3 intrări

45 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TEME, tem, vb. III. 1. Refl. A simți teamă, a fi cuprins de frică. ◊ Expr. Cine e mușcat de șarpe se teme și de șopârlă = cel pățit e fricos, prevăzător. Mă tem că... = mi se pare că..., socotesc că..., am sentimentul (neplăcut) că... ♦ A fi îngrijorat, a-și face griji. 2. Tranz. (Pop.) A bănui, a suspecta pe cineva de infidelitate; a fi gelos. – Lat. timere.

TEME, tem, vb. III. 1. Refl. A simți teamă, a fi cuprins de frică. ◊ Expr. Cine e mușcat de șarpe se teme și de șopârlă = cel pățit e fricos, prevăzător. Mă tem că... = mi se pare că..., socotesc că..., am sentimentul (neplăcut) că... ♦ A fi îngrijorat, a-și face griji. 2. Tranz. (Pop.) A bănui, a suspecta pe cineva de infidelitate; a fi gelos. – Lat. timere.

teme2 [At: PSALT. HUR. 8477 / V: (din necesități de versificație) ~a / Pzi: tem, (înv) 5 nu temereți / E: ml timēre] 1 vr A avea sentimentul fricii Si: a se înspăimânta, a se speria, (reg) a se teși (9). 2 vr A fi îngrijorat. 3 vr (Fam; îe) Mă tem că... Mi se pare că... 4 vr (Pop; îe) Nu te ~ Se spune pentru a întări o afirmație. 5 vt (Pop) A fi gelos. 6 vr (Pfm; îe) Cine se ~ de șarpe se ~ și de șopârlă Cel pățit e fricos, prevăzător.

teme1 sf [At: ANON. CAR. / Pl: ? / E: srb teme] (Ban; Olt) Creștetul capului1 (1).

TEME, tem, vb. III. 1. Refl. A fi cuprins de sentimentul fricii, a simți teamă. V. speria, înspăimînta. Ca o umbră Strălucind argintiu în clara noapte S-apropie... O, nu te teme-mi zice. EMINESCU, O. IV 108. ◊ (Motivul fricii se indică prin determinări introduse prin prep. «de») Nu mă tem eu de blestem. BENIUC, V. 18. Nu mă tem de moarte, dimpotrivă. TOPÎRCEANU, B. 93. Se temea de asprimea tată-său. CREANGĂ, P. 89. (În proverbe și zicători) Apără-mă de găini, că de cîini nu mă tem, se spune despre cineva care se pretinde curajos, dar care dă semne de frică în fața celei mai mici primejdii. Cine e mușcat de șarpe se teme și de șopîrlă (= omul pățit e fricos). (Expr.) A se teme și de o umbră (sau de umbra lui) v. umbră. ◊ (Motivul fricii se indică printr-o completivă introdusă prin conj. «să» sau «că» ori printr-un verb la infinitiv) Singur am rămas de cînd te-ai dus Și mă tem să stau așa. D. BOTEZ, P. O. 44. Mă tem a-l mai privi: Azi, sarcastic, el ar fi Gata să-mi răspundă. COȘBUC, P. I 262. ◊ Tranz. (Rar) Tu, ce nu temi furtuna și durerea, De ce să tremuri la a mea privire? EMINESCU, O. IV 108. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «pentru» sau de propoziții completive introduse prin conj. «că» sau «să», indicînd motivul îngrijorării) A fi îngrijorat, a-și face griji. De ce se teme pentru ziua de mîine? C. PETRESCU, C. V. 273. Ea numai pentru brîu se teme, Că vor afla dușmanii vreme Să-i fure-ntr-asta brîul ei. COȘBUC, P. I 123. Temîndu-se împăratul să nu i se întîmple ceva de rău, a făcut sfat. CREANGĂ, P. 85. ◊ Expr. Mă tem că... = mi se pare că..., socotesc că..., mi-e teamă că... Bine-ar fi să fie cum credeți voi, fraților, dar mă tem că noi om rămînea cu vorbele și alții cu pămînturile. REBREANU, R. I 194. De le-oi mai pune pe jaratic, mă tem că din belte s-or priface în balmuș. ALECSANDRI, T. I 31. ◊ Tranz. (Complementul indică obiectul care deșteaptă îngrijorare) Femeia, încolțită de spaimă, a început să-i teamă viața. POPA, V. 313. Frică mi-i și de-mneavoastră și-mi tem spinarea. MIRONESCU, S. A. 90. «Vai, brîul meu! – gemea copila. «Atît de mult eu l-am temut, Dar Făt-Frumos descinsu-mi-l-a!». COȘBUC, P. I 125. (Fig.) De veacuri fruntea nu ți-o temi, Ții piept cînd vin furtuni năval. IOSIF, PATR. 7. (Expr.) A-și teme cojocul v. cojoc. 3. Tranz. A bănui, a suspecta, a fi gelos (pe cineva). Se măritase de multe ori și cum o luau bărbații, o și temeau. CAMILAR, N. II 33. A dus casă grea cu Catinca. Era rea de gură și-l temea. SADOVEANU, O. VIII 89. El se făcu dîrz, începînd a-și teme nevasta. ISPIRESCU, L. 385. Că bărbatul rău mă teme, Nici de-un pas el nu-mi dă vreme. ALECSANDRI, P. P. 324.

