ȚARINĂ¹, țarini, s. f. 1. Câmp cultivat; ogor, arătură. 2. (Pop.) Teritoriul unei comune (cu pământ arabil, pășuni, păduri etc.). ◊ Poarta țarinii = poartă făcută la începutul drumurilor prin care se intră într-un sat. Gardul țarinii = gard care împrejmuiește un sat. 3. (Mai ales art.) Dans popular în perechi, răspândit în zona Munților Apuseni, cu mișcări moderate, care se dansează însoțit de strigături cântate sau recitate; melodie după care se execută acest dans. [Var.: (reg.) țarnă, (înv.) țearină s. f.] – Cf. sb. carina.

ȚEARINĂ s. f. v. țarină¹.

țarenă sf vz țarină¹

țarină² sf [At: DDRF / Pl: ~ne / E: fr tsarine] 1 Soție de țar Si: (înv) țarevnă (1), țariță (1). 2 Titlu dat împărăteselor Rusiei Si: (înv) țarevnă (2), țariță (2). 3 Persoană care purta titlu de țarină² (2) Si: (înv) țarevnă (3), țariță (3).

țarină¹ sf [At: (a. 1400), cf. DERS / V: (înv) ~renă, țea~, (îvr) țer~, (reg) țarnă (Pl: țarnuri), țărnă / Pl: ~ni, ~ne / E: ns cf scr carina] 1 Bucată de pământ cultivat sau cultivabil (după o perioadă în care a fost lăsat necultivat) Si: ogor, (reg) ogradă, (înv) țară (3), (Mar) țarincă (1). 2 Câmp semănat cu același fel de plante, de obicei cereale Si: ogor. 3 (Mpl) Semănăturile de pe o porțiune de teren Si: ogor. 4 (Mpl) Totalitatea terenurilor aparținând unei localități Si: (reg) hotar (12), (îrg) ținut¹ (14). 5 (Pop) Teritoriul unei comune (cu pământ arabil, pășuni, păduri etc.) 6 (Îc) Ciocârlie de ~ Ciocârlie (3) (Alauda arvensis cantarella). 7 (Îs) Poarta ~nii Loc (cu poartă) la marginea unui sat prin care se iese în țarină (1) sau se intră din țarină (1) în sat. 8-9 (Pex) Poartă făcută la intrarea (sau la ieșirea) unui drum într-un sat. 10 (Îs) Gardul ~nii sau gard de (ori la, de la) ~ Gard în jurul țarinii (1). 11 (Îas) Gard cu șanț de o parte și de alta, care împrejmuiește un sat, despărțindu-l de țarină (1). 12 (Îe) N-are a face banul birului cu gardul ~nei Nu există nici o legătură Si: n-are a face una cu alta. 13 (Reg; îs) Gard de ~ Gard care desparte locul cu arături de pășuni. 14 (D. pământ; îla) De ~ Care se cultivă. 15-16 (Reg; îe) A deschide (sau a închide) ~na A permite (sau a interzice) pășunatul pe terenul de fâneață sau pe cel cultivabil din apropierea satului. 17 (Îe) A face ~ A interzice pășunatul animalelor pe întreg teritoriul unei localități. 18 Loc în afara satului, folosit pentru pășunat sau pentru fâneață Si: imaș, islaz. 19 (Olt) Loc la marginea satului. 20 (Ban) Țelină² (2). 21 (Reg) Loc plan pe vârful unui munte. 22-23 (Reg) Gard sau șanț în jurul unui sat sau în jurul țarinei (1). 24 (Trs; Olt) Răzor¹ servind ca hotar între două ogoare sau între proprietățile a două comune. 25 (Olt) Șanț făcut la capătul unui teren pentru a opri vitele să treacă dintr-o parte în alta. 26 (Pex) Gard (din mărăcini). 27 (Pex) Gard făcut în jurul unei clăi de fân pentru a o feri de animale Si: țarc (10). 28 (Olt) Drum la marginea satului. 29 (Reg) Loc împrejmuit în care se păstrează nutrețul. 30 (Reg) Loc împrejmuit unde dorm mieii. 31 (Reg) Zăgaz la moară. 32 (Mai ales art ; șîs ~na de la Abrud, (rar) ~na Munților Apuseni, ~na mocanilor, ~na minerilor, ~na văsarilor) Dans popular de perechi, cu mișcări moderate, care se dansează însoțit de strigături cântate sau recitate. 33 Melodie după care se execută țarina (32). corectat(ă)

