SFETNIC, sfetnici, s. m. (Înv.) Înalt dregător sau boier cu care se sfătuia domnul țării în probleme de conducere; (astăzi) sfătuitor, consilier. [Var.: svetnic s. m.] – Din sl. sŭvĕtĭnikŭ.

sfetnic smf [At: COD. VOR.² 34^V/1 / V: (înv) ~eat~, sfat~, sveat~, svet~, (îvr) ~eadnic, ~edenic, sveadnic, (reg) ~eșnic / Pl: ~ici, ~ice / E: slv съвѣтьникъ, свѣтникъ] 1 Înalt demnitar care făcea parte din conducerea țării și avea calitatea oficială de a da sfaturi (1) domnitorului sau conducătorului. 2 Înalt dregător sau boier cu care se sfătuia conducătorul unei țări în probleme de conducere Si: sfătuitor. 3 (Înv; pex) Conducător (1). 4 (Pfm) Sfătuitor (1). 5 (Fig) Fenomen sau obiect ce dă prilej de a trage învățăminte. corectat(ă)

SFETNIC, sfetnici, s. m. (Înv.) Înalt dregător sau boier cu care se sfătuia domnul țării în probleme de conducere; (astăzi) sfătuitor, consilier. [Var.: svetnic s. m.] – Din sl. sŭvĕtĩnikŭ.

SFETNIC, sfetnici, s. m. (Învechit și arhaizant) Dregător sau boier cu care se sfătuia un domn sau un conducător; (astăzi) cel care sfătuiește, care dă sfaturi (v. sfătuitor). Copilul a adormit în brațele sfetnicului. CARAGIALE, O. III 103. Și însuși împăratul cu sfetnicii săi, văzînd această mare minune, grozav s-au spăriet. CREANGĂ, P. 85. Nu-s rău sfetnic cînd s-atinge de interesele Adelei. ALECSANDRI, T. 1231. ◊ Fig. [Cărțile] ne sînt sfetnici și nu ne contrazic. SADOVEANU, O. VI 443. [Mintea] este un înțelept sfetnic, tocmit să ne dăscălească. CONACHI, P. 281.

SFETNIC ~ci m. înv. Înalt dregător la curtea domnitorului cu care acesta se sfătuia. /<sl. suvétiniku

sfetnic m. consilier: sfetnicii Domnului: [Slav. SŬVIETĬNIKŬ].

sfétnic m. (vsl. sŭvĭetĭnikŭ, d. sŭvĭetŭ, sfat. V. sfat). Rar azĭ. Consilier, sfătuitor: sfetniciĭ domnuluĭ. – La Moxa și sfátnic (după sfat).

sfatnic² sm vz sfetnic

sfeadnic sm vz sfetnic

sfeatnic sm vz sfetnic

sfedenic sm vz sfetnic

sfeșnic² sm vz sfetnic

sveadnic sm vz sfetnic¹

sveatnic smf vz sfetnic

svetnic¹ sm vz sfetnic

sfátnic V. sfetnic.

sfetnic (înv.) s. m., pl. sfetnici

sfetnic (înv.) s. m., pl. sfetnici

sfetnic s. m., pl. sfetnici

SFETNIC s. 1. consilier, povățuitor, sfătuitor. (~ al domnitorului.) 2. călăuză, îndrumător, povățuitor, sfătuitor, (livr.) mentor, (înv. și fam.) dascăl, (înv.) povață, tocmitor. (X îi servește drept ~.)

SFETNIC s. 1. consilier, povățuitor, sfătuitor. (~ al domnitorului.) 2. călăuză, îndrumător, povățuitor, sfătuitor, (livr.) mentor, (înv. și fam.) dascăl, (înv.) povață, tocmitor. (X îi servește drept ~.)