TEME, tem, vb. III. 1. Refl. A fi cuprins de sentimentul fricii, a simți teamă. ◊ Expr. Cine e mușcat de șarpe se teme și de șopîrlă = cel pățit e fricos, prevăzător. Mă tem... = mi-e teamă că..., mi se pare că..., socotesc că... ♦ A fi îngrijorat, a-și face griji. 2. Tranz. (Pop.) A fi gelos; a bănui, a suspecta pe cineva de infidelitate în căsnicie. – Lat. timĕre (= timere).

A SE TEME mă tem intranz. 1) A fi stăpânit de teamă; a avea teamă. ◊ ~ și de umbra sa, (~ și de o umbră) a fi foarte fricos. Cine e mușcat de șarpe, se teme și de șopârlă cel pățit devine foarte prevăzător. 2) A fi cuprins de neliniște; a fi cuprins de griji; a se neliniști; a se îngrijora; a se agita; a se frământa. ◊ Mă tem că... mi se pare că...; cred că.... /<lat. timere

A TEME tem tranz. pop. (soțul, soția) A bănui de infidelitate. /<lat. timere

teme v. 1. a se simți apăsat de idea unui rău posibil și probabil, a-i fi frică de ceva amenințător: de ce se teme omul, nu scapă; 2. a fi gelos: începu a-și teme nevasta ISP. [Lat. TIMERE].

TEMĂ, teme, s. f. 1. Idee principală care este dezvoltată într-o operă, într-o expunere; subiect; aspect al realității care se reflectă într-o operă artistică. ◊ Loc. prep. Pe tema... = în jurul problemei..., despre problema... 2. Motiv melodic dintr-o piesă muzicală. ◊ Temă cu variațiuni = compoziție muzicală care constă în enunțarea unei teme și în valorificarea ei prin diferite transformări ulterioare. 3. Exercițiu scris dat școlarilor, studenților etc. pentru aplicarea cunoștințelor dobândite. 4. (Lingv.) Grupare de elemente din structura unui cuvânt, constituită din rădăcină, urmată de o vocală tematică și adesea de unul sau mai multe sufixe (gramaticale sau lexicale) ori precedată de prefixe și caracterizată prin faptul că este comună formelor unuia și aceluiași cuvânt. – Din lat. thema. Cf. fr. thème, it. tema.

TEMĂ, teme, s. f. 1. Idee principală care este dezvoltată într-o operă, într-o expunere; subiect; aspect al realității care se reflectă într-o operă artistică. ◊ Loc. prep. Pe tema... = în jurul problemei..., despre problema... 2. Motiv melodic dintr-o piesă muzicală. ◊ Temă cu variațiuni = compoziție muzicală care constă în enunțarea unei teme și în valorificarea ei prin diferite transformări ulterioare. 3. Exercițiu scris dat școlarilor, studenților etc. pentru aplicarea cunoștințelor dobândite. 4. (Lingv.) Grupare de elemente din structura unui cuvânt, constituită din rădăcină, urmată de o vocală tematică și adesea de unul sau mai multe sufixe (gramaticale sau lexicale) ori precedată de prefixe și caracterizată prin faptul că este comună formelor unuia și aceluiași cuvânt. – Din lat. thema. Cf. fr. thème, it. tema.

te2 sf [At: SADOVEANU, O. XII, 52 / Pl: ~me / E: fr !thèmes cf gr Θέμα] 1 (Rar) Diviziune a Imperiului Roman de Răsărit care a înlocuit provincia. 2 (Pex) Țară.

