33 de definiții pentru spirit

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SPIRIT, spirite, s. n. I. 1. Factor ideal al existenței (opus materiei); conștiință, gândire; p. ext. minte, rațiune, intelect. ♦ Inteligență, deșteptăciune, istețime; capacitate de imaginație, fantezie. ◊ Expr. (Om) de (sau cu) spirit = (om) cu minte ageră, inteligent; (om) spiritual, cu umor. ♦ (În filosofia idealistă și în concepțiile religioase) Element considerat ca factor de bază al Universului, opus materiei, identificat cu divinitatea sau cu spiritul (1). ♦ (În concepțiile religioase) Ființă imaterială, supranaturală, duh; (în superstiții) stafie, strigoi, fantomă. 2. Persoană considerată sub raportul capacității sale intelectuale sau din punctul de vedere al însușirilor morale, de caracter etc. ◊ Spirit universal (sau enciclopedic) = persoană care posedă cunoștințe (și se manifestă) în foarte multe domenii. 3. (La pl.) Societatea în întregul ei, oamenii considerați ca purtători ai unor idei, ai unor preocupări intelectuale; opinie publică. 4. Mod, fel de a gândi, de a se manifesta; părere, concepție împărtășită de un grup de oameni, de o colectivitate. ◊ Loc. prep. În spiritul... = în concordanță cu... 5. Caracter specific, trăsătură caracteristică a ceva. ♦ Sensul real a ceva. Spiritul legilor. 6. Înclinare, pornire, tendință care determină felul de a fi, de a gândi, de a se manifesta al cuiva. 7. Glumă, anecdotă, banc. II. Semn grafic în scrierea greacă care, adăugat unui sunet, arată cum se pronunță sunetul respectiv din punctul de vedere al aspirației. – Din lat. spiritus, it. spirito.

spirit sn [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (îvr) spirt, (reg) sprit, (nob) ~ret / A și: (reg) ~rit / Pl: ~e, (înv) ~uri, ~iți sm / E: lat spiritus, fr esprit, ger Spiritus] 1 (Înv) Aer1 (1). 2 (Înv) Adiere (1). 3 (Înv) Suflare (4). 4 (Chm; înv; șîs ~ de vin) Spirt1 (2) de vin. 5 (Chm; înv) Ferment (1). 6 (Flz; îoc materie) În concepția idealistă obiectivă, conștiință sau idee obiectivă, având o existență autonomă și fiind subiectul (agentul) istoriei și culturii. 7 (Flz) În concepția idealistă subiectivă, element al conștiinței individuale, fără condiționare exterioară și independent de subiect. 8 (Tlg) Forță creatoare a lumii Si: duh1 (6). 9 (Tlg; îs) Sfântul ~, (îrg) ~ sfânt Una dintre ipostazele trinității divine creștine Si: Sfântul Duh. 10 (Tlg; îs) ~ ceresc (sau bun , sfânt) Înger. 11 (Tlg; îs) ~ necurat (sau rău, al răului, al întunericului, împielițat) Diavol (1). 12 (Tlg; îoc trup) Substanță de sine stătătoare, independentă de corp, socotită de origine divină și nemuritoare Si: duh1 (12), suflet (37). 13 (Înv; îlv) A-și da ~ul A muri1 (1). 14 (În superstiții) Sufletul unui defunct care ar reveni pe pământ, fie sub înfățișarea anterioară morții, fie sub aceea a unei ființe ireale Si: apariție (4), arătare (27), duh1 (14), fantomă (1), nălucă, nălucire, spectru (2), stafie, strigoi, umbră, vedenie, viziune, (îvp) nălucitură, (pop) iazură, moroi2, (reg) arătanie, năhoadă, necurățenie, pater2, vedere, vidmă, zare. 15 (Mtp; urmat de determinări care arată felul) Ființă imaginară care are rolul să păzească apele, pădurile, comorile etc. Si: duh1 (15), geniu (2). 16 (Atm; îvr) Nerv. 17 (Îoc materie, existență) Factor ideal al existenței Si: conștiință (6), cuget (1), gândire (1). 18 (Pex) Rațiune1. 19 (Prc) Inteligență. 20 (Ccr; urmat de determinări calificative) Persoană considerată sub raportul capacității sale intelectuale sau din punctul de vedere al însușirilor morale, de caracter etc. 21 (Ccr; îs) ~ universal (sau enciclopedic) Persoană care posedă cunoștințe și se manifestă în diferite domenii. 22 (Lpl) Societatea în întregul ei, reprezentată de oamenii considerați ca purtători ai unor idei, ai unor preocupări intelectuale etc. 23 (Spc) Opinie publică. 24 Inteligență și vioiciune în felul de a percepe și a exprima ceva. 25 Fantezie, ingeniozitate, vioiciune și umor în felul de a percepe sau de a exprima ceva. 26 (D. oameni; îla) De (sau, înv, cu) ~ Spiritual (18). 27 (D. cuvinte; îal) Care exprimă inteligență și umor. 28 (Liv) Vorbă de duh. 29 (Spc) Glumă1 (2). 30 (Cu determinări care arată felul, domeniul etc.) Aptitudine, simț etc. pentru ceva, specifice pentru tipul de inteligență al cuiva. 31 Manifestare, atitudine specifice pentru caracterul sau temperamentul cuiva. 32 (Cu determinări care arată felul, domeniul) Concepție care determină o anumită atitudine. 33 (Îs) ~ de partid (sau partinic) Conștiință a apartenenței politice la partidul din care face parte cineva. 34 (Îas) Manifestare în conformitate cu teoria și ideologia propriului partid. 35 (Îs) ~ de clasă Conștiința apartenenței la o anumită clasă socială. 36 (Îs) ~ de echipă (sau de grup, de castă, de tabără, de turmă etc.) Tendință de a acționa conform cu principiile și interesele unui grup relativ restrâns din care face parte. 37 (Îlav) În (acest sau același) ~ În (acest sau același) mod... 38 (Îal) Ținând seama de… 39 (Îlpp) În ~ul cuiva (sau a ceva) După concepțiile, regulile etc. cuiva sau a ceva. 40 Fond de idei, de sentimente etc. care constituie felul caracteristic de a fi și de a se manifesta al unei persoane, al unei colectivități, al unei epoci etc. Si: suflet (131). 41 Element specific și distinctiv. 42 Ceea ce constituie caracteristica a ceva. 43 Sens real, precis și exact a ceva. 44 (Liv; șîs ~ aspru, ~ lin) Semn grafic asemănător unei litere „c” minuscule, folosit în scrierea greacă, deasupra minusculei sau în stânga majusculei, pentru a arăta cum se pronunță sunetul respectiv din punctul de vedere al aspirației.