țarnă² sf vz țărână

țarnă¹ sf vz țarină¹

țărână sf [At: (cca 1550) CUV. D. BĂTR. II, 469/27 / V: (îrg) ~rină, țerină, ~rnă, (reg) țernă, țarnă, (rar) țearnă, (reg) țârnă / Pl: (rar) ~ne / E: țară + -ână] 1 Pământ mărunțit Si: (reg) țărângănă (1). 2 (Pex) Sol³ (1). 3 (Reg; îs) Țerină gunoioasă sau țarnă neagră Țărână amestecată cu gunoi, întrebuințată ca îngrășământ. 4 (Îla) Cu ~na în gură Mort. 5 (Îe) Praf și ~ Nimic. 6 (Reg; îe) A-l face ~ (pe cineva) A nimici, a ucide pe cineva. 7 (Îe) A-și închina fruntea în ~ A muri. 8 (Îe) A mușca din ~ A cădea la pământ rănit. 9 (Pex; îae) A muri¹. 10 (Îe) A se așterne ~nii A se culca pe pământ. 11 (Îe) A ridica (pe cineva) din ~ A ajuta (pe cineva) să-și creeze o situație mai bună. 12 (Îe) A da cu țernă în ochii cuiva A înșela pe cineva, dându-i iluzia că lucrurile sunt altfel decât în realitate. 13 (Îe) A face ~na praf A nu face nimic. 14 (Îae) A se lăuda. 15 (Reg; îe) Se laudă (sau minte) de cură ~na din pod Se spune despre un om foarte lăudăros sau mincinos. 16 (Reg; îe) Blestămă de pică ~na Se spune când cineva blestemă foarte tare. 17 (Reg; îe) Se găsește câte-o mână să-l scuture de ~ Se găsește cineva care să-l mustre, să-l bată. 18 În concepția biblică, pământul din care a fost făcut omul și în care se întoarce după moarte. 19 (Fig) Rămășițe pământești Si: oseminte. 20 (Îe) Fie-i (sau să-i fie) ~na ușoară! Formulă folosită când se vorbește despre un mort (mai ales decedat de curând). 21 (Îe) A sta cu țerna în gură Se zice despre cei morți ale căror rude n-au împlinit obiceiurile cuvenite în legătură cu aceștia. 22 (Îs) Cap de ~ Colac (mai mare) care se face pentru ceremonia înmormântării. 23 (Îe) A face (cuiva) pomana de ~ sau a(-i) face (la) ~ A face mortului pomană în ziua înmormântării. 24 (Fig) Pământ strămoșesc Si: glie (4). 25 Stratul de la suprafață (sau de la o mică adâncime) al pământului. 26 (Reg) Nisip. 27 (Reg) Pietriș. 28 (Reg) Praf de pe drum. 29 (Reg) Nămol adus de apă.

țărină sf vz țărână

țărnă¹ sf vz țarină¹

țărnă² sf vz țărână

țârnă sf vz țărână

țearină sf vz țarină¹

țearnă sf vz țărână

țerină² sf vz țărână

țerină¹ sf vz țarină¹

țernă sf vz țărână

ȚARINĂ¹ (pl. -ini) sf. 🚜 Cîmp semănat, ogor; holdele și fînațele cuprinse la un loc: erau ieșiți mai toți în ~ la arat (VAS.); Joile după Paști se prăznuesc pînă la Înălțarea Domnului, ca să nu strice grindina țarinei (GOR.) [vsl. carina „bir”].

*ȚARINĂ² (pl. -ne) sf. 🛡 Soția Țarului, împărăteasa Rusiei [rus.].

ȚARNĂ = ȚARINĂ¹.

ȚĂRÎNĂ, ❍ȚĂRNĂ, ‡ȚĂRINĂ, ‡ȚERINĂ sf. 1 Pămînt fărîmat, făcut praf: întîlnește un om care năruia munții în mînă, de-i făcea țărnă și apoi îi arunca în pîrău (CRG.); i-a tras o bătută mocănească, de a curs țărîna din pod (VLAH.); mai adesea despre pămîntul cu care se acopere mortul: Cine strică-așezămînt, N’aibă țărnă pe mormînt (IK.-BRS.); E uscată-acuma țărna ce te copere, și mie Parcă tot nu-mi vine-a crede că ești dusă pe vecie (VLAH.); fie-i țărîna ușoară! odihnească-se în pace! Ușoară să-i stea țărna și sufletul ferice! (DON.) ¶ 2 Lutul, pămîntul din care s’a plăzmuit cel dintîiu om: Cela ce cu sfînta mînă M’ai făcut om din țărînă (GAST.); căzu mort și îndată se și făcu țărînă (ISP.) [țară].

