tac¹ sn, i [At: NEGULICI / V: (reg) tacea, taci / E: fo] (Pop; rep) 1-2 (Cuvânt care) imită zgomotul produs prin lovirea (la intervale regulate) a unui obiect (de lemn), tic-tacul ceasornicului etc.

tac² sn [At: VALIAN, V. / Pl: ~uri / E: ngr τάκος] Baston special de lemn, cu care jucătorii lovesc bilele de biliard Si: (reg) achiu.

TAC¹ interj. (Adesea repetat) Onomatopee care redă zgomotul produs prin lovirea unui obiect, mai ales de lemn (la intervale regulate). Cineva bătuse de două ori foarte deslușit în cercevea: tac! tac! SADOVEANU, M. 170. Iarna: tac, tac prin copac Vara: iuș, iuș prin păiuș (Toporul și secera). PĂSCULESCU, L. P. 101.

TAC², tacuri, s. n. Baston de lemn cu care jucătorii izbesc bilele la biliard.

TAC¹ interj. (se folosește, de obicei repetat, pentru a reda zgomotul loviturilor regulate într-un obiect tare). /Onomat.

TAC² ~uri n. (la biliard) Baston special de lemn, subțiat treptat spre un capăt, cu care sunt lovite bilele. /<ngr. tákos

tac! int. indică un sgomot regulat ce se reînnoește la intervale egale: tac-tac-tac! [Onomatopee].

tac n. baston de lovit bilele în jocul de biliard. [Vorbă de aceeaș origină cu cea precedență].

2) tac, tăcút, a tăceá v. intr. (lat. tacére, it. tacére, pv. tazer, fr. taire). Nu vorbesc, nu fac nicĭ un zgomot. Tacĭ din gură! expresiune pleonastică p. a impune maĭ multă tăcere.

1) tac n., pl. urĭ (sîrb. tak, a. î. Cp. cu toc 2). Baston cu care izbeștĭ bilele la biliard. – Mold. achiŭ.

TIC-TAC, (2) tic-tacuri, s. n., interj. 1. Interj. Cuvânt care redă sunetul ritmic al ceasornicului, bătăile inimii, loviturile ritmice într-un corp tare etc.; tic¹. 2. S. n. Zgomot regulat și monoton. Tic-tacul ceasornicului. – Din fr. tic-tac, germ. Ticktack.

ȚAC interj. Cuvânt care imită un țăcănit sau zgomotul produs la tăierea unui material (cu foarfecele). ◊ Loc. adv. Țac-pac = repede, cât ai clipi din ochi. – Onomatopee.

mandoc av [At: CHEST. V, 173/15 / A: nct / E: nct] (Reg; îe) A nu zice ~ A nu zice nimic Si: a tăcea chitic.

mocniță av [At: FURTUNĂ, C. 55 / A: nct / E: nct] (Reg; îe) A tăcea ~ A nu scoate nici un cuvânt Cf chitic, mâlc.

tacea sn, i vz tac¹

taci sn, i vz tac¹

tăcea [At: COD. VOR. 28/6 / Pzi: tac: C-o (înv) tăcure: Ps 4 (înv) tăcum; Imt 2 (reg) ta, 5 (îrg) la forma neg nu tăcereți / E: ml tacere] 1 vi (Înv) A se abține să vorbească. 2 vi (Pop; îe) A ~ ca un mut sau ca muții, ca pământul, ca zidul, ca peretele, ca un lemn și, reg, a ~ pitic (ori chitic) sau ca piticul, ca piticul în baltă, ori ca un pește, ca peștele, ca melcul, sau mâlc, molcom, ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) A tăcea (1) cu desăvârșire (fară a face zgomote) (spre a nu se da de gol). 3 vi (Pop; îe) Tac (sau tacu~) mă cheamă Nu spun o vorbă. 4 vi (Pfm; îe) Tace și face Se spune despre cineva care își vede liniștit de treabă. 5 vi (Pfm; îae; șîe tace și coace) Se spune despre cineva care uneltește în ascuns. 6 vi (Reg; îcs) Taci-și-nghite Jocul de copii „papanaș”. 7 vi (Fig; d. elemente ale naturii, d. lucruri personificate) A sta în nemișcare. 8 vi A nu răspunde la o întrebare, la o provocare. 9 vi A se întrempe din vorbă Si: a amuți. 10 vi (Pex) A se opri din plâns, din cântat etc. Si: a se potoli. 11-12 vi (Pop; îe) Ia (sau ian) taci! Exprimă bucuria (sau neîncrederea) în spusele cuiva. 13 vi (Îe) Taci din gură sau tacă-ți gura (ori, fam, pupăza) sau tacă-ți gurița! Nu mai vorbi! 14 vi (Pfm; îe) A nu (mai) ~ din gură sau a nu-i ~ gura A vorbi mult, într-una. 15 vi A nu-și exprima fățiș părerea. 16 vt (Înv) A nu lua în seamă Si: a omite. 17 vi A fi discret.

