serba vtrp [At: PSALT. 151 / V: (îrg) săr~, (înv) sărbi, (reg) ~rva, sirva / Pzi: ~bez / E: ml servare] 1-2 (C. i. evenimente, persoane etc.) A (se) cinsti printr-o întrunire cu caracter solemn, festiv etc. Si: a aniversa, a celebra, a comemora. 3-4 (C. i. evenimente sau personalități religioase) A (i se) închina o sărbătoare (1) Si: a prăznui (1), proslăvi (2), ține (5). 5-6 (Rar; fig) A (se) omagia. 7-8 (Înv) A (se) oficia.

SERBA, serbez, vb. I. Tranz. (Complementul indică un fapt însemnat, un eveniment memorabil etc.) A sărbători. Lîngă lacul care-n tremur somnoros și lin se bate, Vezi o masă mare-ntinsă cu făclii prea luminate, Căci din patru părți a lumii împărați și-mpărătese Au venit ca să serbeze nunta gingașei mirese. EMINESCU, O. I 85. Potoski dă poruncă să-mpartă vin pe la soldați, pentru ca să serbeze victoria noastră. ALECSANDRI, T. II 37. (Cu pronunțare regională) Găsim într-un jurnal aducerea-aminte a adunării de la Blaj, ziua cea mare de 15 mai 1848, sărbată de pribegii din Principate la Paris la 15 mai 1851. RUSSO, S. 67. ♦ Fig. A omagia, a cinsti. Cînd privesc la tine, scumpa mea iubită, Ca o liră dulce inima-mi trezită Cîntă și serbează bunurile vieții, Farmecul iubirii și a tinereții. ALECSANDRI, P. II 27. Ciocîrlia cea voioasă în văzduh se legăna Și-nturnarea primăverii prin dulci ciripiri serba. NEGRUZZI, S. I 115. ♦ (În limbajul bisericesc) A ține sărbătoare, a prăznui.

A SERBA ~ez 1. tranz. (evenimente importante, zile memorabile) A marca printr-o solemnitate; a sărbători; a celebra. 2. intranz. A ține sărbătoare; a prăznui. /<lat. servare

serbà v. a sărbători: cântă și serbează bunurile vieții AL. [Lat. SERVARE].

ȘERB, șerbi, s. m. 1. (În Evul Mediu) Țăran dependent de stăpânul feudal; iobag. 2. (Înv.) Sclav, rob. – Lat. servus.

ȘERBI, șerbesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A servi ca șerb, a fi șerb. – Din șerb.

sărba v vz serba

sărbi v vz serba

serva¹ v vz serba

sirva v vz serba

șarbă sf vz șerb

șerb, șearbă smf [At: PSALT. HUR. 75712 / V: (înv) șarbă, (rar) ~ă sf, șirb sm / Pl: ~i, ~e / E: ml servus, serva] 1 (Înv) Sclav. 2 (Îvr; pex) Persoană aservită cuiva. 3 (Bis; înv; cu determinări ca „lui Dumnezeu”, „Domnului” etc.) Persoană cucernică. 4 (Îvr; îe) Sunt ~ul dumneavoastră (sau al dumitale) Formulă de reverență sau de salut. 5 (În Evul Mediu) Țăran legat de pământul unui latifundiar, depinzând cu persoana și cu bunurile sale de acesta Si: iobag.

șerba v vz șerbi

șerbă sf vz șerb

șerbesc, ~ească a [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~bești / E: șerb + -esc] (Înv) 1 Care aparține șerbilor (1). 2 Referitor la șerbi (1). 3 Caracteristic șerbilor (1).

șerbi [At: PSALT. HUR. 82724 / V: (îvr) ~ba (Pzi: ~bez) / Pzi: ~besc / E: șerb, cf servi] (Înv) 1 vi (Bis; ccd) A fi devotat (2). 2-3 vi A servi ca șerb (1, 5). 4 vi A fi aservit cuiva. 5 vi A fi în serviciul cuiva. 6 vt A pune la dispoziție (ceva) Si: a oferi. 7-10 vtr A face (pe cineva) să devină sau a deveni șerb (1, 5).

șirb sm vz șerb

ȘERB, șerbi, s. m. 1. (În orânduirea feudală) Țăran legat de pământul moșierului, depinzând cu persoana și cu bunurile sale de acesta; iobag. 2. (Înv.) Sclav, rob. – Lat. servus.

ȘERBI, șerbesc, vb. IV Intranz. (Înv.) A servi ca șerb, a fi șerb. – Din șerb.

