A mâncat ~ de mălai.) 2. (înv. și reg.) mlat, (reg.) coleașă, letiu, (Mold.) clic. (Mămăliga foarte moale se numește ~.)

TERCI s. 1. păsat, (reg.) cir, meșniță, rișcașă. (A mîncat ~ de mălai.) 2. (înv. și reg.) mlat, (reg.) coleașă, letiu, (Mold.) clic. (Mămăliga foarte moale se numește ~.)

ȚARCĂ s. v. coțofană, gura.

țarcă s. v. COȚOFANĂ. GURĂ.

țárcă, s.f. v. sarcă („coțofană”).

țarcă, s.f. – v. sarcă („coțofană”).

țarcă, s.f. – 1. Sarcă, coțofană (Pica caudata). 2. (Ref. la capre) Negru cu alb (Precup 1926). – Din magh. szarka (< sl. svraka).