SPIRIT, spirite, s. n. I. 1. Factor ideal al existenței (opus materiei); conștiință, gândire; p. ext. minte, rațiune, intelect. ♦ Inteligență, deșteptăciune, istețime; capacitate de imaginație, fantezie. ◊ Expr. (Om) de (sau cu) spirit = (om) cu minte ageră, inteligent; (om) spiritual, cu umor. ♦ (În filozofia idealistă și în concepțiile religioase) Element considerat ca factor de bază al Universului, opus materiei, identificat cu divinitatea sau cu spiritul (1). ♦ (În concepțiile religioase) Ființă imaterială, supranaturală, duh; (în superstiții) stafie, strigoi, fantomă. 2. Persoană considerată sub raportul capacității sale intelectuale sau din punctul de vedere al însușirilor morale, de caracter etc. ◊ Spirit universal (sau enciclopedic) = persoană care posedă cunoștințe (și se manifestă) în foarte multe domenii. 3. (La pl.) Societatea în întregul ei, oamenii considerați ca purtători ai unor idei, ai unor preocupări intelectuale; opinie publică. 4. Mod, fel de a gândi, de a se manifesta; părere, concepție împărtășită de un grup de oameni, de o colectivitate. ◊ Loc. prep. În spiritul... = în concordanță cu... 5. Caracter specific, trăsătură caracteristică a ceva. ♦ Sensul real a ceva. Spiritul legilor. 6. Înclinare, pornire, tendință care determină felul de a fi, de a gândi, de a se manifesta al cuiva. 7. Glumă, anecdotă, banc. II. Semn grafic în scrierea greacă care, adăugat unui sunet, arată cum se pronunță sunetul respectiv din punctul de vedere al aspirației. – Din lat. spiritus, it. spirito.