tâc² sn, i [At: POLIZU / Pl: ~uri sn / E: fo] (Pop; rep) 1-2 (Cuvânt care) redă tic-tacul ceasului. 3-4 (Cuvânt care) redă bătăile inimii.

tic-tac sn, i [At: POLIZU / V: (reg) tica-~, tica-taca, ~-toc / S și: tictac / E: fo cf fr tic-tac, ger Tick-tack] 1-4 Tic¹ (1-4). 5-6 (Cuvânt care) redă loviturile ritmice într-un corp tare etc.

tic-toc sn, i vz tic-tac

tica-tac sn, i vz tic-tac

tica-taca sn, i vz tic-tac

țac [At: POLIZU / V: ~a, țaga, țăc / E: fo] (Adesea repetat sau în combinații cu variantele lui) Cuvânt care redă: 1 i Zgomotul produs de lovirea a două obiecte (metalice). 2 i Zgomotul produs de declanșarea unui mecanism. 3 i Zgomotul produs de copitele calului în mers. 4 i Zgomotul produs la tăierea unui material (mai ales cu foarfecele). 5 s (Îe) A ajunge la ~ A ajunge la momentul oportun Si: a ajunge la țanc. 6 i Zgomotul produs prin lovirea la intervale regulate a pământului cu sapa sau cu altă unealtă agricolă pentru a-l mărunți în vederea cultivării. 7 i (Adesea cu valoare predicativă) O acțiune bruscă și neașteptată. 8 i (Adesea cu valoare predicativă) O mișcare rapidă, repetată. 9 i Sunetul caracteristic scos de anumite păsări. 10 i (Fam; și cu valoare predicativă) Vorbire cicălitoare.

țaca i vz țac

țaga i vz țac

țăc i vz țac

țăgă i vz țigă¹

țâc² i, sn vz țic¹

țâc⁴ sn vz țic³

țâc⁵ sn vz țic⁴

țâc³ i vz țigă¹

țâcă¹ sf vz țic¹

țâcă² sf vz țic³

țe^2[1] i vz țigă¹

țic¹ [At: ȘĂINEANU, D. U. / V: (3-11) țică (Pl: țici) sf, (2-9) țâc i, sn, țâcă (Pl: țâci) sf, (2) țig i / Pl: ~uri / E: fo] 1 i Cuvânt care redă zgomotul produs prin ciocnirea a două obiecte (de lemn, de metal etc.). 2 i (Rep) Cuvânt care redă strigătul specific al unor păsări. 3 sn (Reg; șîcs de-a ~ul, de-a mingea-n ~) Joc cu mingea între patru, șase sau opt jucători, în care cel aflat „la bătaie” lovește mingea cu un băț, încercând să o trimită cât mai departe de cel aflat „la prindere”, pentru a avea timp să pună piciorul într-o gropiță făcută în pământ Si: (reg) de-a ciocota. 4 sn (Reg) Lovirea mingii cu bățul la țic (3). 5 sn (Reg) Lovirea prin încrucișare, a bețelor la țic (3). 6 sn (Reg; d. jucătorii „de la bătaie”; îe) A da (sau a bate) ~ (sau ~ul, ~ă, ~a) A-și lovi bețele unul de altul prin încrucișare. 7 sn (Reg; îf țâc) Băț scurt, ascuțit la un capăt, folosit la țic (3). 8 sn (Reg; îaf) Minge. 9 sn (Reg; îaf) Țurcă¹ (1). 10 sf (Orn; Trs; îf țâcă) Ciocănitoare (Dryobates maior). 11 sf (Orn; reg; îaf) Bibilică (Numida meleagris).

