2 intrări
35 de definiții
din care- explicative (11)
- morfologice (7)
- relaționale (9)
- etimologice (1)
- enciclopedice (4)
- argou (3)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
STRIGARE, strigări, s. f. Acțiunea de a striga și rezultatul ei. I. Strigăt (1), răcnet, țipăt. II. 1. Exprimare în cuvinte a unui sentiment puternic. ◊ Loc. adv. (Rar) Cu strigări (înalte) = cu voce tare, cu accente puternice. ♦ Zgomot, larmă de voci; vociferare (de aclamație sau de amenințare). 2. Tânguire, văicăreală cu voce tare; vaiet. 3. Cerere, reclamație făcută cu voce puternică; protest. 4. Imputare, reproș, dojană. 5. Înștiințare cu voce tare, vestire. 6. Chemare (în ajutor, la luptă etc.). – V. striga.
STRIGARE, strigări, s. f. Acțiunea de a striga și rezultatul ei. I. Strigăt (1), răcnet, țipăt. II. 1. Exprimare în cuvinte a unui sentiment puternic. ◊ Loc. adv. (Rar) Cu strigări (înalte) = cu voce tare, cu accente puternice. ♦ Zgomot, larmă de voci; vociferare (de aclamație sau de amenințare). 2. Tânguire, văicăreală cu voce tare; vaiet. 3. Cerere, reclamație făcută cu voce puternică; protest. 4. Imputare, reproș, dojană. 5. Înștiințare cu voce tare, vestire. 6. Chemare (în ajutor, la luptă etc.). – V. striga.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de claudia
- acțiuni
strigare sf [At: PSALT. HUR. 121v/15 / Pl: ~gări / E: striga] 1 (Înv; asr) Strigăt (1). 2 (Pex) Gălăgie mare Si: vacarm. 3 (Înv; asr) Strigăt (2). 4 (Ban; îs) ~a zorilor Bocet care se cântă la revărsatul zorilor, în prima dimineață după decesul unui flăcău sau al unei fete. 5 (Fig) Sunet (puternic) emis de un instrument muzical. 6 (Fig) Cadență (1). 7 Sunet caracteristic scos de păsări sau de animale Si: strigăt (5). 8 (Înv; asr) Cerere (adresată cu voce puternică). 9 (Înv; asr) Solicitare de ajutor. 10 (Înv; asr) Strigăt de disperare. 11 (Înv) Rugăciune (spusă cu glas ridicat). 12 (Îvr) Slăvire (1). 13 (Îrg) Cerere insistentă (adresată cuiva cu glas tare). 14 (Rar) Îndemn. 15 (Înv) Protest (cu glas ridicat). 16 (Înv; îe) A face ~ A se plânge (împotriva cuiva sau a ceva) Si: a protesta. 17 (Înv) Strigăt (11). 18 (Îvr) Ocară. 19 (Îvr; pex) Vrajă. 20 (Îe) Să nu fie de ~ Să nu fie de deochi. 21 (Înv; asr) Strigăt (12). 22 (Înv; îe) ~ la arme Mobilizare pentru luptă. 23 Anunțare, înștiințare cu voce tare, în public. 24 (Pop; spc) Anunțare orală, oficială a căsătoriei. 25 (Spc) Anunțare publică a prețului de vânzare sau (rar) de închiriere prin licitație a unor bunuri și a sumelor oferite de solicitanți. 26 (Îvr) Enunțare cu glas tare de către preot a unui fragment al evangheliei, în timpul oficierii slujbei religioase. 27 (Pex) Textul enunțat. 28 (Pop) Strigătură (2).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
STRIGARE, strigări, s. f. Acțiunea de a striga și rezultatul ei. I. (Sunetele sînt mai ales interjecții) Strigăt. E vuiet, e chiot și strigare. Și hora lor se-ntinde sălbatică și mare. COȘBUC, P. I 162. Pămîntul era acoperit de dărîmături și de trupuri moarte... dar din acele cîmpii, ce fumegau de pîrjol și de măcel, se înălțau strigări de biruinți și de slobozenie. RUSSO, O. 43. După dînsa deznădăjduiți se ia, Cu ciomege, cu topoare, cu vătraie și frigări Alerg, o gonesc cu toții dînd chiote și strigări. PANN, P. V. II 63. ♦ Fig. Răsunet. Cînii... scoteau urlete jalnice, ca niște strigări prelungi de corn. SADOVEANU, O. I 388. ♦ (Rar) Cadență. Dar organele-s sfărmate și-n strigări iregulare Vechiul cîntec mai străbate, cum în nopți izvorul sare. EMINESCU, O. I 157. II. (Astăzi rar; sunetele sînt articulate în cuvinte și în fraze) 1. (Construit cu verbe ca: «a înălța», «a scoate» etc.) Exprimare în cuvinte a unui sentiment adînc, copleșitor; strigăt. Cînd propria sa inimă e rănită de durere, ca în «Despărțire», ori în satira a patra... [Eminescu] scoate strigări de-o adîncă însemnătate sufletească. GHEREA, ST. CR. I 237. Mărețe suvenire din vremi ce-au încetat... Unde atîți războinici ai Greciei slăvite Strigarea libertății întîi au înălțat. ALEXANDRESCU, P. 140. ◊ Loc. adv. Cu strigări (înalte) = cu voce tare, cu accente puternice; strigînd. Într-acest chip zice cu strigări înalte: Mă închin, stăpînă, cu supus raport, Cum am și poruncă-n slujbă să mă port. PANN, P. V. I 120. ♦ Zgomot, larmă de voci; vociferare (de aclamație sau de amenințare). [Mihai] se întoarse, intră în București, unde fu primit în strigări de bucurie și de binecuvîntare ale poporului pentru izbînzile sale. BĂLCESCU, O. II 51. Ce strigare! Zgomot mare! NEGRUZZI, S. II 103. Aceste necontenite glasuri și strigări ale norodului, și ale multora lăcrămi de bucurie, făcea pe fieșcare să să cutremure. GOLESCU, Î. 41. 