te1 sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~me / E: ngr Θέμα, lat thema, ger Thema, fr théme, it tema] 1 Idee principală care este dezvoltată într-o operă, într-o expunere Si: subiect, (agm) tim (1). 2 Aspect al realității care se reflectă într-o operă artistică. 3 (Îlpp) Pe tema... În jurul problemei... 4 Unitate muzicală caracteristică, reprezentând ideea de bază în dezvoltarea unei creații de proporții mai mari Si: motiv. 5 (Muz; îs) ~ cu variațiuni Compoziție muzicală care constă în enunțarea unei teme1 (4) și în valorificarea ei prin diferite transformări ulterioare. 6 Exercițiu scris dat școlarilor, studenților etc. pentru aplicarea cunoștințelor dobândite Si: (înv) tablă (21). 7 (Lin) Grupare de elemente din structura unui cuvânt, constituită din rădăcină împreună cu eventualele sufixe sau prefixe și caracterizată prin faptul că este comună numai formelor unuia și aceluiași cuvânt Si: (înv) tulpină1 (16). 8 (Teh; îs) ~ de proiectare Document care stă la baza executării unui proiect de construcție și în care sunt indicate elementele impuse construcției.

TEMĂ, teme, s. f. 1. Aspect al realității care se reflectă într-o operă artistică; problemă principală dezvoltată într-o expunere; subiect. V. teză. Scene de pe front și din spatele frontului unde acționează partizanii, iată temele bogate care inspiră pictorii și sculptorii sovietici. STANCU, U.R.S.S. 58. Nu tema morală ori imorală face moralitatea ori imoralitatea producțiunei artistice, ci felul tratării acestei teme de către artist. GHEREA, ST. CR. II 276. ◊ Loc. prep. Pe tema... = în jurul problemei..., despre problema... Discuții pe tema pregătirii profesionale. ♦ Motiv melodic dintr-o piesă muzicală. Căuta mult pînă ce găsea tema principală. După ce se fixa asupra temei principale, lucra întreaga compoziție... cu ușurință. STANCU, U.R.S.S. 88. Drumul Oltului prin lume e un cîntec neîntrerupt, un lung poem simfonic, căruia mereu i se adaugă noi melodii și teme. BOGZA, C. O. 125. 2. Exercițiu scris dat școlarilor, pentru aplicarea cunoștințelor dobîndite. Ne dete la regula de trei tema următoare. CREANGĂ, A. 76. 3. Parte a unui cuvînt constituită din rădăcină, la care se adaugă desinențele sau sufixele. Toponimicele romînești cu tema desn- aparțin, aproape în întregime, unor ape curgătoare. IORDAN, N. L. 87.

TE s.f. 1. Subiect, materie, problemă (principală) care urmează să fie lămurită; ideea fundamentală care se dezvoltă într-o expunere, într-o operă literară etc. ♦ Grup de fenomene, de aspecte ale vieții materiale și spirituale prezente în opera de artă. ♦ Motiv melodic al unei compoziții muzicale, pe care se compun variațiunile. 2. Subiect de compoziție pentru școlari. ♦ Lucrare (scrisă) pregătită de un școlar. 3. (Gram.) Parte a unui cuvînt alcătuită de rădăcină, împreună cu prefixele și sufixele. [Cf. fr. thème, it. tema, lat. thema < gr. thema – subiect].

TE s. f. 1. subiect, problemă principală care se dezvoltă într-o expunere; aspect al vieții care se reflectă într-o operă artistică. 2. motiv melodic al unei compoziții muzicale pe care se compun variațiunile. 3. lucrare scrisă dată elevilor pentru aplicarea cunoștințelor. 4. (lingv.) parte a unui cuvânt alcătuit din rădăcină (împreună cu prefixele și sufixele), comună numai unuia și aceluiași cuvânt. 5. (mil.) ~ tactică = plan stabilit pentru a servi ca bază studiului teoretic sau practic, cu sau fără trupe, al unei operații de război. (< fr. thème, lat., gr. thema, it. tema)