țic³ [At: VICIU, GL. / V: țâc sn, țâcă sf / E: ns cf țic¹] 1-2 sn (Trs; Mol; de obicei precedat de „un” și udp „de” care arată felul) Cantitate, măsură etc. (foarte) mică Si: fărâmă, pic¹. 3-4 sn (Îf; țâc, țâcă; îe) O țâcă (sau un țâc) de ... Se spune despre ceva (foarte) mic. 5 sn (Îf țâcă; îe) Pe țâcă pe nimică Foarte des. 6 av (Reg; îf țâc) Deloc.

țic⁴ sn [At: L. ROM. 1975, 216 / V: țâc sn, (Dob) țigă sf / Pl: ~uri / E: ns cf ciucă „măgură”] 1 (Trs; Dob) Ridicătură de teren. 2 (Trs; Dob) Vârf de deal ușor rotunjit. 3 (Trs; Dob) Muchie de deal. 4 (Trs; Dob) Deal mic. 5-6 (Trs; Dob) Pantă (foarte) abruptă. 7 (Trs; Dob) Loc prăpăstios. 8 (Atm; Trs) Vârf cărnos. 9 (Atm; Trs) Excrescență mică Si: umflătură. 10 (Reg; îs) Țâcul gâtului Uvulă.

țica i vz țigă¹

țică³ sf vz țic¹

țică¹ i vz țigă¹

țig i vz țic¹

țiga i vz țigă¹

țigă² sf vz țic⁴

țigă¹ i [At: CHEST. V, 77/25 / V: țăgă, țâc, țe, țica, țică, țiga, țighe, țighi, țogă / E: ger Ziege „capră”] (Reg; are, în combinație cu prima parte a cuvântului sau cu alte interjecții) Strigăt cu care: 1 Se mână caprele și oile. 2 Se cheamă caprele și oile. 3 Se alungă caprele și oile.

țighe i vz țigă¹

țighi i vz țigă¹

țogă i vz țigă¹

ALIUD EST CELARE, ALIUD TACERE (lat.) = Altceva e să tăinuești și altceva să taci.

PĂUNUL SĂ TACĂ, DACĂ VREA SĂ PLACĂ (pr.) = Nu tot cine e împodobit e și cu judecată.

QUI TACET, CONSENTIT (lat.) = Cine tace, consimte.

ȚAC! interj. 1 Imită sgomotul făcut de un lucru care se taie: (biletele de abonament sînt) cu numere: l-am ras, țac! îi taiu numărul (CAR.); scoate cuțitul de la brîu, pune degetul cu inelul pe un tăietor și, țac! îl taie și-l aruncă... în apă (R.-COD.); Țac! țac! prin copac, Fîș! fîș! prin păiș (GOR.), ghicitoare despre „coasă” ¶ 2 Imită un țăcănit: subprefectul auzi, țac! căzînd cocoșul revolverului, fără ca însă să plece lovitura (D.-ZAMF.) [onom.].

ȚANC!³ interj. = ȚAC! ~! se auzi deodată o lovitură de fier în fier (DEM.).

❍ȚIC sbst. Mold. Un fel de joc cu mingea. (PAMF.)

TIC-TAC interj. Cuvânt care imită sunetul ritmic al ceasornicului, bătăile inimii etc.; tic¹. ◊ (Substantivat, n.) Tic-tacul ceasornicului. – Din fr. tic-tac, germ. Ticktack.