2. Tînguire cu voce tare, vaiet. Convoi De feți Isteți Dau zor... În zări, Strigări, Oftări Scad, mor. MACEDONSKI, O. I 173. Mii de glasuri stinse d-al tiraniei fier În strigări dureroase s-au înălțat la cer. ALEXANDRESCU, P. 149. [Tiranii] să luptă să apese Strigarea pătimirii. VĂCĂRESCU, P. 51. 3. Cerere, reclamație făcută cu voce puternică; protest. Cu o strigare a fost destul ca să dărîme despotismul. GHICA, A. 777. Ce cer? întrebă Lăpușneanu văzînd pe armașul intrînd. – Capul vornicului Moțoc, răspunse. -... N-ai auzit bine, fîrtate! – Ba foarte bine, zise Alexandru-vodă, ascultă singur. Strigările lor se aud de aici. NEGRUZZI, S. I 154. 4. Imputare, reproș, dojană. Așa, ca să nu sufăr strigări, nemulțumire, Ca să nu trag asupră-mi vreo nenorocire, Gîndește-te și-mi spune un mijloc de-ndreptare. ALEXANDRESCU, P. 85. 5. Înștiințare cu voce tare, vestire, anunțare. Strigări la licitație. Strigări de căsătorie. 6. Chemare (în ajutor, la luptă etc.); (concretizat) proclamație. Tudor Vladimirescu... a împrăștiat pretutindeni o strigare în care era vorba despre feluritele și prea știutele nedreptăți îndurate de țară. GALACTION, O. I 157.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
strigare f. 1. acțiunea de a striga; 2. publicațiune oficială: cele trei strigări de căsătorie.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
strigáre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a striga (de a anunța saŭ de a publica) oficial: cele treĭ strigărĭ de căsătorie la primărie.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
STRIGA, strig, vb. I. I. Intranz. 1. A scoate sunete puternice, țipete; a răcni. ♦ A semnaliza ceva prin țipete; a cere ajutor prin țipete. 2. (Despre animale și păsări) A scoate sunete sau zgomote caracteristice speciei. II. 1. Tranz. A spune, a enunța ceva cu glas puternic; a-și exprima cu glas puternic voința. ♦ Intranz. A se văicări, a se jeli, a se plânge cu glas tare. ♦ A cere ceva cu glas tare, a reclama ceva impetuos; a pretinde, a porunci. 2. Intranz. A se răsti la cineva, a-i adresa cuiva vorbe aspre; a-i vorbi cuiva tare și cu dușmănie. 3. Tranz. A chema (pe cineva) cu glas tare să vină, să asculte etc. (spunându-i numele). ◊ Expr. A striga catalogul = a face apelul nominal al elevilor sau studenților. ♦ (Înv.) A chema la armată; a mobiliza. 4. Tranz. A face cunoscut ceva (anunțând, vestind cu glas tare). 5. Tranz. A se adresa cuiva cu un epitet, a denumi pe cineva; a porecli. ♦ Tranz. impers. A purta numele..., a se numi, a se chema... 6. Intranz. A spune strigături la joc; a conduce jocul prin strigăte și chiuituri. – Lat. *strigare (< strix, -gis „bufniță”).
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
STRIGA, strig, vb. I. I. Intranz. 1. A scoate sunete puternice, țipete; a răcni. ♦ A semnaliza ceva prin țipete; a cere ajutor prin țipete. 2. (Despre animale și păsări) A scoate sunete sau zgomote caracteristice speciei. II. 1. Tranz. A spune, a enunța ceva cu glas puternic; a-și exprima cu glas puternic voința. ♦ Intranz. A se văicări, a se jeli, a se plânge cu glas tare. ♦ A cere ceva cu glas tare, a reclama ceva impetuos; a pretinde, a porunci. 2. Intranz. A se răsti la cineva, a-i adresa cuiva vorbe aspre; a-i vorbi cuiva tare și cu dușmănie. 3. Tranz. A chema (pe cineva) cu glas tare să vină, să asculte etc. (spunându-i numele). ◊ Expr. A striga catalogul = a face apelul nominal al elevilor sau studenților. ♦ (Înv.) A chema la armată; a mobiliza. 4. Tranz. A face cunoscut ceva (anunțând, vestind cu glas tare). 5. Tranz. A se adresa cuiva cu un epitet, a denumi pe cineva; a porecli. ♦ Tranz. impers. A purta numele..., a se numi, a se chema... 6. Intranz. A spune strigături la joc; a conduce jocul prin strigăte și chiuituri. – Lat. *strigare (< strix, -gis „bufniță”).