SPIRIT, (2, 3, 5, 10, 11) spirite, s. n. 1. Minte, rațiune, intelect. Patrimoniul de progres a fost din domeniul spiritului. SADOVEANU, E. 62. Știința nouă, întemeindu-se pe conceptul legilor spiritului, pe observație, experiență, calcul, a continuat zdrobirea lumii vechi. BĂLCESCU, O. II 9. ◊ Expr. (A avea) prezență de spirit v. prezență. 2. (Urmat de diverse determinări calificative) Persoană considerată sub raportul capacității sale intelectuale sau din punct de vedere al însușirilor morale, de caracter etc. Fiind un spirit tiranic, ținea să facă după cum voia el. ANGHEL, PR. 82. Această dezvoltare intelectuală a dat naștere unor spirite alese, unor talente mari. GHEREA, ST. CR. II 218. Lucrul nou, neuzitat, deșteaptă totdeauna răutatea spiritelor mici. ALECSANDRI, S. 38. ◊ Spirit universal (sau enciclopedic) = persoană care posedă cunoștințe (și se manifestă) în foarte multe domenii ale cunoașterii. Pe atunci era vremea (și nevoia) spiritelor universale: Alecsandri face politică, scoate reviste, culege literatura populară, e director de teatru, scrie în toate genurile literare, în versuri și în proză, se ocupă cu gramatica etc. IBRĂILEANU, SP. CR. 156. 3. (La pl.) Societatea în întregul ei, oamenii considerați ca purtători ai unor idei, ai unor preocupări intelectuale; opinie publică. Spiritele erau ațîțate. SADOVEANU, O. I 419. În Moldova... apăsarea spiritelor fu mai blîndă. KOGĂLNICEANU, la IBRĂILEANU, SP. CR. 17. 4. Inteligență, deșteptăciune, agerime intelectuală; istețime; capacitate de imaginație, fantezie. M-a scos din sărite atîta sărăcie de spirit într-o discuție. CAMIL PETRESCU, U. N. 17. Nimeni, după dînsa, ca dînsa nu a avut frumusețe, spirit, talente. BOLINTINEANU, O. 271. ◊ Expr. (Om) de (sau cu) spirit = (om) cu minte ageră, deștept, inteligent; (om) spiritual, cu humor, cu haz. N-am avut o prea bună părere despre așa-zișii oameni de spirit. CAMIL PETRESCU, U. N. 148. Egumenul era un om cu spirit. BOLINTINEANU, O. 434. Era un tînăr de spirit, avînd toate calitățile și toate defectele juneții. NEGRUZZI, S. I 110. 5. Glumă, anecdotă; ironie. Vai ce tip afectat și cum ține să facă spirite cu orice preț. VLAHUȚĂ, la CADE. 6. Mod, fel de a gîndi, de a se manifesta, de a acționa; părere, concepție împărtășită de un grup de oameni, de o colectivitate. Greșeli care nu au nimic comun cu spiritul dialectic de critică. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 11/6. Spiritul milităresc i-a pătruns atît de adînc în fire, încît dezertarea, din orice motiv, i se părea o crimă neiertată. REBREANU, P. S. 84. În orașele mari... spiritul public e veșnic pus în mișcare de o noutate emoționantă. VLAHUȚĂ, O. A. 245. Grecii și latinii... prefac [civilizația egipteană] după spiritul lor. RUSSO, O. 66. ◊ Spirit de partid (sau partinic) = conștiința apartenenței politice la partidul clasei muncitoare, conformitate cu linia, cu teoria, cu ideologia partidului; disciplină de partid. Spirit de partid... înseamnă luarea unei atitudini clare, hotărîte, fără echivoc, de partea proletariatului, de partea cauzei sale. LUPTA DE CLASĂ, 1949, nr. 4, 53. Spiritul de partid în arta realismului socialist ne ajută să alegem și să redăm acel material luat din viață care duce la dezvăluirea tipicului. V. ROM. mai 1953, 200. Spirit de clasă = conștiința apartenenței la o anumită clasă socială. Spirit de grup (sau de castă, de cerc, de gașcă etc.) = tendință de a acționa pe ascuns, în grup restrîns, în afara intereselor colectivității (și împotriva lor), pentru realizarea unor interese strict personale sau de grup. ◊ Loc. adv. În spiritul... = în concordanță cu..., conform cu... Nu numai masa membrilor de partid, dar întreaga clasă muncitoare trebuie educată în spiritul luptei de clasă. REZ. HOT. I 23. În spiritul vremii = în conformitate cu modul de a gîndi, cu concepția unei colectivități sociale într-un moment istoric dat. În spirit critic și autocritic = ținînd seama de critică și de autocritică. 7. Caracter particular, specific, trăsătură caracteristică a ceva. Spiritul unei limbi. ♦ Conținutul, sensul real a ceva. Spiritul legilor.A te adăpa din izvorul artei populare înseamnă a-ți însuși spiritul însuși al creației populare. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 388, 2/4. 8. Înclinare, pornire, tendință care determină felul de a fi, de a gîndi, de a se manifesta al cuiva. Spiritul de omenie și de dreptate. SADOVEANU, E. 24. Scarlat dă dovadă de spirit întreprinzător. C. PETRESCU, Î. II 67. Spiritul lui de observație... îl făcu să înțeleagă cît e de greu să răzbați și să ajungi a însemna ceva între ai tăi cînd ești atît de sărac. VLAHUȚĂ, O. A. 101. A fi un bun ministru... se cere... S-ai spiritul de cîrmă: prin mare socotire Să-ntîmpini orice rele, orice nemulțumire. BOLINTINEANU, O. 135. 9. (În filozofia idealistă și în concepțiile mistico-religioase; adesea urmat de determinarea «absolut») Element considerat ca factor de bază al universului (opus materiei), identificat cu divinitatea. [După Platon] în afară de lumea noastră există o lume ideală, transcendentă, lumea esențelor pure și ideale ale lucrurilor. Omul a trăit în această lume ideală, unde el a fost numai spirit pur, fără materie. Din această lume ideală a spiritului pur, omul cade pe pămînt. GHEREA, ST. CR. II 19. 10. (În concepțiile mistico-religioase) Ființă imaterială, supranaturală, duh; (în superstiții) stafie, strigoi, arătare, fantomă. Nu pot să-mi închipui că a venit un spirit, o fantomă, a intrat noaptea în casa de fier a laboratorului. BARANGA, I. 207. 11. Semn grafic în scrierea greacă, care, adăugat unui sunet, arată cum se pronunță sunetul respectiv din punctul de vedere al aspirației.

