terțiu², ~ie [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 208/4 / V: (reg) întâr~, înterț, ~in sm, a, înter~, tarțău, int~, întăr~, înterțâu, tărsâu, tărsiu, tărtău, tărțăl, tărțău, tărțâi, tărțâu, tăr~, tărsău, tărsâu, târsiu, tărțău, târțâu, târ~, târzâu, ~rsân, terț, ~țău, ~țâi, ~țâu, ~țeu, tirtău, tor~ sm, târță sf, târțeie sfp / Pl: ~ii / E: ns cf lat tertius] 1-2 (Reg) sm, a (Berbec) a cărui limită de vârstă variază, după regiuni, de la un an la trei ani. 3 a (Îrg; d. bovine, îf înterțiu) A căror limită de vârstă variază, după regiuni, de la un an la trei ani. 4 sm (Reg; fig; îf târțău, terțău) Copilandru (1).

terțiu m. berbece de trei ani în jos. [Și tărțiu, înterțiu: cf. lat. TERTIUS].

terțíŭ, -íe adj. (lat. *tertivus îld. tĕrtius, al treilea. Cp. cu anțărț). Intrat într’al treilea an, mior: berbec terțiŭ (Șez. 9, 55). – Și tîrțiŭ (R. S. GrS. 6, 54), și înterțiŭ (Let. 2, 33, și Șez. 3, 17).

tarțău sm vz terțiu²

tărsâu sm vz terțiu²

tărsiu sm vz terțiu²

tărtău¹ sm vz terțiu²

tărțăl sm vz terțiu²

tărțău sm vz terțiu²

tărțâi sm vz terțiu²

tărțâu sm vz terțiu²

tărțiu sm vz terțiu²

târsău¹ sm vz terțiu²

târsâu sm vz terțiu²

târsiu sm vz terțiu²

târță² sf vz terțiu²

târțău² sm vz terțiu¹

târțâu sm vz terțiu²

târțeie sfp vz terțiu²

târțiu sm vz terțiu²

târzâu sm vz terțiu²

tersân sm vz terțiu²

terț¹ sm vz terțiu²

terțău sm vz terțiu²

terțâi sm vz terțiu²

terțâu sm vz terțiu²

terțeu sm vz terțiu²

terțin, ~ă sm, a vz terțiu²

tirtău sm vz terțiu²

torțiu sm vz terțiu²

tărțiu a. și m. V. terțiu.

tîrțiu, V. terțiŭ.

terțiu s. m., adj. m., f. terției; pl. m. și f. terții

terțiu (-ie), adj. – (Berbec) care are peste doi ani. – Var. tîrțiu, interțiu, (în)tărțîu. Lat. tertĭus, al cărui rezultat normal, *terți, a primit suf. -iu, ca negriu < negru, suriu < sur etc. După Pușcariu 1740 și REW 8679, de la un lat. *tertῑvus: după Tiktin, din lat. in tertĭo (anno), cu ideea că ar fi vorba de o formație cultă; după Giuglea, Contribuții, 20 și Candrea, din lat. *tertianeus. Cf. anțărț, terță.

tărțiu (terțiu), tărții (terții), s.m. (pop.) berbec de trei ani.

TERȚIU subst. „berbec de doi ani” (Enc) 1. – Mereuță și Al. (Vr C 104). 2. Terțău, Tănasie (Vr C 180). 3. Tirțești s., mold.; cf. Țîrțescu prof. Lic. Ploești, 1905, v. Țerț.