ȚAC interj. Cuvânt care imită un țăcănit sau zgomotul produs la tăierea unui material (cu foarfecele). ◊ Loc. adv. Țac-pac = repede, cât ai clipi din ochi. – Onomatopee.

TĂCEA, tac, vb. II. Intranz. 1. A nu vorbi, a nu spune nimic. Bătrînul tăcea în jîlțul lui și privea încruntat înainte. SADOVEANU, O. I 257. Țăranii, care clătinaseră mereu din cap în semn de compătimire, cît a vorbit Pavel, tăceau. REBREANU, R. II 43. Toți tăcem ca într-o biserică. VLAHUȚĂ, R. P. 42. ◊ Expr. A tăcea molcom (chitic, ca chiticul, ea peștele, ca pămîntul sau ca porcul în păpușoi) = a tăcea cu desăvîrșire, a nu scoate nici un cuvînt (și a nu face nici un zgomot). Nu te mai ascunde de mine, că eu tac chitic. MIRONESCU, S. A. 139. Iedul cel cuminte tăcea molcum în horn. CREANGĂ, P. 25. Da Sarsailă nu zicea nici «cîrc»; tăcea cum tace porcul în păpușoi. ȘEZ. II 104. Să vă țineți gura strînsă Și să tăceți ca pămîntul Ca să ne-auziți cuvîntul. TEODORESCU, P. P. 169. Tac mă cheamă = nu spun o vorbă. Apoi intră cu toții înlăuntru... și... Tac mă cheamă. CREANGĂ, P. 251. Tace și face, se spune despre cineva care își vede liniștit de treabă, fără vorbă multă, sau despre cineva care uneltește în ascuns ceva rău. Tace și coace, se spune despre cineva care plănuiește în ascuns o răzbunare. ♦ (Despre elementele naturii și despre lucruri personificate) A înceta orice zgomot, a sta în nemișcare. Uzinele negre, fabricile de săpun și cuie tăceau, ridicîndu-și sub cerul albastru coșurile uriașe și negre de fum. DUNĂREANU, CH. 145. Ca un palat pustiu, cu geamuri sparte, Pădurea noastră tace părăsită. IOSIF, P. 46. Cînd era soarele în amiazi, firea tăcea. EMINESCU, N. 12. 2. A se întrerupe din vorbă, a înceta să vorbească. Tăcură deodată amîndoi. DUMITRIU, N. 60. De la un timp, văzînd că prietenul lui nu zice nimic, tăcu și el. VLAHUȚĂ, O. AL. 99. Ia taci și d-ta, moș Nichifor, taci, nu mai striga atîta pe biata văcușoară. CREANGĂ, P. 116. ◊ (Cu o precizare care întărește sensul) Tăcură din vorbă. GORJAN, H. I 16. ♦ Fig. A se potoli. Dintr-un timp și vîntul tace. COȘBUC, P. I 48. Taci, cumplita mea durere. ALECSANDRI, P. II 101. ◊ (La imperativ, adesea precedat de «ia», arată bucuria sau neîncrederea în cuvintele cuiva) Cîți ani ai tu, Lili?... – Șaisprezece! – Ia taci! se miră Stănică. Ești bună de măritat. CĂLINESCU, E. O. II 96. Taci! că i-oi face eu cumătrului una, de și-a mușca labele. CREANGĂ, P. 29. (Expr.) Tacă-ți gura! sau taci din gură! = nu mai vorbi! lasă vorba! isprăvește! termină! Bine, bine, ți-oi cumpăra; taci din gură! ALECSANDRI, T. I 128. ◊ Tranz. (Rar) Eu cînt tot un cîntec d-aseară, Și-așa mi-e de silă să-l cînt, Și-l tac, dar nevrînd îl cînt iară! COȘBUC, P. I 64. Vulpea tăcu cîntecelul, îl lăsă neisprăvit. PANN, P. V. III 54. 3. A nu răspunde, a nu riposta. Și rîdeam făcîndu-i glume; El tăcea, răbdînd mereu. COȘBUC, P. I 262. Spune drept, nu ești Gerilă? Așa-i că taci?... Tu trebuie să fii. CREANGĂ, P. 240. 4. A nu vorbi despre ceva, a nu-și exprima fățiș părerea; a tăinui, a ascunde. Nu puteam să tac și să nu-ți spun. SADOVEANU, N. F. 115. A tăcea și lașii știu. COȘBUC, P. I 257. De aș ști că mă vei și omorî, nu pot să tac. NEGRUZZI, S. I 257. Eu drăguțul nu mi-l spui!... De l-oi spune, L-oi răpune; De-oi tăcea, Ce s-a-ntîmpla? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 55. ◊ Expr. Cînd nu tace o gură, nu tace o lume întreagă = dacă spui cuiva o taină, o află toată lumea. ◊ Tranz. Am trecut prin viață, durerile tăcînd. EFTIMIU, Î. 180. Acum îi apăreau numeroase și irefutabile toate argumentele pe care le tăcuse adineaori. C. PETRESCU, Î. II 221. Într-o mahala tihnită, a căria nume îl vom tăcea de frica poliției, locuia dumnealui postelnicul Andronache Zimbolici. NEGRUZZI, S. I 71.

