SUCOMBARE, sucombări, s. f. Faptul de a sucomba; moarte, deces. – V. sucomba.

sucombare sf [At: DL / Pl: ~bări / E: sucomba] (Liv) Moarte (1).

SUCOMBARE, sucombări, s. f. (Livr.) Faptul de a sucomba; moarte, deces. – V. sucomba.

SUCOMBARE, sucombări, s. f. (Livresc) Faptul de a sucomba; deces, moarte.

SUCOMBARE s.f. (Liv.) Faptul de a sucomba; moarte, deces. [< sucomba].

SUCOMBA, sucomb, vb. I. Intranz. A muri, a deceda. – Din fr. succomber.

sucomba vi [At: BARASCH, I. 144/18 / V: ~cumba / Pzi: sucomb / E: fr succomber, lat succumbere] 1 (Liv) A muri¹. 2 (Îdt) A fi învins (în luptă). 3 (Îdt) A fi copleșit de durere fizică sau morală. 4 A nu se putea împotrivi. 5 A nu putea rezista.

sucumba v vz sucomba

SUCOMBA, sucomb, vb. I. Intranz. (Livr.) A muri, a deceda. – Din fr. succomber.

SUCOMBA, pers. 3 sucombă, vb. I. Intranz. (Livresc) A muri, a deceda. Bolnava sucombînd, am practicat disecția. PARHON, O. A. I 117. Trupu-i schingiuit și slăbit a sucombat mai tîrziu, cu mult înainte de vreme. SADOVEANU, E. 49. ◊ Fig. Cine are talent își face singur drum... Iar dacă sucombă pe drum, înseamnă că nu era făcut pentru aceasta. C. PETRESCU, C. V. 149.

SUCOMBA vb. I. intr. (Liv.) A muri, a deceda; a pieri. ♦ (Fig.) A fi zdrobit, învins. [P.i. sucomb, 3,6 -bă. / < fr. succomber, cf. lat. succumbere].

SUCOMBA vb. intr. 1. a muri, a deceda. 2. (fig.) a fi zdrobit, învins. (< fr. succomber)

A SUCOMBA pers. 3 sucombă intranz. livr. 1) A suferi o înfrângere într-o luptă. 2) A înceta de a mai trăi; a se stinge din viață; a muri; a deceda; a se sfârși; a răposa. /<fr. succomber, lat. succumbere

sucombà v. 1. a nu putea rezista: a sucomba durerii. 2. a fi învins, a cădea sub o putere covârșitoare: a sucomba după ani de luptă.

*sucómb, a -á v. intr. (fr. succomber, d. lat suc-cúmbere, a cădea dedesupt. V. incumb). Cad învins, mor: sucomb dureriĭ, loviturilor; sucomb după o luptă cruntă.

sucombare s. f., g.-d. art. sucombării; pl. sucombări

sucombare s. f., g.-d. art. sucombării; pl. sucombări

sucombare s. f., g.-d. art. sucombării; pl. sucombări

sucomba (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sucomb, 3 sucombă; conj. prez. 1 sg. să sucomb, 3 să sucombe

sucomba (a ~) vb., ind. prez. 3 sucombă

sucomba vb., ind. prez. 1 sg. sucomb, 3 sg. și pl. sucombă

sucomb.

SUCOMBARE s. v. moarte.

SUCOMBARE s. decedare, deces, dispariție, moarte, pieire, prăpădire, răposare, sfîrșit, stingere, (livr.) exitus, extincție, repauzare, (mai ales în limbajul bisericesc) repaus, (înv. și pop.) săvîrșire, (pop.) pierzanie, pierzare, (reg.) pieiște, topenie, (înv.) petrecanie, petrecere, pierdere, piericiune, prăpăditură, pristăvire, săvîrșenie, săvîrșit, scădere, sconcenie, (ir.) crăpare, (arg.) mierleală, mierlire, verdeș. (~ unei persoane.)

SUCOMBA vb. v. muri.

SUCOMBA vb. a deceda, a dispărea, a se duce, a muri, a pieri, a se prăpădi, a răposa, a (se) sfîrși, a se stinge, (livr.) a repauza, (înv. și pop.) a se săvîrși, (înv. și reg.) a se pristăvi, (înv.) a se proslăvi, (ir.) a crăpa, a plesni, (înv. și reg. ir.) a se sparge, (fig. și fam.) a se curăța, (fig.) a adormi, (livr. fig.) a expira, (înv. și pop. fig.) a pica, (înv. și reg. fig.) a se muta, a se petrece, (arg.) a o mierli. (A ~ ieri la amiază.)