TÂRȘII vb. IV v. târșâi.

târșii v vz târșâi

TÂRȘII, vb. IV v. târșâi.

TÂRȘ, târși, s. m. (Pop.) 1. Copac pipernicit, nedezvoltat, uscat; p. ext. pădure cu astfel de copaci, crescuți printre rădăcini și cioturi. 2. Cracă pe care se clădesc căpițele de fân, din care se fac îngrădituri primitive etc. [Pl. și: (n.) târșuri] – Et. nec.

TÂRȘÂI, târșâi, vb. IV. Tranz. A târî picioarele sau încălțămintea în mers, frecându-le de pământ și producând un zgomot specific. ◊ Refl. A se târî (2). ♦ A trage după sine, frecând de pământ, târând. [Var.: (reg.) târși, târșii vb. IV] – Cf. târî.

tarș smn vz târș²

tărsi v vz târși¹

tărș smn vz târș²

tărși v vz târși¹

târj² smn vz târș²

târs smn vz târș²

târsăi v vz târșâi

târsi v vz târși

târș² [At: LB / V: (reg) tarș, tărș, ~rj, ~rs, terci, terș, truș, turj, turș smn, ~ă sf / Pl: ~i sm, ~uri sn / E: ns cf slv тръсъ, sv trš] 1 sm (Pop) Copac pipernicit Si: (reg) târșoi. 2 sm (Pop) Tufă (crescută între rădăcini și cioturi) Si: (reg) târșar (1). 3 sm (Pop; pex) Pădure tânără Si: (reg) huceag, huci, păhui¹. 4 sm (Buc; Ban; fig) Ființă care nu s-a dezvoltat fizic. 5 sm (Reg; pex; dep) Om scund și îndesat. 6 sm (Reg; pex; dep) Persoană cu înfățișare neplăcută. 7 sm (Reg) Specie de brad pitic. 8 sm (Bot; reg) Molid (Picea abies). 9 sm (Reg) Brad împodobit la anumite ocazii. 10 sm (Reg) Prăjină împodobită la vârf cu flori sau cu frunze, folosită de călușari. 11 sm (Pop) Mărăcine care se întrebuințează în îngrădituri primitive, ca arac etc. 12 sm (Reg; îe) A umbla cu ~ul după el A fi urmat pas cu pas de cineva. 13 sm (Reg; îe) A se ține ~ (sau cu ~ul) după cineva A se ține scai de cineva. 14 sm (Reg; îe) A-i pune (cuiva) ~ul de coadă A alunga pe cineva. 15 sm (Reg) Creangă rămuroasă pe care se scoate fânul din locurile neaccesibile pentrucar sau cămță. 16 sm (Reg) Obiect folosit la stână pentrua amesteca în lapte la fiert, pentrua strânge urda din zer. 17 sn (Reg; șîs mătură de -) Mătură mare de nuiele sau de mărăcini, folosită la măturatul curților sau al străzilor Si: (pop) târn¹ (3), (reg) târșar (3). 18 sn (Reg) Grapă de mărăcini. 19 sn (Îrg; mpl) Creangă uscată Si: vreasc. 20 sn (Reg; îf truș, turș) Bucată de lemn tăiată dintr-un trunchi² de copac. 21 sn (Reg; îaf) Trunchi² de copac tăiat. 22 sn (Reg; îaf) Lemn gros cu diametrul de aproximativ 12 cm. 23 sn (Reg; îe) A tăia (un copac) trușuri A tăia în bucăți (un copac). 24 sn (Reg) Morman. 25 sn (Reg; îf târj) Unealtă asemănătoare cu cociorva, cu care se împinge gunoiul oilor.

târș¹ [At: CADE / Pl: ~uri sn, ~i sm / E: fo] 1-2 sn, i (Cuvânt care) redă zgomotul produs de târâtul picioarelor, al încălțămintei sau al altor obiecte. 3 sm (Reg) Papuc fără ștaif.