SPIRIT s.n. I. 1. Factor ideal al existenței (opus materiei); totalitatea facultăților intelectuale; rațiune, intelect; conștiință. 2. Inteligență; imaginație. 3. (În superstiții) Ființă imaterială, supranaturală. 4. Mod, fel de manifestare, de gîndire. 5. Glumă, anecdotă. ♦ Vorbă de duh; ironie. ♦ A face spirite = a glumi. 6. Caracter specific a ceva. ♦ Sensul real a ceva. II. Semn grafic în scrierea greacă, care arată cum se pronunță din punctul de vedere al aspirației sunetul căruia i se adaugă. [< lat. spiritus, cf. it. spirito, fr. esprit].

SPIRIT s. n. I. 1. totalitatea facultăților intelectuale; rațiune, intelect; conștiință. ◊ persoană considerată sub raportul capacității sale intelectuale, al însușirilor morale de caracter etc. 2. inteligență; imaginație. 3. (în concepțiile religioase) ființă imaterială, supranaturală. 4. mod, fel de manifestare, de gândire. ♦ în ~ul = potrivit cu... 5. glumă, anecdotă; vorbă de duh. ♦ a face ~e = a glumi. 6. caracter specific a ceva. II. semn grafic în scrierea greacă, care arată cum se pronunță, din punctul de vedere al aspirației, sunetul căruia i se adaugă. (< lat. spiritus, it. spirito)

SPIRIT ~e n. 1) Factor ideal al existenței, principiu imaterial interpretat ca fiind produs superior al activității creierului omenesc; conștiință; gândire; duh. 2) Rezultat al activității creierului omenesc; minte; rațiune; intelect. 3) Capacitate intelectuală; aptitudine de imaginare; istețime a minții; deșteptăciune; talent; inteligență. * ~ inventiv ingeniozitate. (Om) cu (sau de) ~ a) (om) cu mintea ageră; b) (om) spiritual, cu umor. 4) Factură psihică și morală; fire; caracter; natură. ~ progresist. ~ critic. ◊ ~ universal (sau enciclopedic) persoană care posedă cunoștințe multiple în diverse domenii. Prezență de ~ însușire de a se orienta imediat într-o situație neașteptată. În ~ul vremii așa cum dictează actualitatea. ~ul limbii specific prin care se caracterizează o limbă. În ~ul legii respectând legea. 5) Persoană considerată sub raportul activității sale intelectuale. ~e mari. 6) Modalitate de gândire sau de comportare care constituie esența unei persoane. 7) Opinie publică; părere a colectivității. 8) Factor imaterial, identificat cu divinitatea și opus materiei; duh. 9) rel. Ființă imaginară, creată de fantezie, care provoacă spaimă; stafie; vedenie; nălucă; fantomă. 10) (în superstiții) Suflet al unui mort; duh; strigoi; stafie. 11) la pl. Vorbă de duh; banc; anecdotă. * A face ~e a spune glume; a glumi. /<lat. spiritus, fr. esprit, germ. Spiritus

spirit n. 1. substanță incorporală: lumea spiritelor; 2. sufletul, ca principiu cugetător: spiritul și corpul; 3. totalitatea facultăților intelectuale: operă de spirit; 4. vioiciune de imaginațiune: om de spirit; 5. concepțiune, judecată: spirit just; 6. opiniune, dispozițiune dominantă: spiritul secolului, spirit național; 7. tendență particulară: spirit de șicană; 8. inteligență, aptitudine: are spiritul afacerilor; 9. adevăratul sens: spiritul legilor; 10. aparițiune, vedenie: nimeni nu se mai teme de spirite; 11. mic semn de aspirațiune, în limba greacă: spirit lin, aspru.

*spirít n. pl. e (lat. spiritus, d. spirare, a sufla, ca rom. suflet d. a sufla. V. spirt, spiriduș). Substanță incorporată (duh): Dumnezeŭ, îngeriĭ și sufletu îs spirite. Suflet (ca principiŭ cugetător): spiritu și corpu. Totalitatea facultăților intelectuale: opere de spirit. Vioĭciune de imaginațiune: a avea spirit, om de spirit. Glumă inteligentă (saŭ și proastă!): neputînd răspunde nimic, făcea spirite. Concepțiune, judecată: spirit just. Gînd, tendență, pornire, caracter: spiritu secuiuluĭ, spiritu poporuluĭ. Caracter particular, tendență, dispozițiune: spirit avocățesc, de șicană, de contrazicere. Atitudine, pricepere: spirit comercial. Adevăratu înțeles (gînd): spiritu legilor. Aparițiune, vedenie (geniŭ, duh, strigoĭ, stahie ș. a.): țăraniĭ cred în spirite. Gram. gr. Spirit aspru, un semn pus înaintea saŭ deasupra uneĭ vocele inițiale ca să arăte un sunet spirant dispărut (și cînd îs doĭ R alăturea se pune spirit aspru pe al doilea); spirit lin, alt semn care se pune pe o vocală inițială cînd nu e nicĭ un sunet dispărut. Prezență de spirit. V. prezență.