TIC-TAC interj. Onomatopee care redă sunetul ritmic al ceasornicului, bătăile inimii etc. ◊ (Substantivat) Tictacul ceasornicului de mînă îi sună deodată... în ureche. C. PETRESCU, Î. II 159. Își leagănă-n perete tic-tacul vechiul ornic, Se-ntunecă chilia și iar se luminează, Și-aleargă fusul spornic. IOSIF, V. 42. Liniștea era desăvîrșită. Nu se auzea decît tictacul unui ceasornic de pe masă. D. ZAMFIRESCU, R. 176. – Scris și: tictac. – Variantă: tica-tac (COȘBUC, P. I 301) interj.

TICA-TAC interj. v. tic-tac.

ȚAC interj. 1. Onomatopee care imită zgomotul produs la tăierea unui material (în special cu foarfecele). A hotărît d. Nae să dea [biletele de abonament] la tipograf ie să i le facă cu numere: l-am ras? țac! îi tai numărul. CARAGIALE, O. I 183. Țac, țac Prin copac, Fîș, fîș Prin păiș (Coasa). GOROVEI, C. 114. ◊ Loc. adv. Țac-pac = repede, cît ai clipi din ochi, în două mișcări, una-două. Crezi că popa-i slab? Să-l ții și să-l razi așa, țac-pac? SADOVEANU, la TDRG. 2. Onomatopee care imită un țăcănit. Subprefectul auzi țac! căzînd cocoșul revolverului, fără ca însă să plece lovitura. D. ZAMFIRESCU, la CADE.

TĂCEA, tac, vb. II. Intranz. 1. A nu vorbi nimic. ◊ Expr. A tăcea chitic (sau molcom, ca peștele, ca pămîntul) = a nu spune nimic. A tăcea ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) = a tăcea spre a nu se da de gol. Tac mă cheamă = nu spun o vorbă. Tace și face, se spune despre cineva care acționează fără vorbă multă sau despre cineva care uneltește în ascuns ceva rău. Tace și coace, se zice despre cineva care plănuiește în ascuns o răzbunare. ♦ Fig. (Despre elementele naturii și despre lucruri personificate). A sta în nemișcare. 2. A înceta să vorbească, a se întrerupe din vorbă. ◊ Expr. Ia (sau ian) taci! arată bucuria sau neîncrederea în cuvintele cuiva. Tacă-ți gura sau taci din gură! = isprăvește! 3. A nu răspunde, a nu riposta. 4. A tăinui, a ascunde. ◊ Tranz. Am trecut prin viață, durerile tăcînd (EFTIMIU). ♦ A nu-și exprima fățis părerea. – Lat. tacere.

TIC-TAC interj. Cuvînt care imită sunetul ritmic al ceasornicului, bătăile inimii etc. ♦ (s.n.) Tic-tacul ceasornicului. [< fr. tic-tac, germ. Ticktack].