TEMĂ ~e f. 1) Idee fundamentală tratată într-o lucrare (științifică, artistică etc.). ~ actuală. 2) Frază sau peisaj care formează desenul melodic sau ritmic al unei compoziții muzicale; motiv. ~ cu variații. 3) Lucrare scrisă dată spre executare (acasă) elevilor sau studenților. 4) lingv. Parte a cuvântului care, pe lângă rădăcină, poate cuprinde sufixe sau prefixe și este comună formelor flexionare ale cuvântului. ~ nominală. ~ verbală. [G.-D. temei] /<lat., ngr. thema, fr. thême, germ. Thema

temă f. 1. subiect de tratat, materie de desvoltat: o temă interesantă; 2. ceeace se dă școlarilor să traducă din limba lor într’alta ce vor s’o învețe: temă grecească; 3. gram. radicalul unei vorbe; 4. Muz. arie pe care se compun variațiuni.

tem (mă), -út, a téme v. refl. (lat. timére, it. temére, pv. cat. pg. temer). Mĭ-e frică, mĭ-e teamă, îs îngrijorat să nu mi se întîmple ceva răŭ: mă tem să nu cad în apă. V. tr. Îs gelos, mă tem să nu mă trădeze: îșĭ temea nevasta.

*témă f., pl. e (vgr. théma, lucru pus. V. ana-temă). Subĭect, materie (de tratat, de dezvoltat): a trata o temă ingrată. Traducere de școală din limba maternă în alta: temă latină, germană (V. versiune). Gram. Rădăcina unuĭ cuvînt. Muz. Motiv pe care se compune o bucată de contrapunct orĭ de variațiunĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

teme (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă tem, 3 sg. se teme, imperf. 1 sg. mă temeam; conj. prez. 1 sg. să mă tem, 3 să se tea; imper. 2 sg. afirm. teme-te; ger. temându-mă; part. temut

!teme (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se teme, imperf. 3 sg. se temea, perf. s. 1 sg. mă temui; conj. prez. 3 să se teamă; ger. temându-se; part. temut

teme vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tem, imperf. 3 sg. temea; perf. s. 1 sg. temui; conj. prez. 3 sg. și pl. teamă; part. temut

te s. f., g.-d. art. temei; pl. teme

te s. f., g.-d. art. temei; pl. teme

te s. f., g.-d. art. temei; pl. teme

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

TEME vb. 1. a se speria, (înv.) a se stidi, (arg.) a se târși. (Nu mă ~ de nimic.) 2. v. îngrijora.

TEME s. v. creștet, sinciput, vertex.

teme s. v. CREȘTET. SINCIPUT. VERTEX.

TEME vb. 1. a se speria, (înv.) a se stidi, (arg.) a se tîrși. (Nu mă ~ de nimic.) 2. a se îngrijora, a se neliniști, (înv.) a se griji. (Nu trebuie să te ~ de soarta lui.)

TE s. 1. chestiune, lucru, problemă, subiect, (înv. și reg.) prochimen, (înv.) materie. (Mulțimea și diversitatea temelor discutate; să trecem la tema care interesează.) 2. motiv. (Temă literară, muzicală.) 3. lecție, (înv.) matimă, tablă. (Și-a învățat tema pentru mâine.) 4. (LINGV.) (înv.) tulpină. (Tema unui cuvânt.)

TE s. 1. chestiune, lucru, problemă, subiect, (înv. și reg.) prochimen, (înv.) materie. (Mulțimea și diversitatea ~elor discutate; să trecem la ~ care interesează.) 2. motiv. (~ literară.) 3. lecție, (înv.) matimă, tablă. (Și-a învățat ~ pentru mîine.) 4. (LINGV.) (înv.) tulpină. (~ unui cuvînt.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

teme (-m, -mut), vb.1. A fi îngrijorat. – 2. A avea frică de... – 3. (Refl.) A-i fi frică, a simți teamă. – 4. (Refl.) A bănui, a suspecta, a pune la îndoială. – 5. (Refl.) A presimți, a prevedea. – Istr. temu. Lat. tĭmēre, prin intermediul unei forme populare *tῑmēre (Pușcariu 1726; REW 8737), cf. it. temere, prov., sp., port. temer, cat. tembre. Sensul tranzitiv este rar în prezent. Pușcariu, Lr., 277, explică forma refl., prin influența sl. bojati se; dar cf. construcția sp. me temo que. Der. temător, adj. (timid, bănuitor); netemător, adj. (îndrăzneț, încrezător); teamă, s. f. (frică, neliniște, temoare), postverbal de la teme (după Pușcariu 1723 și Tiktin, din lat. tima; după ipoteza improbabilă de Roesler, din gr. δεïμα); teamăt, s. n. (înv., teamă); temoare, s. f. (înv., teamă), cf. REW 8738; temut, adj. (care inspiră teamă); temut, s. n. (teamă, gelozie).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