*ASPIRARE, *ASPIRAȚIUNE, *ASPIRAȚIE sf. 1 Faptul de a aspira, tragerea aerului în plămîni 2 📻 Ridicare a apei într’un tub prin facerea vidului 3 Gînd, dorință de a ajunge la ceva, de a se ridica, năzuință: dorința de a se sui pe treptele sociale este o aspirațiune naturală a omului (I.-GH.) 4 📖 Rostire a unui sunet din gît; semnul aspirațiunii, spirit aspru 👉 SPIRIT [fr. < lat.].

ASPRU1 adj. 1 Care dă o sensație neplăcută la pipăit, la gust, la auz: piele aspră; vin ~; sunete aspre; Și scoate un ~ vuet ce ’nsuflă oțerire (ALECS.) (contr. NETED) 2 Greu, care te face să înduri multe, să suferi: iarnă aspră; e o seară aspră de toamnă (CAR.) 3 🌿 IARBĂ-ASPRĂ 👉 IARBĂ 4 fig. Neînduplecat, rău, sever: era bun cîrmuitor, ~ cătră aristocrați și blînd cătră popor (NEGR.) 5 📖 Spirit ~ 👉 SPIRIT 6 📻 Care nu e perfect luciu [lat. asper (e)rum].

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

spirit s. n., (persoane; duhuri; glume; semne grafice) pl. spirite

spirit s. n., (persoane, duhuri, glume, semne grafice) pl. spirite

spirit s. n., (persoane, duhuri, glume, semne grafice) pl. spirite

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SPIRIT s. 1. v. gândire. 2. (FILOZ.) duh, suflet. (Spirit și materie.) 3. v. suflet, (Transilv. și Bucov.) bleasc. (I-a ieșit spiritul.) 4. v. duh. 5. v. minte. 6. deșteptăciune, v. inteligență. 7. suflet. (Spiritul poporului român.) 8. specific. (Spiritul limbii noastre.) 9. (la pl.) v. opinie publică. 10. duh, haz, umor, (fig.) piper, sare. (Glumă plină de spirit.) 11. v. anecdotă. 12. v. fantomă. 13. (LINGV.) spirit lin = (înv.) psili.

SPIRIT s. v. aer, alcool, chip, etanol, fel, gen, manieră, mod, răsuflare, respirație, sens, spirt, suflare.

SPIRIT s. 1. (FILOZ.) conștiință, cuget, gîndire, suflet, (livr.) for interior, (înv.) cunoștință, știință, (grecism înv.) sinidisis. (Noțiunea de ~.) 2. duh, suflet. (~ și materie.) 3. suflet, (Transilv. și Bucov.) bleasc. (I-a ieșit ~.) 4. (BIS.) duh. (Sfîntul ~.) 5. gîndire, intelect, judecată, minte, rațiune. (Operă a ~.) 6. deșteptăciune, intelect, inteligență, judecată, minte, pricepere, rațiune, (pop.) duh, (Ban., Transilv. și Olt.) pamet, (înv.) înțelegere, (fam.) doxă, (fig.) cap, creier. (Are un ~ de nivel mediu.) 7. suflet. (~ poporului român.) 8. specific. (~ limbii noastre.) 9. (la pl.) opinie publică. (~ erau agitate.) 10. duh, haz, umor, (fig.) piper, sare. (Glumă plină de ~.) 11. anecdotă, glumă, (reg.) polojenie, (fam.) banc. (Am spus un ~ reușit.) 12. apariție, arătare, duh, fantasmă, fantomă, nălucă, nălucire, năzărire, spectru, stafie, strigoi, umbră, vedenie, viziune, (înv. și pop.) nălucitură, năzăritură, (pop.) iazmă, moroi, (reg.) arătanie, necurățenie, pater, (Ban.) năhoadă, (Mold. și Bucov.) vidmă, (înv.) vedere, zare. (Credința în ~e.) 13. (LINGV.) spirit lin = (înv.) psili.

spirit s. v. AER. ALCOOL. CHIP. ETANOL. FEL. GEN. MANIERĂ. MOD. RĂSUFLARE. RESPIRAȚIE. SENS. SPIRT. SUFLARE.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

spirit (-te), s. n.1. Minte, rațiune, inteligență, părere; semn grafic. – 2. Glumă, banc. Lat. spiritus (sec. XIX); sensul al doilea după fr. mot d’esprit. Este dubletul lui spirituș (var. spiriduș), s. m. (familiar, duh rău în serviciul unui vrăjitor), din lat., cu pronunțarea mag. (Tiktin), cf. pol. spiritusek; și al lui spirt (var. megl. șpirț, mr. șpirtu), s. n. (alcool; înv., esență; zvîrlugă, om neastîmpărat), din it. spirito, cf. ngr. σπίριτο, rus. spirt (Cihac, II, 357; Sanzewitsch 209), tc. ispirto; der. spirtos, adj. (alcoolic). Der. (din fr.) spiritism, s. n.; spiritist, s. m.; spiritual, adj.; spiritualism, s. n.; spiritualist, s. m.; spiritualitate, s. f.; spiritualiza, vb.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