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
striga [At: COD. VOR.2 22r/8 / Pzi: strig, 6 și (înv) strâg / E: ml *strigare] 1 vi (D. oameni) A scoate țipete puternice (pentru a îndemna la o acțiune sau pentru a opri o acțiune ori de durere, de spaimă, de mânie etc.) Si: a răcni, a țipa, a urla, a zbiera, (reg) a stricni2. 2 vt (Reg; îe) A ~ oarba cuiva A da cuiva cu oarba Vz oarba. 3 vi (Îvr) A se tângui cu voce tare Si: a plânge. 4 vi (Fig; d. instrumente muzicale) A răsuna. 5 vi (D. animale și păsări) A scoate sunete caracteristice speciei Vz cânta, țipa, urla, zbiera. 6 vi (D. oameni) A semnaliza (ceva) prin strigăte. 7 vi A cere ajutor prin țipăte. 8 vt A spune (3) cu glas foarte puternic. 9 vi (Îvr) A se pronunța (cu insistență) pentru cineva sau ceva. 10 vi (Înv) A stărui în favoarea cuiva. 11 vi A vorbi cu glas puternic (pentru a-și impune voința) Si: a vocifera. 12 vi (Înv) A aduce laudă, slavă (prin strigăte de bucurie, recunoștință). 13 vt (Îvr) A cere (cu glas tare și cu insistență) Si: a pretinde. 14 vt (Înv) A face apel la bunăvoința cuiva. 15 vi (Înv) A adresa o rugăminte (cu glas puternic). 16 vi (Înv; rar; d. persoane) A conduce (5). 17 vi A protesta (cu tărie, cu convingere). 18 vi (Adesea udp „la”, înv „spre”, „asupra”, reg „pe”) A-i vorbi cuiva pe un ton amenințător (aspru și cu dușmănie) Si: a răcni1, a se răsti1, a se rățoi2, a țipa, a urla, a zbiera, a se zborși, (pop) a se oțărî, (pfm) a se stropși (17), (înv) a se răpști, (reg) a se aspri (5), a se născocorî, a se răboli, a se răboțoi, a se răcămăți, a se răgădui1, a se răscocora, a se războti. 19 vt (C. i. oameni) A chema (de la distanță) cu glas puternic (rostindu-i numele), ca să vină, să asculte, să-i comunice ceva etc. 20 vt (Îe) A ~ catalogul A face apelul nominal al elevilor dintr-o școală sau dintr-o clasă, al studenților, al unui grup de cursanți Si: a lua prezența. 21 vi (Mil; înv; adesea urmat de determinarea „în leafă”) A mobiliza ca mercenari. 22 vt (Pop) A porecli. 23 vtim (Îvp) A se chema (într-un anumit fel). 24 vt (C. i. fapte, lucruri etc.) A vesti cu glas tare. 25 vt (C. i. fapte, lucruri etc.) A vesti cu glas tare. 26 vt (Fșa; la jocul de cărți) A anunța cu voce tare o formație de joc, la începutul sau în timpul unei partide, în funcție de regulile jocului. 27 vt (Îvr) A propovădui. 28 vt (Înv; c. i. oameni) A proclama. 29 vi A spune strigături la joc. 30 vi A conduce jocul prin chiuituri și strigături Si: a chiui (6).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
STRIGA, strig, vb. I. I. Intranz. (Sunetele emise sînt mai ales interjecții) 1. A scoate țipete, a răcni (pentru a îndemna la o acțiune sau a opri o acțiune). Trage de hățuri, pocnește din bici, strigă din rărunchi și pînă la urmă poștalionul... iese din noroiul cleios. CAMIL PETRESCU, O. I 264. În zadar striga-mpăratul ca și leul în turbare, Umbra morții se întinde tot mai mare și mai mare. EMINESCU, O. I 148. Romînul bate-n boii săi; Eu strig la el, mai țip la ei, Și boii spărieți pornesc ca niște zmei. ALECSANDRI, T. I 351. ◊ Tranz. Cîntă puiul cucului Pe coarnele plugului Și mierla de pe teleagă Tot strigă la boi să meargă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 285. 2. (Rar, despre instrumente muzicale) A răsuna. Porni deodată un bucium, de departe, de departe tare, să strige prelung. SADOVEANU, O. I 517. 3. A semnaliza (ceva) prin strigăte; a da alarma; a cere ajutor. Mă vaiet, strig cu suspinuri, Dar nu găsesc ajutori; Ce pot lacrimi, ce pot chinuri, Cînd durerea-i de amori. CONACHI, P. 106. Noaptea sare prin somn, tresare... țipă, strigă, cere ajutor, se vaietă. ȘEZ. II 129. 4. (Despre animale și păsări) A scoate sunete caracteristice speciei. V. cînta, țipa, zbiera, urla. Strigă lupul la hotară Și s-aude-ntr-altă țeară (Tunetul). GOROVEI, C. 371. Cucule, pasere-albastră, Ce-mi strigi atît la fereastră? HODOȘ, P. P. 42. II. (Sunetele sînt de obicei articulate în cuvinte și fraze) 1. Tranz. (Folosit și absolut) A spune, a enunța (ceva) cu glas puternic. Își luă inima în dinți și strigă: – Asta să fie logodnica mea. ISPIRESCU, L. 35. Da ce-i acolo? strigă baba înspăimîntată! CREANGĂ, P. 11. Arald! strigă crăiasa – las’ fața să-mi ascund. EMINESCU, O. I 98. Chiar așa să fie, noi să strigăm cu entuziasm: vivat drumul de fier. ALECSANDRI, T. I 368. ◊ (Construit cu dativul) Ăsta-i catehismul gradatului, ne striga nouă învățătură domnul plotonier. SADOVEANU, P. M. 81. ◊ Expr. A striga ca din gură de șarpe v. gură (I 1). A striga în gura mare sau a striga cît îl ia (sau îl ține) gura v. gură (I 3). A striga din băierile inimii v. baieră (1). ♦ A-și exprima cu glas puternic voința; a vocifera. Dă-mi-l mie pe domnul Alexi, măi! strigă altul și începură să strige cu toții. DUMITRIU, N. 55. Ce strigă?... – Aleg pe Bogdan, măria-ta... – Parcă ș-un alt nume. Nu strigă toți la fel. DELAVRANCEA, O. II 73. ♦ A se văicări, a se jeli cu glas tare. Capul corbului, zvîrcolindu-se dureros, striga cu jale zicînd: – Harap-Alb, Harap-Alb! De nume ți-am auzit, dar de văzut nu te-am văzut. CREANGĂ, P. 226. Vai, vai, vai, inima mea... Mult se arde și se frige Și n-are gură să strige. