tăbultoc [At: CIHAC II, 495 / V: (reg) ~băl~, ~băltou, ~băltuc, ~bâl~, ~bât~, ~bol~, tobâl~, tob~, tomul~ sn / Pl: ~oace sn, ~toci sm / E: ns cf tăbulcă, tăbuieț] (Mol) 1 sn Sac umplut numai pe jumătate, pentru a putea fi cărat în spinare Si: (reg) tăbol. 2 sn Conținutul unui tăbultoc (1). 3 sm (Fig; dep) Persoană scundă și îndesată Si: (reg) tăbuieț (5).

TĂBULTOC², tăbultoci, s. m. (Mold.) Om scund și îndesat; bondoc. Foaie verde, iarbă lată, Stau flăcăii să se bată, Pentr-un tăbultoc de fată. ȘEZ. II 217.

TĂBULTOC¹ s. n. v. tăbîltoc.

TĂBULTOC s. m. Om scund și îndesat. – V. tăbîltoc.

tăbultoc n. Mold. 1. partea sacului plin de taină; 2. fig. scurt și gros. [Și tobultoc: v. tăbueț, dar de formațiune obscură].

tăbultóc n., pl. oace (dim. d. tăbol, format într’o limbă slavă din care a fost luat). Est. Tăbuĭeț. – Și tăbîltoc, tobîltoc, tobultoc și tomultoc. În Neam. Rom. Pop. 6, 716: tăbăltuc (tăgîrță).

TĂBÂLTOC, (1) tăbâltoace, s. n., (2) tăbâltoci, s. m. (Reg.) 1. S. n. Săculeț. 2. S. m. Om scund și îndesat. [Var.: tăbultoc s. m.] – Cf. ucr. taboleć.

tăbăltoc sn vz tăbultoc

tăbăltou sn vz tăbultoc

tăbăltuc sn vz tăbultoc

tăbâtoc sn vz tăbultoc

tăboltoc sn vz tăbultoc

tobâltoc sn vz tăbultoc

tobultoc sn vz tăbultoc

tomultoc sn vz tăbultoc

TĂBÂLTOC, (1) tăbâltoace, s. n., (2) tăbâltoci, s. m. 1. S. n. (Reg.) Săculeț. 2. S. m. Om scund și îndesat. [Var.: tăbultoc s. m.] – Cf. ucr. taboleć.

TĂBÎLTOC, tăbîltoace, s. n. (Mold.) Sac mic (care se umple numai pe jumătate pentru a putea fi cărat în spinare). Mușteriii mei cu tăbîltoacele, cinstiților drumeți, se adună mai pe sară. SADOVEANU, N. P. 141. – Variantă: tăbultoc (SADOVEANU, F. J. 434) s. n.

TĂBÎLTOC, tăbîltoace, s. n. (Reg.) Săculeț. – Comp. ucr. tobolec.

TĂBÂLTOC² ~ci m. pop. Persoană mică de statură și îndesată. /cf. sl. tobolici

TĂBÂLTOC¹ ~oace n. Sac umplut numai pe jumătate pentru a putea fi dus în spate. /cf. sl. tobolici

tobultoc n. V. tăbultoc.

tăbăltúc, V. tăbultoc.

tăbîltóc, V. tăbultoc.

tobîltóc, V. tăbultoc.

tobultóc, V. tăbultoc.

tomultóc, V. tăbultoc.

tăbultoc (= tăbîltoc (sac)) s. n., pl. tăbultoace

tăbâltoc² (săculeț) (reg.) s. n., pl. tăbâltoace

tăbâltoc¹ (om scund și îndesat) (reg.) s. m., pl. tăbâltoci

tăbâltoc² (săculeț) (reg.) s. n., pl. tăbâltoace

tăbâltoc¹ (om scund și îndesat) (reg.) s. m., pl. tăbâltoci

tăbâltoc (săculeț) s. n., pl. tăbâltoace

tăbâltoc (om scund și îndesat) s. m., pl. tăbâltoci

TĂBÂLTOC s. v. săculeț, săcușor.

tăbîltoc s. v. SĂCULEȚ. SĂCUȘOR.

tăbâltoc adj. m. (reg.; fig.) scurt și gros.

tăbâltoc, tăbâltoci s. m. (reg.) om scund și îndesat