tenchi² [At: (a. 1749) GCR II, 45/3 / V: (înv) țe~ / Pl: ~uri sn / E: tc tenk] 1 sn (Tcî) Măsură de greutate egală cu a patra parte dintr-un dram¹ (1). 2 sm (Reg)Monedă măruntă cu valoare mică. 3 sm (Reg; pex) Lucru de nimic Si: (reg) bagatelă. 4 av (Reg) Deloc.

tenchi¹ sm [At: ECONOMIA, 35/16 / V: (reg) teanc, tean~, ~nche, ~nghi, ~nti, ton~, tun~ / Pl: ~ / E: mg tengeri (buza)] (Bot) 1 (Trs) Porumb (Zea mays). 2 (Trs) Știulete de porumb. 3 (Trs) Boabe desprinse de pe știulete. 4 (Reg) Con² de brad. 5 (Reg) Alac (Triticum monococcum). 6 (Reg) Alac (Triticum spelta).

TENCHI, tenchiuri, s. n. (Turcism învechit) A patra parte dintr-un dram. Din acest praf... să se dea cîte un tenchi la trei-patru ceasuri. PISCUPESCU, O. 257.

TENCHI, tenchiuri, s. n. (Turcism înv.) A patra parte dintr-un dram. – Tc. denk.

1) tenchĭ m., pl. tot așa (ung. tönk, strujan, și tengeri, popușoĭ). Ban. Trans. Popușoĭ, porumb.

2) tenchĭ n., pl. urĭ (turc. [d. pers.] tenk, denk, greutate, mică măsură: ngr. téngi, sfert de drahmă). Vechĭ. Sfert de dram.

penche^[1] sn vz tenchi¹ corectat(ă)

teanc³ sm vz tenchi¹

teanchi sm vz tenchi¹

tenche sm vz tenchi¹

tenghi sm vz tenchi¹

tenti sm vz tenchi¹

tonchi sm vz tenchi¹

tunchi sm vz tenchi¹

țenchi² sm vz tenchi²

țenchi⁴ s [At: ALR I, 1726/552 / Pl: ? / E: fo] (Mol; îe) A da în ~ A închina cu paharul, ciocnind.

țenchi³ sn [At: SIMION DASC., LET. 105 / Pl: ~uri / E: ns cf țeh²] 1 (Înv) Semn care marchează hotarul unui teritoriu. 2 (Înv; pex) Hotar. 3 (Înv; îe) A umbla din ~ în ~ A umbla din loc în loc după ceva. 4-5 (Înv; îe) A umbla în ~ după (ceva sau cineva) A căuta cu orice preț a obține ceva (sau a găsi pe cineva) de care e mare nevoie. 6 (Mun; Olt; îe) A da din ~ în ~ A se zbate pentru a ieși dintr-o situație dificilă. 7 (Îe) A pune ~ (sau ~ul) (unui lucru, unei situații) A face să înceteze. 8 (Înv; fig) Perioadă a vieții. 9 (Înv; fig) Sfârșit al vieții. 10 (Îrg) Semn făcut pe un vas în locul până unde ajunge vinul Si: (înv) țanc² (7), țăncușă (4). 11 (Îrg; îe) A lua ~ de la un vas A măsura cu țancul² (1) cantitatea de lichid dintr-un vas. 12 (Înv) Scop.

țenchi¹ sm [At: PAMFILE, J. III, 29 / E: nct] (Csnp) Numărul 5 în formulele de eliminare la jocurile de copii.

tenchiu n. Tr. Bot. alac roșu: când săpai tenchiul pe coaste POP. [Ung. TÖNK, strujan].

tenchiu m. od. a patra parte dintr’un dram. [Turc. TENK].

tenchi (-iuri), s. n. – Greutate înv., egală cu 0,795 g în Munt. și 0,8088 g în Mold. – Mr. tenghe. Tc. tenk (Șeineanu, II, 356), cf. ngr. τέγγι, bg. denk. Sec. XIX, înv.

țenchi (-i), s. m. – 1. Porumb. – 2. Plantă graminee, Triticum monococcum. Mag. tengeri „porumb” (Tiktin; Candrea).

TENCHI s. v. alac, grâu moale, porumb.

tenchi s. v. ALAC. GRÎU MOALE. PORUMB.

ȚENCHI s. v. ciocârlie.

țenchi s. v. CIOCÎRLIE.

TENCHI s.n. (ȚR) Măsură de greutate. Fierbe-l într-o ulcea smănțuită . . . cu un tenchiu de cuișoare întregi. CARTE DE BUCATE. Etimologie: tc. tenk.

ȚEANCHI s.n. (Mold.) 1. Semn care marchează hotarul unui teritoriu; graniță, hotar. Acesta Mahomet Țara Muntenească și Machidonia au supus șt țenchiul sau hotarul turcesc . . . l-au mutat. URECHE; cf. CANTEMIR, HR. ◊ Fig. Precum prieteșugul, așe neprieteșugul hotarăle și țenchiurile sale are. CI, 176. ♦ Limită de timp. Strîmtoarea vremii și mai vîrtos lipsa unor istorici foarte de treabă țenchiu sfîrșitului mi-au abătut. CANTEMIR, HR. ◊ Loc. vb. A pune țenchi(ul) = a face să înceteze. De vom avea zile și nu va hi pus preavecinicul sfat puternicului Dumnedzău țării aceștiia țenchi și soroc de sfirșire. M. COSTIN; cf. AXINTE URICARIUL; CANTEMIR, HR. ♦ Sfîrșitul vieții, soroc. I-au tăiat capul . . . Așa au petrecut lancul-Vodâ țenchiul său. URECHE; cf. M. COSTIN. 2. Țintă, scop. Țeanchiul cel ce din a lor cuconie a agiunge siliia să agiungă. CD 1698, 16^r. Că omul ... în puține lucruri de la țenchiu poate rătăci. NCCD, 287; cf. CANTEMIR, IST.; CANTEMIR, HR.; CD 1770, 13^v. ◊ Fig. Mai aproape de țenchiul voroavei meăle să mă lipesc. CANTEMIR, IST. Variante: țănchi (CD 1770, 18^v), țenchi (URECHE; M. COSTIN; CANTEMIR, IST.; CANTEMIR, HR.; AXINTE URICARIUL). Etimologie necunoscută. Cf. sîmcea; pravăț (1), proașcă (3); v i g.

ȚENCHI s. n. v. țeanchi.

țenchi s.n. (înv.) 1. semn de graniță. 2. limită, sfârșit. 3. scop, țel.