ȚĂRNĂ 👉 ȚĂRINĂ.

❍ȚERNĂ sf. = ȚĂRÎNĂ: Din țerna mormîntală răsare dulce floare (ALECS.); au ars pădurile, lăsînd țerna sură (IRG.).

UȘOR² adj. și adv. 1 Care cîntârește puțin, care nu trage mult la cîntar, care nu apasă greu: untdelemnul e mai ~ decît apa, de aceea plutește deasupra; arama e mai ușoară decît plumbul; ~ ca fulgul, ca puful; are să ți se pară că ești ~ cum îi pana (CRG.); fie-i țărîna ușoară! 👉 ȚĂRÎNĂ; – adv. ei calcă ~ și lin, ca și cum ar pluti (VLAH.); a se lăsa ~, a) a nu apăsa prea tare, a nu se lăsa cu toată greutatea trupului; b) a ceda fără multă împotrivire ¶ 2 Care suflă încetinel, care se mișcă lin: o adiere, o boare ușoară; atunci veni un vîntișor lin și ~ de-i resfiră pletele (ISP.); ele sînt ca marea... cînd nici o suflare cît de ușoară nu adie deasupra-i (CAR.); – adv.: Plutind ~ în aer ca vîntul ce adie (ALECS.) ¶ 3 Fără multă zăpadă, fără geruri strașnice (vorb. de iarnă): dat-au Dumnezeu de s’au făcut iarna ușoară, cît de-abia au căzut puțintel omăt (LET.) ¶ 4 Vioiu, sprinten, care se mișcă cu înlesnire: ~ de picior; a fi ~ la alergat; nu știi cît mă simțesc de ~, parcă-mi vine să sbor, nu altă ceva (CRG.); – adv.: Cînd aud că-i sărbătoare, Mi-i ~ pe la picioare, Cînd aud că-i zi de lucru, Mi se’ngreunează trupul (PAMF.) ¶ 5 Încet, ce-abia se aude: auzi... un... glas de copilă adiind o rugăciune ușoară (EMIN.); auzi o bătaie ușoară la ușă; pe la revărsat de zori, un ~ fișîit se auzi prin grădină (ISP.) ¶ 6 Puțin important, neînsemnat: o greșală ușoară; i s’a dat o pedeapsă ușoară ¶ 7 Slab, ce abia se simte, ce abia se vede: medicii au constatat o ameliorare ușoară în starea lui; o înclinațiune ușoară a terenului; – adv. la miazăzi, cîmpia vastă... se’ntinde, ~ povîrnită pînă departe’n Dunăre (CAR.) ¶ 8 Puțin primejdios, fără urmări grave, lesne de suportat: o boală ușoară: Nici o boală nu-i ușoară Ca vara la umbrușoară, Nici o boală nu e grea Ca vara cu secerea (PANN) ¶ 9 Subțire: o materie, o stofă, o îmbrăcăminte ușoară; îmbrăcat cu haine mai puține, mai subțiri: fiindcă era cald, se desbrăcară de hainele de pe deasupra, rămîind mai ~i (ISP.); – adv.: a fi ~ îmbrăcat ¶ 10 Superficial: o spoială, o tencuială ușoară ¶ 11 Somn ~, care nu e adînc, din care se deșteaptă cineva lesne; somn ~! urare cuiva care se duce să se culce ¶ 12 Puțin numeros: are o familie ușoară ¶ 13 Dibaciu, îndemînatec, delicat în mișcări: acest chirurg are o mînă ușoară ¶ 14 A fi ~ de (sau la) cap, a pricepe cu înlesnire ¶ 15 Lipsit de seriozitate, ușuratic: ~ de minte; femeie cu moravuri ușoare, femeie stricată, desfrînată ¶ 16 Care se mistue lesne, fără greutate: mîncări ușoare ¶ 17 🎖️ Artilerie ușoară, care are tunuri mici, lesne de transportat, care nu e stingherită în mișcările ei ¶ 18 Care se poate face sau îndeplini fără osteneală, lesne, facil: o lecție ușoară; problemă ușoară; o slujbă, o misiune ușoară; Virtutea e ușoară, cînd ai ce-ți trebuește (EMIN.); – adv.: (e) ~ a porunci, greu a împlini (ZNN.) ¶ 19 Precedat de o prep. (cu, din, pe) formează o loc. adv. cu înțelesul de „cu ușurință, lesne”: prea lesne este atunce a strica pacea cu Turcii și a se bate prea cu ~ cu dînșii (NEC.); urcăm din ~ pe subt bolți de cetini (VLAH.) [‡iușor < *iu (– lat. lĕvis) + suf. -șor].

