strălucit, ~ă [At: GCR II, 89/1 / V: (rar) ~rel~ / Pl: ~iți, ~e / E: străluci²] 1 a (Înv; asr) Strălucitor (1). 2 a (Rar; d. vreme, zile etc.) Strălucitor (2). 3 a (Înv; d. culori) Strălucitor (4). 4 a (D. ochi, privire) Strălucitor (6). 5 a (Fig) Care arată, denotă eleganță deosebită, lux excesiv, abundență etc. 6 a Care trezește admirație, care impresionează în mod profund prin eleganță deosebită, prin manifestări fastuoase, excesiv de luxoase, prin abundență etc. Si: bogat (10), fastuos, grandios, luxos, pompos, somptuos, splendid, strălucitor (8), (liv) magnific, (rar) sclipitor (4), (înv) strălucind (3), strălucios (3). 7 a (Fig; d. oameni) Care se face remarcat, care se distinge în mod deosebit prin calități sau fapte excepționale Si: celebru, ilustru, mare¹, renumit, reputat, vestit. 8 a (Pex) Dotat cu o inteligență vie, cu un talent deosebit și de obicei spontan ce impresionează puternic. 9 a (D. manifestări, însușiri ale oamenilor) Care arată o asemenea inteligență sau un asemenea talent Si: sclipitor, scânteietor, strălucitor (10). 10 a Care iese din comun prin calitate sau prin valoare. 11-12 a, av (Care este) cu totul excepțional Si: (rar) străluciu² (3), (înv) strălucind (2), strălucios (2), străluminat (2). 13 a (Pex) Care s-a acoperit de glorie Si: eroic (6), glorios (4), vitejesc, (pop) voinicesc. 14 sf (Bot; reg) Ipcărige (Gypsophila paniculata).

STRĂLUCIT, -Ă, străluciți, -te, adj. 1. Care strălucește; strălucitor, lucios, sclipitor. Era o lună frumoasă pe cer senin și o lumină strălucită, de se vedeau lămurit, ca ziua, pădurile de pe dealurile dimprejur. SADOVEANU, O. I 400. Ce pulberi strălucite prin ceruri se întind. MACEDONSKI, O. I 116. Neguri albe, strălucite, Naște luna argintie, Ea le scoate peste ape, Le întinde pe cîmpie. EMINESCU, O. I 72. Strălucitele-i veșminte le aruncă el de groază. ALEXANDRESCU, M. 22. 2. (Despre oameni) Distins, remarcabil. A fost elev strălucit și a luat diploma cu distincție. REBREANU, R. I 95. Făcu un ospăț foarte mare în cinstea nepotu-său, la care ospăț au fost poftiți cei mai străluciți oaspeți. CREANGĂ, P. 231. Mihai îi trimise... doi soli, pe banul Mihalcea și pe logofătul Stoica, cei mai străluciți dintre sfetnicii lui. BĂLCESCU, O. II 270. ♦ Plin de strălucire; glorios. Tu nu trebuie să te gîndești la iubire înainte de a-ți face o carieră strălucită. CĂLINESCU, E. O. I 125. Au trecut timpii acei, timpi de fapte strălucite. ALEXANDRESCU, M. 16. ♦ Fastuos, bogat, splendid. După acestea... au făcut împăratul... o nuntă strălucită. SBIERA, P. 129. Din vreme în vreme da baluri strălucite. NEGRUZZI, S. I 86.

STRĂLUCIT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A STRĂLUCI. 2) fig. Care se impune prin calitățile sale; excepțional; excelent. Operetă ~tă. 3) și adverbial Care trezește încântare, admirație; încântător; admirabil. A răspuns ~. /v. a străluci

strălucit a. fig. ilustru.

strălucít, -ă adj. Ilustru, distins: un strălucit general. Mare, răsunător: o strălucită victorie. Adv. A reuși strălucit.