te s.f. 1. În limbile cu structură internă bogată a cuvintelor, denumește secvența alcătuită din rădăcină și un sufix numit „tematic”, secvență care stă la baza creării unui număr de forme din paradigmă, în timp ce pentru alte forme este selectată altă temă. 2. În terminologia GBx, în teoria rolurilor tematice, denumește unul dintre rolurile atribuite de capul verbal. 3. În teoria funcțiilor pragmatice (vezi funcție), denumește una dintre cele două funcții pragmatice ale unui enunț; 4. În teoria textului, tema frazei (Școala de la Praga), ca unitate lingvistică neaccentuată în frază (N. Chomsky).

TEMA DE ZBOR exercițiu care trebuie executat fără abatere de la metodologia de pregătire pentru a nu periclita securitatea zborului. În funcție de gradul de pregătire al pilotului sau al parașutistului nivelul temei de zbor devine mai complex.

temă (fr. thème; germ. Thema; engl. theme; it. tema), ideea muzicală integral expusă, cu sens de sine stătător. Particularitățile expresive și structurale ale t. depind de particularitățile stilului* și ale formei* muzicale în care se încadrează și, implicit, de specificul travaliului (v. dezvoltare) la care urmează să fie supusă. Astfel, t. de fugă* – ale cărei dimensiuni oscilează între un motiv* și o perioadă (1) – este adecvată tratării prin modalități preponderent contrapunctice (augmentare* și diminuare* ritmică, inversare*, recurență etc.); temele sonatei* – acoperind fiecare aprox. o perioadă – sunt construite pe de o parte în funcție de opoziția care se instituie între ele, iar pe de altă parte în funcție de operațiile dezvoltatoare la care urmează să fie supuse; t. ciclului variațional (sau a temei cu variațiuni) se distinge prin capacitatea de a suporta un amplu travaliu variațional; t. (sau temele) rondo*-ului – depășind în general lungimea unei fraze* – au structuri relativ mai simple și adoptă un ton relaxat, destins. T. cu variațiuni gen (I, 2) (de ex. în cadrul sonatei); se distinge prin capacitatea de a suporta un amplu travaliu variațional [v. variație (1)]. Având ca punct de plecare o t. proprie și, cu precădere, una preluată din creația altor compozitori (sau din cea anonimă, inclusiv folclorică), variațiunile modifică treptat t. prin procedee ornamentale* și figurative*, contururile acesteia rămânând recognoscibile, dată fiind păstrarea unor piloni melodici și, mai ales, armonici. Tonalitatea (2) rămâne pe parcursul variațiilor cea de bază, singura abatere permisă fiind (în cazul unei t. majore*) o temporară înscriere a uneia dintre variații în omonima* minoră*. Sunt mai rare cazurile în care, în cadrul t. cu variațiuni de tip „ornamental”, se apelează și la procedee contrapunctice*, de felul acelora întâlnite în passacaglie* sau în ciaconă*; uneori, ciclul poate sfârși (ca la Beethoven, Brahms, Reger) printr-o fugă*. Când ciclul este mai evoluat, se disting subcicluri, marcate de revenirea periodică a t. (la rându-i mai mult sau mai puțin modificată).

TE s. f. (cf. fr. thème. it. tema, lat. thema, gr. thema „subiect”): parte a unui cuvânt alcătuită din rădăcina acestuia + prefixul și sufixul cu care este format, comună tuturor formelor flexionare ale cuvântului. ◊ ~ lexicală: t. comună întregii flexiuni a unui cuvânt, caracterizată prin prezența unor afixe (prefixe și sufixe) cu valoare exclusiv lexicală (de elemente care contribuie la formarea unor cuvinte noi). Din acest punct de vedere, unele t. lexicale pornesc de la substantive și adjective și în acest caz se numesc t. lexicale nominale, ca de exemplu: substantivele copiliță (< copil + iță) și bunătate (< bun + -ătate), verbele înfrumuseța (< în- + frumusețe- + -a) și înroși (< în- + roșu + -i) sunt formate de la t. lexicale nominale, altele însă pornesc de la verbe și în acest caz se numesc t. lexicale verbale, ca de exemplu: substantivele scuturătură (< scutura + -ătură) și prefăcătorie (< preface + -ător + -ie) sunt formate de la t. lexicale verbale. ◊ ~ flexionară: t. specifică unei singure forme sau unui grup de forme ale unei părți de vorbire, ca de exemplu tăcea (t. flexionară a imperfectului), tăcu (t. perfectului simplu), iar tăcuse (t. mai mult ca perfectului) – valabile pentru toate persoanele și numerele la aceste timpuri (la ele se adaugă desinențele de persoană și de număr).