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 213. 2. Tranz. (Complementul indică un obiect cerut, reclamat) A cere cu glas tare, a reclama, a pretinde (să vină, să se aducă, să se înfăptuiască). Caii la butcă a strigat, Ș-a plecat din conac în conac. SEVASTOS, N. 130. În Cameră discutau, La țărani nici că gîndeau, Dacă au pămînt sau n-au, Dar război mereu strigau. ANT. LIT. POP. I 21. ◊ Intranz. (Fig.) Cîmpurile strigau după ploaie. STANCU, D. 110. ♦ (Învechit și arhaizant) A chema la serviciul militar, a da ordin oamenilor să se adune; a mobiliza. Domnia striga într-una gloatele și făgăduia leafă – și se strîngea țărănime multă. SADOVEANU, O. VII 147. 3. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la», rar «pe», și indicînd persoana căreia i se adresează vorbitorul) A-i adresa cuiva vorbe aspre; a se răsti la cineva, a vorbi cu dușmănie. Ia taci și d-ta, moș Nichifor, taci, nu mai striga atîta pe biata văcușoară; pentru că ea, mititica, nu-i vinovată cu nemic. CREANGĂ, P. 116. Foaie verde de urzică, Hîdele la mine strigă, Strigă chiar ca la un lup, De pe-aicea să mă duc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 188. 4. Tranz. A chema (pe cineva) să vină (adesea spunîndu-i tare numele). Domnul striga pe băieți c-un glas ascuțit. DELAVRANCEA, H. T. 94. Atunci să mă strigi repede pe mine și eu l-oi dumica-n bucățele. SBIERA, P. 31. Strigă-l, strigă-l zău, măicuță, C-apucă pe potecuță, Să-și caute altă drăguță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 98. ◊ (Întărit prin «pe nume») Copiii și nevasta lui... au rupt-o de fugă înspăimîntați. Dănilă, însă, a început a-i striga pe nume și ei, cunoscînd glasul lui, s-au oprit. CREANGĂ, P. 59. După Radu se lua, Tot pe nume mi-l striga. ANT. LIT. POP. I 469. Numai ea că l-a văzut, Numai ea l-a auzit Și pe nume l-a strigat Și așa l-a întrebat... TEODORESCU, P. P. 360. ◊ Expr. A striga catalogul = a face apelul nominal al elevilor dintr-o școală, dintr-o clasă. Într-o zi dascălul... a venit supărat. Cum a intrat în clasă, s-a așezat pe catedră încruntat, a strigat catalogul. CARAGIALE, M. 14. ◊ Absol. Suflă vîntu-n paie ude, Eu strig, mîndra nu m-aude. – Ba zău, bade, aud bine, Dar nu pot veni la tine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 56. ◊ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «după», rar construit cu dativul) Începu a striga după feciori – nimeni nu-i răspunde, apoi începu a-i căuta pe tot locul. RETEGANUL, P. II 5. Cît trăiești, bade, pe lume, Nu striga mîndrei pe nume. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 65. ♦ A deștepta pe cineva din somn (chemîndu-l pe nume). Acum gîndi mohorît că ea și cu fata ei nu fac nimic, stau degeaba, pe ele omul nu le strigă să se scoale, dimineața. PREDA, Î. 178. 5. Tranz. A face cunoscut (anunțînd cu glas tare); a vesti, a anunța, a comunica (ceva). Puse de strigă prin toată cetatea că fiul său... a izbutit să aducă mere. ISPIRESCU, L. 74. 6. Tranz. (Construit cu dativul) A denumi pe cineva, a da cuiva epitetul de... Lumea, țeara-mi strigă hoț, C-am furat eu caii toți; Dar eu, zău, nu i-am furat, Fărcu stava i-am mînat De la nemeșul bogat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 291. ♦ (Rar, impers.) A purta numele..., a se numi, a se chema. Cum te strigă? – Zori-de-zi. – Ei, cumetre Zori-de-ziuă, ia spune, ce cați pe-aci? EMINESCU, L. P. 127. 7. Intranz. A spune strigături la joc; a conduce jocul prin strigăte și chiuituri. Cine joacă și nu strigă, Face-i-s-ar gura strîmbă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 359. Strigă, strigă, să se strîngă Fetele din valea lungă Ca oițele la strungă. id. ib. 360.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
A STRIGA strig 1. intranz. 1) (despre oameni) A produce sunete puternice și stridente (de mânie, de groază sau de durere); a scoate strigăte; a țipa; a răcni. 2) A face gălăgie; a strica liniștea. 3) A vorbi pe un ton ridicat; a-și manifesta enervarea, nemulțumirea sau mânia prin vorbe răstite; a țipa; a răcni. 4) A rosti cu glas tare strigături (în timpul jocului). 5) (despre animale, păsări) A scoate sunete puternice caracteristice speciei; a răcni; a țipa. 2. tranz. 1) A spune cu glas tare. ~ un nume. 2) A chema să vină (rostind numele celui chemat). ~ pe nume. /<lat. strigare
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
strigà v. 1. a scoate strigăte: a striga ca în gura șarpelui; 2. a vorbi tare: nu striga așa; 3. a vesti cu glas tare: crainicul strigă pe uliți; 4. a chema tare: strigă-l pe nume. [Lat. *STRIGARE, (din STRIX, buhă: lit. a striga jalnic ca buhele].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