STRĂLUCI, strălucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, a răspândi, a emite, a reflecta o lumină vie. ♦ A scânteia, a sclipi. ♦ P. anal. A părea că răspândește lumină datorită albeții, curățeniei. 2. Fig. (Despre oameni) A se remarca, a se distinge în mod deosebit, a face o puternică impresie (prin calitățile sale). – Pref. stră- + luci.

stărluci v vz străluci

străluca v vz străluci² corectat(ă)

străluci² vi [At: COD. VOR². 56^r/8 / V: (înv) ~re~, (reg) stărl~, ~uca / Pzi: ~ucesc, 3 (înv) și ~luce / E: stră- + luci] 1 A produce o lumină vie, strălucitoare. 2 A răspândi o lumină puternică sau a reflecta puternic lumina primită Si: a lumina, a luci (Vz răza, zări). 3 A produce o lumină puțin intensă (și intermitentă) ca o scânteie Si: a licări, a luci, a scăpăra¹ (15), a scânteia (4), a sclipi (1), a sticli, (rar) a strălumina (2), (reg) a sclipui¹. 4 (Pan) A da impresia de strălucire prin curățenie, prin albeață. 5 (D. ochi, privire) A avea o strălucire specifică, vie, care trădează un sentiment puternic Si: a licări, a luci, a scăpăra¹ (20), a scânteia (5), a sclipi (3), a sticli. 6 (Îvp) A fulgera (1). 7 (Fig; d. oameni, popoare etc.) A se face remarcat, cunoscut, a se distinge în mod deosebit (prin calități sau prin fapte excepționale) Si: (liv), a eclata (2), (îvr) a strălumina (5). 8 (Înv) A dăinui (datorită faimei, bogăției, renumelui etc.).

streluci v vz străluci² corectat(ă)

strelucit, ~ă a vz strălucit

STRĂLUCI, strălucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, a răspândi, a emite, a reflecta o lumină vie. ♦ A scânteia, a sclipi. ♦ P. anal. A părea că răspândește lumină datorită albeții, curățeniei. 2. Fig. (Despre oameni) A se remarca, a se distinge în mod deosebit, a face o puternică impresie (prin calitățile sale). – Stră + luci.

STRĂLUCI, strălucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, cu o lumină vie, a răspîndi lumină, a lumina. Deasupra, strălucesc miile de stele. BOGZA, A. Î. 64. Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare Strălucește și dizmiardă oceanul de ninsoare. ALECSANDRI, P. A. 112. Stelele strălucesc de o mai vie lumină. NEGRUZZI, S. I 58. 2. A reflecta lumină, a sclipi din cauza luminii, a scînteia, a sticli. Vîrfurile colinelor strălucesc în lumina vie a soarelui. BOGZA, C. O. 237. Frumoasă ești, pădurea mea... Cînd strălucesc subt rouă grea Cărări de soare pline. TOPÎRCEANU, B. 8. Troiene mari acopăr cîmpiile... gîrla înghețată bocnă strălucește în curmezișul șesului. VLAHUȚĂ, O. A. II 89. Făt-Frumos, – zise fata – și două lacrimi mari străluciră în ochii ei – nu te duce încă. EMINESCU, N. 9. ◊ Tranz. fact. (Neobișnuit) Cătănuț cînd auzea, La Gruia se repezea, Paloșul își strălucea, Printr-însul îl petrecea. TEODORESCU, P. P. 632. 3. Fig. (Despre persoane) A se face remarcat (prin calități sau fapte excepționale). Din viața pieritoare, trecînd în altă lume, În viața fără moarte mă duc să strălucesc. MACEDONSKI, O. I 52. Din orice parte ai privi... nu-i poți găsi decît puncte slabe: nu strălucește nici prin mijloacele sale intelectuale, nici prin cunoștințe. BOLINTINEANU, O. 251. ◊ Refl. De la această solie în Ardeal, documentele istorice pierd din vedere pe viteazul Radu din Calomfirești, pe care îl văzurăm... strălucindu-se în războiul cu tătarii. BĂLCESCU, O. II 83. ◊ Tranz. fact. (Neobișnuit) În acel locaș de piatră, drum ce duce la vecie... Cîtă ai simțit plăcere cînd a lui Mihai soție A venit să-ți povestească fapte ce l-au strălucit! ALEXANDRESCU, M. 16. – Prez. ind. pers. 3 și: (învechit) străluce (EMINESCU, O. I 167, ALECSANDRI, P. III 200).

