22 de definiții pentru strigoi

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STRIGOI, -OAIE, strigoi, -oaie, s. m. și f. (Rar la f.) (în credințele populare) Sufletul unui om (mort sau viu) despre care se crede că se transformă în timpul nopții într-un animal sau într-o apariție fantomatică, provocând neajunsuri celor pe care îi întâlnește; p. ext. om născut într-o zodie nefavorabilă, despre care se crede că se află în legătură cu diavolul și se ocupă cu vrăji și cu farmece. ♦ Epitet dat unui om rău, ursuz sau unui bătrân cu apucături demodate. – Strigă + suf. -oi.

strigoi2, ~oaie [At: LEX. MARS. 222 / V: (îvp) ~râgoi[1], (reg) stereg~, steri~, stir~ sm, ~regoaie[2] sf, ~rug~ smf, știr~ sm / Pl: ~, ~ / E: strigă + -oi] 1 smf (În superstiții; rar la f.) Materializare a sufletului unui om despre care se crede că a murit neiertat de păcate, că a fost vrăjit, că i s-au zidit dimensiunile umbrei în temelia unei clădiri etc. și că ar apărea mai ales în timpul nopții, arătându-se prin locuri și clădiri pustii Si: apariție (4), arătare (27), duh1 (14), fantasmă (1), fantomă (1), nălucă, spectru, spirit, stafie (1), vedenie, (îvp) năzăritură, (pop) iazmă, (îrg) nălucitură, (înv) vedere, zare, (reg) arătanie, moromet, mortăciune, năhoadă, necurățenie, pater2, vidmă Vz moroi2, pricolici, strigă, strigoaică1, șișcoi2, vârcolac. 2 smf (Trs) Duh rău la vite Si: (reg) strigă (9), strigoaică1 (2). 3 smf (Îvp; în superstiții; mai ales la f.) Om despre care se crede că are coadă, că este în legătură cu diavolul și că se ocupă cu vrăji și cu farmece, pricinuind mari neajunsuri celor din jur Vz strigă, strigoaică1, vrăjitoare. 4 smf (Trs) Ursitoare. 5 smf (Îvr) Zeitate. 6 smf Epitet dat unui om rău, ursuz (mai ales unui bătrân cu apucături demodate). 7 sf (Reg; îf stregoaie) Nasture folosit în jocul de copii „de-a pietricica”. 8 smf (Ent; reg) Strigă (2) (Acherontia atropos). 9 smf (Ent; Ban; Trs) Ochiul-păunului (Saturnia pyri). 10 sf (Bot; reg) Spânz1 (Heleborus niger). corectat(ă)

  1. În original, tipărit incomplet: strâg LauraGellner
  2. În original, fără accent — LauraGellner

strigoi1 vr [At: ALR II, 4 234/833 / Pzi: ? / E: strigoi2] (Reg) A se preface în strigoi2 (1).

STRIGOI, -OAIE, strigoi, -oaie, s. m. și f. (În superstiții) Sufletul unui om (mort sau viu) care s-ar transforma în timpul nopții într-un animal sau într-o apariție fantomatică, pricinuind neajunsuri celor pe care îi întâlnește; p. ext. om născut într-o zodie nefavorabilă, care s-ar afla în legătură cu diavolul și s-ar ocupa cu vrăji și cu farmece. ♦ Epitet dat unui om rău, ursuz sau unui bătrân cu apucături demodate. – Strigă + suf. -oi.

STRIGOI, -OAIE, strigoi, -oaie, s. m. și f. (În superstiții) Om născut sub zodii rele, care este în legătură cu diavolul și se ocupă cu vrăji și cu farmece; sufletul unui mort care își părăsește noaptea mormîntul (uneori schimbat în animal) și se întoarce între cei vii, pentru a-i chinui și a le pricinui tot felul de neajunsuri. V. pricolici, stafie. Astă-noapte, în livadă, un strigoi mi s-arătat. EFTIMIU, Î. 74. Dădaca, chemată să ne crească, Zadarnic cu strigoii ar vrea să ne-ngrozească. MACEDONSKI, O. I 43. Alții ziceau că e strigoaie și-și omoară ea copiii ori îi mănîncă. RETEGANUL, P. V 20. [Începură a vorbi] despre strigoi și cîte alte năzdrăvănii înfiorătoare. CREANGĂ, P. 14. ◊ Fig. Mitrea oftă și-și plecă fruntea. Avea în el strigoiul amintirii. SADOVEANU, M. C. 118. ♦ Epitet dat unui om rău, ursuz (în special unui bătrîn cu apucături demodate). Strigoi adesea-mi zic tot ei – Bătrîn, în ultimul resort. MACEDONSKI, O. I 184. Unia, în aprinderea lor, numeau pe cei bătrîni: «rugini învechite, ișlicari, strigoi», și cîte li mai venea în minte. CREANGĂ, A. 153. Lasă, lasă, Chirițoaie, Babă cloanță, ră strigoaie, Îi păți tu, vai de tine, Multe șotii de la mine! ALECSANDRI, T. I 191.