strig și (nord) strîg, a -á v. intr. (d. strigă, adică „a țipa ca striga”). Scot strigăte, țip, răcnesc: a striga ca în gura șarpeluĭ. Vorbesc prea tare: nu striga așa. Mă răstesc: a strigat la el să tacă. V. tr. Chem cu glas tare: profesoru a strigat un elev la lecțiune. A striga catalogu, a face apelu nominal, a-i chema pe toți pe nume. Vestesc (anunț) cu glas tare: precupețu striga „vișine”.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
strigare s. f., g.-d. art. strigării; pl. strigări
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
strigare s. f., g.-d. art. strigării; pl. strigări
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
strigare s. f., g.-d. art. strigării; pl. strigări
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
striga (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. strig, 2 sg. strigi, 3 strigă; conj. prez. 1 sg. să strig, 3 să strige
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
striga (a ~) vb., ind. prez. 3 strigă
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
striga vb., ind. prez. 1 sg. strig, 3 sg. și pl. strigă; perf. s. 1 sg. strigai, 1 pl. strigarăm
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
strig.
- sursa: IVO-III (1941)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
STRIGARE s. v. apel, balamuc, chiuit, chiuitură, exclamare, exclamație, gălăgie, hărmălaie, huiet, larmă, răcnet, scandal, strigăt, strigătură, tămbălău, tărăboi, tevatură, tumult, țipăt, urlet, vacarm, vuiet, zarvă, zbierătură, zbieret, zgomot.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
strigare s. v. APEL. BALAMUC. CHIUIT. CHIUITURĂ. EXCLAMARE. EXCLAMAȚIE. GĂLĂGIE. HĂRMĂLAIE. HUIET. LARMĂ. RĂCNET. SCANDAL. STRIGĂT. STRIGĂTURĂ. TĂMBĂLĂU. TĂRĂBOI. TEVATURĂ. TUMULT. ȚIPĂT. URLET. VACARM. VUIET. ZARVĂ. ZBIERĂTURĂ. ZBIERET. ZGOMOT.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
STRIGA vb. 1. a țipa, a urla, a zbiera, (înv. și reg.) a toi, (înv.) a chema. (~ cât îl ținea gura.) 2. a răcni, a țipa, a urla, a zbiera, (reg.) a țivli, (Transilv.) a puhăi, (Transilv. și Maram.) a țipoti, (fam. fig.) a se sparge. (~ de durere.) 3. v. vocifera. 4. v. răsti. 5. v. chiui. 6. v. exclama.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
STRIGA vb. v. cere, chema, înscăuna, întrona, învesti, numi, pretinde, proclama, pune, reclama, revendica, unge.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
STRIGĂRI s. pl. vestiri (pl.), (reg.) veste, (prin Transilv.) mărturisiri (pl.). (~ de logodnă, de nuntă.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
striga vb. v. CERE. CHEMA. ÎNSCĂUNA. ÎNTRONA. ÎNVESTI. NUMI. PRETINDE. PROCLAMA. PUNE. RECLAMA. REVENDICA. UNGE.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
STRIGA vb. 1. a țipa, a urla, a zbiera, (înv. și reg.) a toi, (înv.) a chema. (~ cît îl ținea gura.) 2. a răcni, a țipa, a urla, a zbiera, (reg.) a țivli, (Transilv.) a puhăi, (Transilv. și Maram.) a țipoti, (fam. fig.) a se sparge. (~ de durere.) 3. a răcni, a țipa, a urla, a vocifera, a zbiera. (Ia nu mai ~, că te aud!) 4. a răcni, a se răsti, a țipa, a urla, a zbiera, (pop.) a se oțărî, a se stropși, (înv. și reg.) a se răpști, (reg.) a se răboțoi, a se răcămăți, a se răgădui, a se răscocora, a se războti, (prin Transilv.) a se aspri, (Transilv. și Ban.) a se născocorî, (prin Olt. și Munt.) a se răboli, (înv.) a marecuvînta, (fam.) a se burzului, a se rățoi, a se zborși. (Ce ~ așa la mine?) 5. a chioti, a chiui, a hăuli, a țipa, (pop.) a iui, (reg.) a huhura, (prin Olt. și Ban.) a hureza, (Transilv.) a ui. (~ de mama focului, la joc.) 6. a exclama. (Bravo!, a ~ el.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
STRIGĂRI s. pl. vestiri (pl.), (reg.) veste, (prin Transilv.) mărturisiri (pl.). (~ de logodnă, de nuntă.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
A striga ≠ a șopti
- sursa: Antonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
striga (-g, -at), vb. – 1. A țipa, a răcni. – 2. A chema. – 3. A recita strigături. – Megl. strig(are). Probabil der. lat. *strigāre „a țipa ca o cucuvea”, de la strix, cf. numele său fr. chat-huant, din huer „a striga” (Meyer, IF, VI, 120; Densusianu, Rom., XXXIII, 286; Meyer., Alb. St., IV, 73; Tiktin; Pușcariu 1657; REW 8319; cf. Graur, Rom., LIV, 507). – Der. din lat. *stridŭlāre (Pascu, I, 161; Pascu, Arch. Rom., VI, 265) este mai îndoielnică; și din cea lat. *exquiritāre (Cihac, I, 266; Koerting 3478) nu pare posibilă. Der. strigăt, s. n. (țipăt; chemare; sunete emise de animale); strigător, adj. (care strigă; care se remarcă; crainic, vestitor); strigătură, s. f. (strofă satirică care se strigă în timpul jocurilor populare); trigare, s. f. (înv., vînzare prin licitație).