târșă³ sf vz târș²

târșăi v vz târșâi

târșâi [At: MUMULEANU, C. 134/8 / V: (reg) ~rsăi, ~șăi, ~și, ~șii / Pzi: târșâi, ~esc / E: târș¹ + -âi] 1 vt (Pop) A târî picioarele sau încălțămintea în mers, frecându-le de pământ și producând un zgomot specific. 2 vr (Reg) A se târî (14). 3 vt (Reg) A trage (după sine), frecând de pământ, târând. 4 vt (Reg) A roade prin frecare Si: a toci³ (6).

târși² vi [At: BUL. FIL. IV, 198 / Pzi: ~șesc / E: târșală] (Arg) A-i fi frică.

târși³ v vz târșâi

târși¹ [At: ANON. CAR. / V: (reg) tărsi, tăr~, târsi, tersi / Pzi: ~șesc / E: târș²] 1 vt (Ban; Trs) A curăța un loc de arbori, de mărăcini etc. (pentru a-l transforma în teren arabil) Si: a defrișa. 2 vt (Olt) A prăși. 3 vt (Olt) A grăpa (cu grapa de mărăcini). 4 vt (Mun) A netezi, cu sapa sau cu grebla, prășitura de pe marginea viei (pentru a se vedea urmele celui care ar intra acolo). 5-6 vtr (Reg) A (se) turti (1-2). 7-8 vti (Reg) A mătura superficial cu târșul² (17). 9 vt (Trs) A împrăștia lucrurile. 10-11 vtr (Reg) A (se) dezbrăca (2). 12 vt (Reg; pex) A da la o parte, descoperind părți ale unui obiect. 13 vr (Reg) A se așeza unde nu este loc suficient Si: a se înghesui. 14 vr (Reg) A sta în poziție necuviincioasă Si: a se crăcăna. 15 vr (Reg; fig) A se face de râs. 16 vr (Reg; fig) A se înjosi. 17 vr (Reg) A râde prostește, fără rost Si: (reg) a se hlizi, a rânji. 18 vr (Reg) A se mândri.

târșie¹ sf [At: POLIZU / Pl: ~ii / E: nct] (Înv) Piuliță (la șurub).

terci² smn vz târș²

tersi v vz târși¹

terș smn vz târș²

truș² snm vz târș²

turj sm, sn vz târș²

turș smn vz târș²

TÂRȘ, târși, s. m. 1. Copac pipernicit, nedezvoltat, uscat; p. ext. pădure cu astfel de copaci, crescuți printre rădăcini și cioturi. 2. Cracă pe care se clădesc căpițele de fân, din care se fac îngrădituri primitive etc. [Pl. și: (n.) târșuri] – Et. nec.

TÂRȘÂI, târșâi, vb. IV. Tranz. A târî picioarele sau încălțămintea în mers, frecându-le de pământ și producând un zgomot specific. ♦ Refl. A se târî (2). ♦ A trage după sine, frecând de pământ, târând. [Var.: (reg.) târși, târșii vb. IV] – Cf. târî.

TÎRȘ, tîrși, s. m. 1. Copac (mai ales brad) pipernicit; p. ext. pădurice cu astfel de copaci, crescuți printre rădăcini și cioate (v. huceag). Locurile sînt sădite cu vii și mai sus coasta e acoperită cu tîrși. SLAVICI, O. I 214. În locul celor mai multe păduri, podoaba pămîntului, n-au mai rămas decît tîrși. SEVASTOS, N. 332. 2. Cracă stufoasă pe care se clădesc căpițele de fîn sau din care se fac ocoale primitive pentru vite. Mi se pare că cu un tîrș de brad, în loc de mătură, făcui și ceva curățenie pe dinaintea ușii. HOGAȘ, M. N. 163. ♦ Cracă uscată, vreasc. – Pl. și: (n.) tîrșuri (CREANGĂ, O. A. 125).

TÎRȘI, tîrșesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A prăși, a săpa, a mușuroi. ♦ A grăpa.

TÎRȘII vb. IV v. tîrșîi.