ȚARINĂ¹, țarini, s. f. 1. Câmp cultivat; ogor, arătură. 2. (Pop.) Teritoriul unei comune (cu pământ arabil, pășuni, păduri etc.). ◊ Poarta țarinii = poartă făcută la începutul drumurilor care intră într-un sat. Gardul țarinii = gard care împrejmuiește un sat. 3. (Mai ales art.) Numele unui dans popular în perechi, cu mișcări moderate, care se dansează însoțit de strigături cântate sau recitate; melodie după care se execută acest dans. [Var.: (reg.) țarnă, (înv.) țearină s. f.] – Cf. scr. carina.

ȚEARINĂ, s. f. v. țarină

ȚARINĂ¹, țarini și (rar) țarine, s. f. 1. Cîmp cultivat, ogor, arătură, glie. Pășește-n țarină semănătorul Și-n brazda neagră, umedă de rouă, Aruncă-ntr-un noroc viața nouă. VLAHUȚĂ, O. A. 28. Viile și țarinile badei Ion rodesc mai bine decît ale altor oameni. RETEGANUL, P. IV 62. Mă trimite mama cu demîncare în țarină, la niște lingurari. CREANGĂ, A. 52. ◊ Fig. Vreau țarina prezentului s-o samăn, Cum tatăl meu, țăranul, holda. BENIUC, V. 87. 2. (Popular) Teritoriul unei comune (cu pămînt arabil, pășuni, păduri etc.); hotar. ◊ Poarta țarinii = poartă făcută la începutul fiecărui drum prin care se intră într-un sat. Amintindu-și de ziua aceea, Costan strînse pumnii și se opri în poarta țarinei. CAMILAR, N. I 23. Frunză verde măr pătat, Om străin de intră-n sat, Poarta țarinei îi zice: «N-ai ce căuta pe-aice». BELDICEANU, P. 97. Cum ajunse la poarta țarinei, și începu a cunoaște casele neamurilor. ȘEZ. VII 5. Gardul țarinii = gard care împrejmuiește un sat. Gardul țarinii... care împrejmuie satul, despărțindu-l de ogoare, are dincolo sau dincoace șanț sau hindichi. PAMFILE, I. C. 430. Iată luncile nainte; gardul țarinei mai sus! COȘBUC, P. I 261. – Variante: (regional) țarnă (GOROVEI, C. 111), (învechit) țearină (ODOBESCU, S. III 14, NEGRUZZI, S. I 8) s. f.

ȚARINĂ², țarine, s. f. Soția țarului; titlu dat împărăteselor Rusiei.

ȚARNĂ s. f. v. țarină¹.