TIC-TAC interj. și s. n. cuvânt care imită sunetul ritmic al ceasornicului, bătăile inimii etc. (< fr. tic -tac, germ. Ticktack)

A TĂCEA tac 1. intranz. 1) A nu scoate nici un sunet; a nu spune nimic. ◊ ~ chitic (sau molcom, ca chiticul, ca peștele, ca pământul) a nu rosti nici un cuvânt. Taci și înghite nu te opune. 2) A înceta să plângă, să râdă sau să vorbească. ◊ Tacă-ți gura (sau taci din gură)! Termină odată! 3) fig. A înceta de a se mai manifesta; a amuți. Vântul tace. 2. tranz. rar A ține în taină; a nu da pe față; a tăinui. ~ un nume. ~ o durere. [Sil. tă-cea] /<lat. tacere

TIC-TAC ~uri n. Sunet ritmic produs de ceasornic. /<fr. tic-tac, germ. Tick-tack

ȚAC interj. (se folosește, de obicei repetat, pentru a reda țăcănitul ușor al unor obiecte sau zgomotul produs la tăierea cu foarfecele) ◊ ~-pac într-o clipită; repede. /Onomat.

tăceà v. 1. a nu vorbi: tace de frică; fig. a fi ca mut: tace ca peștele, tace chitic, tace molcom; 2. a-și stăpâni gura: taci din gură șl tacăți-gura. [Lat. TACERE].

tic-tac n. sgomot regulat și monoton: tic-tacul ceasornicului. [Onomatopee].

tica-taca int. încet-încet (CAR.). [V. tic-tac].

țac! int. imită sgomotul copitelor calului sau loviturile repetate cu uneltele de fier: țac-țac! [Onomatopee].

țic (de-a țicul) n. Mold. un joc cu mingea între patru băieți cu un băț încovoiat. [Cf. serb. ȚIK, detunătură].

tác-tác, interj. care arată zgomotu produs de niște izbiturĭ regulare, cum ar fi la trapu unuĭ cal pe o șosea. V. tic-tac, tic, toc, țac.

*tic-tác n., pl. urĭ (fr. tic tac, germ. tick-tack). Zgomotu bătăilor ceasorniculuĭ: se auzea tic-tacu ceasorniculuĭ. V. zig-zag.

tîc, interj. care arată bătăile inimiĭ saŭ péndululuĭ. (Aŭ și Turciĭ această interj.). V. tac, bîc.

țac interj. care arată zgomotu lucrurilor metalice care se lovesc fără să zîngănească, cum ar fi zgomotu unuĭ ceasornic de buzunar (țac-țac saŭ tic-tac) saŭ clănțănitu altuĭ mecanizm. V. țanc 2.

țîc n., pl. urĭ. Un joc copilăresc asemenea cu poarca (V. bobă). Epitet de dragoste întrebuințat la vocativ și adresat unuĭ copil: măĭ țîcule!

tac²/tac-tac interj.

tac¹ s. n., pl. tacuri

tac¹/tac-tac interj.

tac² s. n., pl. tacuri

tac/tac-tac interj.

tac s. n., pl. tacuri

tac-tac v. tac³

tăcea (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tac, 2 sg. taci, 3 sg. tace, conj. prez. 1 sg. să tac, 3 să tacă; imper. 2 sg. afirm. taci, 2 pl. tăceți; ger. tăcând; part. tăcut

tic-tac² s. n., pl. tic-tacuri

tic-tac¹ interj.

tac-tac v. tac¹

tăcea (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tac, 1 pl. tăcem, 2 pl. tăceți; conj. prez. 3 să tacă; imper. 2 pl. tăceți; ger. tăcând; part. tăcut

tic-tac² s. n., pl. tic-tacuri

tic-tac¹ interj.