STRIGOI ~ m. 1) (în superstiții) Sufletul unui mort despre care se crede că ar ieși noaptea din mormânt pentru a pricinui rele celor vii; moroi. * A umbla ca un ~ a umbla noaptea târziu fără nici un scop. A trăi ca un ~ a trăi izolat. 2) rar depr. Om rău și închis în sine. /strigă + suf. ~oi

strigóĭ m., pl. tot așa (d. strigă, ca it. stregone, vrăjitor, d. strega, vrăjitoare, de unde și nsl. štregon, strigoĭ. V. strigă 1). După credința poporuluĭ, om mort prefăcut în vedenie care vine și turbură pe ceĭ viĭ și chear le suge sîngele. Epitet cu care demagogiĭ îi gratifică pe „boĭeri” fiind-că reprezentă o lume dispărută și chear... „sug sîngele poporului”!!! V. moroĭ, stahie, vampir.

stirigie2[1] sf vz strigoi

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

strigoiu m. 1. om mort ce se crede că iese din mormânt în noaptea spre sfântu Andreiu și cu cosciugul pe cap merge de cercetează pe ai săi apoi strângându-se cu alții pe la răspântii, trag hora lor macabră: strigoii au o coadă mică pe dinapoi și se pot preface în diferite animale (lupi, câini, etc.): vin strigoii, s’adună părăsind a lor sicrii Al.; 2. fig. porecla vechilor boieri, retrograd: ne chem pe noi ruginiți, strigoi AL.; 3. Bot. praful strigoilor. V. praf [V. strigă: lit. vrăjitor (care poate lua forme diferite)].

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

strigoi s. m., pl. strigoi, art. strigoii

strigoi s. m., pl. strigoi, art. strigoii

strigoi s. m., pl. strigoi, art. strigoii

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

STRIGOI s. 1. (MITOL. POP.) stafie, (pop.) moroi, pricolici, vârcolac, (Transilv.) șișcoi. 2. v. fantomă.

STRIGOI s. 1. stafie, (pop.) moroi, pricolici, vîrcolac, (Transilv.) șișcoi. 2. apariție, arătare, duh, fantasmă, fantomă, nălucă, nălucire, năzărire, spectru, spirit, stafie, umbră, vedenie, viziune, (înv. și pop.) nălucitură, năzăritură, (pop.) iazmă, moroi, (reg.) arătanie, necurățenie, pater, (Ban.) năhoadă, (Mold. și Bucov.) vidmă, (înv.) vedere, zare.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

strâgoi, s.m. – (mit.) Duh rău; apariție fantomatică: „Și moroii, / Și strâgoii, / Și d’eot’itorii” (Papahagi, 1925: 283). – Din strigă + suf. -oi (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

strâgoi, s.m. – (mit.) Duh rău; apariție fantomatică: „Și moroii, / Și strâgoii, / Și d’eot’itorii” (Papahagi 1925: 283). – Din strigă + -oi.

Intrare: strigoi
substantiv masculin (M78)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • strigoi
  • strigoiul
  • strigoiu‑
plural
  • strigoi
  • strigoii
genitiv-dativ singular
  • strigoi
  • strigoiului
plural
  • strigoi
  • strigoilor
vocativ singular
  • strigoiule
plural
  • strigoilor
steregoi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
sterigoi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
strâgoi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
strugoi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

strigoi, strigoisubstantiv masculin
strigoaie, strigoaiesubstantiv feminin

  • 1. rar feminin în superstiții (În credințele populare) Sufletul unui om (mort sau viu) despre care se crede că se transformă în timpul nopții într-un animal sau într-o apariție fantomatică, provocând neajunsuri celor pe care îi întâlnește. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Astă-noapte, în livadă, un strigoi mi s-arătat. EFTIMIU, Î. 74. DLRLC
    • format_quote Dădaca, chemată să ne crească, Zadarnic cu strigoii ar vrea să ne-ngrozească. MACEDONSKI, O. I 43. DLRLC
    • format_quote [Începură a vorbi] despre strigoi și cîte alte năzdrăvănii înfiorătoare. CREANGĂ, P. 14. DLRLC
    • format_quote figurat Mitrea oftă și-și plecă fruntea. Avea în el strigoiul amintirii. SADOVEANU, M. C. 118. DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Om născut într-o zodie nefavorabilă, despre care se crede că se află în legătură cu diavolul și se ocupă cu vrăji și cu farmece. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Alții ziceau că e strigoaie și-și omoară ea copiii ori îi mănîncă. RETEGANUL, P. V 20. DLRLC
    • 1.2. Epitet dat unui om rău, ursuz sau unui bătrân cu apucături demodate. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Strigoi adesea-mi zic tot ei – Bătrîn, în ultimul resort. MACEDONSKI, O. I 184. DLRLC
      • format_quote Unia, în aprinderea lor, numeau pe cei bătrîni: «rugini învechite, ișlicari, strigoi», și cîte li mai venea în minte. CREANGĂ, A. 153. DLRLC
      • format_quote Lasă, lasă, Chirițoaie, Babă cloanță, ră strigoaie, Îi păți tu, vai de tine, Multe șotii de la mine! ALECSANDRI, T. I 191. DLRLC
etimologie:
  • Strigă + sufix -oi. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.