SPIRIT (< lat., it.) s. n. I. 1. (FILOZ.) Inițial, substanța materială cea mai subtilă; apoi, la cartezieni, părțile cele mai ușoare ale sângelui care asigură legătura dintre corp și suflet (la plural, spirite animale). În metafizica tradițională, principiul gândirii și al activității reflexive a omului, opus materiei, ca principiu al activității fizice, diferit de suflet, ca principiu al vieții afective. P. ext., ființă nematerială (Dumnezeu, îngeri, demoni etc.) (La Hegel), treapta finală (a treia) a dialecticii ideii absolute. 2. (REL.) (La pl.) Forțe supranaturale înzestrate de om cu chip și voință, întruchipând morți, strămoși, manifestându-se singure sau în grup, în locuri predilecte, precum adâncul pădurilor, și căpătând, uneori, statu de divinitate. ♦ (În superstiții) Stafie, strigoi, fantomă. ♦ Suflet. 3. Intelect; totalitatea facultăților intelectuale. ♦ Inteligență, imaginație, fantezie. ◊ Expr. (Om) de (sau cu) spirit = om inteligent, cu mintea ageră, spiritual. ♦ Vorbă de duh; ironie. 4. Mod, fel de manifestare de gândire al cuiva. ◊ Loc. În spiritul... = în concordanță cu..., conform cu... ♦ Caracter specific, trăsătură caracteristică. 5. Tendință, înclinare determinantă pentru felul de a se manifesta sau de a gândi al cuiva. 6. Sensul adevărat, precis a ceva. II (LINGV.) Semn folosit în scrierea greacă pentru a marca aspirația (3), arătând cum se pronunță sunetul pe lângă care este pus. Există două feluri de spirite: spirit aspru și spirit lin.

LES BEAUX ESPRITS SE RENCONTRENT (fr.) spiritele alese se întâlnesc – Mințile subtile se înțeleg pe planul ideilor sau ajung independent la aceleași adevăruri. Expresia are și un sens ironic.

MENS AGITAT MOLEM (lat.) spiritul pune în mișcare materia – Vergiliu, „Eneida”, VI, 727. Explicație panteistă și stoică a organizării Universului; expresia se folosește astăzi cu sensul: inteligența umană dezvăluie ordinea în haosul aparent al fenomenelor naturii.

MENS DIVINIOR (lat.) spirit divin (inspirație divină) – Horațiu, „Satirae”, I, 4, 43. Inspirația este o condiție indispensabilă creației poetice.

Home-keeping yout have ever homely wits (engl. „Cine stă mereu acasă capătă spirit casnic”) – E versul cu care Shakespeare își începe comedia Doi tineri din Verona. Acest vers a ajuns proverb, precum menționează și traducătorul în românește al acestei piese, Mihnea Gheorghiu, care l-a tălmăcit astfel: „Acasă, duhul tînăr ia iz casnic” (vezi Shakespeare, Opere, vol. 3, 1956). În piesă, Valentin îi spune lui Proteus, pe care-l rețin în Verona „dulcii ochi” ai unei fete: „Te-aș lua cu mine peste mări și țări Să vezi ce de minuni mai sînt pe lume, Decît să stai să mucezești acasă…” Înțelesul e clar. Ieși, vezi lumea și ți se va lumina și mintea. Prin urmare, proverbul, creat de Shakespeare, poate fi citat cînd cineva, din lipsa de contact cu viața și cu lumea, judecă și vede îngust. LIT.

Il vaut mieux perdre un bon mot qu’un ami (fr. „Mai bine să pierzi o vorbă de spirit decît un prieten”) – dicton creat după Boileau, care în Satira IX (versurile 121 și 122) spune, nu fără ironie: „Mais cest un jeune fou, qui se croit tout permis/ Et qui pour un bon mot va perdre vingt amis” (Dar e un tînăr nebun cel care crede că-i este totul îngăduit/ Și care pentru un cuvînt de spirit pierde douăzeci de prieteni). Așadar, un prieten prețuiește mai mult decît un cuvînt de duh care ar putea destrăma o prietenie. Boileau răspundea astfel retorului roman Marcus Fabius Quintilian care, în cartea a șasea a tratatului său în 12 cărți De institutione oratoria (Despre știința oratorică), spunea în capitolul III: Potius amicum, quam dictum perdendi (Mai bine să pierzi un prieten decît un cuvînt de spirit). Adică o povață exact contrarie. Cine are dreptate? Depinde și de amic și de vorba de duh. Dacă cuvîntul e într-adevăr de spirit și prietenul într-adevăr prieten, pot foarte bine trăi laolaltă. LIT.

Les beaux esprits se rencontrent sau: les grands esprits… (fr. „Marile spirite se întîlnesc”) – adică oamenii mari, mințile strălucitoare. Sensul este că oamenii iluștri se întîlnesc în idei, în planuri, în acțiuni etc. Paternitatea acestei cugetări este atribuită lui Voltaire care, în anul 1760, dînd peste două cărți, scrise aproape în același timp, cu același subiect: una – Le russe à Paris de un rus (Aletov), alta – Le pauvre diable de un francez (Badé), a spus despre autorii lor: Les beaux esprits se rencontrent… Numeroase descoperiri făcute cam la aceeași epocă în țări diferite, de către diferiți savanți, fără ca unul să fi știut de celălalt, au confirmat remarca lui Voltaire, care se găsește în corespondența și în Dicționarul filozofic al ilustrului scriitor francez. LIT.