țac-țac v. țac

tăcea vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tac, 1 pl. tăcem, 2 pl. tăceți, imperf. 3 sg. tăcea, perf. s. 3 sg. tăcu; conj. prez. 3 sg. și pl. tacă; imper. 2 pl. taceți; part. tăcut

tic-tac s. n., pl. tic-tacuri

tic-tac interj.

tăcea (ind. prez. 1 pl. tăcem, 2 pl. tăceți, imper. tăceți)

tic-tac.

tac interj. – Exprimă zgomotul produs de o lovitură sau de o bătaie. – Var. taca, tîc(a). Creație expresivă, cf. țac, pac; se folosește mai ales în comp., tic-tac. – Der. tăcăi (var. tîcîi), vb. (a tăcăni, a palpita; a bate; a zvîcni); tăcăială (var. tîcîială), s. f. (faptul de a tăcăi; bătaie); tăcăitoare, s. m. (sfrîncioc mare, Lanius excubitor); tăcăitură, s. f. (ticăit, palpitație); tăcăni, vb. (a tăcăi, a scoate zgomote caracteristice), cu suf. expresiv -ni; tăcănitură, s. f. (bătaie, ticăit).

tac (-curi), s. n. – Baston de biliard. Ngr. τάϰος (Candrea), probabil din it. tacca sau creație expresivă, ca sp. taco.

tăcea (-ac, -ăcut), vb. – A nu vorbi. – Mr. tac. tățeare, megl. tac, tățeari, istr. tǫcu. Lat. tăcēre (Pușcariu 1708; REW 8517), cf. vegl. takar, it. tacere, prov. tazer, fr. taire. – Der. tăcere, s. f. (liniște); tăcut, adj. (silențios); tacit, adj., din fr. tacite; taciturn, adj., din fr. taciturne; taci-și’nghite, s. m. (varietate de gogoși).

țac, interj. – Imită zgomotul produs de pocnet sau de țăcănit. – Var. țaca-(țaca), țanc. Creație expresivă, cf. tac, toc, tic. – Der. țăcăni, vb. (a pocni, a păcăni, a răpăi, a ciocăni), cf. tăcăni, clănțăni; țăcăneală, s. f. (lovituri cadențate; Arg., forcfeci); țăcănitură (var. țăcăraie), s. f. (țăcănit); țăcănit, s. n. (zornăit, pocnet). Legătura acestor cuvinte cu sb., cr. ciknuti „a foșni” (Cihac, II, 428; Conev 95) este îndoielnică. Țaclă (var. țaglă, țiglă), s. f. (Trans., vîrf de săgeată; par, băț, ciomag; frigăruie de lemn) aparține aceleiași intenții expresive, cf. cioaclă față de cioc; numele i se datorează zgomotului de lovire produs de vîrf la izbirea de un obstacol. Legătura cu germ. Zacke, mag. csak (Cihac, II, 534; Scriban) nu este probabilă. – Der. înțigla (var. înțegla, înțigli), vb. (a scoate vîrful; a înfige; a înțepa); înțiglat, adj. (ascuțit, înfipt; picant, acerb, înțepător; acut, cu ton înalt); țiglă (var. țîclă(u), țiclău), s. f. și n. (culme, pisc), în Mold. și Trans. (după Philippide, II, 738, în legătură cu alb. tsikëlë, care pare să provină din rom.; după Lacea, Dacor., III, 747, din mag. szikla „turn”); țăcălău, s. n. (turmă mică), a cărui explicație nu este clară; țingălău (var. țîngălău, Olt. țîcărău), s. n. (clopoțel), cu infix nazal (după Candrea, în legătură cu sb. cingara, mag. csengo); țîngăni, vb. (a răsuna), var. a lui zăngăni; țiglean (var. țiglete, țîclete), s. m. (pițigoi, Parus maior), numit așa din cauza timbrului ascuțit al glasului său (după Cihac, II, 525, din mag. cinke); țoangă, s. f. (Trans., clopoțel); țuclău (var. țîclău), s. n. (Mold., vîrf, culme); țuglui (var. țuclui), s. n. (Mold., vîrf, culme) prin contaminare cu țugui; țăcălie, s. f. (cioc, barbișon), cf. cioc (după Lacea, Dacor., III, 748, din mag. szakáll). – Cf. țanc, țigău, țicni, țugui.