ȚĂRÎNĂ, (2, rar) țărîne, s. f. 1. Pămînt fărîmat mărunt. Pe țărîna proaspătă se înălțau ici-colo pîlcuri de zambile. SADOVEANU, O. IV 40. Cîțiva copilași... se jucau în țărîna pe care o aduceau din mijlocul umblat al uliței. CAMIL PETRESCU, O. I 464. În poală purta cîțiva pumni de țărînă. AGÎRBICEANU, S. P. 100. ♦ Pămîntul cu care se acoperă sicriul, cu care se umple groapa, mormîntul. Toți aruncară cîte o mînă de țărînă peste sicriu. BUJOR, S. 110. Cioclii au coborît săcriul în groapă, au aruncat țărîna și, isprăvind, s-au dus la o crîșmă. NEGRUZZI, S. I 32. ◊ (Simbolizînd moartea, uitarea) Poți zidi o lume-ntreagă, poți s-o sfarămi... orice-ai spune, Peste toate o lopată de țărînă se depune. EMINESCU, O. I 134. (Expr.) Fie-i țărîna ușoară! = (formulă folosită cînd se vorbește despre un mort) odihnească-se în pace! Fie-i țărîna ușoară! nu l-am văzut niciodată ieșind din atitudinea lui socotită și demnă. GALACTION, O. I 95. Am biruit noi, care trăim, cei răniți, și mai ales cei care au murit, fie-le țărîna ușoară oriunde ar dormi! DELAVRANCEA, O. II 227. Soacră-mea – fie-i țărîna ușoară! – așa a făcut cu mine. CREANGĂ, P. 4. (Rar) A-și închina fruntea în țărînă = a muri. Acesta a făcut destule răutăți, pînă ce a venit vremea să-și închine și el fruntea în țărînă. SADOVEANU, O. VIII 246. Praf și țărînă = nimic; praf și pulbere. Praf și țărînă rămase și din fata cea mare de zmeu. ISPIRESCU, L. 225. ◊ (Simbolizînd pămîntul din care, după concepția biblică, a fost făcut omul și în care se preface omul după moarte) Țărînă – sîntem toți țărînă, E de prisos orice trufie... MACEDONSKI, O. I 36. Trupul tău, ce-a fost țărînă, în țărînă s-a preface. ALECSANDRI, P. I 199. ♦ Stratul de la suprafață (sau de la o mică adîncime) al pămîntului. Noi avem sub brazdă, în țărîna neagră, mai mulți Șoimărești decît cei care trăiesc astăzi. SADOVEANU, O. VII 101. Frați buni ai frunzelor din codru, Copii ai mîndrei bolți albastre, Sfințiți cu lacrimi și sudoare Țărîna plaiurilor noastre. GOGA, P. 10. Ating țărîna cu fruntea. CARAGIALE, O. III 144. ♦ (Depreciativ) Ogor, țarină. Lui Avram Saizu nu-i revine din averea părintească decît un lot mizerabil de țărînă. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 160, 2/4. 2. Fig. Trup neînsuflețit; oseminte. Și totuși, țărînă frumoasă și moartă, De racla ta razim eu harfa mea spartă. EMINESCU, O. I 38. O singură fericire îmi mai rămîne. Ca țărînele noastre să se odihnească în același mormînt. BOLINTINEANU, O. 465. – Variante: (regional) țărnă (CREANGĂ, O. A. 126, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 282), țernă (HOGAȘ, H. 46) s. f.

ȚĂRNĂ s. f. v. țărînă.

ȚEARINĂ s. f. v. țarină¹.

ȚERNĂ s. f. v. țărînă.

ȚARINĂ s. f. 1. soția țarului. 2. titlu dat împărăteselor Rusiei. (< fr. tsarine)

ȚARINĂ ~i f. 1) Teren pregătit special pentru culturi agricole; ogor. 2) mai ales art. Dans popular executat în perechi, cu mișcări moderate și însoțit de strigăte. 3) Melodie după care se execută acest dans. [G.-D. țarinii] / țară + suf. ~ină

ȚARINĂ ~e f. ist. 1) (în Rusia și în alte state slave; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducătoare absolută a țării; suverană, împărăteasă; regină. 2) Soție a țarului. [G.-D. țarinei] /<fr. tsarine

ȚĂRÂNĂ f. 1) Sol fărâmițat. ◊ Fie-i ~a ușoară formulă folosită la înmormântare. 2) fig. Rămășițe ale unei ființe după moarte. 3) Strat superior al scoarței terestre. [G.-D. țărânei] /<lat. terrina

țarină f. soția Țarului, împărăteasa Rusiei.

țàrină f. câmp lucrat: arătură, holdă, ogor. [Derivat din țară (cu înțelesul primitiv de «pământ»)].

țărână f. 1. pământ fărâmat: sa făcut praf și țărână; 2. pământ ce acopere pe un mort: fie-i țărâna ușoară! [Vechiu-rom. țărină, țarină («să le răsipească praștii să-l facă țărină de arat»! Moxa = lat. *TERRINA].

țărnă f. Mold. țărână: începe a-și arunca țărna depe cap ca buhaiul CR.

țernă f. V. țărnă: un pumn de țernă pe o scândură de brad AL.