TEMĂ (< fr. thème < lat. thema < gr. thema, subiect) Fenomenele, aspectele vieții materiale, adică situațiile, motivele, locurile, obiceiurile reflectate într-o operă literară sau artistică în genere și care converg spre un sens unic. Din gruparea tematică a realității, prin diferite interpretări și combinații, au izvorît temele majore ale literaturii și ale artei: dragostea, ura, parvenitismul, arivismul, lupta pentru libertatea națională și socială, lupta pentru construirea socialismului ș.a. Marile opere ale literaturii și artei au izvorît din aceste teme majore, printr-o tratare originală, în funcție de condițiile istorice concrete, precum și în funcție de personalitatea artistică a creatorilor. Uneori, temele se disting și în funcție de tipul de erou în jurul căruia se polarizează opera. În critică, tema constituie un element important de cercetare, iar în literatura comparata, studiul evoluției tematicii în literatura diferitelor popoare formează obiectul unei discipline, anume tematologia.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

TEME vb. 1. Temătoriu, Ion (Vr C 105). 2. Prob. Teameș (Dm; C Ștef); – țig. (16 B I 13) sau < Temeș < Timotei (Partea I-a). 3. Temere buc. (C Cos IV).

TIMEO DANAOS ET DONA FERENTES (lat.) mă tem de danai chiar și când aduc daruri – Vergiliu, „Eneida”, II, 49. Cuvintele prin care marele poet troian, Laocoon, a încercat să-i convingă pe concetățenii săi să nu introducă în cetate calul de lemn lăsat de ahei pe țărm și în care se aflau Odiseu și luptătorii lui.

TIMEO HOMINEM UNIUS LIBRI (lat.) mă tem de omul unei singure cărți – Cugetare a lui Toma d’Aquino, având inițial sensul că cel care cunoaște o singură carte, dar temeinic, este un adversar de temut. Astăzi se aplică celor limitați și fanatici.

Oderint, dum metuant (lat. „Să mă urască, dar să se teamă de mine”) – Această frază, care a slujit ca deviză multor suverani și dictatori sîngeroși, își are originea în tragedia Atreus a poetului roman Lucius Attius (170-94 î.e.n. ). Ea a devenit celebră grație lui Cicero care o explică în lucrarea sa De officiis (I, 28, 97). Cicero spune că poeții trebuie să pună în gura personajelor ceea ce le convine, asa încît ele să gîndească și să vorbească în concordanță cu caracterul lor. De pildă: „dacă l-ai pune pe Minos (regele Cretei renumit pentru integritatea sa) să mă urască dar să se teamă, se va observa că conveniența nu e bine slujită, fiindcă el e cunoscut pentru marea sa probitate. Aceleași cuvinte însă puse în gura lui Atreu (rege al Argosului și Micenei) ar face să aplaude tot teatrul, căci se integrează în caracterul său”. Oderint dum metuant au fost vorbele preferate ale împăratului Caligula, vestit prin furia și isprăvile lui aproape demențiale. Într-o zi, la teatru, privind mulțimea de spectatori, și-a exprimat dorința ca poporul roman să aibă un singur cap, spre a-l putea reteza dintr-o lovitură. Și a adăugat: „să mă urască, dar să se teamă de mine”. Vezi și Incitatus. LIT.

