somnambul, ~ă smf, a [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~i, ~e / E: fr somnambule] 1-2 (Persoană) care suferă de somnambulism Si: noctambul, (pop) lunatic, (înv) somnambulist.

SOMNAMBUL, -Ă, somnambuli, -e, s. m. și f. Persoană care suferă de somnambulism. Cu ochii țintă în vid privea ca un somnambul. BART, S. M. 78. Dreaptă ca o somnambulă ea lovește-automatic Fildeșul sau abanosul învechitului clavir. MACEDONSKI, O. I 87. El nu vede pe unde calcă, nu se uită la nimeni; și merge ca un somnambul, parc-ar pluti. VLAHUȚĂ, O. A. 441.

SOMNAMBUL, -Ă s.m. și f. Cel care suferă de somnambulism; lunatic. [< fr. somnambule, cf. lat. somnus – somn, ambulare – a umbla].

SOMNAMBUL, -Ă s. m. f. cel care suferă de somnambulism; lunatic, noctambul. (< fr. somnambule)

SOMNAMBUL ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care suferă de somnambulism; lunatic; noctambul. /<fr. somnambule

somnambul a. și m. 1. care se scoală încă adormit și umblă, lucrează, vorbește fără a se deștepta; 2. persoană pe care un magnetizator o adoarme și o chestionează.

*somnámbul, -ă adj. și s. (d. lat. somnus, somn, și ambulare, a umbla, ca și noctambul). Care se scoală noaptea și umblă fără să se deștepte și fără să-șĭ aducă aminte de asta cînd se deșteaptă. – Fals -búl (după fr.). corectat(ă)

somnambul (desp. som-nam-/somn-am-) s. m., pl. somnambuli

!somnambul (som-nam-/somn-am-) s. m., pl. somnambuli

somnambul s. m. (sil. mf. somn-), pl. somnambuli

SOMNAMBUL adj., s. (MED.) noctambul, (pop.) lunatic, (înv.) somnabulist.

SOMNAMBUL adj., s. (MED.) noctambul, (pop.) lunatic. (înv.) somnabulist.