tândălit¹ sn [At: SLAVICI, O. II, 49 / Pl: (nob) ~uri / E: tândăli] (Pop) 1 Tândăleală (1). 2 (Îlav) Pe ~e Cu încetul.

tândălit², ~ă smf, a [At: UDRESCU, GL. / V: (reg) tăn~ / Pl: ~iți, ~e / E: tândăli] 1-2 (Pop) (Persoană) care își pierde vremea (cu nimicuri), umblând încoace și încolo, fără nici un rost Si: (reg) tândălos (1). 3-4 (Pop) (Persoană) care lucrează încet, fără spor (și cu lene) Si: (reg) tândălos (2). 5-6 (Reg) (Persoană) care pălăvrăgește Si: flecar.

TÂNDĂLI, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor, alene. – Din germ. tändelen „a glumi”.

tăndăli v vz tândăli

tăndălit, ~ă a vz tândălit²

tândăli [At: DRLU / V: (reg) tăn~, ~ăvi / Pzi: ~lesc / E: ger tändeln] 1 vi (Pop) A-și pierde vremea (cu nimicuri), umblând încoace și încolo, fără nici un rost Si: (reg) a tândălui (1). 2 vz (Pop) A lucra încet, fără spor (și cu lene) Si: (reg) a migăli, a se mocăi, a tândălui (2). 3 vi (Mun) A pălăvrăgi. 4 vrr (Reg) A se certa (1).

tândăvi¹ v vz tândăli

TÂNDĂLI, tândălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea umblând de colo până colo fără rost; a lucra încet, fără spor (și cu lene). – Din germ. tändelen „a glumi”.

TÎNDĂLI, tîndălesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde vremea (umblînd de colo pînă colo fără nici un rost), a lucra încet, a se mocăi, a migăli. Iarna, cît tîndălea pe-acasă, nu era omul de-aici, din pădure. AGÎRBICEANU, S. P. 19. Așa să vă brodiți treburile ca să nu tîndăliți prea mult cu datul colacilor. DAN, U. 89. Înainte de-amiazi tîndăli primprejurul conacului. REBREANU, R. I 91.

TÎNDĂLIT s. n. (Mai ales în expr.) Pe tîndălite = pe încetul, cu migală. O luase așa în glumă, pe tîndălite, ca să-și petreacă timpul, și din glumă-n glumă el s-a pomenit în cele din urmă într-o încurcătură, din care nu mai putea să iasă. SLAVICI, O. II 49. – Formă gramaticală: (în expr.) tîndălite.

TÎNDĂLIT s. n. (În expr.) Pe tîndălite = pe încetul, cu migală. [Formă gramaticală: (în expr.) tîndălite] – V. tîndăli.

A TÂNDĂLI ~esc intranz. rar 1) A fi tândală; a sta fără treabă. 2) A umbla mult și fără rost (ca un tândală); a hoinări; a vagabonda. 3) A lucra încet și fără spor; a se mocoși; a se mocăi; a se migăli. /<germ. tändein

tăndălì v. a lucra încet și neîndemânatic. [Cf. Nemț. TÄNDELN, a migăi].

tîndălésc v. intr. (germ. tändeln, a glumi, a te nebuni). Vest. Fam. Lenevesc, prujesc, perd timpu nelucrînd nimic serios. V. huzuresc.

tândăli (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălesc, 3 sg. tândălește, imperf. 1 tândăleam; conj. prez. 1 sg. să tândălesc, 3 să tândălească

tândăli (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălesc, imperf. 3 sg. tândălea; conj. prez. 3 să tândălească

tândăli vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tândălesc, imperf. 3 sg. tândălea; conj. prez. 3 sg. și pl. tândălească

TÂNDĂLIT s., adj. v. clănțău, flecar, guraliv, limbut, palavragiu, vorbă-lungă, vorbăreț.

TÂNDĂLI vb. v. flecări, îndruga, lenevi, migăli, mocăi, mocoși, moșmondi, moșmoni, pălăvrăgi, sporovăi, ticăi, trăncăni, trândăvi.

tîndăli vb. v. FLECĂRI. ÎNDRUGA. LENEVI. MIGĂLI. MOCĂI. MOCOȘI. MOȘMONDI. MOȘMONI. PĂLĂVRĂGI. SPOROVĂI. TICĂI. TRĂNCĂNI. TRÎNDĂVI.

tîndălit s., adj. v. CLĂNȚĂU. FLECAR. GURALIV. LIMBUT. PALAVRAGIU. VORBĂ-LUNGĂ. VORBĂREȚ.

tăndăli, tăndălesc, (tândăli), vb. tranz. – (reg.) A păcăli, a înșela: „Da’ Tândală și el o zâs: Tilili, tilili, cum l-am mai tăndălit” (Bilțiu, 1990: 514). – Din Tândală, „prostănac, gogoman, nătărău”, de la tânt, tont (DER); din germ. tändeln „a se ține de fleacuri” (Șăineanu, 1929; Țurcanu, 2005; MDA).

tăndăli, tăndălesc, (tândăli), vb. tranz. – A păcăli, a înșela: „Da’ Tândală și el o zâs: Tilili, tilili, cum l-am mai tăndălit” (Bilțiu 1990: 514). – Din Tândală, „prostănac, gogoman, nătărău”, de la tânt, tont (DER); Cf. germ. tändeln „a se ține de fleacuri” (Țurcanu 2005).