TĂVĂLUGI, tăvălugesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A trece cu tăvălugul peste arătură sau peste pietrișul unui drum, a strivi bulgării unui drum sau a netezi și a îndesa pământul cu tăvălugul. – Din tăvălug.

tăvălugi vt [At: TDRG / V: ~uci, (reg) tăfă~, trăv~ / Pzi: ~ugesc / E: tăvălug] A trece cu tăvălugul (1) peste arătură sau peste pietrișul unui drum.

TĂVĂLUGI, tăvălugesc, vb. IV. Tranz. A trece cu tăvălugul peste arătură sau peste pietrișul unui drum, a strivi bulgării unui drum sau a netezi și a îndesa pământul cu tăvălugul. – Din tăvălug.

TĂVĂLUGI, tăvălugesc, vb. IV. Tranz. A trece cu tăvălugul peste arătură sau peste pietrișul unui drum, a strivi bulgării unui drum cu tăvălugul. -Variantă: tăvăluci vb. IV.

A TĂVĂLUGI ~esc tranz. (terenuri, suprafețe) A lucra cu tăvălugul. /Din tăvălug

TĂVĂLUG, tăvăluguri, s. n. 1. Unealtă agricolă compusă din unul sau din mai mulți cilindri, folosită la fărâmarea bulgărilor de pământ și la netezirea și tasarea solului înainte și după însămânțare; cilindru greu, folosit la anumite mașini pentru fărâmare, îndesare, nivelare etc. ◊ Expr. A se da sau a se duce (ori a da pe cineva) de-a tăvălugul (sau, adverbial, tăvălug) = a se duce (sau a face pe cineva să se ducă) de-a rostogolul. 2. Instrument rudimentar de treierat. [Pl. și: (m.) tăvălugi. – Var. tăvăluc s. m.] – Tăvăli + suf. -ug.

tafalug smn vz tăvălug

tăfălog¹ sm, sn vz tăvălug

tăfălug smn vz tăvălug

tăfălugă sf vz tăvălug

tăfălugi v vz tăvălugi

tăpălug sm, sn vz tăvălug

tăvălog sn vz tăvălug

tăvăluc smn vz tăvălug

tăvăluci v vz tăvălugi

tăvălug [At: I. IONESCU, C. 143/24 / V: ~uc, (reg) tafal~, tăfălog, tăfă~, tăpă~, tefel~ smn, ~log sn, tăfălugă sf / Pl: ~ugi sm, ~uri, ~uge sn / E: tăvăli + -ug] 1 sm Unealtă agricolă compusă din unul sau mai mulți cilindri de lemn sau de fier, folosită la sfărâmarea bulgărilor de pământ și la netezirea și tasarea solului înainte sau după însămânțare Si: vălătuc, (reg) măngălău, rol¹, tăvală (1), tăvălic (1), tăvâliș (1), trâmbă (8), turduluc (1). 2 sm (Prc) Cilindru greu, folosit la anumite mașini pentru sfărâmare, îndesare, nivelare etc. Si: vălătuc, (reg) măngălău, rol¹, tăvală (2), tăvălic (2), tăvăliș (2), trâmbă (9), turduluc (2). 3 sm (Pfm; îe) A se da sau a se duce (ori a da pe cineva) de-a -ul A se duce (sau a face pe cineva să se ducă) de-a rostogolul. 4 sm Instrument rudimentar de treierat Si: val. 5 sn (Reg) Bucată de lemn de formă cilindrică pe care se sprijină piatra morii pentru a fi ferecată Si: (reg) tăvălic (3), tăvăliș (3). 6 sn (Reg) Drug de lemn (sau de fier) care se pune sub o greutate pentru a putea fi deplasată. 7 sm (Reg; îf tăfălug) Vălătuc de fân. 8 sm (Bot; reg) Săricică (Salsola kali). 9 sm (Bot; reg) Ciurlan-alb (Rapistrum perenne). 10 sm (Bot; reg; îf tăfălog) Ciulin (1) (Carduus nutans).

tefelug smn vz tăvălug

trăvălugi v vz tăvălugi

TĂVĂLUG, tăvălugi, s. m. 1. Unealtă agricolă compusă din unul sau din mai mulți cilindri, folosită la fărâmarea bulgărilor de pământ și la netezirea și tasarea solului înainte și după însămânțare; cilindru greu, folosit la anumite mașini pentru fărâmare, îndesare, nivelare etc. ◊ Expr. A se da sau a se duce (ori a da pe cineva) de-a tăvălugul (sau, adverbial, tăvălug) = a se duce (sau a face pe cineva să se ducă) de-a rostogolul. 2. Instrument rudimentar de treierat. [Pl. și: (n.) tăvăluguri. – Var. tăvăluc s. m.] – Tăvăli + suf. -ug.

TĂVĂLUCI vb. IV v. tăvălugi.

