SINTÁGMĂ, sintagme, s.f. Unitate semantico-sintactică stabilă, formată dintr-un grup de două sau mai multe cuvinte între care există raporturi de subordonare; p.ext. locuțiune; expresie. – Din fr. syntagme.
Sursa: DEX '98 | Trimisă de claudia, 28 Nov 2003 | Greșeală de tipar

sintágmă s. f., g.-d. art. sintágmei; pl. sintágme
Sursa: Dicționar ortografic | Trimisă de siveco, 10 Aug 2004 | Greșeală de tipar

SINTÁGM//Ă ~e f. lingv. 1) Ansamblu liniar de elemente ale limbii, aparținând unor clase diferite, care, în actul vorbirii, se îmbină unul cu altul. 2) Unitate sintactică stabilă alcătuită din două sau mai multe cuvinte, între care există un raport de subordonare și care constituie o parte a unei propoziții sau a unei fraze. /<fr. syntagme, germ. Syntagma
Sursa: NODEX | Trimisă de siveco, 21 Aug 2004 | Greșeală de tipar

SINTÁGMĂ s.f. Unitate sintactică stabilă, formată din mai multe cuvinte sau dintr-o locuțiune, constituind o parte a unei propoziții sau a unei fraze. [< fr. syntagme, cf. gr. syntagma].
Sursa: DN | Trimisă de LauraGellner, 22 Apr 2007 | Greșeală de tipar

SINTÁGMĂ s. f. unitate semantico-sintactică stabilă, din două sau mai multe cuvinte între care există raporturi de subordonare. (< fr. syntagme)
Sursa: MDN | Trimisă de raduborza, 15 Sep 2007 | Greșeală de tipar