*țarínă f., pl. e (fr. tsarine, d. tsar, țar, pin anal. cu lat. regina de la rex, regis. Rușiĭ zic carica [țarița]). Soția țaruluĭ.

țárină f., pl. ĭ, vechĭ e (vsl. carina, bir; sîrb. cárina, vamă; rut. cárina, ogor. Bern. 1, 127). Cîmp lucrat, arătură, ogor. – În est țarnă (ca pernă d. perină).

țárnă, V. țarină.

țărînă și (vechĭ) țerínă f., pl. inuz. ar fi ĭ (d. țară). Pămînt fărămat așa cum se face cînd sapĭ: țărîna acoperi mortu. Să-ĭ fie țărîna ușoară, vorbe de dragoste adresate ca salutare unuĭ mort la înmormîntare. – În est țărnă, pl. e.

țărnă, V. țărînă.

țerínă, V. țărînă.

țarina (dans) s. f. art., neart. țarină, g.-d. art. țarinei

țarină² (soție de țar) s. f., g.-d. art. țarinei; pl. țarine

țarină¹ (ogor) s. f., g.-d. art. țarinii; pl. țarini

țărână s. f., g.-d. art. țărânei (în expr. și: țărânii); (rămășițe pământești) (rar) pl. țărâne

!țarina (dans) s. f. art., neart. țarină, g.-d. art. țarinei

țarină¹ (ogor) s. f., g.-d. art. țarinii; pl. țarini

țarină² (soție de țar) s. f., g.-d. art. țarinei; pl. țarine

țărână s. f., g.-d. art. țărânei (în expr. și țărânii); (rămășițe pământești) pl. țărâne

țarina (dans) s. f. art., g.-d. țarinei

țarină (ogor) s. f., g.-d. art. țarinii; pl. țarini

țarină (soția țarului) s. f., g.-d. art. țarinei; pl. țarine

țărână s. f., g.-d. art. țărânei; (rămășițe pământești) pl. țărâne

țărînă s. f., pl. țărîne / țărîni

țarină, pl. țarini

țărînă, gen. țărînei

țarină, -ni.

țărână, -nii gen. a.

țarină (-ni), s. f. – Cîmp, ogor, arătură. Sb. carina „vamă” și „cîmp”. Sensul inițial este cel de „dare”, de la car „împărat”. Trecerea semantică se bazează pe ideea de „ceea ce este dincolo de impozite”, cf. în rom. poarta țarinii, poarta sau intrarea prin care comunica satul cu cîmpul său, și care era păzită de obicei de un slujbaș numit jitar. Cf. Tiktin și Densusianu, GS, I, 352; legătura cu bg. celina (cf. țelină), propusă de Conev 68, nu este posibilă. Rut. caryna, rus. carina, par să fie sl., în contradicție cu Miklosich, Wander., 13; Candrea, Elemente, 403; și Vasmer, III, 282.

țarina v. ardeleana (1).

țarină, țarini s. f. Câmp cultivat; ogor, arătură. ◊ Țarina olarului = terenul pe care l-au cumpărat sinedriștii evrei de la un olar cu cei 30 de arginți reprezentând prețul vânzării lui Iisus Hristos de către Iuda, dar pe care acesta îi restituise, teren care urma să fie destinat îngropării străinilor. Aici s-a spânzurat Iuda de un arbore. – Cf. scr. carina.

SIT TIBI TERRA LEVIS (S.T.T.L.) (lat.) fie-ți țărâna ușoară – Inscripție funerară creștină reprezentată printr-un cerc tăiat de o cruce și având gravat în fiecare sfert de cerc inițiala unuia dintre cele patru cuvinte.

ȚARÍNĂ, subst., fam. buc. (C Cos IV).

ȚĂRINĂ subst. 1. – Ion, mold., 1617 (Glos). 2. Țărnă, răzeș [mold. 1673]; Țărneștii s.

ȚARINĂ s. 1. v. arătură. 2. v. ogor.

ȚARINĂ s. 1. arătură, ogor, (pop.) răzor, (reg.) plan. (Pămîntul arat se numește ~.) 2. cîmp, ogor, (pop. și poetic) glie, (pop.) răzor, (înv. și reg.) agru, (reg.) plan, (înv.) sat. (A ieșit pe ~, la arat.)