Timeo Danaos et dona ferentes (lat. „Mă tem de greci, chiar cînd aduc daruri”) – Vergiliu, Eneida (II, 49). Sînt vorbele preotului Laocoon, care încearcă astfel să-i convingă pe troieni să nu aducă în cetate calul de lemn (vezi: Calul troian) lăsat de greci ca o pretinsă ofrandă religioasă. Expresia și-a extins sensul: prin Danaos înțelegîndu-se orice dușmani în care nu trebuie să te încrezi. Versul lui Vergiliu începe cu: Quidquid id est, timeo Danaos etc. („Oricum ar fi, mă tem de greci etc.”), dar nu se citează decît ultima parte. E echivalentul cult al dictonului popular: Graeca fides, nulla fides (Credință greacă, nici o credință) – cuvîntul grec, tot cu înțelesul de vrăjmaș. Aceeași părere o aveau latinii și despre cartaginezi, expresia Punica fides (Credință punică) fiind sinonimă cu rea-credința, cu pertidia. Se pare că Vergiliu s-a inspirat din Sofocle, și anume din tragedia Aiax, versul 665: „Darul dușmanului nu-i dar, nu ne folosește niciodată”. Balzac utilizează expresia în romanul César Birotteau: ...„se temea instinctiv, căci toate mamele cunosc, fără să știe latinește, dictonul Timeo Danaos et dona ferenies”. (Opere, vol. V, ESPLA, 1959, pag. 507). LIT.

Timeo hominem unius libri sau Timeo virum unius libri (lat. „Mă tem de omul unei singure cărți”) – Vorbe atribuite teologului Thomas d’Aquino. Se folosesc în dublu sens: 1) omul care a citit o singură carte, dar a citit-o temeinic, e un adversar redutabil, căci stăpînește la perfecție materialul respectiv. 2) omul care nu cunoaște diversitatea de păreri, omul care a citit o singură carte și la ea s-a oprit (cum au fost pe vremuri oamenii a căror întreagă cultură se rezuma la biblie), bazîndu-și pe această carte toate convingerile, este îndeobște un om limitat, un încăpățînat, sau chiar un fanatic, din care pricină e și acesta un om de temut. În ambele cazuri, deci, pe asemenea oameni îi îmbracă perfect formula: Timeo hominem unius libri. LIT.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a se teme și de umbra lui expr. a fi exagerat de fricos, a fi laș.

a-și teme cojocul / pielea expr. a-i fi (cuiva) teamă să nu pățească ceva; a fi fricos.

Intrare: Teme
nume propriu (I3)
  • Teme
Intrare: teme
verb (VT601)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • teme
  • temere
  • temut
  • temutu‑
  • temând
  • temându‑
singular plural
  • teme
  • temeți
  • temeți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • tem
(să)
  • tem
  • temeam
  • temui
  • temusem
a II-a (tu)
  • temi
(să)
  • temi
  • temeai
  • temuși
  • temuseși
a III-a (el, ea)
  • teme
(să)
  • tea
  • temea
  • temu
  • temuse
plural I (noi)
  • temem
(să)
  • temem
  • temeam
  • temurăm
  • temuserăm
  • temusem
a II-a (voi)
  • temeți
(să)
  • temeți
  • temeați
  • temurăți
  • temuserăți
  • temuseți
a III-a (ei, ele)
  • tem
(să)
  • tea
  • temeau
  • temu
  • temuseră
temea
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: temă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • te
  • tema
plural
  • teme
  • temele
genitiv-dativ singular
  • teme
  • temei
plural
  • teme
  • temelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