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
DE PROFUNDIS (CLAMAVI AD TE, DOMINE) (lat.) din adâncul sufletului (strigat-am către Tine, Doamne) – Psalmii, 129. Se cântă, la catolici, în cadrul liturghiei morților. De profundis, strigăt de deznădejde, a căpătat o semnificație laică, fiind luat drept titlu al unor opere de către numeroși scriitori.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
VOX CLAMANTIS IN DESERTO (lat.) glasul celui ce predică (strigă) în pustiu – Matei 3, 3. Răspunsul dat de Ioan Botezătorul la întrebarea „cine ești” pusă de evreii cărora le predica în pustiul Iudeii. Sensul actual: persoană care încearcă în zadar să-și convingă semenii asupra unui lucru sau să-i moblizeze pentru o cauză.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
De profundis (lat. „Din adîncuri”) – primele cuvinte din psalmul 130 al pocăinței. Versetul întreg, în traducere latină, e o invocație penitentă: de profundis clamavi a te, Domine (Din adîncimile abisului strigat-am către tine, Doamne) și se cîntă la înmormintări catolice. Cuvintele s-au transformat într-o expresie laică, avînd înțelesul: din adîncul sufletului. Un cunoscut sonet al lui Baudelaire poartă titlul: De profundis clamavi. Scriitorul englez Oscar Wilde și-a intitulat o culegere de reflecții De profundis. Același titlu poartă trei poeme de Octavian Goga din volumul „Cîntece fără țară”. Una dintre strofe e lămuritoare pentru sensul modern al expresiei: „Din sufletul meu, peșteră uitată, Cu scorburi multe, văduve de soare, Tăcerile mai strigă cîteodată, Ca niște robi rebeli în închisoare”. De profundis, 1929
- sursa: CECC (1968)
- adăugată de Anca Alexandru
- acțiuni
Vox clamantis în deserto (lat. „Vocea celui care strigă în deșert”) – Evanghelia lui Matei (cap. III; v. 3), unde se pomenește de predicile lui loan Botezătorul în pustiul Iudeei. Întrebat de evrei cine este, el răspunse: „Sînt glasul celui care strigă în pustiu”. Cu timpul expresia și-a lepădat atît straiul religios, cît și sensul propriu al cuvîntului „pustiu”, adoptînd pe cel figurat și laic, care înseamnă: a vorbi în deșert, adică zadarnic; un glas ce nu-i ascultat. BIB.
- sursa: CECC (1968)
- adăugată de Anca Alexandru
- acțiuni
Dicționare de argou
Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.