ȘERB, -Ă, șerbi, -e, s. m. și f. 1. (În orînduirea feudală) Țăran legat de pămîntul moșierului, depinzînd cu persoana și bunurile sale de acesta; iobag, vecin, rumîn. Nu o dată în trecut șerbii maghiari și romîni s-au unit în lupta împotriva grofilor. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2938. 2. (Învechit) Sclav, rob. Cărțile bisericești? dar ia, mă rog, pe acele tipărite mai nainte și în vremea mitropolitului Dositeu și vei găsi zicerile:... creștin, înger... șerb. NEGRUZZI, S. I 256.

ȘERBI, șerbesc, vb. IV. Intranz. (Învechit) A servi ca șerb, a fi șerb. Au n-are el mai multă dobîndă Cînd unui a șerbi să voiască, Decît la mai mulți. BUDAI-DELEANU, Ț. 345.

ȘERB ~i m. 1) (în epoca feudală) Țăran dependent de stăpânul feudal; iobag; serv. 2) (în orânduirea sclavagistă) Persoană aflată în dependență absolută față de un stăpân; rob; sclav; serv. /<lat. servus, serva

A ȘERBI ~esc tranz. 1) ist. A aduce în stare de șerb; a iobăgi. Țăranii liberi erau șerbiți. 2) fig. A munci din greu; a robi; a iobăgi. /Din șerb

ȘERB, ȘEARBĂ s.m. și f. (Mold., Criș., Trans. SV, Trans. N) Rob, slugă, sclav. A: Haritina era . . . șarbă . . . orecăruia Caludie. DOSOFTEI, VS. Și dzi . . . șerbului nostru muncitoriului: „fă aceasta”, și va face. L SEC. XVII, 78^r. Persoană aservită cuiva. A: Vom pomeni de începătura și adaosul turcilor . . ., că supt mîna lor și supt jugul lor sîntem șerbi. URECHE. Pre șerbii mei și pre șearbele meale într-acealea dzile vărsa-voiu din duhul mieu si vor proroci. AP. 1646, 3^r. Trimele asupra acestui serb al tău . . . darul tău. N. COSTIN; cf. VARLAAM; DM 1^v, 12^v, 32^v, 33^r, 33^v, 34^r, 35^r, 36^r, 37^r, 39^v, 41^r; DVS, 6^r; DOSOFTEI, VS; L SEC. XVII, 12^r. C: Lumineadză și mie, neharnicului șerbului tău. MOL. 1688, 243^r. Priimeaște ruga șerbei tale. VPV, 124^r. Fă repaus, Doamne, sufletelor șerbilor tăi unde nu este durere. MCCR, 32. Spăseaște fiiul șarbei tale. PS. SEC. XVIII, 45^v; cf. O, 43^r; MCCR, 10,15, 16, 50; MȘE, 89. Etimologie: lat. servus, serva. Vezi și șerbesc, șerbi, serbie. Cf. r o b c ă.

ȘERBI vb. (Mold.) A robi. Va hi semințiia lui nemearnici în țară streină (. . .) și vor șerbi și-i vor dosădi. AP. 1646, 18^v. ♦ A se devota, a se aservi cuiva. Ceia ce vor să șerbască cu de-adinsu lui Dumnedzău, mainte de toate să cearce și să facă aceasta. L SEC. XVII, 13^r. I se vor închina lui toți împărații pementești și toate limbile-i vor șerbi lui. IOAN DIN VASLUI; cf. VARLAAM; DOSOFTEI, MOL. Etimologie: șerb + suf. -i. Vezi și șerb, șerbesc, șerbie.

sărba f. horă țărănească, importată din Serbia.

șerb m. 1. cel ce nu se bucură de libertatea personală; 2. în evul-mediu (la noi până deunăzi), cel alipit pământului și care nu putea dispune nici de persoana nici de munca sa: șerbii se numiau în Muntenia rumâni, în Moldova vecini și în Ardeal iobagi. [Lat. SERVUS].

șerbì v. a (se) face șerb.

sărbéz, a -á v. intr. (din serbez, forma vestică, rară și ĭa, d. lat. servare, a conserva, a păstra; it. serbare, pv. vcat. vsp. servar. V. con-serv). Țin o sărbătoare: a sărba învierea Domnuluĭ.

serbéz V. sărbez.