ALIUD EST CELARE, ALIUD TACERE (lat.) una este să tăinuiești, alta e să taci – Discreția și complicitatea nu sunt unul și același lucru.

INTER ARMA SILENT LEGES (lat.) pe timp de război legile tac – Cicero, „Pro Milone”, IV, 10. Mai cunoscută varianta: „Inter arma silent musae” („Pe timp de război, muzele tac”). Vremurile tulburi nu sunt prielnice echității și dezvoltării artelor și științei.

QUI TACET CONSENTIRE VIDETUR (lat.) cine tace pare a consimți – Principiu de drept canonic, luat ca deviză de papa Bonifaciu VIII.

SI TACUISSES, PHILOSOPHUS MANSISSES (lat.) dacă tăceai, filozof rămâneai – Boethius, „De consolatione philosophiae”, II, 13. Cuvinte devenite proverbiale, prin traducere, în numeroase limbi.

TÎC 1. Ttcu, N. din Ceraș (BCI XII 141). 2. Tîca f. 1680 (Tut 34).

A TĂCEA a blătui, a închide pliscul, a tăcea ca mortul în păpușoi, a trage fermoarul, a-și ține botul / gura.

a tăcea ca melcul / ca peștele expr. a nu spune nimic.

a tăcea ca mortul în păpușoi expr. a tăcea prefăcându-se că este preocupat de ceva foarte important pentru a nu răspunde la aluzii sau la învinuiri directe.

a tăcea chitic / mâlc / molcom expr. a nu spune nimic.

tacă-ți cața! / fleanca! / gura! / leoarba! / pliscul! expr. (vulg.) taci!, liniște!, încetează!

TACI! arășel!, ciocu’ mic!, mucles!, schimschi, șadap!, șarap!, tacă-ți cața! / fleanca! / leoarba! / pliscul!, ține-ți clanța!, zât!

taci și înghite! expr. taci și vezi-ți de treabă! / și suportă!

taci și sapă! expr. lasă vorba și muncește!

TAC s. (Mold.) achiu. (~ de biliard.)

TAC s. (Mold.) achiu. (~ de biliard.)

TIC-TAC s. ticăit, tâcâială. (~ al ceasului.)

TICTAC s. ticăit, tîcîială. (~ al ceasului.)

A tăcea ≠ a grăi, a spune, a vorbi, a zice

Il est bon de parler et meilleur de se taire (fr. „E bine să vorbești, dar mai bine-i să taci”) – vers de La Fontaine, din cartea a 8-a, fabula nr. 10: Ursul și amatorul de grădini. Se aplică atunci cînd cineva înșiră baliverne, îndrugă prostii. (Vezi și expresia: „La parole est d’argent…”) LIT.

Inter arma silent musae (lat. „Între arme – adică în vreme de război – muzele tac”) – În discursul său „Pentru Milo” (IV, 10), marele orator latin Cicero a formulat pentru prima oară ideea, referindu-se însă la legi: Inter arma silent leges (În timp de război amuțesc legile). Mai cunoscută și mai vehiculată a devenit însă versiunea cu muzele (ceea ce nu-i de mirare, căci fiind vorba de muze, varianta s-a dovedit mai… inspirată)! Semnificația e foarte clară: „Cînd vorbesc armele, tac artele; cînd urlă tunurile, nu mai au cuvînt muzele”. LIT.

Qui tacet, consentire videtur (lat. „Cine tace pare a consimți”) – deviza papei Bonifaciu VIII (1220-1303) menționată în „Decretale” (Hotărîri papale, cartea a VI-a a dreptului canonic). A devenit proverb în Franța: Qui ne dit mot, consent. Și noi spunem: Cine tace primește. IST.

Silent leges inter arma (lat. „Legile tac între arme”, adică în timp de război) – Cicero Pro Milone (IV, 10). Vezi: Inter arma silent musae. LIT.

țic s.n. (reg.) 1. nume de jocuri de copii. 2. ciocănitoare. 3. bibilică. 4. cantitate, măsură, fărâmă mică. 5. vârf, ridicătură, deal.