tangență sf [At: COSTINESCU / Pl: ~țe / E: fr tangence] 1 Poziție a două figuri geometrice tangente (6). 2 (Fig) Atingere (1). 3 (Fig) Relație trecătoare. 4-5 (Îe) A (nu) avea ~ cu ceva sau cu cineva A (nu) avea de-a face cu ceva sau cu cineva.

TANGENȚĂ, tangențe, s. f. Poziție, stare a două figuri geometrice tangente; atingere, contact.

TANGENȚĂ s.f. Poziție, stare a două figuri geometrice tangente. ♦ (Fig.) Atingere, legătură, contact. [< fr. tangence].

TANGENȚĂ s. f. 1. poziție, stare a două figuri geometrice tangente. ♦ linie de ~ = linie de-a lungul căreia două suprafețe sunt tangente; punct de ~ = punct în care două linii sau suprafețe sunt tangente. 2. atingere, legătură, contact. ◊ (fig.) relație trecătoare. (< fr. tangence)

TANGENȚĂ ~e f. mat. 1) Stare a două figuri geometrice care au un singur punct de contact. 2) fig. Contact local și trecător. Punct de ~. /<fr. tangence

tangență f. contactul a două linii sau a două planuri.

*tangénță f., pl. e (d. tangent). Geom. Situațiunea liniilor tangente. Punct de contact.

tangență s. f., g.-d. art. tangenței; pl. tangențe

tangență s. f., g.-d. art. tangenței; pl. tangențe

tangență s. f., g.-d. art. tangenței; pl. tangențe