TÎRȘÎI, tîrșîi, vb. IV. Tranz. (Și în forma tîrșii) A tîrî picioarele sau încălțămintea în mers, frecîndu-le de pămînt. Se ducea și se înapoia după-amiază, tîrșîind greu picioarele. PAS, Z. I 198. Otilia merse apoi tîrșiindu-și șoșonii prin nămeți. CĂLINESCU, E. O. II 274. Ofițerul să îndreaptă spre masa cocoanelor tîrșiind picioarele. DELAVRANCEA, S. 128. ◊ Intranz. Mă duc... C-un condur și c-un papuc; Cu papucul tîrșiind, Cu condurul tropăind. ALECSANDRI, P.P. 351. (Complementul instrumental devine subiect) Papucii cari tîrșiiau prin casa lipită cu pămînt galben, ca și cuvintele omenești, mi-erau deopotrivă. DELAVRANCEA, T. 17. ♦ Refl. A se tîrî. Îi plăcea să-i pună în genunchi... silindu-i să meargă așa, tîrșiindu-se, pînă la catedră. PAS, Z. I 111. ♦ A trage după sine, frecînd de pămînt, tîrînd. Trecea leneș, zvîrlindu-și privirile peste garduri, tîrșiind printre pietrele caldarîmului... un baston noduros. PAS, Z. I 59. – Variantă: tîrșii vb. IV.

TÂRȘ ~i m. pop. 1) Copac nedezvoltat și aproape uscat. 2) Pădure cu astfel de copaci. 3) Creangă ramificată, întrebuințată la îngrădituri provizorii și la clăditul scârtelor de paie sau de fân. [Pl. și târșuri] /cf. sl. trusu

A SE TÂRȘÂI mă târșâi intranz. pop. (despre persoane sau despre animale) A se mișca greu cu trupul lipit de pământ; a se târî. /târș + suf. ~âi

A TÂRȘÂI târșâi 1. tranz. (picioarele sau încălțămintea) A târî frecând de pământ cu zgomot. 2. intranz. (despre picioare sau despre încălțăminte) A produce un zgomot, târâindu-se de pământ. /târș + suf. ~âi

A TÂRȘI ~esc tranz. pop. 1) (picioarele) A desface în lături. 2) fig. pop. (gura) A deschide larg, rânjind. /Din târș

A SE TÂRȘI mă ~esc intranz. pop. 1) A sta cu picioarele desfăcute (ca un târș). 2) fig. pop. A râde deschizând larg gura. /Din târș

târș n. Mold. 1. tufă spinoasă; 2. pl. vreascuri, vițe uscate: să strângem niște târșuri și să facem foc CR. [Serb. trs].

târșăì v. a târî încet: cu papucul târșăind PANN. [Onomatopee].

1) tîrș m. (d. tîrș 2 și tîrșit, adică „crescut la pămînt”. Cp. și cu vgr. thýrsos, ramură de viță. Și sîrb. trš, a. î.). Est. Un fel de brad pitic care crește pe țancurile munților: acolo sus, în frig, îs numa tîrșĭ uscațĭ de vînturĭ și-ĭ cetina lor așa (roșcată). S. n., pl. urĭ. Vreascurĭ (de brad): să culegem niște tîrșurĭ și să facem foc (Cr.). Tîrn felezăŭ, mătură mare: grapa vine după plug să’ngroape sămînța cu niște tîrșurĭ de mărăcinĭ (Univ. 8 Sept. 1929; 4, 3).

2) tîrș, interj. care arată zgomotu încălțămintelor tîrlite saŭ al uneĭ petre turtite aruncate pe o suprafață netedă.

tîrșésc v. tr. (d. tîrș, interj., adică „călcat cu talpa”). Est. Fam. Turtesc: cine mĭ-a tîrșit pălăria? Grăpez. V. refl. Îmĭ ĭaŭ aspect de prost: ce te-aĭ tîrșit așa, ce staĭ ca un tîrșit?

tîrșîĭ, a -í v. tr. (d. tîrș, interj. Rudă cu ung. törzsölni, a freca). Se zice despre zgomotu pe care-l fac încălțămintele tîrlite: o babă venea tîrșîindu-șĭ papuciĭ. V. intr.: venea tîrșîind din papucĭ, cu papuciĭ.

târș³ (mătură; grapă; vreasc; grămadă) (reg.) s. n., pl. târșuri

târș¹ (copac; lemn) (pop.) s. m., pl. târși

+târș² interj.