teme, temverb

  • 1. reflexiv A simți teamă, a fi cuprins de frică. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Ca o umbră Strălucind argintiu în clara noapte S-apropie... O, nu te teme-mi zice. EMINESCU, O. IV 108. DLRLC
    • format_quote Nu mă tem eu de blestem. BENIUC, V. 18. DLRLC
    • format_quote Nu mă tem de moarte, dimpotrivă. TOPÎRCEANU, B. 93. DLRLC
    • format_quote Se temea de asprimea tată-său. CREANGĂ, P. 89. DLRLC
    • format_quote Singur am rămas de cînd te-ai dus Și mă tem să stau așa. D. BOTEZ, P. O. 44. DLRLC
    • format_quote Mă tem a-l mai privi: Azi, sarcastic, el ar fi Gata să-mi răspundă. COȘBUC, P. I 262. DLRLC
    • format_quote tranzitiv rar Tu, ce nu temi furtuna și durerea, De ce să tremuri la a mea privire? EMINESCU, O. IV 108. DLRLC
    • 1.1. A fi îngrijorat, a-și face griji. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote De ce se teme pentru ziua de mîine? C. PETRESCU, C. V. 273. DLRLC
      • format_quote Ea numai pentru brîu se teme, Că vor afla dușmanii vreme Să-i fure-ntr-asta brîul ei. COȘBUC, P. I 123. DLRLC
      • format_quote Temîndu-se împăratul să nu i se întîmple ceva de rău, a făcut sfat. CREANGĂ, P. 85. DLRLC
      • format_quote tranzitiv Femeia, încolțită de spaimă, a început să-i teamă viața. POPA, V. 313. DLRLC
      • format_quote tranzitiv Frică mi-i și de-mneavoastră și-mi tem spinarea. MIRONESCU, S. A. 90. DLRLC
      • format_quote tranzitiv «Vai, brîul meu!» – gemea copila. «Atît de mult eu l-am temut, Dar Făt-Frumos descinsu-mi-l-a!». COȘBUC, P. I 125. DLRLC
      • format_quote tranzitiv figurat De veacuri fruntea nu ți-o temi, Ții piept cînd vin furtuni năval. IOSIF, PATR. 7. DLRLC
    • chat_bubble Apără-mă de găini, că de câini nu mă tem, se spune despre cineva care se pretinde curajos, dar care dă semne de frică în fața celei mai mici primejdii. DLRLC
    • chat_bubble Cine e mușcat de șarpe se teme și de șopârlă = cel pățit e fricos, prevăzător. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble A se teme și de o umbră (sau de umbra lui). DLRLC
    • chat_bubble Mă tem că... = mi se pare că..., socotesc că..., am sentimentul (neplăcut) că... DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Bine-ar fi să fie cum credeți voi, fraților, dar mă tem că noi om rămînea cu vorbele și alții cu pămînturile. REBREANU, R. I 194. DLRLC
      • format_quote De le-oi mai pune pe jaratic, mă tem că din belte s-or priface în balmuș. ALECSANDRI, T. I 31. DLRLC
  • 2. tranzitiv popular A bănui, a suspecta pe cineva de infidelitate; a fi gelos. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Se măritase de multe ori și cum o luau bărbații, o și temeau. CAMILAR, N. II 33. DLRLC
    • format_quote A dus casă grea cu Catinca. Era rea de gură și-l temea. SADOVEANU, O. VIII 89. DLRLC
    • format_quote El se făcu dîrz, începînd a-și teme nevasta. ISPIRESCU, L. 385. DLRLC
    • format_quote Că bărbatul rău mă teme, Nici de-un pas el nu-mi dă vreme. ALECSANDRI, P. P. 324. DLRLC
etimologie:

te, temesubstantiv feminin

  • 1. Idee principală care este dezvoltată într-o operă, într-o expunere; subiect; aspect al realității care se reflectă într-o operă artistică. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Scene de pe front și din spatele frontului unde acționează partizanii, iată temele bogate care inspiră pictorii și sculptorii sovietici. STANCU, U.R.S.S. 58. DLRLC
    • format_quote Nu tema morală ori imorală face moralitatea ori imoralitatea producțiunei artistice, ci felul tratării acestei teme de către artist. GHEREA, ST. CR. II 276. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune prepozițională Pe tema... = în jurul problemei..., despre problema... DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Discuții pe tema pregătirii profesionale. DLRLC
  • 2. Motiv melodic dintr-o piesă muzicală. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Căuta mult pînă ce găsea tema principală. După ce se fixa asupra temei principale, lucra întreaga compoziție... cu ușurință. STANCU, U.R.S.S. 88. DLRLC
    • format_quote Drumul Oltului prin lume e un cîntec neîntrerupt, un lung poem simfonic, căruia mereu i se adaugă noi melodii și teme. BOGZA, C. O. 125. DLRLC
    • 2.1. Temă cu variațiuni = compoziție muzicală care constă în enunțarea unei teme și în valorificarea ei prin diferite transformări ulterioare. DEX '09 DEX '98
  • 3. Exercițiu scris dat școlarilor, studenților etc. pentru aplicarea cunoștințelor dobândite. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Ne dete la regula de trei tema următoare. CREANGĂ, A. 76. DLRLC
  • 4. lingvistică Grupare de elemente din structura unui cuvânt, constituită din rădăcină, urmată de o vocală tematică și adesea de unul sau mai multe sufixe (gramaticale sau lexicale) ori precedată de prefixe și caracterizată prin faptul că este comună formelor unuia și aceluiași cuvânt. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Toponimicele romînești cu tema desn- aparțin, aproape în întregime, unor ape curgătoare. IORDAN, N. L. 87. DLRLC
  • 5. (termen) militar Temă tactică = plan stabilit pentru a servi ca bază studiului teoretic sau practic, cu sau fără trupe, al unei operații de război. MDN '00
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.