Cît nisipul mării și țărîna... (grec. Όπως η άμμος της θάλασσας και η σκόνη...). – Homer, Iliada (cîntul IX, vers. 385). Viteazul Ahile, primind solia trimisă de Agamemnon, respinge propunerile de împăcare: „Chiar de mi-ar da bogății cît este nisipul și colbul, / Nu va putea să-mi înduplece inima Atrid Agamemnon”. (traducere: G. Murnu). Expresia lui Homer: „Cît nisipul mării” s-a introdus mai în toate limbile, spre a desemna o multitudine, un număr mare, o cantitate imensă. LIT.

țárină, țarine, (țarnă, țârnă, țarincă), s.f. 1. Câmp semănat, ogor: „...Tăt o aldină galbină / Ș-oi zbura peste țarină” (Țiplea, 1906: 438). 2. Parte a ogoarelor care înconjoară vatra satului. 3. Pământ: „Tata-i sub țârna uscată” (Papahagi, 1925: 169). ■ În exp. țarina de fân = cosalău. – Cf. srb. carina „bir, dare” (DER, DEX, MDA).

țárnă, s.f. v. țarină.

țărấnă, țărâne, (țărnă, țârnă), s.f. 1. Pământ sfărâmat mărunt. 2. Glie de pământ: „Mamă am și nu mă cată, / Tata-i supt țârnă uscată” (Papahagi, 1925: 169). – Din țară (Scriban, DEX, MDA); lat. terrina (Șăineanu).

țarină, țarine, (țarnă, țarincă), s.f. – „Locul oprit de la pășunat; fânaț, semănături” (Budești); „loc oprit pentru umblatul vitelor” (Giulești); „unde cosâm și săpăm și nu umblă marhă” (Berbești); „teren arabil” (Vadu Izei); „țarină se numește o grădină de pascalău; țarină se numește restul hotarului” (Strâmtura); „țarinca e aproape de sat; țarina mare e mai departe” (Rozavlea); „hotarul cu recoltă cu tot” (Vișeu de Jos); „tot ce nu este pe imaș” (Petrova), (ALRRM, 1973: 793). Țarină „țârnă” (Papahagi, 1925): „Tata-i sub țârna uscată” (idem: 169, t. XXX), cu sensul de țărână, pământ; „acea parte a ogoarelor care înconjoară vatra satului” (J. Cuisener, 2000); „câmp semănat, ogor; holdele și fânețele cuprinse la un loc” (Russu, 1981). În exp. țarina de fân = cosalău (ALRRM, 1971: 422): „...Tăt o aldină galbină / Ș-oi zbura peste țarină” (Țiplea, 1906: 438). – Cf. srb. carina „bir, dare” (DER, DEX, MDA); termenul autohton, fără corespondent în albaneză (Russu, 1981: 405-406).

țărână, țărâne, (țărnă, țârnă), s.f. – 1. Pământ sfărâmat mărunt. 2. Glie de pământ: „Mamă am și nu mă cată, / Tata-i supt țârnă uscată” (Papahagi, 1925: 169; Mara). – Din țară (Scriban, DEX, MDA); lat. terrina (Șăineanu).

țărnă, s.f. – v. țărână.

țârnă, s.f. – v. țărână.

țarină, -e, (țarnă, țarincă), s.f. – În Maramureș: „locul oprit de la pășunat; fânaț, semănături” (Budești); „loc oprit pentru umblatul vitelor” (Giulești); „unde cosâm și săpăm și nu umblă marhă” (Berbești); „teren arabil” (Vadu Izei); „țarină se numește o grădină de pascalău; țarină se numește restul hotarului” (Strâmtura); „țarinca e aproape de sat; țarina mare e mai departe” (Rozavlea); „hotarul cu recoltă cu tot” (Vișeu de Jos); „tot ce nu este pe imaș” (Petrova), (ALR 1973: 793). Țarină „țârnă” (Papahagi 1925): „Tata-i sub țârna uscată” (idem, 169, t. XXX), cu sensul de țărână, pământ; „acea parte a ogoarelor care înconjoară vatra satului” (J. Cuisener, 2000); „câmp semănat, ogor; holdele și fânețele cuprinse la un loc” (Russu 1981); În exp. țarina de fân = cosalău (ALR 1971: 422): „...Tăt o albină galbină / Ș-oi zbura peste țarină” (Țiplea 1906: 438). – Termenul autohton (Russu 1981: 405-406).