A STRĂLUCI ~esc intranz. 1) (despre aștri și despre alte surse de lumină) A luci foarte puternic; a răspândi o lumină vie. 2) (despre lucruri) A reflecta o lumină puternică (venită de la alte corpuri). Podgoriile strălucesc la soare. 3) (despre lucruri) A părea că luminează (din cauza curățeniei); a sclipi; a luci. 4) fig. (despre oameni) A produce impresie deosebită (prin calități sau fapte excepționale). /stră- + a luci

strălucì v. 1. a luci foarte tare; 2. fig. a se distinge. [Lat. *EXTRALUCIRE].

strălucésc v. intr. (d. stră- și lucesc). Lucesc, lucesc foarte tare (soarele, luna, stelele, diamantele, picăturile, ochiĭ). Fig. Îs foarte curat: casa strălucea de curățenie. Mă ilustrez, mă disting: a străluci pin vitejie. A străluci pin absență (iron.), a lipsi de unde trebuĭa să fii prezent. A străluci de bucurie, a fi foarte vesel.

străluci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strălucesc, 3 sg. strălucește, imperf. 1 străluceam; conj. prez. 1 sg. să strălucesc, 3 să strălucească

străluci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strălucesc, imperf. 3 sg. strălucea; conj. prez. 3 să strălucească

străluci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strălucesc, imperf. 3 sg. strălucea; conj. prez. 3 sg. și pl. strălucească

străluci (conj. strălucească)

STRĂLUCIT adj. 1. v. sclipitor. 2. v. fastuos. 3. v. falnic. 4. v. vitejesc. 5. strălucitor, (livr.) briant, eclatant, (fig.) răsunător. (Un discurs ~; un succes ~.)

STRĂLUCIT adj. v. celebru, faimos, ilustru, mare, renumit, reputat, vestit.

STRĂLUCIT adj. 1. lucios, lucitor, scînteietor, sclipitor, strălucitor, (rar) luciu, (înv. și reg.) strălucios. (Un diamant ~.) 2. bogat, fastuos, grandios, luxos, mare, pompos, somptuos, splendid, strălucitor, (livr.) magnific, (fig.) sclipitor. (Un alai ~; o nuntă ~.) 3. falnic, glorios, (înv.) fălos. (Un viitor ~.) 4. eroic, glorios, vitejesc, (pop.) voinicesc. (O faptă de arme ~.) 5.* strălucitor, (livr.) briant, eclatant, (fig.) răsunător. (Un discurs ~; un succes ~.)

strălucit adj. v. CELEBRU. FAIMOS. ILUSTRU. MARE. RENUMIT. REPUTAT. VESTIT.

STRĂLUCI vb. v. fulgera.

STRĂLUCI vb. 1. v. lumina. 2. a lumina, (reg.) a răza, a zări. (Soarele ~.) 3. a bate, a luci, a lumina. (Luna ~ peste ramuri.) 4. v. sclipi. 5. v. luci. 6. a luci, a scânteia, a sclipi, a sticli, (rar) a strălumina. (Albe coifuri ~.) 7. a licări, a luci, a scăpăra, a scânteia, a sclipi, a sticli. (Ochii îi ~.) 8. (livr.) a bria, a eclata. (O persoană care ~ într-un anumit domeniu.)

străluci vb. v. FULGERA.

STRĂLUCI vb. 1. a lumina, a scînteia, a sclipi. (Candelabre ~ în salon.) 2. a lumina, (reg.) a răza, a zări. (Soarele ~.) 3. a bate, a luci, a lumina. (Luna ~ peste ramuri.) 4. a sclipi, (fig.) a arde. (Stelele ~.) 5. a luci. (Un metal care ~.) 6. a luci, a scînteia, a sclipi, a sticli, (rar) a strălumina. (Albe coifuri ~.) 7. a licări, a luci, a scăpăra, a scînteia, a sclipi, a sticli. (Ochii îi ~.) 8.* (livr.) a bria, a eclata. (O persoană care ~ într-un anumit domeniu.)

străluci (-cesc, -it), vb. – A luci puternic, a sclipi, a scînteia. De la luci, cu pref. stră- (Pușcariu 988) sau dintr-un der. lat. de la lūcēre (*tralūcῑre, după Candrea-Dens., 1011; cf. REW 5136), cf. bell. straluce, rovign. stralusir, engad. stral’üzir, calabr. straluciri. – Der. străluc, s. m. (insectă, Cerambyx moschatus), deverbal; strălucit, adj. (ilustru, splendid); strălucitor, adj. (splendid, lucitor).

Ad augusta per angusta (lat. „La rezultate strălucite se ajunge pe căi înguste, trudnice”), cu alte cuvinte: orice victorie, orice succes, nu se obține decit prin luptă, prin strădanii, prin înfringerea piedicilor aflate în cale. În acest sens, marele scriitor francez Victor Hugo, în piesa sa Hernani (actul IV), a întrebuințat acest dicton latin ca deviză a conjuraților. (Vezi și expresia apropiată: Per aspera ad astra). FOL.