Mens agitat molem (lat. „Spiritul mișcă materia”) – celebru aforism al lui Vergiliu. E începutul versului 727, cartea VI, din Eneida. În Infern, Enea se întîlnește cu bătrînul Anchise, tatăl său. Acesta îi descrie viața după moarte și-i spune: „Cerul întreg și pămîntul și-adîncul cel umed al mării, luna cu globu-i de foc și-al soarelui astru titanic; toate hrănite trăiesc de un spirit: prin totul străbate sufletul, unul mișcînd pe toate-n întregul cel vecinic”. Poetul caută să dea o explicație filozofică existenței pămîntești. El ajunge la concluzia că materia este însuflețită de un principiu spiritual, fără de care ea ar rămîne inertă. LIT.

Mens divinior (lat. „Minte divină”) – în sensul de „har divin”, „foc sacru”, de inspirație. Horațiu, în Satira a IV-a din cartea întîi, versul 43 ș.u., susține că poezia e una și versificația e alta; nu oricine versifică se poate intitula și poet. Mai clar: nu-l poți considera poet nici pe acel care scrie apropiat de vorbirea obștească, nici pe acel care știe doar să închidă un vers în măsură. Nu-i de ajuns – spune Horațiu – din cuvinte comune închegat să ai versul. Fondul și forma trebuie să aibă suflu avîntat, putere și un anume ritm de vorbire. Poet este acela care vădește în vers o minte divină (mens divinior) și gură care să sune sublim (os magna sonaturum). Deci, în două cuvinte: har și dar. E o aluzie la vechea teorie estetică platoniciană după care poeții creează într-un delir sacru. Prin glasul poeților vorbesc zeii. LIT.

Potius amicum, quam dictum perdendi (lat. „Mai bine să pierzi un prieten decît un cuvînt de spirit”) – Vezi: Il vaut mieux perdre un bon mot qu’un ami. LIT.

Quand on court après l’esprit, on attrape la sottise (fr. „Cînd fugi după spirit, prinzi prostia”) -spune Montesquieu în Pensées diverses (Cugetări diverse). Sensul este: cînd vrei să fii spiritual cu orice preț, ajungi uneori să debitezi neghiobii. LIT.

Intrare: spirit
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • spirit
  • spiritul
  • spiritu‑
plural
  • spirite
  • spiritele
genitiv-dativ singular
  • spirit
  • spiritului
plural
  • spirite
  • spiritelor
vocativ singular
plural
spiret
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
sprit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