!târșâi (a ~)/târși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. târșâi/târșesc, 3 sg. târșâie/târșește, imperf. 1 târșâiam/târșeam; conj. prez. 1 sg. să târșâi/să târșesc, 3 să târșâie/să târșească

târși v. târșâi

târș¹(copac, lemn, creangă) (pop., reg.) s. m., pl. târși

târș² (mătură) (pop.) s. n., pl. târșuri

târșâi (a ~) vb., ind. prez. 3 târșâie, imperf. 3 sg. târșâia; conj. prez. 3 să târșâie; ger. târșâind

târș (copac pipernicit) s. m., pl. târși

târș (vreasc) s. n., pl. târșuri

târșâi vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. târșâie, imperf. 3 sg. târșâia; ger. târșâind

TÂRȘ s. v. brad roșu, gătej, măturoi, molid, surcea, surcică, târn, uscătură, vreasc.

TÂRȘI vb. v. crăcăna, defrișa, despăduri, despuia, dezbrăca, dezgoli, grămădi, îmbulzi, îndesa, înghesui, îngrămădi, prăși, rânji, săpa, speria, teme, teși, turti.

TÂRȘIE s. v. mutelcă, piuliță.

tîrș s. v. GĂTEJ. MĂTUROI. MOLID. SURCEA. SURCICĂ. TÎRN. USCĂTURĂ. VREASC.

tîrși vb. v. CRĂCĂNA. DEFRIȘA. DESPĂDURI. DESPUIA. DEZBRĂCA. DEZGOLI. GRĂMĂDI. ÎMBULZI. ÎNDESA. ÎNGHESUI. ÎNGRĂMĂDI. PRĂȘI. RÎNJI. SĂPA. SPERIA. TEME. TEȘI. TURTI.

tîrșie s. v. MUTELCĂ. PIULIȚĂ.

tîrșîi vb. v. TÎRÎ.

TÎRȘÎI vb. a tîrî, a tîrîi, a trage, (reg.) a tăgîrța. (A ~ ceva după sine.)

tîrș (-și), s. m. – 1. Copac pipernicit, nedezvoltat. – 2. Tufișuri care rămîn la desțelenirea unui cîmp. – 3. Vreascuri, uscături. Sl. trŭsĭ „lăstar” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 403; Conev 50), cf. sb., slov., ceh. trs „viță-de-vie”, sb., slov. trš „buruiană, teren necultivat”. Modificarea pl. se explică pornind de la rezultatul *tîrs, care este normal, pl. tîrși. Este dubletul lui tîrsă, sf. (curătură, desțelenire; Mold., barbă încîlcită), cf. rut. tyrsa. – Der. tîrși, vb. (a defrișa, a desțeleni; a grebla, a grăpa; refl., Mold., a se despuia), al doilea sens explicabil prin folosirea înv. a unei greble primitive, făcută cu un smoc de mărăcini; tîrsi, vb. (a curăța un teren), în Trans.; tîrsoacă (var. tîrsoagă), s. f. (plante, Aira caespitosa, Polygonum aviculare; Mold., barbă încîlcită); tîrșar, s. m. (arbust, tufă); tîrșîi (var. Mold. tîrși), vb. (a-și tîrî picioarele), probabil rezultat din contaminarea lui tîrș cu tîrî; tîrșiitură, s. f. (tîrîre); tîrșeală, s. f. (lașitate, teamă), fără îndoială de la tîrșî(i)t „josnic, decăzut” (după Vasiliu, GS, VII, 128. din țig. traš- „grijă”); tîrșelos, adj. (fricos, laș). Tîrșiță, s. f. (sapă) se află față de tîrș în aceeași poziție ca tîrnăcop față de tîrn; der. sa din sl. krušiti „a rupe” (Miklosich, Lexicon, 318) nu pare probabilă. Troș (var. truș), s. m. (Munt., încălțăminte veche, uzată) trebuie să existe în loc de tîrș „papuc fără ștaif, tîrît” (după Scriban, legat de it. dialectal troš „cizmuliță”).

târș, târși, s.m. – v. turș.

târș s. n. sg. 1. lehamite. 2. jenă.