șerb m. (lat. sĕrvus, rob, it. pg. servo, pv. ser, vfr. serf, sp. siervo. V. servitor). Vechĭ. Țăran supus unuĭ boĭer și alipit pămîntuluĭ pe care trăĭa și de pe care n’avea voĭe să se mute, nicĭ să dispună de persoana și de munca luĭ: șerbiĭ se numeaŭ în Țara Românească „rumânĭ”, în Moldova „vecinĭ”, și în Ardeal „ĭobagĭ”. – Fem. șarbă, pl. șerbe. V. român, vecin, ĭobag, răzăș.

șerbésc v. tr. (d. șerb saŭ lat. servire, a servi). Vechĭ. Prefac în șerb. V. intr. Trăĭesc ca șerb.

serba (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. serbez, 3 serbează; conj. prez. 1 sg. să serbez, 3 să serbeze

serba (a ~) vb., ind. prez. 3 serbează

serba vb., ind. prez. 1 sg. serbez, 3 sg. și pl. serbează

serba

șerb s. m., pl. șerbi

șerbi (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerbesc, 3 sg. șerbește, imperf. 1 șerbeam; conj. prez. 1 sg. să șerbesc, 3 să șerbească

șerb s. m., pl. șerbi

șerbi (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerbesc, imperf. 3 sg. șerbea; conj. prez. 3 să șerbească

șerb s. m., pl. șerbi

șerbi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerbesc, imperf. 3 sg. șerbea; conj. prez. 3 sg. și pl. șerbească

șerb

serbez.

SERBA vb. 1. a aniversa, a celebra, a prăznui, a sărbători, a ține, (înv. și reg.) a prăznici. (~ 25 de ani de la căsătorie.) 2. a comemora, a sărbători. (~ un mare eveniment.)

SERBA vb. 1. a aniversa, a celebra, a prăznui, a sărbători, a ține, (înv. și reg.) a prăznici. (~ 25 de ani de la căsătorie.) 2. a comemora, a sărbători. (~ un mare eveniment.)

ȘERB s. v. aservit, rob, sclav, subjugat.

ȘERB s. v. iobag.

ȘERBI vb. v. consacra, dărui, dedica, destina, devota, hărăzi, închina.

ȘERBI vb. v. iobăgi.

șerb s. v. ASERVIT. ROB. SCLAV. SUBJUGAT.

ȘERB s. (IST.) iobag, rumân, vecin, (rar) serv, (înv.) prost.

ȘERBI vb. (IST.) a iobăgi.

șerbi vb. v. CONSACRA. DĂRUI. DEDICA. DESTINA. DEVOTA. HĂRĂZI. ÎNCHINA.

serba (-bez, -at), A celebra, a comemora, a sărbători. – Var. sărba. Lat. servāre (Pușcariu 1582; REW 7872), cf. it. serbare, prov., cat., v. sp. servar. – Der. serbare, s. f. (festivitate, petrecere); sărbătoare (mr. sărbătoare, megl. sîrbătoare), s. f. (zi festivă, petrecere), din participiul serbat cu suf. -oare ca scăldătoare, cîntători etc. (după Pascu, I, 151 și Densusianu, GS, II, 310, din lat. *servatoria); sărbători, vb. (a celebra); sărbătoresc, adj. (festiv).

șerb (-bi), s. m. – 1. Sclav, rob. – 2. Iobag. Lat. sĕrvus (Pușcariu 1581; REW 7876), cf. it., port. servo, prov. ser, fr. serf, sp. siervo. – Der. șerbi (megl. sirbés, sirbiri), vb. (a se găsi în situația de șerb), din lat. sĕrvῑre (Pușcariu 1582; cf. REW 7874); șerbie (var. șerbire), s. f. (sclavie; servitute); ș(e)arbă, s. f. (femeie iobagă). Serbi este dubletul lui servi, vb., din fr. servir, cu der. (din fr.) servantă, s. f.; serviabil, adj.; serviciu, s. n.; servietă, s. f.; servil, adj.; servilism, s. n.; servitor, s. m.; servitoare, s. f.; servitudine, s. f. Serv (var. servus), s. m. „servitorul dumneavostră”, ca formulă de curtoazie vine din germ. Servus. Deservi, vb. (a servi, a face serviciul de comunicare; a aduce prejudicii, a defavoriza), din fr. desservir, der. desert, s. n., din fr. dessert; deservant, s. m. (econom). Șervet, s. n. (prosop; bucată de pînză), dubletul lui servietă, cf. mr. șărvetă „batistă”, alb. šërvetë, indică o evoluție fonetică greșit explicată, cf. it. salvetta › mag. szalveta › Trans. salvet (Gáldi, Dict., 156), ngr. σερβέτα.