spirit, spiritesubstantiv neutru

  • 1. Factor ideal al existenței (opus materiei). DEX '09 DEX '98 DN
    • 1.1. prin extensiune Intelect, minte, rațiune. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      • format_quote Patrimoniul de progres a fost din domeniul spiritului. SADOVEANU, E. 62. DLRLC
      • format_quote Știința nouă, întemeindu-se pe conceptul legilor spiritului, pe observație, experiență, calcul, a continuat zdrobirea lumii vechi. BĂLCESCU, O. II 9. DLRLC
    • 1.2. Capacitate de imaginație. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      • format_quote M-a scos din sărite atîta sărăcie de spirit într-o discuție. CAMIL PETRESCU, U. N. 17. DLRLC
      • format_quote Nimeni, după dînsa, ca dînsa nu a avut frumusețe, spirit, talente. BOLINTINEANU, O. 271. DLRLC
      • chat_bubble (Om) de (sau cu) spirit = (om) cu minte ageră, inteligent; (om) spiritual, cu umor. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        sinonime: inteligent
        • format_quote N-am avut o prea bună părere despre așa-zișii oameni de spirit. CAMIL PETRESCU, U. N. 148. DLRLC
        • format_quote Egumenul era un om cu spirit. BOLINTINEANU, O. 434. DLRLC
        • format_quote Era un tînăr de spirit, avînd toate calitățile și toate defectele juneții. NEGRUZZI, S. I 110. DLRLC
    • 1.3. filozofie (În filozofia idealistă și în concepțiile religioase) Element considerat ca factor de bază al Universului, opus materiei, identificat cu divinitatea sau cu spiritul. DEX '09 DLRLC
      • format_quote [După Platon] în afară de lumea noastră există o lume ideală, transcendentă, lumea esențelor pure și ideale ale lucrurilor. Omul a trăit în această lume ideală, unde el a fost numai spirit pur, fără materie. Din această lume ideală a spiritului pur, omul cade pe pămînt. GHEREA, ST. CR. II 19. 10. DLRLC
    • 1.4. (În concepțiile religioase) Ființă imaterială, supranaturală. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      sinonime: duh
      • 1.4.1. în superstiții Arătare, fantomă, stafie, strigoi. DEX '09 DLRLC
        • format_quote Nu pot să-mi închipui că a venit un spirit, o fantomă, a intrat noaptea în casa de fier a laboratorului. BARANGA, I. 207. DLRLC
  • 2. Persoană considerată sub raportul capacității sale intelectuale sau din punctul de vedere al însușirilor morale, de caracter etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00
    • format_quote Fiind un spirit tiranic, ținea să facă după cum voia el. ANGHEL, PR. 82. DLRLC
    • format_quote Această dezvoltare intelectuală a dat naștere unor spirite alese, unor talente mari. GHEREA, ST. CR. II 218. DLRLC
    • format_quote Lucrul nou, neuzitat, deșteaptă totdeauna răutatea spiritelor mici. ALECSANDRI, S. 38. DLRLC
    • 2.1. Spirit universal (sau enciclopedic) = persoană care posedă cunoștințe (și se manifestă) în foarte multe domenii. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Pe atunci era vremea (și nevoia) spiritelor universale: Alecsandri face politică, scoate reviste, culege literatura populară, e director de teatru, scrie în toate genurile literare, în versuri și în proză, se ocupă cu gramatica etc. IBRĂILEANU, SP. CR. 156. DLRLC
  • 3. (la) plural Societatea în întregul ei, oamenii considerați ca purtători ai unor idei, ai unor preocupări intelectuale; opinie publică. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Spiritele erau ațîțate. SADOVEANU, O. I 419. DLRLC
    • format_quote În Moldova... apăsarea spiritelor fu mai blîndă. KOGĂLNICEANU, la IBRĂILEANU, SP. CR. 17. DLRLC
  • 4. Mod, fel de a gândi, de a se manifesta; părere, concepție împărtășită de un grup de oameni, de o colectivitate. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Greșeli care nu au nimic comun cu spiritul dialectic de critică. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 11/6. DLRLC
    • format_quote Spiritul milităresc i-a pătruns atît de adînc în fire, încît dezertarea, din orice motiv, i se părea o crimă neiertată. REBREANU, P. S. 84. DLRLC
    • format_quote În orașele mari... spiritul public e veșnic pus în mișcare de o noutate emoționantă. VLAHUȚĂ, O. A. 245. DLRLC
    • format_quote Grecii și latinii... prefac [civilizația egipteană] după spiritul lor. RUSSO, O. 66. DLRLC
    • 4.1. Spirit de partid (sau partinic) = conștiința apartenenței politice la partidul clasei muncitoare, conformitate cu linia, cu teoria, cu ideologia partidului; disciplină de partid. DLRLC
      • format_quote Spirit de partid... înseamnă luarea unei atitudini clare, hotărîte, fără echivoc, de partea proletariatului, de partea cauzei sale. LUPTA DE CLASĂ, 1949, nr. 4, 53. DLRLC
      • format_quote Spiritul de partid în arta realismului socialist ne ajută să alegem și să redăm acel material luat din viață care duce la dezvăluirea tipicului. V. ROM. mai 1953, 200. DLRLC
    • 4.2. Spirit de clasă = conștiința apartenenței la o anumită clasă socială. DLRLC
    • 4.3. Spirit de grup (sau de castă, de cerc, de gașcă etc.) = tendință de a acționa pe ascuns, în grup restrâns, în afara intereselor colectivității (și împotriva lor), pentru realizarea unor interese strict personale sau de grup. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune prepozițională În spiritul... = în concordanță cu... DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00
      • format_quote Nu numai masa membrilor de partid, dar întreaga clasă muncitoare trebuie educată în spiritul luptei de clasă. REZ. HOT. I 23. DLRLC
      • chat_bubble În spiritul vremii = în conformitate cu modul de a gândi, cu concepția unei colectivități sociale într-un moment istoric dat. DLRLC
      • chat_bubble În spirit critic și autocritic = ținând seama de critică și de autocritică. DLRLC
  • 5. Caracter specific, trăsătură caracteristică a ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Spiritul unei limbi. DLRLC
    • 5.1. Sensul real a ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      • format_quote Spiritul legilor. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote A te adăpa din izvorul artei populare înseamnă a-ți însuși spiritul însuși al creației populare. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 388, 2/4. DLRLC
  • 6. Înclinare, pornire, tendință care determină felul de a fi, de a gândi, de a se manifesta al cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Spiritul de omenie și de dreptate. SADOVEANU, E. 24. DLRLC
    • format_quote Scarlat dă dovadă de spirit întreprinzător. C. PETRESCU, Î. II 67. DLRLC
    • format_quote Spiritul lui de observație... îl făcu să înțeleagă cît e de greu să răzbați și să ajungi a însemna ceva între ai tăi cînd ești atît de sărac. VLAHUȚĂ, O. A. 101. DLRLC
    • format_quote A fi un bun ministru... se cere... S-ai spiritul de cîrmă: prin mare socotire Să-ntîmpini orice rele, orice nemulțumire. BOLINTINEANU, O. 135. DLRLC
  • 7. Anecdotă, banc, glumă, ironie. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Vai ce tip afectat și cum ține să facă spirite cu orice preț. VLAHUȚĂ, la CADE. DLRLC
    • chat_bubble A face spirite = glumi. DN
      sinonime: glumi
  • 8. Semn grafic în scrierea greacă care, adăugat unui sunet, arată cum se pronunță sunetul respectiv din punctul de vedere al aspirației. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.