strigare, strigări s. f. 1. licitație. 2. anunțarea darurilor oferite de meseni la o nuntă.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a striga Iorgu expr. (adol.) a vomita.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a-l striga pe Bebe / pe Iorgu expr. (adol.) a vomita.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
substantiv feminin (F113) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
verb (VT13) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
strigare, strigărisubstantiv feminin
- 1. Acțiunea de a striga și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
-
- E vuiet, e chiot și strigare. Și hora lor se-ntinde sălbatică și mare. COȘBUC, P. I 162. DLRLC
- Pămîntul era acoperit de dărîmături și de trupuri moarte... dar din acele cîmpii, ce fumegau de pîrjol și de măcel, se înălțau strigări de biruinți și de slobozenie. RUSSO, O. 43. DLRLC
- După dînsa deznădăjduiți se ia, Cu ciomege, cu topoare, cu vătraie și frigări Alerg, o gonesc cu toții dînd chiote și strigări. PANN, P. V. II 63. DLRLC
- 1.1.1. Răsunet. DLRLCsinonime: răsunet
- Cînii... scoteau urlete jalnice, ca niște strigări prelungi de corn. SADOVEANU, O. I 388. DLRLC
-
- 1.1.2. Cadență. DLRLCsinonime: cadență
- Dar organele-s sfărmate și-n strigări iregulare Vechiul cîntec mai străbate, cum în nopți izvorul sare. EMINESCU, O. I 157. DLRLC
-
-
- 1.2. Exprimare în cuvinte a unui sentiment puternic. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Cînd propria sa inimă e rănită de durere, ca în «Despărțire», ori în satira a patra... [Eminescu] scoate strigări de-o adîncă însemnătate sufletească. GHEREA, ST. CR. I 237. DLRLC
- Mărețe suvenire din vremi ce-au încetat... Unde atîți războinici ai Greciei slăvite Strigarea libertății întîi au înălțat. ALEXANDRESCU, P. 140. DLRLC
- 1.2.1. Zgomot, larmă de voci; vociferare (de aclamație sau de amenințare). DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: vociferare
- [Mihai] se întoarse, intră în București, unde fu primit în strigări de bucurie și de binecuvîntare ale poporului pentru izbînzile sale. BĂLCESCU, O. II 51. DLRLC
- Ce strigare! Zgomot mare! NEGRUZZI, S. II 103. DLRLC
- Aceste necontenite glasuri și strigări ale norodului, și ale multora lăcrămi de bucurie, făcea pe fieșcare să să cutremure. GOLESCU, Î. 41. DLRLC
-
- Cu strigări (înalte) = cu voce tare, cu accente puternice. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Într-acest chip zice cu strigări înalte: Mă închin, stăpînă, cu supus raport, Cum am și poruncă-n slujbă să mă port. PANN, P. V. I 120. DLRLC
-
-
- 1.3. Tânguire, văicăreală cu voce tare. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: vaiet
- Convoi De feți Isteți Dau zor... În zări, Strigări, Oftări Scad, mor. MACEDONSKI, O. I 173. DLRLC
- Mii de glasuri stinse d-al tiraniei fier În strigări dureroase s-au înălțat la cer. ALEXANDRESCU, P. 149. DLRLC
- [Tiranii] să luptă să apese Strigarea pătimirii. VĂCĂRESCU, P. 51. DLRLC
-
- 1.4. Cerere, reclamație făcută cu voce puternică. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: protest
- Cu o strigare a fost destul ca să dărîme despotismul. GHICA, A. 777. DLRLC
- Ce cer? întrebă Lăpușneanu văzînd pe armașul intrînd. – Capul vornicului Moțoc, răspunse. – ...N-ai auzit bine, fîrtate! – Ba foarte bine, zise Alexandru-vodă, ascultă singur. Strigările lor se aud de aici. NEGRUZZI, S. I 154. DLRLC
-
-
- Așa, ca să nu sufăr strigări, nemulțumire, Ca să nu trag asupră-mi vreo nenorocire, Gîndește-te și-mi spune un mijloc de-ndreptare. ALEXANDRESCU, P. 85. DLRLC
-
-
- Strigări la licitație. Strigări de căsătorie. DLRLC
-
- 1.7. Chemare (în ajutor, la luptă etc.). DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: chemare
- Tudor Vladimirescu... a împrăștiat pretutindeni o strigare în care era vorba despre feluritele și prea știutele nedreptăți îndurate de țară. GALACTION, O. I 157. DLRLC
- 1.7.1. Proclamație. DLRLCsinonime: proclamație
-
-
etimologie:
- striga DEX '98 DEX '09
striga, strigverb
- 1. A scoate sunete puternice, țipete. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: răcni
- Trage de hățuri, pocnește din bici, strigă din rărunchi și pînă la urmă poștalionul... iese din noroiul cleios. CAMIL PETRESCU, O. I 264. DLRLC
- În zadar striga-mpăratul ca și leul în turbare, Umbra morții se întinde tot mai mare și mai mare. EMINESCU, O. I 148. DLRLC
- Romînul bate-n boii săi; Eu strig la el, mai țip la ei, Și boii spărieți pornesc ca niște zmei. ALECSANDRI, T. I 351. DLRLC
- Cîntă puiul cucului Pe coarnele plugului Și mierla de pe teleagă Tot strigă la boi să meargă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 285. DLRLC
- 1.1. Despre instrumente muzicale: răsuna. DLRLCsinonime: răsuna
- Porni deodată un bucium, de departe, de departe tare, să strige prelung. SADOVEANU, O. I 517. DLRLC
-
- 1.2. A semnaliza ceva prin țipete; a cere ajutor prin țipete. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Mă vaiet, strig cu suspinuri, Dar nu găsesc ajutori; Ce pot lacrimi, ce pot chinuri, Cînd durerea-i de amori. CONACHI, P. 106. DLRLC
- Noaptea sare prin somn, tresare... țipă, strigă, cere ajutor, se vaietă. ȘEZ. II 129. DLRLC
-
-
- 2. (Despre animale și păsări) A scoate sunete sau zgomote caracteristice speciei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Strigă lupul la hotară Și s-aude-ntr-altă țeară (Tunetul). GOROVEI, C. 371. DLRLC
