scutire sf [At: PSALT. 28 / Pl: ~ri / E: scuti] 1 (Asr) Protecție. 2 (Îvr; îs) ~ de boală (sau asupra) Imunitate. 3 (Rar) Adăpost (1). 4-5 Ferire (sau scăpare) de ceva neplăcut Si: (rar) scutit¹ (3-4). 6 Tact față de sensibilitatea cuiva pe care din respect, din interes etc. vrem să-l cruțăm de neplăceri Si: cruțare, menajament, menajare, (rar) scutit¹ (5). 7 (Adesea urmat de determinări care indică felul) Privilegiu de a nu (mai) presta anumite servicii, de a nu (mai) plăti anumite dări Si: (rar) scutit¹ (6), (înv) sentință (3). 8-9 (Pex) Anulare (sau reducere) de taxe, impozite, obligații militare sau școlare etc. Si: (rar) scutit¹ (7-8), (înv) scutință (4-55). 10 (Înv; îs) Carte de ~ Scuteală (13). 11 (Ccr) Act prin care se acordă cuiva o scutire (7) Si: dispensă, (rar) scutit¹ (9).

SCUTIRE, scutiri, s. f. 1. Acțiunea de a scuti și rezultatul ei; dispensă. Scutire de frecvență. 2. (Învechit) Exceptare de a presta anumite servicii; scutire de a plăti anumite dări. Vecinii, îndeobște colonizați, aveau scutirile și dreptățile lor. EMINESCU, N. 154. Acele imagini... ne aduc aminte pe faimosul marchiz al lui Beranger carele, în secolul nostru egalitar, visează scutiri și drepturi ce au fost de mult spulberate de suflarea limpezitoare a timpului. ODOBESCU, S. III 144.

scutire f. dispensă, imunitate.

scutíre f. Dispensă, imunitate: scutire de armată, de vamă.

scuti [At: PSALT. 32 / Pzi: 1 ~tesc, și (înv) 3 scute / E: scut] 1-2 vtr (Asr; adesea cu determinări introduse prin pp „de”, (înv) „cu”, „prin”) A (se) proteja. 3-4 vtr (înv; îe) A(-și) ~ viața (sau a se ~ cu viață) A scăpa cu viață dintr-o mare primejdie. 5 vt (Înv) A păstra. 6 vt (Rar) A economisi (4). 7 vr (Reg; udp „de”, sau, reg, „cu”) A se adăposti (2). 8 vt (Reg) A ascunde (1). 9-10 vt (De obicei udp „de”) A feri (sau a scăpa) de ceva neplăcut. 11 vt (Pex; de obicei udp „de”) A trata cu grijă, cu înțelegere și cu îngăduință Si: a cruța, a menaja, (îvr) a menajarisi. 12 vt (Îvr; c. i. o boală) A potoli¹ (1). 13 vr (Îvr; d. părți ale corpului) A se vindeca. 14 vt (Fam; adesea udp „de” sau, rar, „cu”) A nu plictisi. 15 vt (udp „de”) A nu (mai) cere (sau a nu mai supune la) îndeplinirea unor anumite îndatoriri, obligații Si: a se dispensa. 16 vt (Pex; cu determinări introduse prin pp „de”) A fi lipsit de... 17-18 vtr (Rar) A (se) dispensa (de ceva sau de cineva).