TĂVĂLUG, tăvălugi, s. m.,și tăvăluguri, tăvăluge, s. n. (Și în forma tăvăluc) 1. Unealtă agricolă compusă din unul sau din mai mulți cilindri, folosită la fărîmarea bulgărilor de pămînt și da netezirea solului înainte și după însămînțare (v. vălătuc); cilindru greu, folosit la anumite mașini pentru fărîmarea și îndesarea unor materiale. L-a prins sub doage și a trecut peste el ca un tăvălug. I. BOTEZ, ȘC. 24. Înainte de-a sămăna, acești bolovani trebuiesc sfărîmați. Sfărîmarea se face prin ploaie... sau prin ajutorul borunei, grapei sau tăvălucului. PAMFILE, A. R. 58. ◊ (În contexte figurate) Cazul d-tale e foarte grav... Dar tăvălugul acopere toate mormintele... – Vedeți... făcu locotenentul și plesni din limbă: tăvălugul nu poate omorî conștiința. CAMILAR, N. I 128. ◊ Expr. A se duce, a se da (sau a da pe cineva) de-a tăvălugul (sau tăvălug) = a se duce (sau a face pe cineva să se ducă) de-a rostogolul. S-a dus de-a tăvălucul... cum s-ar duce un harbuz în vale. GANE, N. II 110. Stăpînu-mi răsplăti Lovindu-mă din fugă... Cît pînă jos pe scară m-am dus d-a tăvălugul. NEGRUZZI, S. II 243. Pontifii... Închină lui Antoniu un larg și lat covor... Și-l dau de-a tăvălucul în față-i, la picioare. ALECSANDRI, T. II 324. Copiii... dîndu-se tăvăluc, strigă. ȘEZ. IX 132. 2. Instrument rudimentar de treierat, format dintr-un cilindru cu șanțuri adînci, tras de cai pe arie, pentru ca să desprindă grăunțele; val. Pe întinderi munceau oameni: treierau cu cai și tăvălugi de piatră clăi mari de orz. SADOVEANU, O. VII 82. Intră dumnealui în grajd Și scoase 12 elefanți, La tăvăluci înhămați. Tăvălucii să-nvîrtea, Paiele le sfărîma, Grîul se scutura. PĂSCULESCU, L. P. 29. – Variantă: tăvăluc s. m.

TĂVĂLUG ~gi m. 1) Unealtă sau mașină agricolă, constând din unul sau mai mulți cilindri, folosită în lucrările de îndesare și de nivelare a pământului înante și după însămânțare. ◊ (A se da, a se duce) de-a ~gul a se duce de-a rostogolul. 2) înv. Instrument de treierat, format dintr-un cilindru de lemn, care se rotește în jurul unui ax fix. [Pl. și tăvăluguri] /a (se) tăvăli + suf. ~ug

tăvălug n. sul de lemn gros cu care se ridică pietrele de moară la ferecat; de-a tăvălugul, rostogolindu-se: jos pe scară m’am dus de-a tăvălugul NEGR. [Derivat din tăvălì].

tăfălúg, V. tăvăluc.

tăvălúc și -úg m. (ca vălătuc, vălug, tumurug) și n., pl. e și urĭ (rudă cu vălug și vălătuc. Cp. și cu tăvălesc). Buștean rătund. Cilindru care se rostogolește pe ogor după boronit ca să se sfărîme toțĭ bulgăriĭ, orĭ pe arie ca să se desprindă grăunțele, orĭ pe un drum ca să se netezească petrișu. Cilindru de lemn (orĭ de fer) care se pune supt o greutate (de ex., o ladă de banĭ) ca s’o poțĭ muta (V. chezăș). – Și tăfălug, tefelug, pl. e, și tăfălog, pl. oage (vest).

tăvălucésc și -gésc v. tr. (d. tăvăluc). Netezesc cu tăvălucu, cilindrez. V. vălătucesc.

tăvălugi (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălugesc, 3 sg. tăvălugește, imperf. 1 tăvălugeam; conj. prez. 1 sg. să tăvălugesc, 3 să tăvălugească

tăvălugi (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălugesc, imperf. 3 sg. tăvălugea; conj. prez. 3 să tăvălugească

tăvălugi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăvălugesc, imperf. 3 sg. tăvălugea; conj. prez. 3 sg. și pl. tăvălugească

tăvălug s. n., pl. tăvăluguri

!tăvălug s. n., pl. tăvăluguri

tăvălug s. m./s. n., pl. tăvălugi/tăvăluguri

tăvălug, -luge.

TĂVĂLUG s. v. buhai, ciurlan, coinac, salcicorn, săricică.

TĂVĂLUG s. 1. (AGRIC.) vălătuc, (reg.) tăvală, tăvălic, treierătoare, (prin Transilv. și Mold.) măngălău, (prin Ban.) rol. (Cu ~ul se îndeasă solul semănat.) 2. (TEHN.) (reg.) sul. (~ pentru nivelarea solului.) 3. (AGRIC.) val. (~ pentru treieratul rudimentar.)

tăvălug s. v. BUHAI. CIURLAN. COINAC. SALCICORN. SĂRICICĂ.

TĂVĂLUG s. 1. (AGRIC.) vălătuc, (reg.) tăvală, tăvălic, treierătoare, (prin Transilv. și Mold.) măngălău, (prin Ban.) rol. (Cu ~ se îndeasă solul semănat.) 2. (TEHN.) (reg.) sul. (~ pentru nivelarea solului.) 3. (AGRIC.) val. (~ pentru treieratul rudimentar.)