- Cucule, pasere-albastră, Ce-mi strigi atît la fereastră? HODOȘ, P. P. 42. DLRLC
-
- 3. A spune, a enunța ceva cu glas puternic; a-și exprima cu glas puternic voința. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: vocifera
- Își luă inima în dinți și strigă: – Asta să fie logodnica mea. ISPIRESCU, L. 35. DLRLC
- Da ce-i acolo? strigă baba înspăimîntată! CREANGĂ, P. 11. DLRLC
- Arald! strigă crăiasa – las’ fața să-mi ascund. EMINESCU, O. I 98. DLRLC
- Chiar așa să fie, noi să strigăm cu entuziasm: vivat drumul de fier. ALECSANDRI, T. I 368. DLRLC
- Ăsta-i catehismul gradatului, ne striga nouă învățătură domnul plotonier. SADOVEANU, P. M. 81. DLRLC
- Dă-mi-l mie pe domnul Alexi, măi! strigă altul și începură să strige cu toții. DUMITRIU, N. 55. DLRLC
- Ce strigă?... – Aleg pe Bogdan, măria-ta... – Parcă ș-un alt nume. Nu strigă toți la fel. DELAVRANCEA, O. II 73. DLRLC
- 3.1. A se văicări, a se jeli, a se plânge cu glas tare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Capul corbului, zvîrcolindu-se dureros, striga cu jale zicînd: – Harap-Alb, Harap-Alb! De nume ți-am auzit, dar de văzut nu te-am văzut. CREANGĂ, P. 226. DLRLC
- Vai, vai, vai, inima mea... Mult se arde și se frige Și n-are gură să strige. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 213. DLRLC
-
- 3.2. A cere ceva cu glas tare, a reclama ceva impetuos. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Caii la butcă a strigat, Ș-a plecat din conac în conac. SEVASTOS, N. 130. DLRLC
- În Cameră discutau, La țărani nici că gîndeau, Dacă au pămînt sau n-au, Dar război mereu strigau. ANT. LIT. POP. I 21. DLRLC
- Cîmpurile strigau după ploaie. STANCU, D. 110. DLRLC
-
- A striga ca din gură de șarpe. DLRLC
- A striga în gura mare sau a striga cât îl ia (sau îl ține) gura. DLRLC
-
- 4. A se răsti la cineva, a-i adresa cuiva vorbe aspre; a-i vorbi cuiva tare și cu dușmănie. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Ia taci și d-ta, moș Nichifor, taci, nu mai striga atîta pe biata văcușoară; pentru că ea, mititica, nu-i vinovată cu nemic. CREANGĂ, P. 116. DLRLC
- Foaie verde de urzică, Hîdele la mine strigă, Strigă chiar ca la un lup, De pe-aicea să mă duc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 188. DLRLC
-
- 5. A chema (pe cineva) cu glas tare să vină, să asculte etc. (spunându-i numele). DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Domnul striga pe băieți c-un glas ascuțit. DELAVRANCEA, H. T. 94. DLRLC
- Atunci să mă strigi repede pe mine și eu l-oi dumica-n bucățele. SBIERA, P. 31. DLRLC
- Strigă-l, strigă-l zău, măicuță, C-apucă pe potecuță, Să-și caute altă drăguță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 98. DLRLC
- Copiii și nevasta lui... au rupt-o de fugă înspăimîntați. Dănilă, însă, a început a-i striga pe nume și ei, cunoscînd glasul lui, s-au oprit. CREANGĂ, P. 59. DLRLC
- După Radu se lua, Tot pe nume mi-l striga. ANT. LIT. POP. I 469. DLRLC
- Numai ea că l-a văzut, Numai ea l-a auzit Și pe nume l-a strigat Și așa l-a întrebat... TEODORESCU, P. P. 360. DLRLC
- Suflă vîntu-n paie ude, Eu strig, mîndra nu m-aude. – Ba zău, bade, aud bine, Dar nu pot veni la tine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 56. DLRLC
- Începu a striga după feciori – nimeni nu-i răspunde, apoi începu a-i căuta pe tot locul. RETEGANUL, P. II 5. DLRLC
- Cît trăiești, bade, pe lume, Nu striga mîndrei pe nume. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 65. DLRLC
- 5.1. A deștepta pe cineva din somn (chemându-l pe nume). DLRLC
- Acum gîndi mohorît că ea și cu fata ei nu fac nimic, stau degeaba, pe ele omul nu le strigă să se scoale, dimineața. PREDA, Î. 178. DLRLC
-
- 5.2. A chema la armată. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: mobiliza
- Domnia striga într-una gloatele și făgăduia leafă – și se strîngea țărănime multă. SADOVEANU, O. VII 147. DLRLC
-
- A striga catalogul = a face apelul nominal al elevilor sau studenților. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Într-o zi dascălul... a venit supărat. Cum a intrat în clasă, s-a așezat pe catedră încruntat, a strigat catalogul. CARAGIALE, M. 14. DLRLC
-
-
- 6. A face cunoscut ceva (anunțând, vestind cu glas tare). DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Puse de strigă prin toată cetatea că fiul său... a izbutit să aducă mere. ISPIRESCU, L. 74. DLRLC
-
- 7. A se adresa cuiva cu un epitet, a denumi pe cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: porecli
- Lumea, țeara-mi strigă hoț, C-am furat eu caii toți; Dar eu, zău, nu i-am furat, Făr’cu stava i-am mînat De la nemeșul bogat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 291. DLRLC
-
- Cum te strigă? – Zori-de-zi. – Ei, cumetre Zori-de-ziuă, ia spune, ce cați pe-aci? EMINESCU, L. P. 127. DLRLC
-
-
- 8. A spune strigături la joc; a conduce jocul prin strigăte și chiuituri. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Cine joacă și nu strigă, Face-i-s-ar gura strîmbă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 359. DLRLC
- Strigă, strigă, să se strîngă Fetele din valea lungă Ca oițele la strungă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 360. DLRLC
-
etimologie:
- *strigare (din strix, -gis „bufniță”). DEX '09 DEX '98