sudură sf [At: CADE / Pl: ~ri / E: fr soudure] 1 Operația de sudare (1). 2 Rezultatul operației de sudare. 3 (Pex) Locul în care s-a realizat îmbinarea pieselor sudate. 4 Atelier, secție, întreprindere etc. în care se execută operații de sudură sau se învață tehnica sudării pieselor. 5 (Pex) Meseria sudorului. 6 (Fig) Legătură strânsă. 7 (Fig) Îmbinare. 8 (Fig) Închegare.

SUDURĂ, suduri, s. f. 1. Operație de sudare; rezultatul acestei operații; locul îmbinării a două sau mai multor piese prin sudare. ◊ Sudură autogenă v. autogenă. Bec de sudură v. bec². Pistol de sudură v. pistol. 2. Fig. Îmbinare, închegare, legătură. Se pune problema unei noi interpretări actoricești care... să realizeze o sudură puternică între comportarea scenico-dramatică și interpretarea muzicală. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 176, 6/2.

SUDURĂ s.f. 1. Operație de sudare; rezultatul acestei operații; (p. ext.) locul unde s-au lipit prin sudare două metale. 2. (Fig.) Îmbinare, închegare, legătură. [< fr. soudure].

SUDURĂ s. f. 1. rezultat al sudării; (p. ext.) locul unde s-au lipit prin sudare două piese. 2. (fig.) legătură strânsă. (< fr. soudure)

SUDURĂ ~i f. 1) v. SUDAJ. 2) fig. Legătură strânsă; îmbinare. /<fr. soudure

sudură f. lipire a două bucăți de metal. ║ Med. lipirea a două oase.

*sudúră f., pl. ĭ (fr. soudure). Locu unde doŭă bucățĭ de metal orĭ doŭă bucățĭ de os îs lipite (forosteală).

sudură s. f., g.-d. art. sudurii; pl. suduri

sudură s. f., g.-d. art. sudurii; pl. suduri

sudură s. f., g.-d. art. sudurii; pl. suduri

SUDURĂ s. v. sudare.