SCUTI, scutesc, vb. IV. Tranz. 1. A dispensa (de anumite îndatoriri, sarcini); a excepta de la anumite obligații. Nici numele autorului, nici primirea cea bună din partea publicului nu poate să ne scutească de a analiza aceste scrieri. GHEREA, ST. CR. II 56. Vă scutesc de căratul poloboacelor pe astăzi. ALECSANDRI, T. I 442. ◊ Refl. pas. A înghiți proprietățile cele mici concentrîndu-le în proprietăți mari, a răpi deodată cu proprietatea și libertatea individuală a țăranilor, prefăcîndu-i în servi, a dobîndi dreptul de a se scuti de cele mai multe dăjdii, aceasta fu ținta ei. BĂLCESCU, O. II 21. 2. A cruța, a menaja, a feri sau a scăpa pe cineva de un lucru neplăcut. Voi să-l scutesc și pe dînsul, sărmanul, că e bătrîn, de necazurile și primejdiile călătoriei ce vrei să faci. ISPIRESCU, L. 21. Dac-ai putea, ai face toate jărtfele ca să-l scutești de-o asemine-ngiosire. ALECSANDRI, T. 1461. Io muncesc Ș-agonisesc Și de biruri te plătesc, De belele te scutesc. TEODORESCU, P. P. 345. ♦ A lăsa în pace, a nu plictisi pe cineva cu ceva. Tatăl meu îți datorește bani și d-ta vrei fata lui... dar pînă nu-ți sînt femeie, am dreptul de a te ruga să mă scutești. EMINESCU, N. 98. 3. A apăra, a ocroti, a păzi. Zîna însă o scutea pe nevăzute să nu i se întîmple nimic, alunga lupii și urșii, mistreții și șerpii din giurul ei. RETEGANUL, P. V 19.

A SCUTI ~esc tranz. A elibera de îndatoriri. ~ de impozit. ◊ ~ește-mă, te rog! lasă-mă, te rog, în pace; slăbește-mă, te rog! /Din scut

scutì v. 1. a apăra, a scăpa: Doamne, scutește-mă de zile rele; 2. a apăra de sarcini sau dări: a scuti de armată; 3. a dispensa: scutește-mă, te rog; 4. a cruța: moartea nu scutește pe nimeni. [Origină necunoscută].

scutésc v. tr. (d. scut). Vechĭ. Apăr, feresc, protejez: a scuti de ploaĭe, de ger, de moarte. Păstrez: a scuti un lucru. Scap, salvez: și-au scutit viata cu pădurea (N. Cost. 2, 116). Azĭ. Dispensez, cruț, ușurez (de o muncă, de o plictiseală): a scuti de bir, de armată, de un examin. Slăbesc, las în pace: ĭa scutește-mă cu mofturile astea. V. refl. Trans. Mă adăpostesc.

scutire s. f., g.-d. art. scutirii; pl. scutiri

scutire s. f., g.-d. art. scutirii; pl. scutiri

scutire s. f., g.-d. art. scutirii; pl. scutiri

scuti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scutesc, 3 sg. scutește, imperf. 1 scuteam; conj. prez. 1 sg. să scutesc, 3 să scutească

scuti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scutesc, imperf. 3 sg. scutea; conj. prez. 3 să scutească

scuti vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scutesc, imperf. 3 sg. scutea; conj. prez. 3 sg. și pl. scutească

scutesc, -team 1 imp.

SCUTIRE s. 1. v. absolvire. 2. dispensă, (înv.) scuteală, scutință. (~ de armată.)

SCUTIRE s. v. apărare, ocrotire, protecție, sprijin.

scutire s. v. APĂRARE. OCROTIRE. PROTECȚIE. SPRIJIN.

SCUTIRE s. 1. absolvire, cruțare, iertare. (~ cuiva de o pedeapsă, de o obligație.) 2. dispensă, (înv.) scuteală, scutință. (~ de armată.)

SCUTI vb. 1. v. absolvi. 2. a dispensa. (Îl ~ de gimnastică.) 3. a slăbi. (~-mă cu întrebările!)

SCUTI vb. v. adăposti, apăra, ascunde, dosi, feri, mistui, ocroti, păstra, păzi, proteja.

SCUTI vb. 1. a absolvi, a cruța, a ierta, (înv.) a milui, a pardona, a slobozi. (A ~ de o pedeapsă, de o obligație.) 2. a dispensa. (Îl ~ de gimnastică.) 3. a slăbi. (~-mă cu întrebările!)

scuti vb. v. ADĂPOSTI. APĂRA. ASCUNDE. DOSI. FERI. MISTUI. OCROTI. PĂSTRA. PĂZI. PROTEJA.